Alegerile la români (6)

Share Button

(1)

Românul s-a născut poet, dar și (mai ales) alegător. Românul iubește haiducia (e frate cu codrul), dar și urna alegerilor îl atrage ca un magnet. El așteaptă cu frenezie apropierea unui nou ciclu electoral, pentru a chibița, înainte de a se prezenta, cu noaptea în cap, la urne; alături de amici, la un țap, la o halbă de bere sau la o partidă de table. Are un bogat și expresiv lexic de sudalme, pe care le împroașcă la adresa regimului, care-l oprimă și-i amenință slujba, salariul, pensia, viitorul copiilor și al nepoților. Visează la conducători providențiali, în general pământeni, care să-i satisfacă așteptările imediate, dar și idealurile. Românul, republican din tată în fiu, se revendică, involuntar, de la singurele republici care ne-au marcat destinul: Republica de la Ploiești și, mai spre zilele noastre, republica, măreața vatră, a lui Stalin.

Alegătorul român, în pas cu era informațională, a învățat să butoneze, la telefon și la tabletă, și își dă acum cu părerea și pe Facebook. La bodegă, riști să nu fii luat în seamă, iar ca să publici ceva la gazetă trebuie să fii priceput în mânuirea condeiului, așa că soluția Facebook-ului a devenit salvatoare: un spațiu virtual unde poți să te lamentezi, în proză sau în versuri, și chiar să exersezi anumite genuri literare în văzul a mii de internauți. Ești liber să cugeți, avându-i ca modele chiar pe Liiceanu și Pleșu. Rafinații cugetători și eseiști, pogorâți, cu blândețe și sfătoșenie, printre poporeni, în Agora mioritică, legitimând cu râvnă și meșteșug neosudălmile postdecembriste, sunt deja sursă de inspirație la îndemâna alegătorului frustrat, care nu are acces la rafturile bibliotecilor.

Pe net ești liber să-ți exprimi viziunea, îndelung mocnită, refulată în adâncul conștiinței, asupra mersului societății, poți să dai like sau ador sau chiar să lăcrimezi în public, demonstrându-ți virtuțile imaginative prin alegerea emoticonului potrivit, să distribui plebei internaute informații sau imagini. Nu te bruftuluiește nimeni pentru stâlcirea limbii române și siluirea gramaticii, niciun profesor de limba și literatura română nu-ți va tăia cu roșu șirul gândurilor exprimate cu atâta nonșalanță și nu te va lăsa corigent sau repetent. Spațiul virtual te va tolera, insensibil și imparțial, acceptând orice bazaconie.

În ton cu vremile, inițiem un nou serial, dedicat, de această dată, istoricei vocații de alegător a românului. Vom fi martorii „luptei” de idei promovate (uneori și prin păruială), de-a valma, de principalii actori ai scenei politice ante- și interbelice: socialiști, țărăniști, liberali, conservatori și, ca să fim în ton cu Caragiale, eternii „liber-schimbiști”, care dau umor, culoare și șarm vieții politice.

Constantin T. STAN

* * *

„Sângeroase încăierări de stradă în București. Mulțimea este lovită cu baioneta și cu paturile de pușcă din ordinul coloneilor Ionescu și Călătorescu. Deputați loviți și răniți. Fostul primar, Gheorghian, grav rănit. Marea adunare publică de la «Dacia». Manifestațiile din Piața Teatrului.

Capitala a fost, ieri, teatrul unor barbarii care nu s-au mai petrecut de când se dau lupte politice la noi. Armata țării a fost comandată ca să lovească cu paturile armelor și cu baionetele mulțimea neînarmată a cetățenilor. Sângele a curs, sânge nevinovat, vărsat din ordinul unui guvern ticălos. Aceia care au făurit România Mare pe fronturile de luptă, invalizii, au fost loviți cu baionete de soldații României Mari, care încă n-au sângerat pentru patrie.

Glorioșii înfăptuitori ai Statului român de azi, rudele eroilor noștri, văduvele și orfanii celor căzuți pentru unirea neamului, poporul întreg românesc, care cerea o stăpânire cinstită și dreaptă a țării, au sângerat ieri prin aceia care au fost loviți din ordinul cinicilor conducători de azi.

Crima aceasta este picătura care face să se reverse cupa nemulțumirilor grave populare. Sângele care a înroșit străzile Bucureștiului nu va putea fi spălat decât prin izbânda deplină a democrației românești, pentru care s-a vărsat.

Guvernul Brătianu rămâne pentru veci odios și criminal.” (Relatare publicată în „Gazeta Transilvaniei”, Brașov, LXXXVI, 79, 1923, 3, pe marginea violențelor petrecute între membrii și simpatizanții Partidului Național Român, condus de Iuliu Maniu, și forțele de ordine aflate sub comanda cabinetului Brătianu, tulburări generate în urma votării și promulgării Constituției.)

(2)
Puneți capăt corupției!

Țara lui „Mai dă, jupâne, și mai lasă, stăpâne!”

Corupția, o temă care domină dezbaterile electorale de ieri și de azi. O plagă a societății, veche de când lumea, care revine, ciclic, sub forme tot mai agravante și agresive, în sânul societăților care și-au pierdut imunitatea civică. Atmosfera descrisă în rândurile de mai jos, valabilă pentru orice epocă, caracterizează starea de lucruri din România anului 1934, în timpul guvernării cabinetului Gheorghe Tătărescu (ultimul guvern liberal din interbelic). Surprinzătoare prezența unor corifei ai politicii românești în acest blamat guvern: Nicolae Titulescu (ministrul Afacerilor Străine), Constantin Angelescu (ministrul Instrucțiunii Publice, Cultelor și Artelor), Alexandru Lapedatu, Ion Inculeț.

*

Într-adevăr, parcă România ar sta în calea tuturor răutăților. Zilnic se descoperă noi cazuri de corupție care ne dau de gândit și ne fac să ne îngrijorăm chiar de viitorul țării noastre. Abia există o acțiune cu caracter obștesc, abia există vreun serviciu despre care să nu se presupună că patronează afaceri murdare. Am ajuns să nu mai avem încredere în nimeni și în nimic. Totul parcă ar fi putred și ne năruim în putregai. La o întrunire publică, un fost ministru a declarat următoarele: „Când dai mâna cu cineva, nu știi dacă nu dai mâna unui pungaș. Când ieși din casa unui om, nu știi dacă nu cumva îți lipsește ceva. De sus și până jos totul e putred. Trăim timpuri de corupțiune cum nu s-au mai pomenit din vremea decadenței Imperiului Roman. România e o cloacă. Am ajuns de râsul lumii. Am ajuns să fim în ochii străinilor…” Iată cum este calificată țara noastră de către un fost și, poate, viitor dregător al ei.

La Inspectoratul Jandarmeriei, șeful suprem face tâlhării, și cu epoleții de general pe umeri este trimis în fața instanțelor de judecată, pentru a fi anchetat și poate, cândva, pedepsit. Cei însărcinați cu comenzi de material pentru înzestrarea armatei se supun cu prea mare ușurință unei „bunevoințe” a reprezentanților societăților străine de armament. Pedeapsa, cine știe când o vor primi! La Bălți, un senator se alege prin plusul de voturi aruncate în urnă de către un magistrat corupt. Tot la Bălți, un prefect actual este anchetat pentru nereguli și se cere împotriva lui deschiderea acțiunii publice. Când se vor sancționa și abaterile acestuia? Se începe o campanie pentru valorificarea fructelor, și fostul subsecretar de stat de la Domenii este acuzat de afaceri personale, în legătură cu desfacerea fructelor noastre în străinătate. Se instituie regimul contingentării, cu scopul de a echilibra balanța economică a țării; cu scopul de a împiedica ieșirea capitalurilor; cu scopul de a apăra moneda națională; cu scopul de a se micșora importul, și când acolo, afaceri și corupție și la acel serviciu public, în dauna economiei naționale. Și câte și mai câte servicii, direcții, case autonome nu vor fi, la care corupția se întinde ca o molimă, până ce mirosul de putregai nu devine atât de înțepător, încât și opinia publică să-l simtă!

Dar în felul acesta nu știm ce se va alege de noi. Și ce-i mai dureros, nicăieri nu sunt sancționați vinovații. Se spune că cei mari de la contingentare au fost avizați de percheziția „inopinată” ce se va face acolo. Miniștrii cinstiți trebuie să demisioneze, căci nu pot lucra din cauza presiunilor cu adânci substraturi murdare care se exercită asupra lor. Cel care denunță corupția este mai rău pedepsit decât însuși vinovatul.

Nu mai este oare în țara asta cinste, demnitate, legalitate, omenie? Și, oare, nici sentimentul patriotic nu mai este o frână împotriva lăcomiei, parvenirilor? Totul se poate la noi cumpăra? Înaltele virtuți omenești și cetățenești sunt la noi evaluabile de lei sunători? Însăși autoritatea statului poate fi terfelită în noroiul afacerilor murdare? Funcționarul din provincie care vrea să aplice legea să nu reușească în această râvnă a lui, din cauză că la București se pot aranja toate prin metoda „mai dă, jupâne, și mai lasă, stăpâne!” Acestea nu sunt semne bune. Nu cumva ele sunt prologul unei groaznice tragedii care se apropie? Dacă și suntem sărăciți, dacă suntem încă neînarmați, cel puțin bogăția cinstei și a omeniei depline să o avem. Prin aceasta, repede ne-am reface. De aceea, până încă nu e prea târziu, puneți capăt corupției și începeți de sus. (Tiberiu Mităr, în „Acțiunea”, Lugoj, I, 27, 11 noiembrie 1934, p. 1)

(3)
„Votăm din inimi fericirea”
„Din miile de nume, pe voi v-alegem”

Era o vreme, nu foarte îndepărtată, când în jurul nostru răsunau – la radio sau tv – o sumedenie de cântece mobilizatoare, prin care autorii lor, dar mai cu seamă cei care le difuzau (politrucii „epocii de aur”) antrenau masele. Coloanele de muncitori (meșteri cu mistria, șaiba sau lopata), intelectualii („neproductivii” nației – medici și profesori) și detașamentele de șoimi ai patriei, pionieri și uteciști („uteciștii de azi, RFG-iștii de mâine” erau răstălmăcite versurile unui cântec plin de elan tineresc) erau stimulate să lupte pentru idealurile viitorului luminos al patriei. În interbelic se petrecea același fenomen, doar că actorii erau înregimentați în Organizația Națională „Cercetașii României”, grupați în legiuni și cohorte.

Nimic nou sub soare! Istoria evoluează ciclic, reluând, sub forme noi, fapte și evenimente aparent revolute. Ac-torii rămân însă la fel, doar că îmbracă alte straie (pre-cum își schimbă lupul blana), însușindu-și, machiavelic, deprinderi mai rafinate, în consens cu aparenta evoluție a societății, în măsură să satisfacă cerințele electorului. Sub faldurile steagului partidului unic, oamenii muncii de la orașe și sate votau cu entuziasm revoluționar (Să votăm cu-nsuflețire, suna titlul unui cântec de Gh. Bazavan) pentru al țării Parlament (Votăm al țării sfat, creație de Gh. Carp). Simulacrul electoral (Votăm din inimi fericirea – N. Nicolae) își propunea alegerea celor mai „harnici” și devotați slujitori ai idealurilor revo-luționare (Votez pentru lumină și zâmbet – Gh. Chirilă), pe anevoiosul, dar luminosul drum care trebuia să ducă „spre comunism în zbor”.

Dezbaterile erau anoste, fade, fără priză la electorat, care trăise și vremurile mai bune ale socialismului anilor ‘70. Astăzi, vajnicii electori adorm cu televizorul deschis, după dezbateri interminabile, în care moderatorul se vede, de multe ori, depășit, uneori trebuind să intervină pentru a calma furia și delirul verbal al interlocutorilor. Se promit autostrăzi, justiție legată la ochi, investiții masive, locuri de muncă și creșteri spectaculoase de salarii și pensii, se fac calcule și se oferă speranțe celor mai săraci cu duhul.

Ceea ce lipsește, totuși, actualelor campanii electorale sunt cântecele mobilizatoare, „educative”, care să însuflețească și să emoționeze. Compozitorii ar putea să câștige și ei ceva parale de pe urma politicienilor, inspirându-se din conținutul programelor electorale. Astfel, s-ar putea imagina o melopee dedicată infrastructurii rutiere, cu accent, în refren, pe autostrăzi (pe vremuri, românii erau vrăjiți cu Macarale, în viziunea lui Trio Grigoriu), cântecul salariilor și pensiilor mărite, un cântec prin care să fie proslăvită o zeiță a justiției (se pare că ar exista una). Sau, mai bine, preluarea vechilor cântece, cărora să li se atașeze noi versuri revoluționare, aduse la zi, căci, cum viersuia Eminescu în Glossă: „Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi și nouă toate;/ Ce e rău și ce e bine/ Tu te-ntreabă și socoate”.

(4)

„Vreţi lumină şi dreptate,/ La oraşe şi la sate?/
Dacă vreţi să se sfârşească/ Jafu-n ţara românească/
Şi să umple visteria/ Cinstea şi economia,/ Vă ajungeţi iute ţelul/
Dacă veţi vota inelul.” (slogan țărănist interbelic)

În urmă cu aproape patru decenii, pe vremea când eram tânăr profesoraș în orașul muzicii, în etapa terminală a „epocii de aur” – când chiar și ceapa uscată se raționalizase –, am fost martorul unui episod inedit. Tatăl unui elev pierise în urma unui șoc anafilactic, cauzat de o banală injecție, iar mama și cei doi copii se pregăteau să plece în bejenie, peste mări și țări.

Câțiva ani mai târziu, am avut un scurt dialog cu nefericita văduvă, care, întorcându-se temporar la Lugoj, îmi povestise despre modul în care reușise să fie angajată în Statele Unite în urma unui interviu. Ca temă a interviului, patronul o îndemnase să vorbească despre țara sa, adică România. În final, acesta i-a întins satisfăcut mâna, anunțând-o că trecuse cu succes testul. Faptul că românca nu-și ponegrise țara, chiar dacă se afla într-o deplorabilă stare socio-economică, îl impresionase pe angajator.

„Vă felicit că nu v-ați vorbit de rău țara de origine. Știu cât de grea este viața românilor aflați sub dictatura lui Ceaușescu, dar așa cum v-ați fi denigrat patria, așa ați fi putut vorbi și despre mine într-o zi sau chiar despre patria de adopție. Ați fost demnă și echilibrată și apreciez acest lucru. Veți fi o angajată de nădejde și un cetățean onest al SUA”.

Astăzi, suntem martorii celor mai abjecte răfuieli verbale în importante cancelarii europene sau de peste Ocean, întreținute și amplificate cu obstinație de către unii români îmbrăcați vremelnic în straie de politician, care aspiră la un vot-două în plus la viitoarele alegeri europarlamentare. Ocări, sudalme, acuze (uneori cu spumoase nuanțe de umor – să ne-o reamintim pe faimoasa Eba), invective adresate politicienilor de alte culori aflați în capul mesei, însă legitimați în urma unor alegeri democratice validate de instituțiile abilitate.

Ocările nu se răsfrâng, din nefericire, asupra unui Popescu sau Ionescu, ci, involuntar, asupra țării întregi. Românii, care de prea multe ori în decursul istoriei și-au spălat rufele în public, sunt priviți astăzi cu dispreț, desconsiderați și umiliți, puși să stea mereu la coadă la „tarabele” unde se oferă preferențial bucate alese din partea statelor privilegiate.

Spațiul Schengen a devenit o fata morgana, România fiind considerată cea mai coruptă țară din spațiul european (nimeni nu observă megascandalurile de corupție din „statele licurici”). Ambasadorii acreditați în România își dau, detașați, cu părerea (pe la simpozioane și conferințe, ba chiar și prin aulele universităților), oferă sfaturi „dezinteresate” privind legislația (nimeni n-a văzut vreo firmă privată străină aflată sub lupa DNA), propun lideri și chiar ne dau lecții de bună purtare, românul fiind obișnuit să înghită orice.

Stabilirea unor relații economice cu state de la Răsărit este privită ca o mare trădare a intereselor naționale, în timp ce marile concerne apusene derulează afaceri de miliarde, iar liderii politici din marile capitale stau relaxați la masă cu Putin, negociază prețul gazului și, poate, discută și despre o viitoare împărțire a sferelor de influență. În politică nu există sentimente, ci doar interese, iar cei care intră în joc sunt cei demni și puternici.

În urmă cu câțiva ani, unii politicieni români obișnuiau să bată pe la porțile unor ambasade occidentale (acolo unde curge laptele și mierea, iar democrația este în stare pură), pentru a-și pârî și denigra colegii, potențiali adversari politici. Aceeași practică o întâlnim, dezgustați, în Parlamentul European, de unde disprețul cu care este privit astăzi statul român.

Avem o Românie duală, cu structuri paralele sau subterane, și, ceea ce pare mai grav, cu două sisteme justițiare: „al nostru și al vostru”. Atmosfera pare desprinsă, ca o icoană, din pitoreasca, decăzuta lume a  fanarioților, când domnitorii, cu firman de la Înalta Poartă, care nu-și plăteau peșcheșul sau ieșeau din cuvântul „marelui licurici” își pierdeau rangurile, domnia, privilegiile și chiar capul.

(5)

„Țara, în mizerie, stă cu privirea aiurită la risipa banului public,
aruncat pentru căpătuirea politicienilor”
„Nu de perindarea la guvern a altor figuri simandicoase,
înnămolite în politica strâmtă și hrăpăreață de partid,
depinde îndrumarea țării pe calea de sănătoasă propășire”

„De 6 ani împliniți, această revistă [«Înfrățirea românească»] stă în slujba intereselor curat românești, neglijate, nesocotite și deseori vătămate de politicieni. În lupta ce ducem, de la 1 noiembrie 1924, ne-au trecut pe dinainte figuri simandicoase de prim-miniștri, care au făgăduit mult și au realizat prea puțin pentru binele obștesc.

Am început activitate sub guvernul Ion I. C. Brătianu, urmat, în aprilie 1926, de guvernul Averescu, înlocuit, în iunie 1927, de guvernul Știrbei, schimbat, în iulie 1927, de guvernul Ion I. C. Brătianu, înlocuit, în noiembrie 1928, prin guvernul Iuliu Maniu, prelungit, în octombrie 1930, prin guvernul Mironescu.

Așadar, de când am apărut, până azi, în interval de 6 ani împliniți, am numărat pe arena vieții publice românești 7 prim-miniștri, funcționând în trei regimuri diferite: liberal, averescan, național-țărănist și un guvern de concentrare.

Țara i-a suportat pe toți, nădăjduind îndreptare și consolidarea statului întregit. I-a văzut la lucru: pe unii mai mult, pe alții mai puțin, dar pe toți i-a prins în acțiunea vinovată a politicii de partid, care înseamnă neglijarea, nesocotirea și vătămarea intereselor permanente ale nației, pentru întărirea partidului prin căpătuirea partizanilor, din bogății ce ar fi trebuit să rămână în patrimoniul public.

Aliați în această întreprindere de grăbită secătuire sistematică a bunurilor obștești, au avut și politicienii o breaslă de antreprenori ai condeiului, care consideră scrisul ca o marfă de vânzare. Îl oferă cui dă mai mult: și astfel, țara a putut să vadă nu numai presa […] din Sărindar, precupețindu-și proza, rând pe rând, fiecăruia din puternicii zilei, dar și gazetele cu pretenții de independență, schimbându-și convingerile pentru grase beneficii guvernamentale.

Țara a putut să vadă furtul terenurilor sale petroliere, fără sancțiuni, export de țărani români […], otrăvirea fiilor ei de baștină prin alcool metilic și despoierea lor prin cea mai revoltătoare camătă, fără a se pune nicio stavilă.

Țara a suferit și suferă deprecierea de batjocură a muncii brațelor țărănești, alături de scumpătatea nejustificată a produselor industriale, deci un trai zilnic imposibil de suportat pentru agricultură, care este și va rămâne principalul izvor de bogăție.

Țara, în mizerie, stă cu privirea aiurită la risipa banului public, aruncat pentru căpătuirea politicienilor, pe când fiilor ei, care asudă la brazdă, la păduri ori în mine, li se vinde și cenușa din vatră, spre a plăti impozite mereu sporite.

Sub povara suferințelor generale, pe care numai politicienii, de curând îmbogățiți, nu le simt, prinde tot mai întins neîncrederea, deznădejdea și revolta sufletească.

În această atmosferă încărcată până la saturație, prin neprevedere, abuzuri și risipă, în ultimii 6 ani revista noastră și-a făcut datoria, stând de veghe, denunțând vinovații, pe politicieni […], și chemând opinia publică la simțul reacțiunii mântuitoare.

Cu aceeași stăruință neclintită, vom merge către țintă, în slujba intereselor curat românești […]. Nu de perindarea la guvern a altor figuri simandicoase, înnămolite în politica strâmtă și hrăpăreață de partid, depinde îndrumarea țării pe calea de sănătoasă propășire, de la care partidele politice, în mod vinovat, au abătut-o.” (I. C. Cătuneanu, în „Înfrățirea românească”, Cluj, VII, 1, noiembrie 1930, p. 8)

(6)
În preajma alegerilor


„Luptele electorale se dau în cea mai pronunțată decadență morală, lipsite de patriotism”
„Guralivii agenți electorali ponegresc, hulesc, batjocoresc”
„Am văzut doar că partidele politice fuzionează de azi pe mâine. Azi își aruncă unii altora
că-s fripturiști, iar mâine îi vedem pe toți… la masa cu fripturi”
„Să dăm votul nostru pentru aceia pe care îi cunoaștem de oameni absolut integri: cinstiți, harnici și capabili de a lucra pentru binele țării, al neamului. În lături cu putregaiul!”

Ne aflăm în preajma alegerilor […]. Avem a ne exercita cel mai important drept cetățenesc, de care trebuie să fie mândru cetățeanul fidel patriei sale. Dar acest drept ne impune, totodată, și o datorie dintre cele mai stricte, mai severe: să fim conduși de binele și prosperarea țării, să chibzuim cu minte clară atunci când suntem chemați a ne da votul nostru.

Viitorul țării este depus în mâinile acelora pe care, prin votul nostru, îi trimitem să ne reprezinte […]. Pare firesc ca, pentru rezolvarea ideală a acestei probleme, fiecare cetățean să aibă o educație politică. Dar în privința aceasta, sincer mărturisind, ne prezentăm slab de tot, absolut needucați, nepregătiți. Sub păcătosul și asupritorul regim maghiar, acest drept cetățenesc era cu totul strivit, cu desăvârșire batjocorit. Corupțiile, mituirile, băuturile și multe alte unelte demoralizatoare ne împresurau din toate părțile. Multe, de toate felurile, le-au succes, în această privință, stăpânitorilor noștri de ieri, dar un lucru nu le-a succes: stârpirea iubirii, a dragostei și alipirii de sufletul poporului, către conducătorii săi firești, către acei bărbați valoroși care luptau și sufereau pentru deșteptarea conștiinței naționale românești. Mergeam la votare îngrădiți de sulițele jandarmilor, cu fibirăii, notărașii, chinezii în frunte, dar cu doina lui Lucaciu pe buze. Educația politică a poporului nostru s-a mărginit însă numai și numai la deșteptarea conștiinței naționale.

Azi, în țara noastră liberă și democratică, lucrurile s-au schimbat. Dar cu durere trebuie să constatăm că educația politică a poporului nostru și azi lasă foarte mult de dorit. Ba în unele privințe, e chiar dăunătoare întăririi țării noastre. Luptele electorale se dau în cea mai pronunțată decadență morală, lipsite de patriotism. Guralivii agenți electorali ponegresc, hulesc, îi batjocoresc pe adevărații bărbați de stat ce-i avem. Pe acei bărbați fără de care nu am avea România de azi. Un Brătianu, Averescu, Iorga, Maniu, Vaida, Goldiș, Goga ș.a. sunt timbrați în fața poporului de trădători, hoți, tâlhari, fripturiști etc. Iar presa [aservită] cu atâta satisfacție înregistrează aceste fapte josnice, murdare.

Poporul nostru se simte izbit de o decepție, de o supărare sufletească. Simte că se apropie de inima sa o otravă, un venin, care încearcă să-i stârpească, să-i nimicească chiar ceea ce a avut mai scump: neclintita încredere în fruntașii săi. Devine buimăcit și se întreabă: „Cum se poate! Ori azi în România noastră să nu mai avem niciun bărbat cinstit cu credință de țară și popor?” Revine datoria intelectualilor să lămurească poporul. Să nu lăsăm să se dărâme altarele din sufletul poporului, pentru că acel popor care nu ține la conducătorii săi firești e cea mai sigură unealtă în serviciul curentelor distrugătoare de țări și tronuri.

Agitațiile electorale să nu depășească terenul principiilor de guvernare. Lupta să nu se dea pe chestii personale. Iar pe aceia care merg în popor cu calomnii la adresa bărbaților noștri de stat, indiferent de care nuanță politică ar fi, să-i privim cu dispreț, să nu le ascultăm fleacurile murdare. Și vom întâlni mulți din aceștia. Preoții și învățătorii noștri, în primul rând, au îndatorirea a munci în această direcțiune, a fi propovăduitorii educației politice sănătoase. Premergând, lucru firesc, cu bun exemplu, și nu certându-se pe chestii de partid, cum, cu părere de rău, observăm în atâtea locuri.

Luptele electorale să nu aducă dușmănie între noi, nici supărare chiar. Am văzut doar că partidele politice se alipesc laolaltă, fuzionează, se contopesc de azi pe mâine. Azi își aruncă unii altora că-s fripturiști, iar mâine îi vedem pe toți… la masa cu fripturi. De ce dar să ne sfâșiem între noi? În luptele electorale avem o singură datorință: să dăm votul nostru pentru aceia pe care îi cunoaștem de oameni absolut integri: cinstiți, harnici și capabili de a lucra pentru binele țării, al neamului. În lături cu putregaiul, cu elementele de afaceri. Asta-i educația politică necesară poporului nostru românesc! Tot la patru ani revine în mâinile noastre dreptul să ne croim soarta. Iar un popor merită acea soartă pe care el și-a croit-o. (R. Roman, în „Răsunetul”, V, 17, 1926, 1)

Grupaj realizat de Constantin T. STAN

2343

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.