Alegerile la români (2)

Share Button

(1)

Românul s-a născut poet, dar și (mai ales) alegător. Românul iubește haiducia (e frate cu codrul), dar și urna alegerilor îl atrage ca un magnet. El așteaptă cu frenezie apropierea unui nou ciclu electoral, pentru a chibița, înainte de a se prezenta, cu noaptea în cap, la urne; alături de amici, la un țap, la o halbă de bere sau la o partidă de table. Are un bogat și expresiv lexic de sudalme, pe care le împroașcă la adresa regimului, care-l oprimă și-i amenință slujba, salariul, pensia, viitorul copiilor și al nepoților. Visează la conducători providențiali, în general pământeni, care să-i satisfacă așteptările imediate, dar și idealurile. Românul, republican din tată în fiu, se revendică, involuntar, de la singurele republici care ne-au marcat destinul: Republica de la Ploiești și, mai spre zilele noastre, republica, măreața vatră, a lui Stalin.

Alegătorul român, în pas cu era informațională, a învățat să butoneze, la telefon și la tabletă, și își dă acum cu părerea și pe Facebook. La bodegă, riști să nu fii luat în seamă, iar ca să publici ceva la gazetă trebuie să fii priceput în mânuirea condeiului, așa că soluția Facebook-ului a devenit salvatoare: un spațiu virtual unde poți să te lamentezi, în proză sau în versuri, și chiar să exersezi anumite genuri literare în văzul a mii de internauți. Ești liber să cugeți, avându-i ca modele chiar pe Liiceanu și Pleșu. Rafinații cugetători și eseiști, pogorâți, cu blândețe și sfătoșenie, printre poporeni, în Agora mioritică, legitimând cu râvnă și meșteșug neosudălmile postdecembriste, sunt deja sursă de inspirație la îndemâna alegătorului frustrat, care nu are acces la rafturile bibliotecilor.

Pe net ești liber să-ți exprimi viziunea, îndelung mocnită, refulată în adâncul conștiinței, asupra mersului societății, poți să dai like sau ador sau chiar să lăcrimezi în public, demonstrându-ți virtuțile imaginative prin alegerea emoticonului potrivit, să distribui plebei internaute informații sau imagini. Nu te bruftuluiește nimeni pentru stâlcirea limbii române și siluirea gramaticii, niciun profesor de limba și literatura română nu-ți va tăia cu roșu șirul gândurilor exprimate cu atâta nonșalanță și nu te va lăsa corigent sau repetent. Spațiul virtual te va tolera, insensibil și imparțial, acceptând orice bazaconie.

În ton cu vremile, inițiem un nou serial, dedicat, de această dată, istoricei vocații de alegător a românului. Vom fi martorii „luptei” de idei promovate (uneori și prin păruială), de-a valma, de principalii actori ai scenei politice ante- și interbelice: socialiști, țărăniști, liberali, conservatori și, ca să fim în ton cu Caragiale, eternii „liber-schimbiști”, care dau umor, culoare și șarm vieții politice.

Constantin T. STAN

* * *

„Sângeroase încăierări de stradă în București. Mulțimea este lovită cu baioneta și cu paturile de pușcă din ordinul coloneilor Ionescu și Călătorescu. Deputați loviți și răniți. Fostul primar, Gheorghian, grav rănit. Marea adunare publică de la «Dacia». Manifestațiile din Piața Teatrului.

Capitala a fost, ieri, teatrul unor barbarii care nu s-au mai petrecut de când se dau lupte politice la noi. Armata țării a fost comandată ca să lovească cu paturile armelor și cu baionetele mulțimea neînarmată a cetățenilor. Sângele a curs, sânge nevinovat, vărsat din ordinul unui guvern ticălos. Aceia care au făurit România Mare pe fronturile de luptă, invalizii, au fost loviți cu baionete de soldații României Mari, care încă n-au sângerat pentru patrie.

Glorioșii înfăptuitori ai Statului român de azi, rudele eroilor noștri, văduvele și orfanii celor căzuți pentru unirea neamului, poporul întreg românesc, care cerea o stăpânire cinstită și dreaptă a țării, au sângerat ieri prin aceia care au fost loviți din ordinul cinicilor conducători de azi.

Crima aceasta este picătura care face să se reverse cupa nemulțumirilor grave populare. Sângele care a înroșit străzile Bucureștiului nu va putea fi spălat decât prin izbânda deplină a democrației românești, pentru care s-a vărsat.

Guvernul Brătianu rămâne pentru veci odios și criminal.” (Relatare publicată în „Gazeta Transilvaniei”, Brașov, LXXXVI, 79, 1923, 3, pe marginea violențelor petrecute între membrii și simpatizanții Partidului Național Român, condus de Iuliu Maniu, și forțele de ordine aflate sub comanda cabinetului Brătianu, tulburări generate în urma votării și promulgării Constituției.)

(2)
Puneți capăt corupției!

Țara lui „Mai dă, jupâne, și mai lasă, stăpâne!”

Corupția, o temă care domină dezbaterile electorale de ieri și de azi. O plagă a societății, veche de când lumea, care revine, ciclic, sub forme tot mai agravante și agresive, în sânul societăților care și-au pierdut imunitatea civică. Atmosfera descrisă în rândurile de mai jos, valabilă pentru orice epocă, caracterizează starea de lucruri din România anului 1934, în timpul guvernării cabinetului Gheorghe Tătărescu (ultimul guvern liberal din interbelic). Surprinzătoare prezența unor corifei ai politicii românești în acest blamat guvern: Nicolae Titulescu (ministrul Afacerilor Străine), Constantin Angelescu (ministrul Instrucțiunii Publice, Cultelor și Artelor), Alexandru Lapedatu, Ion Inculeț.

*

Într-adevăr, parcă România ar sta în calea tuturor răutăților. Zilnic se descoperă noi cazuri de corupție care ne dau de gândit și ne fac să ne îngrijorăm chiar de viitorul țării noastre. Abia există o acțiune cu caracter obștesc, abia există vreun serviciu despre care să nu se presupună că patronează afaceri murdare. Am ajuns să nu mai avem încredere în nimeni și în nimic. Totul parcă ar fi putred și ne năruim în putregai. La o întrunire publică, un fost ministru a declarat următoarele: „Când dai mâna cu cineva, nu știi dacă nu dai mâna unui pungaș. Când ieși din casa unui om, nu știi dacă nu cumva îți lipsește ceva. De sus și până jos totul e putred. Trăim timpuri de corupțiune cum nu s-au mai pomenit din vremea decadenței Imperiului Roman. România e o cloacă. Am ajuns de râsul lumii. Am ajuns să fim în ochii străinilor…” Iată cum este calificată țara noastră de către un fost și, poate, viitor dregător al ei.

La Inspectoratul Jandarmeriei, șeful suprem face tâlhării, și cu epoleții de general pe umeri este trimis în fața instanțelor de judecată, pentru a fi anchetat și poate, cândva, pedepsit. Cei însărcinați cu comenzi de material pentru înzestrarea armatei se supun cu prea mare ușurință unei „bunevoințe” a reprezentanților societăților străine de armament. Pedeapsa, cine știe când o vor primi! La Bălți, un senator se alege prin plusul de voturi aruncate în urnă de către un magistrat corupt. Tot la Bălți, un prefect actual este anchetat pentru nereguli și se cere împotriva lui deschiderea acțiunii publice. Când se vor sancționa și abaterile acestuia? Se începe o campanie pentru valorificarea fructelor, și fostul subsecretar de stat de la Domenii este acuzat de afaceri personale, în legătură cu desfacerea fructelor noastre în străinătate. Se instituie regimul contingentării, cu scopul de a echilibra balanța economică a țării; cu scopul de a împiedica ieșirea capitalurilor; cu scopul de a apăra moneda națională; cu scopul de a se micșora importul, și când acolo, afaceri și corupție și la acel serviciu public, în dauna economiei naționale. Și câte și mai câte servicii, direcții, case autonome nu vor fi, la care corupția se întinde ca o molimă, până ce mirosul de putregai nu devine atât de înțepător, încât și opinia publică să-l simtă!

Dar în felul acesta nu știm ce se va alege de noi. Și ce-i mai dureros, nicăieri nu sunt sancționați vinovații. Se spune că cei mari de la contingentare au fost avizați de percheziția „inopinată” ce se va face acolo. Miniștrii cinstiți trebuie să demisioneze, căci nu pot lucra din cauza presiunilor cu adânci substraturi murdare care se exercită asupra lor. Cel care denunță corupția este mai rău pedepsit decât însuși vinovatul.

Nu mai este oare în țara asta cinste, demnitate, legalitate, omenie? Și, oare, nici sentimentul patriotic nu mai este o frână împotriva lăcomiei, parvenirilor? Totul se poate la noi cumpăra? Înaltele virtuți omenești și cetățenești sunt la noi evaluabile de lei sunători? Însăși autoritatea statului poate fi terfelită în noroiul afacerilor murdare? Funcționarul din provincie care vrea să aplice legea să nu reușească în această râvnă a lui, din cauză că la București se pot aranja toate prin metoda „mai dă, jupâne, și mai lasă, stăpâne!” Acestea nu sunt semne bune. Nu cumva ele sunt prologul unei groaznice tragedii care se apropie? Dacă și suntem sărăciți, dacă suntem încă neînarmați, cel puțin bogăția cinstei și a omeniei depline să o avem. Prin aceasta, repede ne-am reface. De aceea, până încă nu e prea târziu, puneți capăt corupției și începeți de sus. (Tiberiu Mităr, în „Acțiunea”, Lugoj, I, 27, 11 noiembrie 1934, p. 1)

Grupaj realizat de Constantin T. STAN

658

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.