A încetat din viață poetul Paul Doru Chinezu

Share Button

În data de 29 iulie 2017, orele 19, a încetat din viață poetul Paul Doru Chinezu. Născut la 9 aprilie 1954, în Oţelul Roşu, jud. Caraş-Severin, s-a stabilit împreună cu familia la Lugoj, unde s-a remarcat ca poet în cadrul cenaclului „Cuvinte Românești”, pe care l-a condus încă de la înființare, în 1978, până în 2003, când a fost desființat de gruparea care editează revista „Banat”. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A colaborat la revistele „Orizont”, „Ateneu”, „Tomis”, „Convorbiri literare”, „Flacăra”, „Transilvania”, „Luceafărul”, „Familia”, „Contrapunct” etc., și a publicat volumele: Înaintea ecoului, Bucureşti, Editura Litera, 1978; Vibraţia sevelor, Timişoara, Editura Facla, 1988; Anamorfoze, Lugojpress, 1994; Cartea poeţilor (volum colectiv), Lugojpress, 1994, Anamorfoze, Timişoara, Editura Marineasa, 1997; În ideea uşilor, Timişoara, Editura Marineasa, 1998;

Despre poezia sa au scris Laurenţiu Ulici, „Convorbiri literare”, nr. 12, dec. 1979; Marian Odangiu, „Orizont”, nr. 25, 24 ian. 1988; Alexandru Piru, „Steaua”, nr. 8, aug. 1988; Alexandru Ruja, „Luceafărul”, nr. 53, 31 dec. 1995; Constantin Buiciuc, „Lugojul”, nr. 4, 28 ian.–3 febr. 1995; Cornel Ungureanu, „Orizont”, nr. 4, 18 mart. 1995; Ion Scorobete, „Context”, nr. 3, mart. 1995; Gheorghe Grigurcu, „Contemporanul”, nr. 7, 16 febr. 1995; Nina Vasile, „Art Panorama”, nr. 6, april. 1998 ş.a.

Paul Doru Chinezu a fost toată viața un boem rebel, un răzvrătit al soartei și un pețitor tenace al poeziei de avangardă. Dumnezeu să-l odihnească în pace! (A. P.)

 

 

5

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*