Actriţa lugojeană Iasmina Petrovici, angajată într-un proiect ambiţios: Mind the Gap

Share Button

Tânăra actriţă lugojeană Iasmina Petrovici (adoptată de Bucureşti), este talentată „până peste maluri”. Fire dinamică, dornică de nou, ambiţioasă, iubitoare de profesiunea aleasă, un actor cu „nerv” sunt principalele atri-bute cu care am schiţat acest portret-robot al ei. Neodihna spiritului său  o face să se implice şi în diverse proiecte ambiţioase, unul dinte acestea fiind și Mind the Gap, realizat de Asociaţia Culturală “Phylmys”, (co)finanţat de AFCN (Adminisaţia Fondului Cultu-ral Naţional), care cuprinde, pe lân-gă multe alte „ingrediente” post-spectacol, piesa Fanky Depresia, desfășurată sub formă de turneu în  Bucureşti, Timişoara, Cluj Napoca şi alte orașe.

Acest proiect aduce în prim-plan conştientizarea efectelor grave pe care depresia le are asupra tinerei generaţii şi implicit asupra societăţii. De asemenea, îşi propune „responsabilizarea şi implicarea activă a artiştilor, a formatorilor de opinie, a instituţiilor publice şi private, în vederea reducerii acestui fenomen.” (am citat din pliantul-program).

Spectacolul a fost construit pe un fond comic pentru a-l face mai “di-gerabil”, meritul revenindu-i în mare măsură Sabinei Grădinaru, în dubla sa calitate de dramaturg şi actor, sarcini de care s-a achitat excelent. Sub ba-gheta Andreei Iacomiţă, mânuită cu mare artă de tânăra regizoare (de fapt toată trupa este tânără, ceea ce nu a împiedicat-o să realizeze un spectacol inubliabil), au mai evoluat: Iasmina Petrovici, simplu, detaşat, dezinvolt, natural, cunoscând secretele scenei, dând dovada marelui ei talent, dar şi a potenţialului său (a făcut din rolul mamei un rol de neuitat, reuşind să se întreacă pe sine); la aceiaşi parametri valorici au evoluat Corina Ivanov, dar mai ales Alexandru Iordache, care s-a pliat pe rol cu un firesc şi o uşurinţă surprinzătoare, acestea venindu-i “ca o mănuşă”, lucru pe care, desigur, numai talentul său i-a permis să o facă.

Putem conchide că a fost o seară deosebiă, cu un public tânăr, alcătuit în mare majoritate din liceeni, studenţi, dar şi de oameni mai în vârstă, oameni care pe durata spectacolului s-au simţit la fel de tineri, eu fiind unul dintre aceia, prezenţi în sala Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara. Mulţumesc tuturor celor care măcar pentru o seară au reuşit să mă smulgă “din acest banal cotidian, care adoarme şi tâmpeşte”.

Mircea ANGHEL

 

1324

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.