|
cronică literară
|
Mircea Cărtărescu: Orbitor. Aripa stângă.(I)
Apărut în toamna anului 1996, la Editura Humanitas din Bucureşti, romanul Orbitor. Aripa stângă de Mircea Cărtărescu este prima parte a unei trilogii. I-au urmat: Trupul şi Aripa dreaptă, împreună formând un fluture – simbol central al romanului. Chiar şi acest prim volum are, într-un fel, structura unui fluture: partea întâi şi partea a treia, prin caracterul accentuat liric, subiectiv, oniric, suprarealist, filosofic, corespund unor aripi, iar partea a doua, din mijloc, deşi păstrează elemente din celelalte părţi (de care se leagă temeinic, prin multe fire), are un mai apăsat caracter de “roman social”, are, deci, consistenţa unui ‘trup”. Imposibil de rezumat, romanul, mai ales în “aripile” sale, poate fi considerat o scriere autobiografică, un lung şi mirific poem al copilăriei, alcătuit, după cum însuşi autorul spune, printr-o explorare a continuum-ului realitate – halucinaţie – vis.
Pornind din banala sa cameră de bloc dintr-un cartier bucureştean, autorul face fantastice călătorii prin lumi imposibile, prezentate cu un limbaj când liric, evanescent, din descendenţă eminesciană, prin somptuozitate şi exuberanţă, când terifiant, infernal, din descendenţă dantescă. Alteori autorul întrebuinţează un limbaj scientistico – poetic, în maniera lui Thomas Mann sau a lui Umberto Eco, explorând cu dezinvoltură, într-un ritm ameţitor, universul mic al quarcilor sau cel mare, al supergalaxiilor. O vizită în satul mamei este o coborâre într-o “Sciţie delirantă”, o intrare într-o societate arhaică, ancestrală. Morţii satului, slăbiţi de post, ies din pământ, îi măcelăresc pe cei vii, mâncându-le cărnurile, apoi dau foc izbelor. Pentru a lupta împotriva preotului baricadat în biserică, morţii cheamă în ajutor creaturile terifiante ale infernului: “Curând, aripi pieloase de liliac, cozi şfichiutoare, ciocuri coroiate, piepturi gheboase, coarne de taur şi de berbec şi de ţap şi de muflon şi de viperă cu corn şi de dragon se iscară dintr-o mocirlă de urlete ca de femeie ce naşte şi ca de bărbat cu boaşele smulse” (p. 44).
Corpul uman este prezentat obsesiv, în viziune anatomică, scientistă, mereu deformat, malformat de diferite imperfeciuni. Suntem departe de idealul de frumuseţe umană al clasicităţii greco – romane sau al Renaşterii. În partea a treia, de pildă, sunt astfel prezentaţi bolnavii unui spital (în care fusese internat autorul): “Prin unele uşi, deschise, am văzut din nou scene coşmareşti: paturi albe, acoperite pe jumătate cu muşama, pe care zăceau bătrâni cu canule ciudate înfipte în burtă, alţii defecând prin anusuri artificiale, cu robinet nichelat…, copii cu poliomelită, cu osul femural înfăşurat direct în piele, fără niciun fel de pulpă-mprejur, pedalând din greu pe biciclete medicinale…” (p. 301).
Partea a doua, Trupul, în care nu lipsesc incursiunile onirice, prezintă tribulaţiile părinţilor autorului, croitoreasa Maria şi lăcătuşul Costel, înante de naşterea copilului, în Bucureştiul anilor ’50. De data aceasta, abandonând şuvoiul liric al explorărilor sale, Mircea Cărtărescu reconstituie convingător, sobru şi realist, atmosfera epocii, folosind procedee simple şi eficiente: citează din cântecele şi lozincile vremii (“Stalin şi poporul rus/ Libertate ne-au adus”), aminteşte nume de cinematografe (“Înfrăţirea între popoare”), enumeră personaje din filme româneşti de atunci (Olga Bancic, Eftimie Croitoru, Vasile Roaită, Ilie Pintilie), înşiră numele celor care li s-au ridicat statui în parcuri (Marx, Engels, Lenin, Stalin şi ceilalţi).
Dar scopul declarat al cărţii este încercarea de a răspunde la întrebarea: “Dumnezeule, ce se-ntâmplă? Ce dracu se întâmplă?” Răspunsul este, desigur, dificil de dat. Autorul avansează numai o explicaţie parţială: “stăm între trecut şi viitor ca un corp vermiform de fluture între cele două aripi ale sale” (p. 61). Aripa stângă – cea cunoscută, e trecutul. Aripa dreaptă – necunoscută – e viitorul. Dacă vom vedea la fel de limpede viitorul ca şi trecutul, “chinuitoarea noastră nostalgie va fi întreagă, timpul nu va mai exista, memoria şi dragostea vor fi una, creierul şi sexul vor fi una, şi noi vom fi asemenea îngerilor” (p. 61).
Fluturele este însă un simbol central şi polisemantic în roman. Sub gheaţa Dunării, pe care o treceau strămoşii autorului, se găsea o pardoseală de fluturi. Oamenii sparg gheaţa, prind un fluture gigantic, îl taie şi îi mănâncă trupul. Maria, mama lui Mircişor, într-o escapadă subpământeană, vede, într-o hală imensă, un sicriu de cristal cu o larvă de fluture în el. O femeie, rămasă doisprezece ani într-un lift suspendat în aer, după prăbuşirea blocului în urma bombardamentului din 1944, a născut şi a alăptat un fluture imens. Mai multe fete şi femei sunt fecundate de fluturi. În finalul romanului, într-un fragment poematic de rară şi pură frumuseţe, apare din nou fluturele, ca un simbol esenţial al creaţiei: “…mica vietate se-ndreaptă către chilia de briliant din centrul lumilor. O atinse după eoni de călătorie hipnotică. Se ghemui acolo, în lacră fulgerătoare, prinse rădăcini în pământul de cristal şi desfăcu o corolă de prapure. În mijlocul ei se dezvoltă tot mai mult un ovul, filigranat, sidefiu, cu desene mereu schimbătoare şi cu protuberanţe mirifice în ionosferă. În cele din urmă, uterul însuşi, cu trompele şi zgârciurile lui, rămase doar un detaliu aproape neobservat al marii boabe, al oului cu coajă de cuarţ” (p. 342).
(va urma)
|
|
|
|
* Dacă, acum douăzeci de ani şi mai bine, tinerii nu se puteau afirma în literatură din cauza cenzurii comuniste, astăzi, tinerii de douăzeci de ani şi mai bine (cei talentaţi, se înţelege) nu se pot afirma din cauza noilor grupări formate pe principiul "azi mă publici tu - mâine o să te public eu".
Criteriul valorii se pare că a dispărut.
* Din acest motiv, Actualitatea literară nu doar găzduieşte, ci şi caută tineri care doresc să se afirme în literatură. Trimiteţi, deci, cu încredere, materialele voastre pe adresa: actualitatealiterara@yahoo.com
|
ICR,
Academia Română
Uniunea Scriitorilor din România,
Contemporary Romanian Writers,
Polirom,
Cartea Românească,
Humanitas,
Brumar,
Princeps Edit,
Vinea,
Corint,
Curtea veche,
Junimea,
Dacia,
Eminescu,
Paralela 45,
Litera,
LiterNet,
Cartier,
Noua literatură,
România literară,
Viaţa românească,
Convorbiri literare,
Reţeaua literară
Luceafărul,
Tribuna,
Familia,
Acolada,
Orizont,
Tomis,
Argeş,
Vatra,
Arca,
Astra,
Verso,
Poezia,
Ramuri,
Ateneu,
Apostrof,
Cuvântul
Secolul 21
Transilvania
Cafeneaua literară,
Suplimentul de Cultură,
Observator Cultural,
Bucovina Literară,
Sud-Est Cultural,
Contemporanul,
Dacia Literară,
Porto Franco,
Nord Literar,
Contrafort,
poezie.ro
ROcultura,
Club literar,
RoLiteratura,
Biblioteca de poezie,
Republica Cititorului de Proză,
Oglinda literară,
Editura Online,
|
direcţiunea revistei
Nicolae Silade, director
Constantin Buiciuc, redactor şef
Mircea Anghel, redactor şef-adjunct
Nicolae Toma, secretar de redacţie
Gheorghe Busuioc,
Marian Uţă,
Cornel Drinovan,
Ela Jakab,
Oana Izbaşa,
Remus Valeriu Giorgioni
|
|
