|
poezie
|
Aleksandar Stoicovici
Aleksandar Stoicovici s-a născut pe 26 mai 1988, la Timişoara şi a crescut în Moldova Nouă, sub pielea Dunării. În prezent, este student la Universitatea de Vest din Timişoara.
A debutat cu versuri în Symposion, Iaşi, 2003. A colaborat cu revistele: Cronica, Poezia, Banat, Reflex, Sinapsa, Orient Latin, Confluenţe, Singur şi revistele de cultură sârbă Književni život şi Naša reč. A avut apariţii în antologiile de cenaclu Virtualia, Editura Pim Iaşi, în antologia Ultima generatie, primul val, Ed. Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, Paşii profetului, Biblioteca Municipală Lugoj, precum şi în antologia LicArt, Ed. Cermi, Iasi, 2006. Pentru volumul de debut Înger modern, Editura CD Press, 2006, i s-a acordat premiul special al Bibliotecii Judeţene Paul Iorgovici, precum şi premiul pentru debut acordat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Centrul Naţional de Excelenţă. A mai obţinut Premiul pentru Poezie la Concursul Naţional Tinere condeie, ediţia a XXXIX-a, Bucureşti, 2006, Premiul de Excelenţă pentru creaţie literară acordat de Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Marele Premiu, Premiu Special al Revistei Banat şi Premiul Special al Ziarului Actualitatea la Concursul de Poezie Lucian Blaga, Lugoj, 2007.
nevoia de iubire
de fiecare dată când simţi nevoia să iubeşti
începe să plouă
cerul plin de bălţi priveşte mirat
în cioburile păstrate
câţiva îngeri se plimbă în jurul pieptului tău
adună toate sentimentele într-o aripă
trecutul şi lucrurile care te-au schimbat
lumina
timpul în general
înnoadă aripa şi îi dau foc în inimă
ea - indiferenţa se aşează în lucrurile mărunte -
indiferenţa se aşează în lucrurile mărunte
ochii ei măsoară întunericul din vânătăile rămase
toată lumea pleacă
ea stă cu spatele la toate cerurile mele
plânge
mâna ei – un lagăr de exterminare
pe care-l ascunde în ochii mei
când se întunecă
nimeni nu ştie
acolo unde se sfârşesc nopţile
ecoul degetelor ei capătă culoarea disperării
în urma lor doar apusul
îşi căută dimineaţa
ea - leagănul se mişcă între două singurătăţi -
înainte de a închide ochii îmi amintesc de ea. simt în gând
mâna întinsă. degetele
nu prea firave dar
aproape transparente
stări interminabile de convalescenţă
înghesuite în spaţiul îngust
dintre tăceri
mă uit la ceas
timpul începe pe un meridian depărtat
adorm cu gândul la oamenii ce se vor simţi cu siguranţă mai singuri
noduri de oase pe o sfoară lungă prin care trec
întotdeauna
aceleaşi vise
peştele are gura închisă
înoată repede şi hotărât
ochii mi se lipesc de orbite ca două lipitori
peştele are gura plină de cer
norii se lungesc şi se subţiază între dinţii lui
nume aleatorii aşezate cap la cap
deschid ochii în orbitele ei
sunt un leagăn ce se mişcă între două singurătăţi
pântecul ei e un resort de sticlă în care norii se lungesc
şi se subţiază
până în realitate
ea - se întorc rănile pe dos -
ea stă în faţa mea ca o lumânare în mâna unui copil bolnav
construieşte o biserică în inimă. se prăbuşesc pereţii
nici n-apucă să-i înalţe din sânge
şi se prăbuşesc
o privesc atent şi îmi spun
ea trebuie să fie noaptea mea
toate icoanele la care mă rog se topesc şi curg
în albia trupului ei
se apropie de mine
mi se aşează pe pleoape
asemenea ploii ce înmoaie degetele unui orb
se întorc rănile pe dos
ea - naşterea noastră cea de toate zilele -
şi spun trupul ei
strâmtoarea Gibraltarului cu toate păcatele
sarea pe care o împărţim la cină
prin apele îngenunchiate
soarele răsare şi apune de două ori
naşterea noastră cea de toate zilele
şi spun trupul ei
întins pe fundul mării cu o mie de regrete
depărtările îmi taie respiraţia
din umăr nu-i mai cresc aripi
ea - totul e bine când se termină cu tine -
cred că ne-am îmbolnăvit de propriile noastre drumuri
şi nu e decât vina polenului ce absoarbe emoţia cuvintelor
la fiecare răscruce
o senzaţie de frică ne străbate trupurile
începem să râdem
noaptea are ochii dilataţi
toată lumea pleacă . nimeni nu ştie
totul e bine când se termină cu tine
poate
deliei
nimeni nu mai scrie poezie
în camera mea se prăbuşesc pereţii
cade mortarul protecţia anti-şoc întăriturile
pentru eventualele cutremure
sub grămada de moloz
imaginea degetelor tale
se prăbuşesc pereţii
gravitaţia absoarbe cuvintele
asemenea fructului ce se întoarce
în floare
nu ştiu ce se întâmplă cu secundele
pe care le petreci cocoţată sub geam
ceasurile au nevoie de prea mult timp
pentru a ticăi vindecarea
nimeni nu mai scrie poezie
în camera ta e toamnă
frunte în frunte
împreună cu delia
de fiecare dată când ajung la sfârşitul trupului meu
îmi amintesc pasul cu îngeri / pământul
se schimbă într-o icoană şi trec sfinţii
prin iarba inimilor noastre
de fiecare dată când ajung la sfârşitul trupului meu
încep un monolog
cu obrazul în pasul de îngeri adulmec toamna
distanţa pământ - soare e o coardă
şi trec sfinţii echilibristic
prin balansul inimilor nostre
sângele se strânge într-un cuvânt tulbure
pieptul meu e un haos
o urmă de cretă pe ferestrele deschise
/ ca şi cum te-ai trezi /
pasul secţionează două lumi
cuvintele se scutură de parcă
s-ar fi copt în noi anume / musteşte
a peşti cu ochii deschişi
/ pâlpaie toate becurile lumii sub pielea nopţii /
atunci rămâne retina neagră a taţilor noştri
intuim un timp cu vedere la o altă viaţă
îndreptăm umerii
cerul şi pământul sfârşesc
frunte în frunte
fractal
o amprentă pe ceara moale a pielii tale / ca o şoaptă uscată în lobul urechii /
iau foc şi ard în tine / mă mişc sub pielea sticloasă ca un vagon de carne /
îmi înfăşor în jurul pieptului cea mai lungă venă a ţipătului /
mâna ta – o locomotivă ruginită pe care o urmez în tăcere
am auzit odată că atunci când îndrepţi un deget spre cineva
trei degete sunt îndreptate spre tine / se macină toţi peştii şi creşte sub noi cerul /
o lupă sub care aşezăm placenta de paie /
mă nasc pentru toate degetele ce îndreaptă carnea în aerul îngenunchiat
când scriu despre peşti mă întorc într-un loc pustiu /
o mirişte de sticlă căldura trupului tău /
apoi trec desculţ cu oasele amorţite prin ochiul îngust / îţi ating pântecul /
pielea se abureşte ca sticla unui acvariu / desenez minute cu degetul până la buric şi adorm /
buricul începe întotdeauna ziua de mâine
o dimineaţă răcoroasă întinsă între două biserici de lemn /
o bătaie de clopot o bătaie de inimă /
mirosul de tămâie şi icoanele decojite / aerul umed şi sfinţii înghesuiţi sub unghii /
ne-ar trebui un cer puţin mai jos / un cuţit ceresc /
şi-o să răzuim oasele noastre până când aerul va mirosi a toamnă / un fel de apropiere /
mâna ta - o cădere în gol
magnet
sunt întâmplări mărunte în fiecare zi
mâini încrucişate zadarnic la piept
o linie subţire aproape invizibilă îmi traversează coloana
ca o urmă de regret
foşnetul cearşafului într-o dimineaţă lipicioasă
în care începe brusc să ningă
mă ridic de pe scaun şi mă aşez în tine
ca un magnet uriaş în mijlocul unui cimitir de maşini
calul troian
suntem schiţele propriilor noastre trupuri
trăim mereu sentimentul îmbrăţişării în sine
învineţim catargul aceluiaşi vis
n-avem timp să murim şi ne umplem gurile
cu lacrimi frumos mirositoare
împingi cu degetele calul troian în mine
rămân dezarmat şi mă întreb
mâna ta pe care mi-o aşezi în fiecare seară deasupra pieptului
mi-ar face vreodată rău şi ar aprinde oare
chibriturile uitate în cutia
ce-mi ţine loc de inimă
aproape aer
ascult pink floyd
trec pe sub pielea zilei de mâine
o plimbare prin locurile ce rămân nerostite
în vocea pământului
mi-a trebuit prea mult timp să aşez naşterea
într-o coastă
căldură insuportabilă
zi de vineri fără veşminte
soarele curge în lună
presimţim paşii dintr-un colţ în celălalt al camerei
deschid uşile mâinilor şi mă ascund acolo
îmi ţin respiraţia cu o mie de guri
pieptul se revarsă mereu în inimă
zaruri
mă înveleşti în pielea tapisată cu apa tulbure
pe care n-ai de unde să o ştii
închid uşa şi arunc zarurile şterse
în chivotul ruginit de pe noptieră
cred în coincidenţe şi cu toate astea sunt destul de superficial
uneori dunărea e mai tulbure decât nopţile de război
şi e singurul lucru pe care-l mai văd cu ochiul liber
din trupul tău porneşte iarna pentru rănile deschise
ninsoarea care acoperă turnul din Niš
craniile aliniate. icoanele uscate pe zidul alb
copiii îşi aranjează câmpuri minate în vârful degetelor
cântă şi defilează cu ochii acoperiţi
până la urmă rămân descoperit
fredonez send in the clowns şi mă gândesc că eşti deja prea departe
ca să-mi dau seama dacă te-am pierdut
îmi privesc genunchiul tapisat cu apa tulbure
şi e singurul lucru pe care-l mai văd cu ochiul liber
nimic
nimic
absolut nimic
aşez focul în lemnele târzii şi visez un alt viitor
care poate-mi aparţine
sau poate
nu
ninge
cinematograful demolat se îmbracă în flăcări
toate filmele pe care le-am văzut încălzesc aerul
se topesc fulgii
raiul e un loc cu ape adânci
înainte să mă nasc
îmi amân toate zilele ce mi-au rămas de trăit
nimic
absolut nimic
camera goală
camera goală
scrijelesc cu degetele vopseaua uscată de pe geam
sunt obosit
dar mă pun să dau vopseaua jos
de parcă asta ar face geamul mai curat
am mustrări de conştiinţă
la naiba îmi zic
dacă erai aici îţi spuneam
ai vopsea pe buze ar trebui să zâmbeşti acum
nu e normal
/ te-ai fi retras în aerul tău
aş fi rămas aşa cu degetul lipit de geam/
camera goală
îmi vine să-mi lipesc fruntea de pământ
ştiu că ameţesc repede
mă descurajez şi mă arunc în aerul ei
de parcă asta ar face geamul mai curat
peştele din Iagodărie
cu vreo câteva luni înainte pe la ultimele ninsori din an
începuse să meargă vorba prin sat că în Iagodărie ar creşte un peşte imens
pescarii veneau în sat şi se jurau la fiecare sfârşit de liturghie
că peştele-i acolo şi urcă spre cer tot mai repede
alţii povesteau că ba mai mult
dacă bagi capul sub apă când e Dunărea cuminte
poţi să-ţi vezi străbunii cum împing animalul cu palmele
cum îl înalţă în proptele de aur
la scurt timp tot satul vorbea numai despre peştele din Iagodărie
toţi îi spuneau acum peştele-pod
asta pentru că pornea tocmai de pe malul sârbesc şi ajungea până la noi în sat
de Buna Vestire s-au strâns mulţi oameni
(în zilele călduroase de primăvară slujbele se ţineau sub părul din curtea Bisericii)
am intrat pe poartă m-am uitat puţin în jur – oamenii erau stane de piatră
mi-am îndreptat privirea spre copac şi am rămas năuc:
popa (om bine atins de vreme) luase coada uscată de peşte
şi o aranjase după gât în loc de patrafir
după slujbă toată lumea se înghesuia sub coada peştelui-pod
copiii erau întinşi pe burtă căutau pere
bătrânii adormeau cu oglinzile pe sub piele strâgeau în mâini aceeaşi tavă de argint
pescarii făceau planuri – la fiecare cuvânt îndesau câte o cruce mare
după vreo câteva luni pe la primele ninsori din an
începuse să meargă vorba prin sat că în Iagodărie ar creşte un peşte imens
m-am dus la Dunăre mi-am băgat capul în apă
prin apa tulbure am văzut copiii bătrânii pescarii
împingând animalul cu palmele
lacrimile le intrau şi le ieşeau din ochi
|
|
|
|
* Dacă, acum douăzeci de ani şi mai bine, tinerii nu se puteau afirma în literatură din cauza cenzurii comuniste, astăzi, tinerii de douăzeci de ani şi mai bine (cei talentaţi, se înţelege) nu se pot afirma din cauza noilor grupări formate pe principiul "azi mă publici tu - mâine o să te public eu".
Criteriul valorii se pare că a dispărut.
* Din acest motiv, Actualitatea literară nu doar găzduieşte, ci şi caută tineri care doresc să se afirme în literatură. Trimiteţi, deci, cu încredere, materialele voastre pe adresa: actualitatealiterara@yahoo.com
|
ICR,
Academia Română
Uniunea Scriitorilor din România,
Contemporary Romanian Writers,
Polirom,
Cartea Românească,
Humanitas,
Brumar,
Princeps Edit,
Vinea,
Corint,
Curtea veche,
Junimea,
Dacia,
Eminescu,
Paralela 45,
Litera,
LiterNet,
Cartier,
Noua literatură,
România literară,
Viaţa românească,
Convorbiri literare,
Reţeaua literară
Luceafărul,
Tribuna,
Familia,
Acolada,
Orizont,
Tomis,
Argeş,
Vatra,
Arca,
Astra,
Verso,
Poezia,
Ramuri,
Ateneu,
Apostrof,
Cuvântul
Secolul 21
Transilvania
Cafeneaua literară,
Suplimentul de Cultură,
Observator Cultural,
Bucovina Literară,
Sud-Est Cultural,
Contemporanul,
Dacia Literară,
Porto Franco,
Nord Literar,
Contrafort,
poezie.ro
ROcultura,
Club literar,
RoLiteratura,
Biblioteca de poezie,
Republica Cititorului de Proză,
Oglinda literară,
Editura Online,
|
direcţiunea revistei
Nicolae Silade, director
Constantin Buiciuc, redactor şef
Mircea Anghel, redactor şef-adjunct
Nicolae Toma, secretar de redacţie
Gheorghe Busuioc,
Marian Uţă,
Cornel Drinovan,
Ela Jakab,
Oana Izbaşa,
Remus Valeriu Giorgioni
|
|
