Bârfele de la Ceasul Electric [1201]

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Singurul lugojean care protestează de ani buni și degeaba este deja cunoscut cititorilor noștri. Se numește Dumitru Franț, locuiește în cartierul Liliacului la nr. 5 și protestează față modul în care s-au dat aprobările pentru construcția unor locuințe în zonă. Dumnealui susține că s-au făcut foarte multe ilegalități acolo și că str. Liliacului (de fapt aleea, că stradă nu se poate numi) este inaccesibilă unei circulații normale. Și în loc să monteze bariere care să limiteze măcar accesul mașinilor mari, polițiștii locali îi somează pe locatari să-și mute mașinile de pe trotuar, deși aleea nu are trotuar, nu este sistematizată și nici asfaltată. Curat murdar, ar spune nenea Iancu.

Pe pagina de internet a Primăriei Lugoj există o rubrică „Întreabă Primarul”. Te gândești că ai vrea să-l întrebi ceva pe edilul șef și apeși butonul. Se deschide o altă pagină, cu poza noului primar în stânga sus (deși, în paranteză fie spus, el este de dreapta), iar în dreapta sus apare un alt buton, pe care scrie „Aici puteţi adresa o întrebare d-lui Primar”. Apeși și pe butonul ăsta și se deschide o altă pagină, cu următoarele indicații: „Câmpurile marcate cu “!” sunt obligatorii. [Ce câmp? Că pagina e un blank, de-ți vine să-ți iei câmpii] Orice întrebare trebuie să conţină minim aceste câmpuri completate. [Ce câmpuri? Că iar îți vine să o iei pe câmpii] Vă rugăm să nu folosiţ (sic!) limbaj neadecvat, cu conţinut obscen întrucât întrebarea dvs. nu va apărea pe site”. Dar nici dacă folosiți limbaj a-decvat nu apare, pentru că nu ai unde să-ți pui întrebarea. Așa că te întrebi tu pe tine cine se ocupă de site-ul ăsta, apoi te întorci și vezi că din 05.05.2016 nu a mai răspuns nimeni și nimeni nu a mai întrebat nimic.

Pentru că Lugojul va avea două centre de vaccinare anti-coronavirus, iar din ianuarie probabil va începe campania de vaccinare, cu planificare prealabilă, vă prezentăm Regulamentul emis de reprezentanții BCE pentru cei care doresc să se programeze la vaccinare: 1. Dosar cu șină de carton sau plastic; 2. Cerere în trei exemplare unde să apară și acordul vecinilor de palier. Cererea trebuie întocmită de o firmă autorizată; 3. Taxă sticluță achitată la CEC; 4. Taxă seringă achitată la poșta de care aparțineți; 5. Taxă pandemie achitată la Patriarhie; 6. Copie conformă cu originalul a ultimelor trei teste Covid făcute în centre autorizate; 7. Dovada (stampilă sau poză buletin vot) că ați votat PNL la ultimele alegeri; 8. Solicitantul este obligat să se prezinte la cabinet cu 3 ore înaintea intervenției pentru a nu se subția coada de la intrare; 9. Programare online și dovada depunerii ei la ghișeu cu cel puțin o săptămână înaintea programării; 10. Acatist + 10 lei în care se pomenesc cei cu numele Iohannis, Orban, Tătaru, Rafila și toți ai lor. Solicitantul se va prezenta cu vaccinul cumpărat de el, trei seringi de unică refolosință, un pachet de vată sterilă și 10 lei pentru asistentă. Pacientul va depune o coroană de flori la monumentul eroilor covid, medicii care se sacrifică în fiecare zi, angajații DSP, OMS, Digi TV și Realitatea TV.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.