Euro s-a oprit la 4,75 lei

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Proiectul bugetului de stat pe acest an pare sa nu fi întrunit acordul pieței valutare locale și al investitorilor, ceea ce a făcut ca după patru ședințe consecutive de apreciere, euro să recupereze la finalul perioadei o bună parte din pierderi.

În data de 21 ianuarie cursul euro a atins maximul istoric de 4,7648 lei. Perioada a debutat cu scăderea mediei la 4,7601 lei, pentru ca la finalul lui ianuarie aceasta să coboare la 4,7348 lei, mai sus cu 7,1 bani față de sfârșitul anului trecut.

Primele ședințe din februarie au adus o creștere a cursului la 4,7546 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,751 – 4,757 lei.

Cursul se va menține și în săptămânile următoare peste nivelul de 4,7 lei, chiar dacă la nivel regional se observă o evoluție apreciativă față de euro. Astfel, moneda poloneză s-a întărit până la 4,26 zloți iar cea maghiară la 315,5 forinți.

Evoluția leului se datorează lipsei de încredere pe care o arată sistemul financiar și investitorii față de modul aleator de guvernare al PSD-alde, care ar putea să modifice de mai multe ori codul fiscal în cursul acestui an, prin introducerea de noi taxe și impozite, pentru a acoperi golurile bugetare tot mai mari.

Cel mai ridicat curs de vânzare la casele de schimb bancare îl practicau la sfârșitul perioadei BCR cu 4,8440 lei, urmată de Unicredit cu 4,83 lei, respectiv de BRD cu 4,8290 lei.

Media monedei americane a scăzut de la 4,16 la 4,1265 lei, pentru a încheia perioada la 4,1532 lei, când cotațiile au fluctuat între 4,149 și 4,16 lei.

Moneda elvețiană s-a tranzacționat pe piețele internaționale în culoarul 1,133 – 1,143 franci/euro, iar media ei a scăzut de la 4,1930 la 4,1557 lei pentru ca la sfârșitul intervalului cursul să fie stabilit la 4,1636 lei.

În ciuda discuțiilor care au avut loc între ministrul finanțelor și guvernatorul BNR, dedicate impactului pe care îl are „taxa pe lăcomie” asupra sistemului financiar, nivelul indicilor ROBOR a avut ieri o evoluție ascendentă.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a urcat de la 3,06 la 3,07%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, de la 3,29 la 3,30%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a urcat de la 3,42 la 3,43%, iar cel la 12 luni a crescut de la 3,48 la 3,49%.

Perechea euro/dolar a crescut la finalul lui ianuarie la un maxim de 1,1516 dolari, pentru ca la finalul intervalului să coboare la 1,1433 – 1,1461 dolari, după publicarea datelor privind piața muncii americane.

Economia americană a creat luna trecută 304.000 noi locuri de muncă, analiștii anticipând o majorare de doar 165.000. O piață a muncii solidă sugerează posibilitatea ca Rezerva Federală americană să opereze mai multe creșteri ale dobânzii sale de politică monetară, ceea ce face dolarul mai atractiv.

Indicele bitcoin calculat de Bloomberg scădea la finalul perioadei în jurul valorii de 3.400 dolari.

Analiza cuprinde perioada 29 ianuarie – 4 februarie 2019

Radu GEORGESCU

Despre admin 6589 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.