|
cele mai frumoase poezii
|
Cele mai frumoase poezii, alese şi prezentate de Mircea Anghel
poezie românească
Ştefan Augustin Doinaş
Ştefan Augustin Doinaş (pseudonimul literar al lui Ştefan Popa) s-a născut la 26 aprilie 1922 în localitatea Cherechiu, comuna Sântana, din judeţul Arad.
A debutat în 1939, cu o poezie, în Jurnalul literar, câştigând apoi, cu volumul Alfabet poetic, în 1947, premiul Eugen Lovinescu. Volumul însă nu a mai apărut, din cauza instaurării comunismului, eveniment tragic ce l-a trimis în spatele gratiilor, pentru convingerile sale, şi pe poet.
Astfel încât Ştefan Augustin Doinaş a reuşit să debuteze în poezie abia în 1964, cu volumul Cartea mareelor, cuprinzând poeme preluate dintr-un volum mai vechi, rămas nepublicat, Alfabet poetic, dar şi versuri de dată recentă, marcate de concesii făcute ideologiei oficiale (care reprezintă însă o excepţie în creaţia sa). Volumul marca tranziţia poeziei sale de la baladă la o poezie mai cerebrală.
A teoretizat alături de alţi poeţi membri ai Cercului literar de la Sibiu (în special, Radu Stanca) estetica baladei în poezie. În timpul studenţiei clujeano-sibiene din anii războiului, a fost unul dintre membrii de seamă ai Cercului Literar de la Sibiu şi a semnat chiar "Manifestul" acestuia, care a apărut în ziarul Viaţa în 1942.
Volume publicate: Omul cu compasul (1966), Seminţia lui Laocoon (1967), Papyrus (1974). Abia în 1978 reuşeşte să-şi publice volumul Alfabet poetic. Mai publică Hesperia (1979) şi Foamea de UNU (1987). Interiorul unui poem şi Psalmii sunt câteva dintre semnele poetice pe care ni le-a trimis în anii din urmă.
În apropierea vârstei de 80 de ani, în 2000, debutează ca prozator, cu volumul T de la Trezor.
A tradus din marii poeţi ai lumii, începând cu Faust de Goethe şi continuând cu poemele lui Hölderlin, Stephan Mallarmé, Gotfried Benn şi Paul Valéry. A mai tradus si din Giovanni Papini, Gerhart Hauptmann, Jorge Guillen, Ruben Dario, Gottfried Benn, Wolf Aichelburg, Martin Buber ş.a.
Ştefan Augustin Doinaş este şi autorul unor cărţi de eseuri şi reflecţii pe marginea poeziei româneşti şi a poeziei în general: Lampa lui Aladin (1970), Poezie şi moda poetică (1972), Orfeu şi tentaţia realului (1974), Lectura poeziei (1980). Cel mai cunoscut poem al său, unul dintre cele mai frumoase scrise vreodată în limba română este Mistreţul cu colţi de argint.
A fost, în ultimul deceniu al vieţii, directorul revistei Secolul XX, apoi preşedintele fundaţiei cu acelaşi nume, care s-a transformat în Secolul 21. Activitatea sa literară acoperă toate genurile, meritele sale culturale şi literare i-au fost recunoscute din plin, poetul devenind academician în anul 1992. A fost tradus în franceză, germană, engleză, italiană, spaniolă, macedoneană, sârbă, slovenă, bulgară, maghiară.
Păunul albastru
I
Zorii-i hrăneau privirea. (Dacă viaţa
e dată păsărilor ca grăunţe,
această clipă, zilnic ciugulită,
se-nmiresma treptat în guşa lui...)
II
Drept care se ivi, de după casă,
ca voievozii tineri dintr-un viscol.
Şi-aşa precum, o dată într-un secol,
pădurea de la Dunsinane porneşte,
copacii îi făcură loc; chiar casa
se ghemui în umbră; şi sticliră
ferstrele, ca nişte mari pleoape
tentate-o clipă să-şi preschimbe visul
pe răsăritul Soarelui. Cucernic
şi, poate, ipocrit ieşi din umbră,
exact în clipa când mirese plânse
şi-mbujorate navigau pe zare.
El apăru. Iar ochiul, din prudenţă,
îl desluşi ca pasăre (căci, altfel,
cine-ar putea să-ndure agresiunea
minunilor?...): o pasăre stupidă,
infatuată, cu un mers şăgalnic,
între copacii speriaţi al căror
frunziş vibra; înaintând, cu grijă,
parcă s-ar reculege să devină
ea însăşi (şi, de fapt, ea era numai
o pasăre-vedenie, asemeni
acelor adevăruri prea cumplite
ce se rarefiază, ca să fie
mai suportabile); picioare nalte,
un trup cam otova şi, ca să-i pună
grosolănia în lumină, capul
semeţ, deşi sritivit de diademă;
doar coda se purta-ntr-un chip firesc
dereticând gospodăreşte curtea.
III
Nimic nu-l anunţase. Şi de-aceea,
el se vesti scoţând un ţipăt groaznic:
triumf (ca-n orice naştere) şi spaimă
(ca-n orice afirmare-a vieţii) şi
stridenţă (ca în orice formă nouă)
erau în suntele colţuroase
care zburau ca liliecii; însă,
era un ţipăt îndeosebi urât:
el încă nu-nvăţase cum să-şi spună
pe nume, şi era ceva agonic
în lecţia ce-o repeta zadarnic.
IV
Încât copiii se trezeau şi, încă
pe jumătate-n paradis, ghiceau
aprope tot ce se-ntâmpla afară.
V
Dar nu-l vedeau. Nu desluşeau păunul
ce profitând de-un spaţiu nou (ca domnii
de rarefierea pâlcului de codri),
cerea acum, cu spaimă şi stridenţă,
un orizont mai nalt, mai al vieţii.
Ei nu vedeau păunul care-acuma
părea o biată victimă a unei
rivalităţi cu Soarele. El însuşi
şi-o ignora. Şi n-avea cum s-o afle.
El nu ştia pe ce tulpini fragile
îşi află loc miracolul: orbeşte-şi
desfăşura rotirea printre arbori;
încet se desfăcea din el o parte;
penajul luând foc se satura
ca roua de grandoare; el scotea
un sunet orb, sălbatic, ca de fiară-n
delir; delir al lucrurilor toate,
al virtualităţii lor, expuse
lumii întregi, epure ale tainei
înlăcrimate, rai pierdut de păsări.
El îşi desfăşura încet penajul
ca un delir al lumii-nlăcrimate.
VI
Erau acolo flori, poate vorace;
ochi, mai curând orbite, fără iris;
şi stele, lacrimi îngereşti, şi ţinte
în zbor pentru arcaşi, şi alimente
pentru profeţi: paianjeni, ierburi, miere;
cuvinte, sâmburi de cuvinte, care-şi
refuză miezul; zone limitrofe
neantului, şi păstrăvi din Iordan;
potire, clopote şi turnuri; smirnă
cu fumegări liturgice, şi arii
de secole-mpietrite, dizolvate
acum de-o rază; şi erau chiar raze;
şi însuşi Soarele, prezent, mimându-şi
cu artă răsăritul, şi raţiunea
profundă a acestui simulacru.
Stăteau acolo, animate toate,
rotite-n strictă dependenţă de
o materialitate, şi-ntrecând-o,
asemena acelui vast borcan
care, plasat pe-un deal în Tennessee,
se integra şi nu se integra-n
privelişte, asediat de codri.
VII
Acuma, coada lui era cu totul
desfăşurată. Soarele - pe boltă.
Rivalitatea lor se dovedea
doar aparentă: limită a Celui
ce, pastişându-se pe sine însuşi,
reduce infinitul cu-o fărâmă.
poezie universală
Charles-Pierre Baudelaire
Charles Baudelaire (n. 9 aprilie 1821 - d. 31 august 1867) este considerat poetul care a revoluţionat întreaga lirică franceză şi europeană prin originalitatea volumului său controversat Les Fleurs du Mal (Florile răului"). A avut o influenţă puternică asupra viziunilor poetice ale autorilor de mai târziu.
Între 1836-1840 Baudelaire a frecventat Cartierul latin, pe atunci sediul artiştilor din Paris, unde s-a îndatorat peste măsură. Îi întâlneşte pe de Nerval şi Balzac. Se crede că tot atunci a contractat sifilisul. Pentru a-l scoate din mediul boem, tatăl vitreg îl trimite în India, de unde revine un an mai târziu, fugind de pe vas. La întoarcere, moşteneşte o avere considerabilă care-i va permite să ducă o viaţă de dandy parizian. Începe să iubească hainele şi îşi petrece zilele în galeriile de artă şi cafenelele din Oraşul luminilor. Începe să folosească drogurile, în special haşiş şi opium. Se îndrăgosteşte de Jeanne Duval, cea care îl va inspira când scrie poemele din secţiunea "Venus cea neagră" a volumului Les Fleurs du mal, o prostituată din Africa. Până în 1844, cheltuise aproximativ jumătate din moştenire. Primele datorii importante sunt originea viitoarelor sale dificultăţi financiare. Consiliul de familie îi impune un notar drept consilier judiciar, care va avea în grijă averea lui Baudelaire şi îi va plăti o mică rentă pentru tot restul vieţii. O tentativă de suicid se produce în anul 1845. Pentru a-şi suplimenta venitul, scrie critică de artă, eseuri, şi cronici pentru diverse jurnale. Criticile pictorilor contemporani francezi Eugene Delacroix şi Gustave Courbet l-au ajutat să se impună drept critic cu idiosincrazii, dar care ştie să facă diferenţa între arta adevărată şi kitsch. Primele versuri îi apar în reviste la jumătatea deceniului '40. Îl descoperă pe Edgar Allan Poe, pe care îl consideră un suflet geamăn.
În 1857, publică prima ediţie din Les Fleurs du mal. În luna august, are loc procesul "Florilor răului" cu un rechizitoriu susţinut de acelaşi procuror care în anul precedent se ocupase de "Madame Bovary". Poetul şi editorii sunt condamnaţi, iar şase dintre poeme care descriau dragostea lesbiană sau vampiri au fost excluse din cadrul volumului. Interdicţia a fost ridicată în Franţa abia în 1949. În 1861, Baudelaire a adăugat 36 de poeme noi la această colecţie. Florile răului i-au adus lui Baudelaire un oarecare grad de popularitate; scriitori ca Gustave Flaubert şi Victor Hugo i-au lăudat poemele. Flaubert i-a scris lui Baudelaire: "Aţi găsit o cale de a injecta o nouă viaţă Romantismului, sunteţi diferit de toţi, şi aceasta e cea mai mare calitate". Spre deosebire însă de poeţii romantici, Baudelaire se inspira din viaţa citadină a Parisului. El argumenta că arta trebuie să creeze frumuseţe chiar şi din cele mai josnice şi non-poetice situaţii. Florile răului l-au transformat pe Baudelaire într-un poet blestemat. În 1869 a publicat şi poeme în proză, care au fost adunate postum în volumul Petits poémes en prose (Mici poeme în proză). Prin faptul că a denumit aceste compoziţii în vers alb poeme, Baudelaire a fost primul poet care a spart forma tradiţională a versificaţiei. În 1862, Baudelaire a început să aibă coşmaruri şi temeri, iar sănătatea i s-a şubrezit brusc. A plecat la Bruxelles să ţină o serie de conferinţe, dar a avut câteva atacuri cerebrale care s-au finalizat printr-o paralizie parţială. În iulie 1866, mama sa îl aduce în Paris şi îl internează în diverse sanatorii pentru tratament.Pe 31 august, 1867, la 46 de ani, după o lungă agonie, Charles Baudelaire a murit la Paris. Chiar dacă doctorii nu au declarat-o, moartea sa a fost provocată de sifilis. Posteritatea sa de mare poet era însă asigurată. Poeţii timpului Stephane Mallarmé, Paul Verlaine şi Arthur Rimbaud l-au considerat imediat un predecesor. În secolul al XX-lea, gânditori, critici sau poeţi celebri cum ar fi Jean-Paul Sartre, Walter Benjamin, Robert Lowell şi Seamus Heaney i-au celebrat opera.
Albatrosul
Din joacă, marinarii la bord, din când în când
Prind albatroşi, mari pasări călătorind pe mare
Care-nsoţesc, tovarăşi de drum cu zborul blând
Corabia pornită pe valurile-amare.
Pe punte, jos, ei care sus, în azur, sunt regi
Acuma par fiinţe stângace şi sfiioase
Şi-aripile lor albe şi mari le lasă, blegi,
Ca nişte vâsle grele s-atârne caraghioase.
Cât de greoi se mişcă drumeţul cu aripe!
Frumos cândva, acum ce slut e şi plăpând
Unu-i loveşte pliscul cu gâtul unei pipe
Şi altul, fără milă, îl strâmbă şchiopătând.
Poetul e asemeni cu prinţul vastei zări
Ce-şi râde de săgeată şi prin furtuni aleargă
Jos, pe pământ, printre batjocuri şi ocări
Aripele-i imense l-împiedică să meargă.
(Din volumul Florile Răului, 1857, în traducerea lui Al. Philippide)
|
|
|
|
* Dacă, acum douăzeci de ani şi mai bine, tinerii nu se puteau afirma în literatură din cauza cenzurii comuniste, astăzi, tinerii de douăzeci de ani şi mai bine (cei talentaţi, se înţelege) nu se pot afirma din cauza noilor grupări formate pe principiul "azi mă publici tu - mâine o să te public eu".
Criteriul valorii se pare că a dispărut.
* Din acest motiv, Actualitatea literară nu doar găzduieşte, ci şi caută tineri care doresc să se afirme în literatură. Trimiteţi, deci, cu încredere, materialele voastre pe adresa: actualitatealiterara@yahoo.com
|
ICR,
Academia Română
Uniunea Scriitorilor din România,
Contemporary Romanian Writers,
Polirom,
Cartea Românească,
Humanitas,
Brumar,
Princeps Edit,
Vinea,
Corint,
Curtea veche,
Junimea,
Dacia,
Eminescu,
Paralela 45,
Litera,
LiterNet,
Cartier,
Noua literatură,
România literară,
Viaţa românească,
Convorbiri literare,
Reţeaua literară
Luceafărul,
Tribuna,
Familia,
Acolada,
Orizont,
Tomis,
Argeş,
Vatra,
Arca,
Astra,
Verso,
Poezia,
Ramuri,
Ateneu,
Apostrof,
Cuvântul
Secolul 21
Transilvania
Cafeneaua literară,
Suplimentul de Cultură,
Observator Cultural,
Bucovina Literară,
Sud-Est Cultural,
Contemporanul,
Dacia Literară,
Porto Franco,
Nord Literar,
Contrafort,
poezie.ro
ROcultura,
Club literar,
RoLiteratura,
Biblioteca de poezie,
Republica Cititorului de Proză,
Oglinda literară,
Editura Online,
|
direcţiunea revistei
Nicolae Silade, director
Constantin Buiciuc, redactor şef
Mircea Anghel, redactor şef-adjunct
Nicolae Toma, secretar de redacţie
Gheorghe Busuioc,
Marian Uţă,
Cornel Drinovan,
Ela Jakab,
Oana Izbaşa,
Remus Valeriu Giorgioni
|
|
