Antiprofesionişti şi amatori [short sport] Nick

Antiprofesionişti şi amatori

Campioana ţării în care fotbaliştii câştigă sume exorbitante în comparaţie cu majori-tatea celor care-i privesc din tribunele tot mai goale a decontat oficial, pe plan internaţional, factura neputinţei celor ce gestionează de câţiva ani buni ceea ce unii numesc Liga Profesionistă de Fotbal, patroana cluburilor de primă ligă. Discursurile pe care la auzim mereu, comparaţiile în legătură cu nevoile, bugetele şi condiţiile celorlalţi din marea performanţă pălesc în faţa evidenţei că mai mult de jumătate din cetăţenii luxemburghezi ce au vizitat stadionul Gruia din Cluj şi-au luat concediu pentru a încălţa ghetele de fotbal şi a-i descălţa fotbalistic pe campionii României. De două ori într-o săptămână, nişte băieţi pe care-i cunosc doar vecinii şi colegii de la slujbă au tăvălit prin iarbă (două eşecuri – scor total 2-5 !!) aşa-zise vedete care ne inundă zilnic spaţiile media, terfelind din nou blazonul fotbalului românesc. „O să ne bată oricine!”, clama Hagi în noiembrie 2016. După ce Lucescu declarase că am ajuns în lumea a treia a sportului cu care ne mândream la finele… mileniului trecut. S-ar părea că ne-am mai rostogolit de-atunci!

Nick

Povestea Stelei, sau a FCSB-ului, respec-tând instanţele, e puţin diferită, dar pleacă de la aceleaşi premise. Lăsând la o parte necalificarea echipei în cea de a doua com-petiţie ca valoare din Europa după o dublă în care se putea întâmpla orice, ar fi de văzut cum se poate ajunge în situaţia ca un club cu mare experienţă, fost campion continental, să bată recordul la neprofesionalism. Să investească – din profit, desigur, afacerea e privată, deci, zic unii, de necomentat – milioane bune de euro în transferuri, dar să tremure la fiecare minge ce se apropie de junele portărel ascuns în spatele unor fundaşi pe care principalul finanţator îi face praf aproape meci de meci! Compromisurile pleacă de sus – exemple avem cu zecile – şi, deloc întâmplător, sunt literă de lege până la cei mai tineri componenţi ai lotului, supralicitaţi în declaraţii aiuritoare şi scoşi din interiorul colectivului de pe orbita unei vieţi sportive obişnuite tocmai de către cei care ar trebui să-i îndrume. La 19 – 20 ani, indiferent cine eşti, a te adresa antrenorului la modul din subtitlu, chiar şi cu acordul acestuia, nu poate duce, în timp, decât la rezultate deplorabile. În sport, ca şi în viaţă, respectul exprimat şi acordat celorlalţi e trăsătură esenţială a educaţiei. Altfel, vorbim de Meme, Gigi şi Nick. Şi facem ca ei!