Anatolia, primul restaurant cu specific turcesc s-a deschis la Lugoj

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

HP DIGITAL CAMERA

Bucătăria turcească este considerată a fi una dintre cele mai bune şi sănătoase, fiind este influențată de mai multe culturi şi naţiuni. Pe lângă aceasta, mâncărurile specifice turceşti sunt foarte apreciate de gurmanzi, datorită gustului lor deosebit. Vestita mâncare turcească este pur și simplu incredibilă în varietatea sa. Mâncărurile din legume se fac ușor și păstrează toate beneficiile nutritive ale legumelor.

Principalele ingrediente din bucătăria tucească sunt vinetele, ardeii, ceapa, usturoiul, lintea, fasolea şi roşiile. Nucile, migdalele, fitiscul şi alte oleaginoase se folosesc în deserturi şi nu numai. Pentru a da gust unei reţete culinare turcii folosesc pătrunjel, piper, paprika, mentă şi oregano – un obicei pe care îl au toate regiunile mediteraneene.

Un alt rol important îi revine vinetei, care se întâlneşte în multe reţete de mâncare şi salată. Se combină cu carnea tocată, se pune în kebab, în musaca şi se face piure, combinată cu carne. În unele zone există chiar şi gem de vinete. Turcii sunt printre cei mai mari cultivatori de vinete din lume.

Una din cele mai cunoscute băuturi turceşti, foarte apreciat în bucătăria turcească este  iaurtul poate însoţi cam toate mesele care conţin carne, mâncărurile din vinete, orez sau pâine.

Istoria imperiului otoman se întinde pe o perioadă de 600 de ani şi pe trei continente. În toate ţările aflate la un moment dat, pentru perioade diferite, sub stăpânirea statului otoman, moştenirea acestuia dăinuie şi astăzi, dar sub diferite forme în funcţie de zonă şi de contextul istoric specific. În principiu, sunt patru zone ale moştenirii otomane: lumea arabă, Balcanii, ţările româneşti şi,  îndeosebi, Turcia.

Din punct de vedere lingvistic, în perioada mai veche existau în limba română circa 2000-3000 de cuvinte de origine turcă. Cel mai durabil aspect al moştenirii otomane la noi este aspectul culinar. De la ciorbă, pilaf, mici şi până la sarmale, foarte multe din mâncărurile româneşti sunt de fapt de origine otomană.

În ceea ce privește influenţa economică, studiile de specialitate au arătat că otomanii au contribuit la creşterea incontestabilă a economiei balcanice, prin faptul că asigurau circulaţia, în siguranţă, a bunurilor şi persoanelor pe distanţe lungi.

Restaurantul ANATOLIA, care a fost inaugurat luni, 18 septembrie 2017, este situat în parcarea „A&O Truck Stop” de pe centura ocolitoare a municipiului Lugoj, restaurantul cu o ambianță foarte plăcută funcționând zilnic între orele 12 și 24.

Bucătarul turc Ataallah Ucar (ATA), un bucătar cu experiență, venit din Germania, unde a avut afaceri cu restaurante, brutării și firme de transport, s-a stabilit în România în anul 2006, când a deschis primul restaurant cu specific turcesc în Timișoara, apoi în Dumbrăvița. Bucătăria turcească ne oferă o varietate de aproximativ 250 feluri de preparate diferite, de la diverse ciorbe, preparate din carne de miel, pui și vită, chiftele condimentate (Adana), preparate la tavă la cuptor, pește proaspăt la grătar,salate, grătare de pui, o mare varietate de mâncăruri calde din legume sau preparate din legume cu carne, diverse sortimente de pizza, chiar și pizza turcească, salate, deserturi însiropate ca baclava sau kataif, cafea sau ceai negru turcesc și cunoscutul ayram – un preparat rece tradițional cu un gust excelent, din iaurt bătut cu apă și puțină sare, zeamă de lămâie și mentă, care este servit în căni speciale din cupru. În zilele de miercuri și vineri se va servi și fasole uscată albă cu carne de vită.

„Noi facem mâncare ca acasă, ca și cum am găti pentru noi…aceasta este filozofia noastră. Gătim zilnic numai cu produse proaspete, carne și legume, iar condimentele sunt aduse din Turcia, mâncarea este foarte gustoasă, și porțiile sunt foarte mari, iar prețurile sunt accesibile. Tot ceea ce se află în restaurantul nostru, toate dotările restaurantului sunt achiziționate din Turcia, fiind alese cu grijă: aparatură de gătit, mobilier, fețe de mese, corpuri de iluminat, vesela… absolut tot ce se află aici. În prima zi după inaugurare, restaurantul a avut mai mulți clienți decât ne așteptam, a fost o surpriză foarte plăcută să vedem într-o singură zi cu mult peste o sută de clienți, care au apreciat felurile noastre de mâncare”, a declarat pentru Actualitatea bucătarul turc Ataallah Ucar.

Estera CIMPONERIU

Despre admin 6550 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.