Bătălia pentru Timişoara (17)

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

(1)

Garnizoana Lugoj, august 1944. În Lugoj, se afla comandamentul Diviziei 9 Cavalerie,  din care făcea parte Regimentul 13 Călăraşi (cu un divizion în Lugoj având cazarma unde este acum Spitalul din Dealul Viilor) şi un divizion la Sinersig (250 militari/divizion), caii fiind procuraţi din satul Pădureni, şi Regimentul 6 Artilerie Călăreaţă, dislocat la Chevereşul Mare.

Celelalte două regimente, Regimentul 3 Roşiori a rămas la Turnu Severin, iar Regimentul 9 Călăraşi a rămas  la Ploieşti, ca pază a zonei petroliere. Comandant al diviziei era general de brigadă Popescu Dumitru. În satul Ţipari se mai afla Regimentul 5 Roşiori – Instrucţie, dar acesta  era în subordinea Diviziei 1 Infanterie – Instrucţie din Timişoara.

Actul de la 23 august 1944. La comandamentul diviziei, ca de altfel şi în oraş, nimeni nu a aflat ce s-a întâmplat la Bucureşti. Aproape de ora 22.00, generalul Popescu a plecat  pe jos de la comandament spre locuinţa sa. În faţa unei case, cu ferestrele larg deschise, se adunase un grup de 10-12 persoane care păreau foarte atente la ceea ce se petrecea înăuntru.

Ajuns în apropiere, generalul şi-a dat seama că acei oameni ascultau atenţi o comunicare ce se transmitea la radio. La faţa locului, generalul află şi el despre arestarea mareşalului Antonescu. Unii erau bucuroşi, alţii îngrijoraţi.

Generalul s-a întors imediat la comandamentul diviziei, unde toţi ofiţerii şi subofiţerii care porniseră aparatul de radio să asculte muzică, ascultau acum comunicatul către ţară.

„Domnule general! Gata cu războiul acesta fără rost. S-a terminat cu Antonescu!”, i se adresară maiorul Mureşan şi plutonierul Butnariu, de loc din zona Bistriţei. „Vom merge acum să luptăm pentru eliberarea vetrelor noastre de sub ocupaţia ungară!”.

Măsuri de siguranţă. A fost chemat urgent locotenent-colonel Ion Enescu, al cărui Regiment 13 Călăraşi se găsea în Lugoj şi care, ajuns la comandament, de bucurie s-a îmbrăţişat cu generalul Popescu, primind ordin de la acesta să aducă divizionul de recruţi din Sinersig la Lugoj şi să  ia măsuri pentru a preveni orice încercare de acţiune din partea formaţiunilor germane care se găseau în oraş (grupul de instructori germani de la Şcoala de Subofiţeri de Infanterie de Rezervă şi o subunitate de reparaţii avioane pe aerodrom).

Ordine de la eşalonul superior. În cursul nopţii, a sosit primul ordin de la Corpul 7 Teritorial, al cărui comandament se afla la Timişoara şi de care aparţinea divizia: „1. Luaţi măsuri imediate ca unităţile să fie alarmate; 2. Puneţi stăpânire pe poştă, telefoane şi orice instituţie vitală din garnizoana Lugoj; 3. Întăriţi paza lucrărilor de artă; 4. Luaţi măsuri încât trupele germane să fie devansate şi în neputinţă de a vă contracara; 5. Cooperaţi cu toate autorităţile administraţiei locale; 6. Faţă de trupele germane veţi avea o atitudine demnă dar hotărâtă. General de divizie Carol Schmidt”.

Plecarea la Arad. A doua zi, la 24 august, generalul Popescu a fost chemat la Timişoara, fiind trimis urgent să preia comanda Diviziei 1 Cavalerie-Instrucţie din Arad, cu misiunea de a organiza apărarea oraşului şi a Văii Mureşului în cazul unui atac germano-ungar.  

Dezarmarea trupelor germane din Lugoj. În cursul nopţii de 25/26 august, un escadron din Regimentul 13 Călăraşi, împreună cu două plutoane de elevi-subofiţeri de rezervă de infanterie, au încercuit corturile de pe aerodrom, în care dormeau liniştiţi germanii, după care i-au somat să depună armele. Aceştia, surprinşi, au opus rezistenţă verbală, dar, în scurt timp, şi-au dat seama că n-au nici o scăpare. Au fost dezarmaţi şi arestaţi 5 ofiţeri, 10 subofiţeri şi 25 de soldaţi, fiind capturate cele 5 avioane, 3 tunuri antiaeriene calibrul 37 mm, un atelier de reparaţii aero şi alte materiale  germane de pe aerodrom.

Dezarmarea trupelor germane din Timişoara. La 26 august au fost dezarmaţi şi luaţi prizonieri peste 500 de militari germani din Timişoara, fără nici o luptă, deoarece aceşti militari nu făceau parte din nici o unitate de luptă (erau subunităţi de achiziţii cereale, carne, băuturi, cai, căruţe, depozite de alimente, depozite de echipament, sanitare, căi ferate, transporturi, comandament de etapă).

General de brigadă Popescu Dumitru, 1944

(2)

La comanda diviziei. După arestarea militarilor germani din Lugoj la 25 august 1944, locotenent-colonel Enescu, fiind temporar la comanda  Diviziei 9 Cavalerie, a făcut recunoaşteri în zonă, dispunând ca unităţile din subordine, sprijinite de voluntarii civili din zonă, să excute baraje în special pe şoselele Lugoj-Buziaş-Timişoara şi Lugoj-Recaş-Timişoara. Aceste obstacole s-au ridicat în faţa podurilor, la încrucişări de drumuri şi puncte obligatorii de trecere, apreciindu-se că inamicul va încerca să invadeze teritoriul bănăţean cu tancuri şi cu alte mijloace motomecanizate.

27 august 1944. Regimentul 13 Călăraşi din Lugoj a  primit ordin să se deplaseze în comuna Neudorf, la 12 km sud-vest de Radna.
31 august. Generalul Popescu a revenit de la Arad la comanda Diviziei 9 Cavalerie.
4 septembrie 1944. Divizia 9 Cavalerie din Lugoj primeşte ordin să se deplaseze în cel mai scurt timp la Timişoara. 5 septembrie 1944. Pe cursul mijlociu al Mureşului, trupe germano-ungare au trecut la  atac.
6 septembrie 1944. În sudul Banatului, trupe germane trec la atac în lungul comunicaţiei de pe malul de nord al Dunării, cu scopul de a ajunge în zona Orşova. Divizia 9 Cavalerie din Lugoj, ajunsă la Timişoara, primeşte ordinul de luptă dat de comandantul Corpului 7 Teritorial, generalul de divizie Schmidt Carol: „Ordon să apăraţi integritatea  frontierei de stat între râurile Mureş şi Timiş, interzicând pătrunderea inamicului pe direcţia Timişoara – Chizătău – Dobra. În cazul că divizia va fi presată de forţe superioare, trebuie să întârziaţi inaintarea inamicului, rezistând pe poziţii succesive până în zona Margina, unde să rezistaţi cu orice preţ până la sosirea trupelor române sau sovietice”.

La data respectivă, Divizia 9 Cavalerie dispunea de următoarele unităţi şi efective subordonate din zona Timişoara şi nordul Banatului: Regimentul 13 Călăraşi din Lugoj (două divizioane de recruţi  cu un efectiv de 400 de oameni – în timp 3 zile au mai sosit din Lugoj  370 de  militari mobilizaţi de la munca câmpului din satele vecine – dar care fuseseră pe frontul de est – completare la efectivul celor două divizioane); Regimentul 17 Infanterie-Instrucţie din Lugoj (cu două batalioane de recruţi având un efectiv de 700 de oameni); Regimentul 6 Artilerie Călăreaţă din Timişoara (un divizion cu două baterii a 3 tunuri de câmp calibrul 75 mm şi o baterie cu 4 obuziere calibrul 100 mm, având un efectiv de 300 militari recruţi şi câţiva mai vechi); Batalionul 5 Instrucţie şi Reparaţii Auto (3 companii formate din mecanici cu un efectiv de 350 oameni); Compania 4 Intervenţie a garnizoanei Timişoara (cu 120 oameni); Centrul de Instrucţie Jandarmi Timişoara (1.001 oameni); Şcoala de Subofiţeri Botoşani (995 oameni); Regimentul 5 Vânători – Instrucţie din Timişoara( 2 batalioane cu 600 de oameni); Regimentul 1 Artilerie (200 de oameni); Şcoala de Subofiţeri de Artilerie de Rezervă (200 elevi-subofiţeri); Şcoala Politehnică (200 de elevi mobilizaţi dar neinstruiţi), total: 5.435 de oameni (cca 50% din efectivul normal al unei divizii).

Unele unităţi dintre cele menţionate mai sus reprezentau o întărire relativă a diviziei, fără instrucţie şi armament adecvat. Mulţi dintre comandanţii de companie erau ofiţeri de rezervă care nu aveau îndemânarea organizării unor acţiuni de foc bine dirijate. În concluzie, divizia era constituită din mai multe unităţi şi subunităţi de strânsură, având o capacitate de luptă redusă în comparaţie cu o divizie normală, dar altă soluţie nu era.

Ordinul de luptă. Generalul Popescu a convocat pe toţii comandanţii, dându-le următorul ordin: „Vă ordon, de la comandant de pluton şi până la comandant de regiment, să luaţi măsuri de ridicarea şi menţinerea moralului trupei, care datorită lipsei de instrucţie şi de călire, s-ar putea ca unii să intre în panică şi să părăsească poziţiile. Nu se retrage nimeni fără ordin! Nu vom ceda oraşul Timişoara! Vom lupta pentru fiecare casă, pentru fiecare stradă. Să vă fie clar ordinul! Treceţi imediat la executare!”.

General de divizie Carol Schmitd

(3)

7 septembrie 1944. Generalul Popescu Dumitru, comandant al Diviziei 9 Cavalerie din Lugoj, a convocat toţi comandanţii de unităţi și le-a înmânat documentele cu privire la dispozitivul de apărare a Timişoarei, făcându-le următoarele precizări:

„Misiunea pe care o avem este o problemă greu de rezolvat. Fâşia care trebuie apărată este lată de circa 75 km, într-un teren şes, fără acoperiri şi străbătută de numeroase comunicaţii care converg spre Timişoara. Terenul este o câmpie plană, acoperită cu culturi masive de porumb, care micşorează câmpul de vedere şi de tragere, creând posibilitatea inamicului de a produce surprize neaşteptate.

În această situaţie şi ţinând seama de mijloacele de care dispunem, divizia ar putea organiza numai o apărare pe direcţii probabile. Oraşul Timişoara se află în centrul fâşiei de apărare, de aceea trebuie luată măsura ca inamicul să nu poată da o lovitură prin surprindere asupra acestei localităţi. Dacă inamicul ar pune stăpânire pe Timişoara, acesta ar înainta pe Valea Mureşului până în zona Ilia, şi pe Valea Timişului, apoi a Bistrei, spre Haţeg.

În concluzie, trebuie să punem  inamicul în neputinţă de acţiune, prin dejucarea planului său de manevră. Vă informez că, pe teritoriul Iugoslaviei, între Mureş şi Dunăre, se găsesc concentrate trei divizii germane: Divizia 4 Moto SS „Prinz Eugen” în zona Kikinda, Divizia Moto „Langemark” în zona Vârşeţ şi Divizia Moto „Hindemburg” în zona Bela-Crkva (informaţiile primite cu privire la inamic erau eronate, în realitate era Divizia 4 SS  Poliţie Grenadieri Blindaţi, cu un efectiv de 7000 de  militari, care au comis crime de război în Grecia şi Iugoslavia, Divizia 7 SS „Prinz Eugen”, cu un efectiv de 21.000 militari, era în Muntenegru, Divizia 27 SS „Langemark” era în Polonia, cu un efectiv de 2.000 de voluntari belgieni, iar cealaltă divizie nu a existat în armata germană).

Deci, să ne aşteptăm a fi atacaţi de un inamic foarte mobil, având o enormă superioritate în armament şi tehnică de luptă. Inamicul se poate deplasa cu uşurinţă şi cu repeziciune pe orice direcţie, putându-şi combina atacurile frontale cu manevre de învăluire.

Vă prezint dispozitivul diviziei pe primul aliniament de apărare: Detaşamentul Nord, compus din Centrul de Instrucţie Jandarmi şi Şcoala  de Subofiţeri de Rezervă de Infanterie Botoşani, Detaşamentul de Centru, compus din Regimentul 17 Infanterie-Instrucţie Lugoj şi Regimentul 6 Artilerie Călăreaţă, Detaşamentul Sud, compus din Batalionul 5 Instrucţie şi Reparaţii Auto, Detaşamentul colonel Gargoţi, compus din Şcoala de Subofiţeri de Artilerie şi Şcoala Politehnică, va ocupa poziţie la Pădurea Verde, cu faţa spre est, Regimentul 13 Călăraşi din Lugoj, în rezerva diviziei în vestul oraşului, urmând să sosească în Timişoara şi Regimentul 5 Vânători-Instrucţie.

Din lipsa mijloacelor antitanc, am subordonat Divizionul 15 Artilerie Antiaeriană din zona Timişoara, pentru a fi pregătit în lupta contra blindatelor inamice. Asiguraţi permanenta legătură cu subunităţile de grăniceri pe care le veţi prelua sub comandă la declansarea atacului. Din lipsa mijloacelor de transmisiuni, să vă folosiţi de telefonia din localităţi.

După declanşarea luptelor, focul mijloacelor suplimentare trebuie manevrat doar de comandanţii de divizioane, respectiv batalioane şi de companii, respectiv escadroane, pentru sprijinirea subunităţilor mai greu încercate, ameninţate pe flancuri sau încercuite.

Atenţie la folosirea aruncătoarelor de mine, să nu se tragă din greşeală pe forţele proprii. Solicitaţi din partea tuturor cadrelor o conducere energică, în condiţiile în care datorită spaţiilor mari dintre unităţi, inamicul s-ar putea infiltra cu blindate, ceea ce ar avea o influenţă nefavorabilă asupra moralului luptătorilor”.

În această zi de 7 septembrie 1944, unităţile Diviziei 9 Cavalerie din Lugoj intră în dispozitiv trecând la organizarea poziţiilor de apărare în vestul Banatului. Pentru urgentarea lucrărilor genistice, s-a făcut apel la  sprijinul populaţiei civile, care cu însufleţire a sprijinit organizarea poziţiilor de apărare.

Plutonier(r) veteran de război  Petru Wiessman din R.17 I. Lugoj participant la lupte

(4)

7 septembrie 1944. Aviaţia germană decolată din Iugoslavia a efectuat primul zbor de cercetare în zona Timişoara şi Lugoj. Voluntari. La comandamentul Diviziei 9 Cavalerie din Timişoara s-au prezentat grupuri de localnici care au solicitat arme să lupte pentru apărarea oraşului. Cererea lor nu a putut fi rezolvată pe loc, fiind doar înregistraţi şi organizaţi pe plutoane, deoarece trebuia să se efectueze verificări pentru a nu se infiltra legionari, agenţi germani sau unguri.

Vecini.  La dreapta Diviziei 9 Cavalerie, între Pişchia şi Şiria, se afla în apărare pe Valea Mureşului Divizia 1 Cavalerie-Instrucţie (3.500 de militari) în cadrul căreia se afla şi Detaşamentul Păuliş, iar la stânga se găsea în apărare Divizia 19 Infanterie în zona Reşiţa până la Dunăre (12.000 de militari). În rezerva corpului teritorial se afla  Divizia 14 Infanterie-Instrucţie (2.100 de militari), fiind dislocată în zona Căvăran.

Subordine sovietică. Deoarece armata română nu putea elibera singură Banatul şi Transilvania, Stalin a subordonat cele două armate române (Armata 1 şi 4) Frontului 2 Ucrainean sovietic, care avea 8 armate (din care una de tancuri şi una de aviaţie) cu misiunea de a elibera Transilvania şi Banatul, acţionând apoi pe direcţia Ungaria şi nordul Serbiei, iar Frontul 3 Ucrainean, care avea 6 armate (una de aviaţie), a intrat în Bulgaria, a subordonat armata bulgară, trecând la acţiune pentru eliberarea Balcanilor.

Pentru o mai bună coordonare în cadrul Frontului 2 Ucrainean s-au constituit două grupuri de armate. Armata 1 română (6 divizii) care apăra Banatul şi Crişana, împreună cu Armata 53 sovietică (10 divizii) au format ”Grupul de Armate General Managarov” (după numele comandantului Armatei 53 sovietce).

8 septembrie 1944. Aviaţia germană a efectuat recunoaşteri  aeriene în vestul Banatului, unde au fost descoperite direcţiile de apărare româneşti.

9 septembrie 1944. Aviaţia germană a efectuat iarăşi intense recunoaşteri deasupra unităţilor diviziei aflate în teren. În această zi,  Comandamentul Corpului 7 Teritorial care coordona apărarea pe direcţia Timişoara şi Valea Mureşului s-a mutat de la Timişoara la Lugoj.

10 septembrie 1944. Apare pentru prima dată aviaţia de recunoaştere română, care a semnalat mişcări de trupe germane  în Iugoslavia la vest de Jimbolia şi la sud de Moraviţa.  Era evident că germanii îşi terminaseră concentrarea şi urmau probabil  să treacă la atac.

Solicitare de ajutor sovietic. În această zi, generalul de corp Macici Nicolae, comandant al Armatei 1 române, care avea de apărat Banatul şi Crişana (de la Dunăre la Beiuş), a solicitat ajutor urgent generalului sovietic Managarov: ”să trimită o grupare blindată pe comunicaţia Deva-Lugoj”. Generalul Managarov i-a comunicat generalului Macici că ”o grupare blidată (Corpul 18 tancuri ) şi 3 divizii din A.53 se găsesc în marş pe valea Jiului  spre Crişana, şi 4 divizii (din care una de artilerie din rezerva Frontului 2 Ucrainean) pe comunicaţia Craiova – Turnu Severin spre teatrul de operaţiuni din Banat, şi în cca 10 zile primele unităţi vor intra în dispozitivul de luptă”.

Inamic. Divizia 4 SS Poliţie Grenadieri compusă din: 2 regimente de poliţie SS, 1 regiment de artilerie, 1 batalion blindat, 1 divizion de autotunuri, 1 divizion antitanc, 1 divizion antierian, 1 batalion de transmisiuni, 1 batalion de cercetare, 1 batalion de geniu, 1 batalion de reparaţii, 1 batalion logistic, 1 batalion sanitar, 1 batalion înlocuire, 1 companie veterinară, 1 pluton poliţie militară şi 1 pluton reporteri de război, total  cca 7.000 – 10.000 militari,  comandată de general-maior de poliţie SS Fritz Schmedes, a primit ordin să acţioneze pe direcţia Timişoara – Lugoj – Ilia.

(5)

10 septembrie 1944. Din Lugoj sosesc la Timişoara 370 de militari pentru completarea efectivelor din Regimentul 13 Călăraşi. S-au ridicat obstacole antitanc pe lizierele de sud şi de vest în cartierele Fratelia şi Freidorf.

Lt.col. Enescu le-a comunicat comandanţilor de subunităţi misiunile ce le reveneau cu precizarea: „Domnilor, trebuie să asigurăm apărarea oraşului cu orice preţ. Vom fi confruntaţi cu situaţii grele. Vom participa la lupte în care apărarea se combină cu atacul, replierea cu contraatacul. Să nu uitaţi nici o clipă că în jurul şi în spatele nostru se pot ivi iscoade şi diversionişti.”

11 septembrie 1944. O zi luminoasă de toamnă. Cerul era senin şi limpede ca un cristal. La ora 6:50, compania de grăniceri din Banloc a informat telefonic divizia că autocamioane germane au trecut frontiera şi se deplasează spre Denta.

Ora 7:45. „Către comandamentul diviziei din Timişoara! Nemţii au intrat în Deta! Sunt centralista Elena Ghinescu! Nemţii au intrat în Deta! Sunt 30 de tancuri din care 5 de tip greu şi camioane cu soldaţi. Grănicerii noştri s-au retras sub ploaia de gloanţe”.

Ora 8:00. Cazarma Regimentul 13 Călăraşi din Timişoara. „Alarmă! Alarmă! Ce s-a întâmplat, dom’ sublocotenent?, întrebă un caporal. Nu ştiu. Mergem  să ridicăm muniţia, puştile mitralieră şi hrană rece pe două zile pentru pluton, preciză sublocotenentul Mircea Marcu. Dom’ sublocotenent, de ce fug plutoanele, ce-i atâta grabă, întrebă un fruntaş. Nu ştiu, să vedem la poartă. În apropierea porţii au auzit: „Repede! Pas alergător!, ţipa lt. col. Enescu la plutoanele care ieşeau din cazarmă. „Nemţii se apropie de Timişoara! Urcaţi-vă în tramvaie, luaţi orice mijloc şi urgent să ajungeţi în Fratelia!”.

Ajunşi la tramvai, călătorii au fost daţi jos. „Dar ce se întâmplă?”, întrebă un călător. Nemţii vin spre Timişoara, răspunse un soldat, coborâţi repede!”. Călătorii intrară în panică şi s-au împrăştiat.

Ora 9:30. Germanii au ajuns la Jebel, unde au trecut de Batalionul  5 Reparaţii Auto, care după un schimb de focuri au părăsit poziţiile retrăgându-se prin porumb.

Ora 10:30. Şoseaua Şag-Timişoara. Ajunşi la marginea oraşului, caporalul Gaşpar (cdt. de tun şi încărcător) şi fruntaşul Cuteş (ochitor) şi-au amplasat micul lor tun antitanc lângă şosea pe direcţia Şag (era unicul tun din  Regimentul 13 Călăraşi Lugoj). Cuteş! Vin! Uite, sunt tanchete! (transportoarele blindate şi tancurile uşoare au fost botezate în război ca „tanchete”). Da, văd. Stai să se apropie mai mult. Lovitura a plecat, dar fără a lovi ţinta. Ah! Nu l-am lovit. Inima le bătea să sară din piept. Plecă a doua lovitură, dar nici aceasta nu a lovit ţinta. Nu te grăbi. Ocheşte bine. Asta fac, dar mă încurcă terenul. Plecă şi a treia lovitură, dar nici de astă dată ţinta nu a fost lovită. Tunul a fost descoperit şi asupra lor a început să se tragă cu proiectile explozive de calibru mic, lovind şi scutul tunului. Plecă şi a patra lovitură. Blindatul s-a oprit. Gata! L-am lovit, exclamă bucuros Cuteş. Deodată, o schijă îi smulse casca de pe cap lui Cuteş. Acesta o ridică, o puse pe cap şi şterse apoi luneta de pământ. Caporalul Gaşpar tresări. Simţi o arsură în umăr, iar un firicel roşu îi umezi mâneca cămăşii. Sunt rănit, şopti el. Uite o tanchetă încearcă să ocolească pe la dreapta, spuse Gaşpar. Da, o urmăresc! Cânt tancheta s-a ridicat peste un mic dâmb, era momentul şi plecă lovitura, aceasta încremeni pe loc. A treia tanchetă încercă să treacă prin stânga baricadei, dar intră cu o şenilă în şanţul şoselei,  primind şi ea un proiectil care o avariase pe loc. Se făcu linişte. Mă, Cuteş, vor mai fi multe oare? întrebă Gaşpar pe acesta în timp ce îşi pansa rana de la umăr. De, ştiu eu? răspunse Cuteş care îşi verifica zgârietura din cască. Nu-i nimic, le-om păli pe rând, iar când voi avea timp voi cere altă cască nouă! răspunse Cuteş mai liniştit. Mă! Vine un tanc prin cucuruz! exclamă Cuteş. Hai să trecem tunul de cealaltă parte a şoselei că de aici nu putem trage. Auuu! Ce-i, Cuteş. Am primit un glonţ în picior şi mă doare rău. Ah, am primit un glonţ şi în umăr. Îîî! Şi eu am primit un glonţ! răspunse Gaşpar. Cei doi, plini de sânge, au reuşit să amplaseze tunul şi au deschis foc asupra tancului la 180 metri. S-a întâmplat o minune. Proiectilul a lovit capacul turelei care fiind prins în şuruburi a cedat fiind azvârlit înapoi. Echipajul inamic a părăsit tancul. Lupta a încetat temporar. Cuteş şi Gaşpar au fost  înlocuiţi şi duşi la spital.

Foto: caporal veteran Gaşpar Grigore (1960) şi caporal Cuteş Ioan (1945) au trăit până în anii 2000.

(6)

11 septembrie 1944. Plutonierul Ghenadie Francisc, târându-se prin porumb, a ajuns la tancul lovit, l-a pornit şi a venit cu el în Timişoara, unde a fost expus în centrul oraşului. Între timp, cele trei tanchete au fost recuperate de germani, iar încercările de a împiedica ridicarea lor s-au soldat cu un eşec din partea românilor.

Către orele 11:30, inamicul a reuşit să pătrundă în flancul stâng  al unui  escadron din Regimentul 13 Călăraşi. Lt.col. Enescu a intervenit introducând în luptă Compania de Intervenţie până la sosirea în sprijin a  Regimentului 5 Vânători.

Germanii au constituit repede un grup cu care să execute o rapidă manevră de învăluire dinspre est, în spatele  escadronului care era în apărare, dar, în acel moment, a venit salvarea de la aviaţia română care a atacat în picaj grupul de manevră inamic dezorganizându-l.

În acel moment, lt. col. Enescu, profitând de situaţie, ordonă celui de-al doilea escadron pe care-l păstrase ca a doua rezervă, comandat de căpitanul Donici, să treacă la contraatac. A fost un contraatac reuşit, care l-a surprins pe inamic, silindu-l să se desprindă de celelalte subunităţi române cu care era în contact.

Artileria inamică nu a reacţionat de teama de a nu-şi lovi propriile trupe. Inamicul s-a retras către Şag – Parţa. La ora 12.30, a sosit  în sprijin R. 5 V. cu cele două batalioane şi două companii din R. 17 I. Lugoj. Comandantul diviziei a ordonat regimentului de vânători să elibereze satele  Şag şi Parţa cât mai repede până nu le sosesc întăriri germanilor.

Vânătorii au trecut la contraatac, dar văzând că Batalionul 2 Vânători nu reuşeşte să elibereze satul Şag, a fost trimis şi Batalionul 1 Vânători care iniţial primise ordin să elibereze satul Parţa. Acţiunea celor două batalioane a fost sprijinită de două baterii de artilerie din R. 1 Art.

Astfel, până la ora 20.00, cele două sate de la sud de Timişoara au fost eliberate, germanii retrăgându-se în pădurile din apropiere. Luptele din 11 septembrie se încheiaseră. Lt. col. Ion Enescu a fost permanent în mijlocul luptătorilor, coordonându-le acţiunile.

În timpul nopţii, germanii au acţionat cu foc şi patrule împotriva celor două batalioane de vânători din cele două sate. Ziua de 11 septembrie 1944 a fost foarte lungă atât pentru militari cât mai ales pentru locuitorii din Timişoara, care se temeau în orice moment că germanii vor pătrunde în oraş.

Spre seară locuitorii s-au mai liniştit, deoarece s-a răspândit zvonul că ruşii au sosit în Lugoj şi vor veni spre Timişoara. La ora 23:00 au sosit din Lugoj 108 militari care au completat efectivele Regimentului 13 Călăraşi.

Lugoj. În această zi, la ora 17:00, a intrat în oraş un pluton de cercetare sovietic care venea dinspre Caransebeş. Cercetaşii comandaţi de un locotenent au fost întâmpinaţi de autorităţile locale şi de colonel Ghiţă Teodor, comandant al garnizoanei Lugoj.

12 septembrie 1944. Regimentul 5 Vânători se găsea în apărare pe cele două sate, Şag şi Parţa, de la sud de Timişoara, având în sprijin o baterie de obuziere (3 piese), sosită în cursul nopţii de la Divizionul 61 Artilerie Grea de la Păuliş, de pe Valea Mureşului.

În depozitul Regimentului 9 Grăniceri din Timişoara au fost găsite două tunuri antitanc care au fost  repartizarte Regimentului 13 Călăraşi, sporindu-i astfel acestuia puterea de foc, la 3 tunuri antitanc. Însă, cele două tunuri au fost repartizate escadronului  din acelaşi regiment care se afla în apărare la Săcălaz, la vest în faţa Timişoarei.

În această zi inamicul a  efectuat doar recunoaşteri la sud şi la vest de Timişoara, având loc ciocniri între patrulele româneşti şi cele germane. Într-un moment de acalmie, locotenent-colonel Enescu s-a repezit la Spitalul Militar să-şi vadă şi să-şi îmbărbăteze ostaşii răniţi. Apoi s-a întors în mijlocul ostaşilor lui, s-a interesat de hrana lor, le-a adus ţigări şi le-a înmânat personal scrisori venite de acasă.

Mareşal Rodion Malinovski, comandant al Frontului 2 Ucrainean sovietic (cu misiunea de a elibera Banatul şi Transilvania), şi  Feldmareşal Maximilian von  Weichs, comandant al Grupului de Armate „F” german (cu misiunea de a ocupa Banatul şi a apăra Serbia)

(7)

12 septembrie 1944. Corpul 7 Teritorial a informat divizia că în zona Deta şi Gătaia se adunau noi trupe germane cu tancuri. „Către comandamentul militar din Timişoara! Sunt centralista Elena Ghenescu din Deta! Nemţii  se adună în zona Deta şi Gătaia, au şi tancuri!”.

Generalul Popescu a ordonat măsuri suplimentare de apărare, inclusiv aruncarea în aer a podurilor peste Timiş în zona Şag şi Parţa, cu precizarea că, doar la ordinul lui. În Timişoara s-au constituit plutoane de voluntari civili, mobilizaţi de Partidul Comunist local, dornici să lupte alături de armată. În oraş s-au ridicat şi baraje în cazul că vor avea loc lupte de stradă.

Lugoj. În dimineaţa zilei de 12 septembrie, au apărut primele subunităţi sovietice pe aerodrom ce urmau să deservească unitatea de aviaţie care urma să aterizeze. De asemenea, prin oraş a trecut spre Timişoara o subunitate de autotunuri SU-76 (Divizionul 52 Autotunuri) sovietică, iar locotenent-colonel Piotr Suljenko a devenit comandant al garnizoanei Lugoj, alături de colonelul Ghiţă Teodor, dar numai pentru trupele sovietice în tranzit.

Incident la Chizătău. Lângă acest sat se afla o baterie de artilerie antiaeriană românească cu misiunea de a asigura  paza podului peste Bega. „Domnule căpitan! Se apropie un detaşament călare”, anunţă observatorul privind prin binoclu. „Or fi de la 13 Călăraşi”, răspunse căpitanul. „Nu, d-le căpitan, cred că sunt ruşi!”. „Ruşi?”, întrebă căpitanul. „Da, sunt ruşi, dar s-au oprit, şi ne privesc şi ei prin binoclu. Dom căpitan, domn căpitan!, strigă observatorul. „Ce s-a întâmplat?”, întrebă căpitanul. „S-au desfăşurat pentru luptă şi ne încercuiesc”, ţipă observatorul. „Cred că ne-au confundat cu nemţii din cauza uniformelor noastre mai albastre”.„Cum? Nu se poate! Trebuie să luăm legătura cu ei”, preciză căpitanul. „Suntem români! Nu trageţi! Suntem români!”, strigară soldaţii făcând semne cu braţele. „Mî românski! Ne streliaite!” Strigară cei care ştiau ceva ruseşte.

Ruşii s-au oprit şi i-au cercetat de la distanţă. După un timp, când şi-au dat seama că sunt români, s-au apropiat. Când au ajuns la ei, locotenentul rus le-a spus: „Din cauza  uniformelor am crezut că sunteţi friţi şi am vrut să vă atacăm”.

13 septembrie 1944. În această zi, au avut loc doar câteva atacuri locale asupra pichetelor de grăniceri, care au fost respinse. Atac aerian la Lugoj. Un avion german a atacat aerodromul. Un tun antiaerian sovietic a deschis focul. Avionul nu a fost lovit, a localizat tunul, a făcut un viraj la stânga, apoi zburând peste actualul fost liceu agricol s-a întors şi a deschis foc asupra tunului, producând explozia muniţiei care i-a ucis pe cei 5 servanţi. Aceştia  au fost înhumaţi în Cimitirul Ortodox  de pe Str. Făgetului.

Timişoara. Spre seară, situaţia a devenit gravă ca urmare a trecerii la ofensivă a inamicului la vecinii Diviziei 9 Cavalerie. Pe Valea Mureşului, trupele ungare (Divizia 1 Blindată „Budapesta”) au ocupat Aradul  şi Aradul Nou la sud de Mureş putând să-şi dezvolte ofensiva atât spre est spre Păuliş cât şi spre sud-est, pentru a cădea în flancul şi spatele apărării Timişoarei.

În această situaţie, R.17 I. a ocupat poziţii de apărare la nord-vest de Timişoara până la Biled. A mai  fost adus un escadron din R.13 Cl. cu 2 tunuri antitanc mici (calibrul 25 mm) care a organizat o poziţie de apărare pe şoseaua Arad-Timişoara, iar o companie din R.17 I. din rezerva diviziei a organizat o poziţie de apărare la Dumbrăviţa.

În rezerva diviziei a mai fost adus un escadron din R.13 Cl. şi un batalion de vânători din sudul Timişoarei fiind înlocuite cu batalionul de instrucţie şi reparaţii auto.  În acelaşi timp divizia a fost informată că în sudul Banatului şi în zona Reşiţa, unităţi germane (Grupul de Luptă „General de Infanterie Schneckenburger”, Brigada 92 Infanterie-Moto şi Batalionul 202 Tancuri)  au trecut la atac de pe teritoriul Iugoslaviei cucerind Oraviţa şi Sasca Montană, iar pe valea Dunării inamicul a ajuns la Sviniţa, la 48 km de Orşova.

Centralista Elena Ghenescu şi locotenetul sovietic de la Chizătău

(8)

14 septembrie 1944. La ora 9:30, o subunitate germană a atacat postul înaintat al Batalionului 5 Reparaţii auto, la sud de Timişoara, dar după un schimb de focuri a fost respins. La ora 10:30, un post înaintat, la nord de Timişoara, a raportat că a fost atacat de patrule de motociclişti unguri, dar şi aceştia au fost respinşi.

La ora 15:30, compania de grăniceri din Sânicolaul Mare a raportat că spre Arad s-a deplasat o coloană formată din 25 de tanchete şi 160 de căruţe cu trupe ungare. La ora 17:45, are loc primul atac ungar asupra flancului drept al diviziei, la nord de Timişoara, care a fost respins, fiind luaţi  şi prizonieri. Acţiunea a fost coordonată de şeful de stat major al diviziei, locotenent-colonel Davidescu, care se afla în zonă pentru a verifica cum s-a organizat apărarea.

Ora 21:00. „Către Neajlov!” (indicativul diviziei). „În zona Jimbolia inamicul desfăşoară mişcări intense dincolo de graniţă! Către Neajlov, inamicul…” şi gata, s-a întrerupt legătura telefonică.

Lugoj. În această zi, aviaţia germană care supraveghea şoselele şi căile ferate, a mitraliat pe comunicaţia Lugoj – Tapia pe sergentul-major Andreevici, din Batalionul 78 Motociclete al Corpului 18 Tancuri sovietic de pe Valea Mureşului. Subofiţerul, însoţit de doi soldaţi pe o motocicletă, efectua o misiune de cercetare a zonei, în vederea dislocării unei brigăzi de tancuri în zona Lugoj, în cazul că germanii vor cuceri Timişoara. Subofiţerul a fost înhumat în Cimitirul Ortodox, alături de ceilalţi 5 soldaţi sovietici ucişi pe aerodrom cu o zi înainte.

Între timp, pe comunicaţia Jdioara-Criciova-Tapia, evitând şoseaua, se deplasa un batalion de infanterie şi un regiment de artilerie antitanc sovietice, care au trecut prin Armădia, s-au împotmolit în mlaştină după sat, au traversat prin pădure până la şosea, în Dealul Viilor, apoi prin Coştei spre Timişoara.

Ora  21:45. Grupul de Luptă „General-locotenent SS Poliţie Brehends” a trecut graniţa, a ocupat Jimbolia, îndreptându-se spre Timişoara. Grupul era constituit dintr-un regiment german din Serbia, militari SS veniţi din permisie şi opriţi în gara din Belgrad, care au format ad-hoc un detaşament, un detaşament de legionari români, trimişi de Horia Sima din Viena în uniforme germane, şi etnici germani din vestul Timişoarei, mobilizaţi pe loc şi echipaţi cu salopete SS de instrucţie.

Ora 23:00. Divizia este informată că germanii au ocupat Jimbolia. Comandantul diviziei, generalul Popescu, ordonă Companiei 1 Grăniceri să reocupe Jimbolia. Tot în această zi, la nord de Mureş, trupele ungare au încercuit câteva sute de militari români, efectuând primul atac pe valea Mureşului, împotriva Detaşamentului Păuliş (constituit din Şcoala de Subofiţeri de Infanterie Radna, Batalionul 1 Infanterie din Regimentul 96 Infanterie şi Divizionul 61 Artilerie grea).

Atacul  a fost executat de două batalioane de infanterie ungare, sprijinite de tancuri, asupra Batalionului 2 de elevi, aflat în apărare pe malul drept al Mureşului, în faţa satului Păuliş. Atacul a fost respins. Mai la nord, o companie de infanterie ungară a încercat un atac asupra Batalionului 1 elevi, aflat în apărare în faţa satelor Ghioroc şi Cuvin. Şi acest atac a fost respins.

Prin cele două atacuri, inamicul a efectuat doar o cercetare prin luptă. În cursul nopţii, a sosit o baterie antitanc sovietică comandată de locotenent-major Sidorenko, care a fost introdusă în dispozitivul de luptă în sprijinul elevilor. În sudul Banatului, inamicul a trecut la ofensivă spre Anina. În Crişana, trupele ungare au împins marile unităţi de vânători de munte române până la poalele Munţilor Apuseni.

Lt. col. Davidescu, şef de stat major al D.9 Cv. (sus), şi maior Dumitrescu, de la secţia operaţii a diviziei                                                

(9)

15 septembrie 1944, ora 1:30. Căpitanul Dimitriu, co-mandant al Companiei 1 Grăniceri Jimbolia, raportează la divizie: „Domnule general! Nu pot îndeplini misiunea de a elibera Jimbolia. Presiunea inamicului este deosebit de puternică şi am luat hotărârea să ne retragem. Vă raportez că trupele germane înaintează prin Cărpiniş-Iecea Mare spre Timişoara!” Ora 7:00. Către divizie: „Suntem compania de grăniceri de la Sânicolaul Mare. O subunitate germană a trecut Mureşul pe la Şeitin şi a ocupat localitatea Periam. O altă subunitate ungară de cavalerie se îndreaptă spre Cenad”.

Lupte la Cenad. Ciocniri între trupele ungare şi o subunitate din R.17 I. Lugoj. Locotenentul Bălteanu Polixenie a intervenit cu plutonul în toate situaţiile mai dificile. În cele din urmă subunitatea a fost nevoită să se retragă din faţa inamicului. Ora 11:00. Inamicul a ajuns la 17 km vest de Timişoara (Beci-cherecul Mic şi Beregsăul Mare) unde a intrat în contact cu o subunitate din R.17 I. care a fost nevoită să se retragă  pentru a evita încercuirea. Ora 17:30. Inamicul a ajuns la Să-călaz, la 10 km de Timişoara. Locuitorii oraşului au intrat în panică.

Căpitanul Gheorghişor din R.13 Cl. a luat o căruţă, a montat pe ea o puşcă mitralieră şi a condus detaşamentul respingând inamicul. Între timp, aviaţia germană a atacat aeroportul din Giarmata încendiind la sol trei avioane româ-neşti. Previziunile diviziei au fost confirmate, aceasta se afla în prezenţa unei acţiuni ofensive puternice executată din trei direcţii asupra Timişoarei. Însă, până în prezent, inamicul nu a introdus încă forţele principale de luptă, ci doar subunităţi de cercetare prin luptă.

Primele unităţi sovietice. În după-amiaza acestei zile, moralul apărătorilor şi al locuitorilor s-a mai ridicat deoarece au sosit în Timişoara un batalion de infanterie şi un regiment de artilerie antitanc din Divizia 110 Infanterie de Gardă sovietice. La comandamentul diviziei a sosit colonelul Buşin şi locotenent-colonel Soloviov. La  solicitarea generalului Popescu, batalionul sovietic a fost instalat înapoia Detaşamentului Gheorghişor, care se afla în apărare la Săcălaz, iar cele 6 baterii antitanc (24 tunuri calibru 45 mm) ale regimentului au fost distribuite în sprijin batalioanelor româneşti.

În nordul Banatului, pe valea Mureşului, 2 batalioane de infanterie ungare, sprijinite de un batalion de tancuri, au atacat Batalionul 2 elevi din faţa satului Păuliş pătrunzând în poziţiile Companiei a 6-a elevi (dar datorită şanţului antitanc, tancurile ungare n-au putut trece pentru a sprijini infanteria). Printr-un contraatac al Companiei a 7-a elevi din eşalonul 2 al batalionului, inamicul a fost respins. La flancul drept al batalionului de elevi, un batalion ungar a pătruns în poziţiile de apărare ale acestuia înaintând până la nord de satul Păuliş.

Printr-un contraatac executat de Compania 5 şi un pluton din Compania 7 elevi, inamicul a fost în cele din urmă respins. Tot în această zi, 2 batalioane ungare cu sprijinul a 20 de tancuri au atacat Batalionul 1 elevi aflat în apărare la dreapta Batalionului 2, obligându-l să se retragă până la nord de satul Miniş, inamicul cucerind astfel satele Ghioroc, Cuvin şi intrând în periferia de nord a satului Miniş. În această zi, Detaşamentul Păuliş a suferit un grav eşec. În sudul Banatului, inamicul continua ofensiva  cucerind Anina, şi mai la sud lângă Dunăre a cucerit Sviniţa.

Crime de război hitleriste. Trupele fasciste au săvârşit jafuri, incendieri, atrocităţi şi asasinate în vestul Banatului. În comuna Checea, hitleriştii au ridicat familia lui Ştefan Ştefan, formată din 2 copii, 2 părinţi şi 2 bunici, și au dus-o în apropierea localităţii Feredia, din Serbia. Acolo au fost puşi să-şi sape gropile, după care au fost împuşcaţi. Tot aici, în această zi, au fost împuşcaţi în ceafă 6 grăniceri români luaţi prizonieri de hitlerişti. În comuna Beregsău Mare, ţăranului Dobrici Sima, hitleriştii i-au sfărâmat capul cu paturile armelor, iar pe soţie au rănit-o prin împuşcare, pentru faptul că au negat că prin grădina lor s-au retras doi ostaşi români.

Căpitanul Gheorghişor Marin (R. 13 Cl. Lugoj) şi general-maior Bălteanu Polixenie, comandant al Centrului Militar Judeţean Timiş (1969)

(10)

16 septembrie 1944. La ora 6:45 inamicul a atacat la sud de Timişoara, reocupând satul Parţa. Vânătorii s-au retras pe malul de nord al râului Timiş, în sprijinul lor fiind trimisă o baterie antitanc sovietică. La ora 8:30 infanteria inamică sprijinită de tancuri a atacat  la nord de Timişoara pe direcţia Sânandrei, obligând o companie din R.17 I. aflată în pericol de a fi încercuită să se retragă spre această localitate.

Apoi, inamicul a continuat înaintarea spre halta Ciorani, însă a fost oprit după lupte grele de un detaşament din R.13 Cl. Lugoj, comandat de căpitanul Ştefănescu, care a mers în linia întâi spre a îmbărbăta pe luptători. Infanteria inamică sub acoperirea tancurilor continua să atace. Atunci cpt. Ştefănescu a pus mâna pe o mitralieră şi a început să tragă bandă după bandă. Pe o altă mitralieră a cărei servanţi au fost ucişi, a pus mâna sergentul  Popescu, inamicul fiind ţintuit la teren.

La ora 9:30 inamicul a declanşat atacul spre Săcălaz unde se afla în apărare un detaşament din R.13 Cl. Şi aici inamicul a fost oprit. Soldatul-erou Dumitru Arvătescu, a tras cu mitraliera asupra inamicului până ce acesta a ajuns la 10 metri de el, murind cu capul pe mitralieră, ucis de explozia unei grenade. La ora 11.30  o subunitate inamică cu 10 tancuri a reluat atacul la sud de Sânandrei obligând o companie din R.17 I. să se retragă până la pârâul Beregsău unde a intervenit o baterie antitanc sovietică care a obligat tancurile inamice să se retragă.

Tot la 11:30, Detaşamentul din R.13 Cl.Lugoj comandat de căpitanul Ştefănescu a fost atacat, forţându-l să se retragă pe un alt aliniament, inamicul apropiindu-se de aerodromul oraşului Timişoara, unde a intrat în contact cu un batalion de vânători şi o companie de grăniceri. Prin acţiunea vânătorilor şi grănicerilor cărora le-au venit în sprijin două baterii antitanc sovietice  inamicul a fost respins.

În jurul orei 13:00, la sud de Timişoara, inamicul a executat o manevră de învăluire a Batalionului 1 Vânători cu scopul de a-l încercui. Comandantul batalionului a ordonat retragerea, operaţiunea desfăşurându-se cu mare greutate, inamicul fiind foarte agresiv. Apoi inamicul a presat batalionul de vânători obligându-l să se retragă spre Chişoda şi Giroc unde se găseau subunităţi din R.13 Cl.

Situaţia a devenit foarte gravă la sud de Timișoara, deoarece, datorită ameninţărilor din direcţia vest, toate rezervele din sud au fost deplasate în aceste sectoare. În Timişoara s-au constituit detaşamente din voluntari civili, cu un efectiv de 300 de oameni, dar nu toţi au fost înarmaţi (unii şi-au procurat arme de pe câmpul de luptă).

La ora 17:00,  inamicul a reluat atacul pe direcţia Săcălaz cu infanterie şi tancuri unde se apăra un detaşament din R.13 Cl. ajungând la calea ferată Săcălaz-Timişoara. Concomitent, inamicul a atacat cu infanterie şi tancuri Batalionul 2 Vănători pătrunzând  în poziţiile acestuia.

Vânătorii s-au adăpostit, lăsând tancurile să-i depăşească, iar când a apărut infanteria germană au deschis foc asupra lor. Între timp, tancurile au pătruns până la staţia de benzină de la bariera spre Arad şi până la Cimitirul din Mehala. Aici au fost luate sub foc de tunurile antitanc sovietice dirijate în teren de colonelul Buşin (comandant al regimentului antitanc sovietic) şi de lt-col Davidescu (şeful de stat major al diviziei).

Au fost distruse 4 tancuri iar celelalte au părăsit lupta şi s-au retras. Un alt atac cu infanterie şi tancuri  a fost dat la stânga batalionului de vânători  împotriva unei companii de reparaţii auto. Şi acest atac a fost oprit cu sprijinul unei baterii antitanc sovietice.

În această zi, generalul SS Brehends a raportat deja  la Berlin: „Mein Fuhrer! Timişoara a fost cucerită, trupele germane înaintează spre est”. Hitler, foarte bucuros, i-a oferit imediat o mare decoraţie de război.

Cpt. Victor Şefănescu din R.13 Cl.Lugoj şi Drăghici Gheorghe, voluntar civil

(11)

16 septembrie 1944.La ora 18, atacul inamic a fost reluat în sudul oraşului împotriva Detaşamentului Enescu, pătrunzând în Chişoda. Printr-un contraatacat executat cu o companie de vânători inamicul a fost respins din localitate.

Sosirea marilor unităţi sovietice. În seara acestei zile, la postul de comandă al D.9 Cv. a sosit general-maior Mihail Ogorodov, comandant al Diviziei 110 Infanterie de Gardă sovietică, ale cărei unităţi se apropiau de Timişoara, şi colonelul  Ivanov Nikolaevici, comandant al Diviziei 5 Artilerie de Gardă  (unităţile diviziei – 5 regimente de artilerie, erau în marş prin Recaş).

Divizia 110 sovietică avea următoarea structură: Comandament (comanda diviziei, statul major şi secţia politică), Compania 106  Cercetare de Gardă, Regimentul 307 Infanterie de Gardă, Regimentul 310 Infanterie de Gardă, Regimentul 313 Infanterie de Gardă, Regimentul 247 Artilerie Antitanc de Gardă, Regimentul 823 Aruncătoare de Gardă (Katiuşe), Divizionul 109 Artilerie Antitanc de Gardă, Batalionul 117 Geniu de Gardă, Batalionul 169 Transmisiuni de Gardă, Compania 107 Chimică de Gardă, Compania 108 Auto-Tractoare, Divizionul 52 Autotunuri, Divizionul 104 Infirmerie-Veterinară, Batalionul 111 Medico-Sanitar de Gardă, Brutăria 112 de campanie, Casieria 127 Bancă de campanie şi Staţia 2290 Poştă de campanie, total 7.000 de militari.

În urma înţelegerilor dintre generalul Popescu şi generalul Ogorodov, s-a căzut de acord ca unităţile sovietice să fie introduse în cursul nopţii în dispozitivul de apărare al Timişoarei înapoia trupelor române:

„Instalarea unităţilor sovietice, în apărare, înapoia trupelor noastre – declară generalul Dumitru Popescu în anul 1967, ne-a dat mai multă libertate şi siguranţă în manevrarea forţelor proprii, fiind gata a face faţă unor noi atacuri din partea inamicului, deoarece abia acum urma bătălia decisivă pentru Timişoara”.

Divizia de artilerie sovietică a fost trimisă de mareşalul Malinovski din rezerva Frontului 2 Ucrainean şi era  sub ordinele diviziei de infanterie sovietică.

Crime de război. În comuna Beregsău Mare, hitleriştii au ucis trei ţărani, iar în casa locuitoarei Dosanca Doboşan au aruncat pe fereastră o grenadă, omorându-i doi copii. În comuna Pesac, hitleriştii au ucis în mod bestial 10 oameni şi au incendiat 15 case, 50 de dependinţe şi majoritatea furajelor din gospodăriile cetăţenilor din localitate. În localitatea Periam, fasciştii au ucis 17 locuitori, printre care şi copii. În  satul Giroc, 13 ostaşi români prizonieri  au fost puşi la zid şi ucişi prin împuşcare în ceafă de către fascişti. Paralel cu atrocităţile şi jafurile săvârşite, duşmanul a arestat numeroşi cetăţeni care au fost deportaţi dincolo de graniţele ţării, unii nu s-au mai întors.

În această zi, în sudul Banatului, la Reşiţa, un grup de muncitori  de la fabrica de tunuri a constituit o baterie (4 tunuri antitanc) ocupând o poziţie de apărare pe comunicaţia Anina-Reşiţa. Locuitori înarmaţi din satul Văliug au capturat o bandă de spioni şi diversionişti care fuseseră paraşutaţi de germani în pădurile din apropiere.

La Reşiţa au sosit primele subunităţi sovietice, un batalion de infanterie şi o baterie de artilerie antitanc, care au nimicit o subunitate germană prinsă în ambuscadă în zona localităţii Bozovici. Aceste subunităţi sovietice şi un batalion de infanterie român au constituit un detaşament  mixt de luptă.

Ofiţeri sovietici la Timişoara

(12)

16 septembrie 1944. În nordul Banatului, trupele ungare au înaintat până la cota 37 la est de Miniş creîndu-se pericolul de încercuire a celor două batalioane de elevi. De asemenea trupele ungare au ajuns în faţa batalionului de infanterie (din care a făcut parte prof. N. Streian)  care se afla în apărare la nord de Cladova.

Batalionul 3 elevi nu a putut interveni deoarece era ultima rezervă a Detaşamentului Păuliş. În seara zilei a sosit la Radna un batalion de infanterie sovietic din Brigada 32 Mecanizată a Corpului 18 Tancuri sovietic care se apropia de Lipova.

La sud de Mureş, trupele ungare au cucerit satele Şagu şi Vinga, fiind cu greu oprite în faţa satelor Fibiş şi Pişchia. După oprirea temporaă a luptelor la înhumarea eroilor români, într-un porthart zdrenţuit a fost găsită o scrisoare neterminată a fraţilor Bercean Constantin şi Bercean Vasile din Lugoj:

Dragă soră. Îţi scriu pentru că la alarma dată n-am mai avut posibilitatea să-mi iau rămas bun de la mama şi de la tine. De trei zile inamicul ne atacă furibund, iar noi, îndârjiţi, nu-l lăsăm să pătrundă în defileu. Ieri un tanc din cele cinci care au putut ajunge până la canalul în malul căruia ne-am amplasat tunul, l-am lovit în turelă şi i-am rupt-o. S-a învârtit besmetic pe loc. A tras toate proiectilele asupra noastră şi a fost părăsit.

Astă noapte am trecut prin apa canalului şi l-am cercetat. Unealtă a morţii. Şi dincolo de Mureş, pe deal, atacul duşmanului a fost respins de elevii şcolii militare de la Radna. Mă gândesc că poate ai vrea să-ţi dau veşti despre cavalerul care te-a dansat la ruga lugojeană. Ai fost deosebit de frumoasă, iar el chipeş, eraţi o pereche de invidiat. Acum, aici, îndârjiţi, cu hainele pline de pământ, posomorâţi, nu l-aş mai cunoaşte.

Pe o viroagă, sub deal, vrăjmaşul s-a strecurat în poziţia lor. Au contraatacat la baionetă, şi au recucerit poziţia. Azi noapte, spre dimineaţă, pândarul nostru a somat o mogâldeaţă. Mogâldeaţa s-a oprit din mers, dar bolborosea un vers învăţat la şcoală – Eu îmi apăr sărăcia, şi nevoile şi neamul. Era un copil din satul de alături care a plecat de acasă să-şi caute tatăl venit voluntar să lupte împreună cu noi.

Era cam frig şi tremura. L-am învelit în foaia de cort şi a adormit. Înainte de începerea bombardamentului inamic pentru pregătirea atacului, l-am trezit şi l-am povăţuit să se întoarcă acasă în sat” – partea de jos a scrisorii era însângerată şi ruptă, fraţii Berceanu au căzut eroic pe tun în luptele cu tancurile ungare. Timişoara.

La sfârşitul acestei zile de luptă, militarii timişoreni, lugojeni şi din satele limitrofe Lugojului, Făgetului, Buziaşului şi Recaşului, cu eforturi deosebite, au reuşit să facă faţă atacurilor inamice. Colonelul sovietic Buşin, care participase la lupte, a apreciat dârzenia cu care apărătorii români şi-au îndeplinit misiunea.

La ora 20:00, primele două batalioane de infanterie sovietice intrate în oraş au ocupat poziţii de luptă înapoia trupelor române, unul pe marginea de vest, iar celălat pe marginea de sud a Timişoarei, iar primele unităţi de artilerie sovietice care au sosit au ocupat  poziţii la nord-est de Timişoara, în zona Giarmata.

Crime de război fasciste. În localitatea Alioş, trupele ungare au împuşcat 10 săteni şi au incendiat 32 de gospodării. Crime monstruoase au săvârşit fasciştii în comunele Biled, unde au împuşcat 12 cetăţeni (erau ţărani ardeleni din teritoriul anexat de Ungaria în nord-vestul Transilvaniei, refugiaţi în Banat), Jimbolia 8 locuitori, Feredia 4 locuitori, Şagu 3 locuitori, Denta 2 locuitori şi altele (datele prezentate până acum reprezintă doar o mică parte din atrocităţile săvârşite de ocupanţii fascişti şi numai pe o porţiune din judeţul Timiş – Raportul Prefecturii Judeţului Timiş-Torontal nr. 528 din 8 martie 1945).

Artileria grea sovietică sosită la Timişoara

(13)

17 septembrie 1944. În timpul nopţii, Hitler a aflat că a fost minţit de generalul SS Brehends care a raportat că Timişoara ar fi fost cucerită şi după un moment de nervozitate a ordonat retragerea medaliei şi pedepsirea lui.

Ora 6:00. La sud de Timişoara, inamicul a trecut la atac împotriva Detaşamentului Enescu. A intervenit în sprijinul românilor un divizion de Katiuşe sovietice care tocmai sosise în Timişoara.

La ora 8:30 Regimentul 313 Infanterie de Gardă sovietic a ocupat poziţie pe Fratelia, înapoia trupelor române. Între locotenent-colonel Enescu şi colonelul de gardă Nikiforovici, comandant al regimentului sovietic, a avut loc o întâlnire punându-se de acord în coordonarea acţiunilor de luptă.

În sprijinul trupelor române din sudul oraşului au mai fost trimise două baterii antitanc sovietice care au deschis foc asupra inamicului. Astfel, în faţa rezistenţei opuse de Detaşamentul Enescu, sprijinit de artileria sovietică, atacul german a fost oprit. Şi tot la sud de Timişoara, la stânga  Detaşamentului Enescu, au fost trimise două batalioane de infanterie sovietice.

În acelaşi timp, la nord de Timişoara, trupe ungare au încercat fără succes o pătrundere în satul Sânandrei, apărat de Regimentul 17 Infanterie.

La ora 9:00 a sosit la Timişoara, venind de pe Valea Mureşului, Regimentul  1438 Autotunuri Antitanc sovietic (distrugător de tancuri), care a rămas în rezervă lângă Pădurea Verde. Pe traseul Mureş-Timişoara autotunurile SU-100 (tunuri AT cal. 100 mm pe şasiu de tanc T-34) au lăsat urme adânci de şenile pe câmp, încât cu greu au mai circulat localnicii cu carele şi căruţele – au mărturisit contemporanii. Văzând că prin acţiune directă nu poate pătrunde în Timişoara, inamicul a încercat să o cucerească printr-o acţiune de învăluire pe la sud-est.

Astfel, la ora 9:30, observatorul artileriei române din turnul Catedralei a raportat: „O coloană  nesfârşită de tancuri şi autocamioane cu trupe se îndreptă spre Urseni, Moşniţa şi au luat-o spre Remetea Mare”. „Dar ce trupe sunt?”, a fost întrebat. „Cred că sunt germane, dar nu pot vedea însemnele din cauza prafului”.

Generalul Popescu, fiind sigur că sunt trupe germane, solicită intervenţia artileriei sovietice, dar ofiţerii sovietici care se aflau la comandamentul diviziei îşi exprimară îndoiala asupra naturii coloanei, arătând că puteau fi unităţi sovietice, deoarece observatorul român nu a reuşit să stabilească însemnele de pe autovehicule.

Generalul Ogorodov l-a informat pe generalul Popescu că spre Timişoara se află în marş două divizii sovietice şi trebuie stabilită cu precizie identitatea coloanei pentru a evita lovirea trupelor proprii. Între timp, observatorul a raportat că o altă coloană  se îndreaptă spre Urseni, adică  spre sudul Timişoarei.

Concomitent, s-a primit confirmarea din teren că sunt unităţi moto germane. Generalul Popescu a solicitat intervenţia directă a trupelor sovietice împotriva inamicului care învăluia Timişoara pe la Remetea Mare. Generalul Ogorodov a ordonat Regimentului 310 Infanterie de Gardă şi R. 1438 Atu. At.  sovietice  să intre în dispozitiv de apărare în zona Remetea Mare cu misiunea de a opri şi nimici trupele fasciste.

Katiuşe sovietice şi R.1438 Atu.At. sovietic

(14)

17 septembrie 1944, ora 12:00.  În  sudul  oraşului, inamicul a dezlănţuit un puternic foc de artilerie împotriva Regimentului 13 Călăraşi din Lugoj, reuşind să pătrundă în Chişoda şi Giroc. Fiind sigur că manevra de a încercui Timişoara va reuşi, inamicul îşi intensifică eforturile pentru atacul final, sigur că va pătrunde şi va nimici Divizia 9 Cavalerie.

Locotenent-colonel Enescu se afla în teren, în prima linie, îmbărbătându-şi soldaţii şi conducând personal apărarea. Orice defecţiune în poziţie, orice eroare cât de mică în dispozitiv puteau duce după sine la străpungerea apărării. Cele două sate, Chişoda şi Giroc, trebuiau recucerite.

Inamicul a dezlănţuit un atac furibund, pătrunzând printr-o aripă a apărării în cartierul Fratelia. Pe străzile cartierului s-a încins lupta şi la baionetă. Enescu  se afla la postul de comandă, instalat într-o casă lângă vama Fratelia. El îi dădea indicaţii maiorului Titus Mureşan, comandantul Divizionului 2, şi căpitanului Alexei Donici, comandant al Escadronului 2 armament greu,  asupra manevrelor ce urmau a fi executate pentru recucerirea satelor Chişoda şi Giroc, ocupate de inamic.

În apropierea postului de comandă au început să cadă mine de la aruncătoare inamice. Enescu, fără să se adăpostească, împărţea ordine. „O mină a căzut în faţa lui. Ion Enescu se clătină o clipă, apoi căzu grav rănit. Alături de el căzu şi locotenentul Ovidiu Balea, fără suflare”, – aşa este prezentat momentul morţii de către generalul Popescu, în publicaţia sa din anul 1967.

Însă, veteranul de război caporal Samaon Aurel, din satul Jupani, a prezentat o altă variantă: „Eram şoferul  şefului de stat major al diviziei, locotenent-colonel Davidescu. Împreună cu el ne-am deplasat la punctul de comandă al lui Enescu pentru a-l transporta urgent la spital. După ce am ajuns, Davidescu a mers la punctul de comandă şi imediat  a revenit la maşină.

„Cum s-a întâmplat, domn colonel”, am întrebat eu. „Tâmpiţii dracului, l-au lovit ai noştri din greşeală. El privea prin binoclu şi un proiectil de tun de-al nostru a lovit o cracă a pomului sub care era el şi în urma exploziei el este rănit foarte grav şi Balea este mort” (în anul 1967, generalul Popescu probabil a considerat că ar fi mai bine să prezinte o altă variantă a morţii, datorită desigur regimului politic de atunci).

Enescu a fost transportat la Spitalul Militar. În timp ce Enescu era evacuat, au căzut pe câmpul de luptă maiorul Titus Mureşan şi căpitanul Donici Alexei, din acelaşi regiment. Cu toate intervenţiile medicilor, duminică 17 septembrie 1944, la ora 20:45, inima eroului locotenent-colonel Ion Enescu a încetat să mai bată. Avea 45 de ani.

În ultimele clipe de viaţă, văzându-l lângă el pe soldatul de ordonanţă, i-a spus acestuia cu un glas stins: „Ioane, să nu-i comunici soţiei că am murit… Dacă totuşi ea va afla, atunci să-i spui că au murit ei, oameni mai mari decât mine” (la 17 decembrie 1944, Primăria Timişoara a denumit 6 străzi astfel: D.9 Cv., R.13 Cl., Col. I. Enescu, Maior T. Mureşan, Cpt. A. Donici şi Lt. O. Balea, apoi la 25 aprilie 1945, ministrul de război l-a înălţat pe lt. col. I. Enescu „post-mortem” la gradul de colonel).

Lt. col. I. Enescu, Mr. T. Mureşan, Cpt. A. Donici şi Lt. O. Balea

(15)

17 septembrie 1944, ora 12:00. La nord de oraş, trupe ungare au atacat Regimentul 17 Infanterie, în zona satului Sânandrei, cu scopul de a învălui pe la nord oraşul și a face jocţiunea cu trupele germane de la Remetea Mare.

Ungurii au reuşit să pătrundă în poziţiile de apărare ale regimentului, însă situaţia a fost restabilită printr-un contraatac executat de un batalion de infanterie din rezerva unităţii. În jurul orei 13:00, în satul Bucovăţ, din comuna Remetea Mare, au sosit doi militari foarte tineri, cercetaşi SS germani, care s-au urcat în turla bisericii.

Şi-au instalat telefonul şi mitraliera pe direcţia Remetea Mare cu misiunea de a supraveghea mişcările sovietice. La un moment dat, văzând prin binoclu la o mare distanţă militari sovietici, au deschis foc cu mitraliera asupra lor.

În scurt timp, dinspre sovietici a venit un proiectil de tun, care a dărâmat turla bisericii şi desigur pe cei doi militari germani neinstruiţi. Locuitorii satului i-au blestemat pentru prostia lor. Între timp, în sectorul Remetea Mare, trupele germane s-au adăpostit în pădurea Bistra, de lângă satul Bucovăţ.

Apoi, în după-amiaza zilei,  tancurile germane au deschis foc asupra satului Remetea Mare, a Ghirodei şi asupra comunicaţiei Timişoara-Lugoj, intrând în contact cu trupele sovietice.

După 4 ore de lupte, la ora 19, artileria sovietică a deschis foc asupra inamicului şi imediat autotunurile sovietice, însoţite de infanterie, au trecut la contraatac, distrugând cea mai mare parte din tancurile germane într-o bătălie de blindate de lângă pădurea Bistra, forţând inamicul să se retragă.

La lupte, în zona satului Ghiroda, au participat şi un detaşament de militari români şi două plutoane de voluntari civili din Timişoara, comandate de Col. Galgoţi. Între timp, în sudul oraşului, un escadron din R. 13 Cl. şi o companie de vânători au trecut la contraatac, eliberând satele Chişoda şi Giroc.

În urma luptelor, la unele plutoane au mai rămas doar 2 militari din 15 – 20. În nordul Banatului, la Păuliş, Compania 3 elevi, batalionul de infanterie (din care făcea parte și prof. N. Streian) şi batalionul de infanterie sovietic au  trecut la contraatac, inamicul fiind respins.

În sudul Banatului, inamicul a cucerit Bozoviciul, înaintând până la  Borloveni, la 23 km de Băile Herculane. De-a lungul Dunării, inamicul a cucerit satul Dubova, ajungând la 30 km de Orşova.

General Ogorodov (Cdt. D. 110); Mr. Boboianu (D. 9 Cv.);
Mr.Petică (R. 5 V.); Kutişevskogo
(veteran D. 110)

(16)

17 septembrie 1944. Pe calea ferată Lugoj – Timişoara, în gara localităţii Căpăt, un tren sovietic a fost bombardat de un avion german, fiind ucişi 12 de militari şi cca 30 răniţi. Militarii morţi au fost aduşi la Lugoj şi înhumaţi în Parcul Gării, alături de ei fiind reînhumaţi şi cei 6 militari sovietici din Cimitirul Ortodox. Răniţii au fost internaţi în Spitalul din Lugoj. Până în anul 1945, în spital au mai decedat încă 10 dintre răniţi, fiind înhumaţi pe rând tot în Parcul Gării, în total 28 de eroi sovietici. Avionul german a fost doborât de antiaeriana trenului sovietic, pilotul s-a catapultat şi a scăpat în pădurea de lângă Buziaş. Avionul a fost parţial dezmembrat de locuitorii din zonă. Martorii au precizat că militarii sovietici au fost aduşi într-un vagon de marfă, fiind aşezaţi pe podeaua acestuia ca nişte lemne. Ei au fost înhumaţi cu onoruri militare de către Garnizoana Lugoj şi autorităţi. Militarii morţi au făcut parte din garda trenului care se deplasa dinspre Timişoara spre Craiova.

În zona Reşiţa, în sprijinul Diviziei 19 Infanterie română, a sosit  Divizia 49 Infanterie de Gardă sovietică. În Lugoj, a sosit comandamentul Corpului de Cavalerie, al cărui comandant a fost general de corp Gheorghe Cialâk. Acesta a subordonat diviziile din Crişana care se găseau în contact cu inamicul: D. 1 Cv. Instr., D.1 I. Instr. şi D. 3 M.

18 septembrie 1944. La Timişoara, în dimineaţa acestei zile, inamicul a încercat pătrunderi răzleţe, care au fost respinse. După ora 14:00, au început să se observe mişcări de retragere ale inamicului pe şoseaua Timişoara-Şag. S-a intervenit cu artileria română şi sovietică, provocând dezordine în coloanele inamicului.

Etnicii germani care au participat la atacarea Timişoarei s-au urcat în căruţe cu familiile şi au fugit peste graniţă. Astfel, s-a încheiat Bătălia pentru Timişoara, în favoarea apărătorilor.

Pierderile D.9 Cv. au fost de 352 militari morţi, din care 8 ofiţeri, 7 subofiţeri şi 337 de soldaţi şi gradaţi. Pierderile sovietice au fost de: 77 de militari morţi.

În Cimitirul Eroilor de pe Calea Lipovei din Timişoara, a fost costruit un Monument închinat eroilor români căzuţi pentru apărarea Timişoarei în septembrie 1944. Tot în acest cimitir, se află Mormintele de Război ale eroilor sovietici, unde pe un monument sunt trecute 212 nume (77 căzuţi pentru apărarea Timişoarei şi ceilalţi aduşi din comunele limitrofe, căzuţi în operaţiunea de eliberare a Banatului). Pe monumentul eroilor români nu este trecut nici un nume.

În nordul Banatului, trupe ungare au executat un atac la nord de Cuvin, împotriva Detaşamentului Păuliş, unde se apăra batalionul de infanterie român, atacul fiind respins. Imediat, un batalion de infanterie sovietic, însoţit de tancuri, a trecut la contraatac împotriva trupelor ungare. Divizia 1 blindată ungară s-a retras  spre Arad, deoarece dinspre Timişoara se apropia Divizia 375 Infanterie, Divizia 1 Desant de Gardă, precum şi Regimentul 1438 Autotunuri.

Pontonierii sovietici au lansat peste Mureş un pod de pontoane, aproape de Arad, iar primul care a trecut a fost regimentul de autotunuri antitanc. Divizia blindată ungară fiind ameninţată cu încercuirea, a rupt-o la fugă spre Salonta. Ajunsă din urmă de regimentul de autotunuri sovietic, divizia ungară a intrat în panică, fugind în dezordine, cu pierderi grele. Deodată, deasupra câmpului de luptă au apărut 3 avioane germane, care au lansat câteva bombe asupra autotunurilor sovietice, ceea ce a  salvat divizia ungară de la pieire.

Depuneri de coroane la Monumentul eroilor D.9 Cv. de către reprezentantele simbol ale armatei regale române (Detașamentul de Fete al Asociaţiei), în prezenţa autorităţilor, a Uniunii Ucrainenilor şi a Consulatului Serbiei  la Timişoara

(17)

18 septembrie 1944. În sudul Banatului, Divizia 19 Infanterie a primit ordin să se deplaseze la Timişoara (mai puţin Brigada 19 Infanterie din această divizie), fiind înlocuită de Divizia 49 Infanterie de Gardă sovietică.

19 septembrie 1944. Divizia 9 Cavalerie a fost retrasă pentru refacere, fiind înlocuită de Divizia 375 Infanterie sovietică, sosită la Timişoara.

În nordul Banatului, la nord de Mureş, Divizia 1 Infanterie-Instrucţie, cooperând strâns la stânga cu Divizia 1 Cavalerie-Instrucţie şi la dreapta cu Divizia 203 Infanterie sovietică, a pornit la atac împotriva Diviziei 10 Infanterie ungară, care s-a retras în dezordine.

20 septembrie 1944. Corpul 7 Armată român (Diviziile 9 Cavalerie, 19 Infanterie şi 14 Infanterie-Instrucţie) a primit misiunea de a trece la ofensivă la sud de Timişoara, spre graniţa iugoslavă, între râurile Timiş şi Bârzava.

Corpul 49 Armată sovietic (Divizia 110 Infanterie de Gardă, Divizia 1 Desant de Gardă şi Divizia 375 Infanterie) a trecut la ofensivă la nord de Timişoara, pe direcţia graniţei cu Iugoslavia.

La sud  şi nord de Mureş, a trecut la ofensivă Corpul 57 Armată, din aceeaşi armată sovietică (Diviziile 203, 228 şi 243 Infanterie).

În sudul Banatului, Divizia 49 Infanterie de Gardă sovietică a continuat ofensiva, trecând graniţa pe teritoriul Iugoslaviei.

O companie de infanterie română, comandată de căpitanul Ion Ciocârlan, s-a alăturat diviziei sovietice şi, străbătând prin lupte, a ajuns până la Pancevo, pe Dunăre, cooperând deseori cu partizani iugoslavi.

Astfel, armata română a contribuit şi la eliberarea Iugoslaviei cu o companie, la eliberarea Ungariei cu  16 divizii, la eliberarea Cehoslovaciei cu 16 divizii,  la eliberarea Austriei cu un regiment de tancuri şi la cucerirea Berlinului cu un ostaş, sergentul Sandu Costache, din nordul Moldovei, înrolat voluntar în armata sovietică.

Bătălie de tancuri. La 2 octombrie 1944, o grupare blindată germano-ungară a trecut la ofensivă de pe teritoriul Ungariei cu misiunea de a reocupa Crişana şi Banatul.

Două brigăzi de tancuri sovietice, însoţite de militari din Divizia 3 Munte, au dat bătălia decisivă. General Mociulnschi: „La 2 octombrie 1944, divizia mea a însoţit atacul executat de două brigăzi de tancuri sovietice care, în loc să se apere, au trecut la atac. În zona satului Bicaciu, pământul se cutremura. Germanii opuneau o rezistenţă îndârjită tancurilor sovietice. Se izbeau tanc în tanc, într-un zgomot surd, în urma cărora au rămas mormane de oţel în flăcări şi echipaje carbonizate în ambele tabere, inamicul fiind oprit. Eu am fost în Rusia, dar asemenea bătălie n-am văzut! A fost cea mai mare bătălie de tancuri de pe teritoriul României”.

La 9 octombrie 1944, trupele sovietice din Corpul 49 Armată au eliberat ultima brazdă din teritoriul Banatului, iar Corpul 57 Armată a eliberat Aradul, intrând pe teritoriul Ungariei.

Lângă Arad a fost capturat şi executat pe loc de către sovietici generalul SS Arthur Phleps (etnic german român), pentru crime de război în Iugoslavia.

Pentru merite deosebite, general-locotenent  Terentiev Nikitovici, comandant al C. 49 A., a devenit „Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul”, dinsticţie acordată de şeful statului român, Regele Mihai I.

Dacă trupele sovietice ar fi întârziat câteva zile sau n-ar fi sosit deloc, Banatul şi Crişana ar fi fost cucerite de germano – ungari.

D.375 I. sov. (este divizia care a trecut prin Bucureşti),
general Terentiev şi general Dumitru Popescu (1966)

Asociația Militarilor în Rezervă și Retragere ”Lt. erou Petre Lațcu” Lugoj

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.