Ansamblul Folcloric Făgețeana, invitat din nou la un turneu peste hotare

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Ansamblul Folcloric Făgețeana a fost invitat la Festivalul Internațional Souznění, din Cehia, ediția a XIX-a 2017, festival internațional de tradiții de Advent și de Crăciun, de colinde și meșteșuguri .

Festivalul, care este un spectacol unic internațional de acest gen din Cehia, are loc în perioada festivă de dinainte de Crăciun, în mai multe locuri din regiunea Moravia-Silezia. Programul, de o diversitate impresionantă, oferă nu numai concerte și spectacole în locuri diferite (biserici, săli de concerte, spectacole în aer liber), dar și expoziții interesante, meșteșuguri artizanale, degustări de gastronomie cehă și din străinătate. Festivalul se va deschide cu un concert festiv la Biserica Sf. Jan și Pavel din Frýdek-Místek.

În special, oaspeții din străinătate ai festivalului Souznění vor participa, de asemenea, la piețele de Crăciun din Ostrava și Frýdek-Místek, ca în fiecare an. În Ostrava, al treilea oraș ca număr de locuitori din Cehia,  este programat un spectacol al Ansamblului Folcloric Făgețeana din România, Biołopotocanie din Polonia (printre altele muzica Konopjan Cimbálová sau Valašský vojvoda). În Frýdek-Místek vor evolua Gajdošská, Beskydy din Slovacia și, din nou, Ansamblul Folcloric Făgețeana.

„Ansamblul folcloric Făgețeana, din orașul românesc Făget, are în repertoriu cântece, dansuri și obiceiuri populare din regiunea Banatul de Est. Făgețeana, sub conducerea regizorului artistic Mircea Cârțișorean și având coregraf pe Dumitru Răduțiu, se bucură de recunoașterea atât a profesioniștilor, cât și a publicului larg, acasă și în străinătate. În timpul Adventului, se va arăta una dintre cele mai frumoase forme de colind românesc, colindul cu dube, specific Țării Făgetului și Văii Mureșului. Este un obicei de o sută de ani, menținut cu mare grijă  în așezările din zona Făgetului. Bărbații tineri, îmbrăcați în costume tradiționale, merg cu colinda și, într-un ritm temperamental specific fiecărei comunități, fac urări pentru sănătatea, averea gazdei, pentru a alunga spiritele rele. Aceste tradiții aduc  bucurie tuturor celor care îi așteaptă pe colindători, în fiecare an, de sărbătoarea Crăciunului”, așa au descris Ansamblul Făgețeana, în pliantul de prezentare al festivalului, organizatorii Festivalului Internațional Souznění, din Cehia.

Spectacolul de gală din cadrul festivalului folcloric internațional, care va avea loc la Ostrava, reședință a regiunii Moravia-Silezia, va fi transmis în direct de către televiziunea națională cehă și la radio.

„La mai puțin de un an de la reînființare, în perioada 12-18 decembrie 2017, Ansamblul Făgețeana este invitat în al doilea turneu, peste hotare. De această dată, vom reprezenta România în Cehia, la cel mai mare eveniment cultural ce precede sărbătoarea Crăciunului! Mulțumim frumos organizatorilor, doamnei Vlasta Lazu de la Radio Timișoara și celor fără de care nu am fi putut realiza nimic, dacă nu ne sprijineau: domnului primar Marcel Avram și directorului Casei de Cultură din Făget, Mihaela-Erika Popovici. În turneul din Cehia, pe lângă colegii din Ansamblul Făgețeana, Ioan Beschiu, Alessandra Lazăr și Dorinel Gavriluț Pîrvoni, ne vor însoți prieteni și colaboratori dragi, dubași din Țara Făgetului, Maria Dan Păucean, Ioan Surdu, Bogdan Medelean, Dorin Foanță și Adrian Irimescu”, a declarat Mircea Cârțișorean, coordonatorul și interpretul Ansamblului Folcloric FĂGEȚEANA.

Ansamblul Folcloric Făgețeana a mai participat în perioada 30 iunie – 2 iulie 2017, la Festivalul Internațional de Folclor VIONICA 2017, în Bosnia-Herțegovina.

Săptămâna trecută, în data de 10 noiembrie 2017, la Festivalului-concurs „Cântec, joc şi grai străbun”, de la Dumbrava, ajuns la cea de a X-a ediţie  festival-concurs organizat de către Inspectoratul Școlar al Județului Timiș și Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu” din Timişoara, Ansamblul Folcloric Făgețeana a obținut locul al II-lea, calificându-se pentru faza județeană a concursului.

Estera CIMPONERIU

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.