400 de ciclişti din nouă țări și premii de 6.000 de euro la Cupa Max Ausnit 2018

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Cursa de ciclism pe șosea, Cupa ”Max Ausnit” ediția a VII-a va avea loc sâmbătă, în data de 21 Iulie, în vestul României. Competiția se va desfășura sub forma unei probe de fond pe un traseu lung de 121 km, cu aproape 1.000 de metri diferență de nivel, care va reprezenta o provocare, atât pentru sportivii profesioniști, cât și pentru cei amatori.

Traseul traversează următoarele localități din județul Timiș:

(plecare de pe centura ocolitoare Lugoj, din parcarea privată A&O Truck Stop) Tapia – Măguri – Cireșu – Criciova – Crivina – Hăuzești – Fârdea – Drăgșinești – Mâtnicu Mic – Bucovăț – Dumbrava – Răchita – Mânăștiur – Leucușești – Bethausen – Cladova – Ohaba Lungă – Dobrești – Lăpușnic – Bara – Fădimac – Balinț – Bodo – Nevrincea – Cliciova – Valea Lungă – Hezeriș (sosire în dealul Hezerișului, Lugoj).

Valoarea premiilor depășește 6.000 de euro, iar taxa de participare este 0. Organizatorul evenimentului este ACS Velocitas din Dumbravița, Timiș,  iar în colaborare cu Federația Română de ciclism, în aceeași dată se va organiza și ultima etapă a Campionatului Național de Șosea. Competiția se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, al Primăriei Municipiului Lugoj și cu acordul Uniunii Internaționale Cicliste, având sponsor principal Societatea Ausnit, Olariu și Asociații.

Program:

Vineri, 20 iulie / Lugoj Centura Ocolitoare, Parcarea Privată A&O Truck Stop

16:00 – 20:00 Ridicarea pachetelor de concurs

Sâmbătă, 21 iulie / Lugoj Centura Ocolitoare, Parcarea Privată A&O Truck Stop

09:00 Ședința Tehnică

10:00 START

12:30 Sosirea primilor concurenți

16:00 Festivitatea de premiere

La competiție vor participa în jur de 400 ciclişti din România, până în acest moment, fiind înscriși participanți din Ungaria, Italia, Serbia, Franța, Ucraina, Republica Moldova, UK, Statele Unite ale Americii.

Atenționăm conducătorii auto cu privire la restricțiile de circulație impuse în intervalul orar 10.00-15.00 pe traseul cursei prezentat mai sus!

Mai multe informații se regăsesc pesite-ul oficialraceday.ro

AL PRESS

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.