Bătălia pentru Timişoara (7)

Share Button

(1)

Garnizoana Lugoj, august 1944. În Lugoj, se afla comandamentul Diviziei 9 Cavalerie,  din care făcea parte Regimentul 13 Călăraşi (cu un divizion în Lugoj având cazarma unde este acum Spitalul din Dealul Viilor) şi un divizion la Sinersig (250 militari/divizion), caii fiind procuraţi din satul Pădureni, şi Regimentul 6 Artilerie Călăreaţă, dislocat la Chevereşul Mare.

Celelalte două regimente, Regimentul 3 Roşiori a rămas la Turnu Severin, iar Regimentul 9 Călăraşi a rămas  la Ploieşti, ca pază a zonei petroliere. Comandant al diviziei era general de brigadă Popescu Dumitru. În satul Ţipari se mai afla Regimentul 5 Roşiori – Instrucţie, dar acesta  era în subordinea Diviziei 1 Infanterie – Instrucţie din Timişoara.

Actul de la 23 august 1944. La comandamentul diviziei, ca de altfel şi în oraş, nimeni nu a aflat ce s-a întâmplat la Bucureşti. Aproape de ora 22.00, generalul Popescu a plecat  pe jos de la comandament spre locuinţa sa. În faţa unei case, cu ferestrele larg deschise, se adunase un grup de 10-12 persoane care păreau foarte atente la ceea ce se petrecea înăuntru.

Ajuns în apropiere, generalul şi-a dat seama că acei oameni ascultau atenţi o comunicare ce se transmitea la radio. La faţa locului, generalul află şi el despre arestarea mareşalului Antonescu. Unii erau bucuroşi, alţii îngrijoraţi.

Generalul s-a întors imediat la comandamentul diviziei, unde toţi ofiţerii şi subofiţerii care porniseră aparatul de radio să asculte muzică, ascultau acum comunicatul către ţară.

„Domnule general! Gata cu războiul acesta fără rost. S-a terminat cu Antonescu!”, i se adresară maiorul Mureşan şi plutonierul Butnariu, de loc din zona Bistriţei. „Vom merge acum să luptăm pentru eliberarea vetrelor noastre de sub ocupaţia ungară!”.

Măsuri de siguranţă. A fost chemat urgent locotenent-colonel Ion Enescu, al cărui Regiment 13 Călăraşi se găsea în Lugoj şi care, ajuns la comandament, de bucurie s-a îmbrăţişat cu generalul Popescu, primind ordin de la acesta să aducă divizionul de recruţi din Sinersig la Lugoj şi să  ia măsuri pentru a preveni orice încercare de acţiune din partea formaţiunilor germane care se găseau în oraş (grupul de instructori germani de la Şcoala de Subofiţeri de Infanterie de Rezervă şi o subunitate de reparaţii avioane pe aerodrom).

Ordine de la eşalonul superior. În cursul nopţii, a sosit primul ordin de la Corpul 7 Teritorial, al cărui comandament se afla la Timişoara şi de care aparţinea divizia: „1. Luaţi măsuri imediate ca unităţile să fie alarmate; 2. Puneţi stăpânire pe poştă, telefoane şi orice instituţie vitală din garnizoana Lugoj; 3. Întăriţi paza lucrărilor de artă; 4. Luaţi măsuri încât trupele germane să fie devansate şi în neputinţă de a vă contracara; 5. Cooperaţi cu toate autorităţile administraţiei locale; 6. Faţă de trupele germane veţi avea o atitudine demnă dar hotărâtă. General de divizie Carol Schmidt”.

Plecarea la Arad. A doua zi, la 24 august, generalul Popescu a fost chemat la Timişoara, fiind trimis urgent să preia comanda Diviziei 1 Cavalerie-Instrucţie din Arad, cu misiunea de a organiza apărarea oraşului şi a Văii Mureşului în cazul unui atac germano-ungar.  

Dezarmarea trupelor germane din Lugoj. În cursul nopţii de 25/26 august, un escadron din Regimentul 13 Călăraşi, împreună cu două plutoane de elevi-subofiţeri de rezervă de infanterie, au încercuit corturile de pe aerodrom, în care dormeau liniştiţi germanii, după care i-au somat să depună armele. Aceştia, surprinşi, au opus rezistenţă verbală, dar, în scurt timp, şi-au dat seama că n-au nici o scăpare. Au fost dezarmaţi şi arestaţi 5 ofiţeri, 10 subofiţeri şi 25 de soldaţi, fiind capturate cele 5 avioane, 3 tunuri antiaeriene calibrul 37 mm, un atelier de reparaţii aero şi alte materiale  germane de pe aerodrom.

Dezarmarea trupelor germane din Timişoara. La 26 august au fost dezarmaţi şi luaţi prizonieri peste 500 de militari germani din Timişoara, fără nici o luptă, deoarece aceşti militari nu făceau parte din nici o unitate de luptă (erau subunităţi de achiziţii cereale, carne, băuturi, cai, căruţe, depozite de alimente, depozite de echipament, sanitare, căi ferate, transporturi, comandament de etapă).

General de brigadă Popescu Dumitru, 1944

(2)

La comanda diviziei. După arestarea militarilor germani din Lugoj la 25 august 1944, locotenent-colonel Enescu, fiind temporar la comanda  Diviziei 9 Cavalerie, a făcut recunoaşteri în zonă, dispunând ca unităţile din subordine, sprijinite de voluntarii civili din zonă, să excute baraje în special pe şoselele Lugoj-Buziaş-Timişoara şi Lugoj-Recaş-Timişoara. Aceste obstacole s-au ridicat în faţa podurilor, la încrucişări de drumuri şi puncte obligatorii de trecere, apreciindu-se că inamicul va încerca să invadeze teritoriul bănăţean cu tancuri şi cu alte mijloace motomecanizate.

27 august 1944. Regimentul 13 Călăraşi din Lugoj a  primit ordin să se deplaseze în comuna Neudorf, la 12 km sud-vest de Radna.
31 august. Generalul Popescu a revenit de la Arad la comanda Diviziei 9 Cavalerie.
4 septembrie 1944. Divizia 9 Cavalerie din Lugoj primeşte ordin să se deplaseze în cel mai scurt timp la Timişoara. 5 septembrie 1944. Pe cursul mijlociu al Mureşului, trupe germano-ungare au trecut la  atac.
6 septembrie 1944. În sudul Banatului, trupe germane trec la atac în lungul comunicaţiei de pe malul de nord al Dunării, cu scopul de a ajunge în zona Orşova. Divizia 9 Cavalerie din Lugoj, ajunsă la Timişoara, primeşte ordinul de luptă dat de comandantul Corpului 7 Teritorial, generalul de divizie Schmidt Carol: „Ordon să apăraţi integritatea  frontierei de stat între râurile Mureş şi Timiş, interzicând pătrunderea inamicului pe direcţia Timişoara – Chizătău – Dobra. În cazul că divizia va fi presată de forţe superioare, trebuie să întârziaţi inaintarea inamicului, rezistând pe poziţii succesive până în zona Margina, unde să rezistaţi cu orice preţ până la sosirea trupelor române sau sovietice”.

La data respectivă, Divizia 9 Cavalerie dispunea de următoarele unităţi şi efective subordonate din zona Timişoara şi nordul Banatului: Regimentul 13 Călăraşi din Lugoj (două divizioane de recruţi  cu un efectiv de 400 de oameni – în timp 3 zile au mai sosit din Lugoj  370 de  militari mobilizaţi de la munca câmpului din satele vecine – dar care fuseseră pe frontul de est – completare la efectivul celor două divizioane); Regimentul 17 Infanterie-Instrucţie din Lugoj (cu două batalioane de recruţi având un efectiv de 700 de oameni); Regimentul 6 Artilerie Călăreaţă din Timişoara (un divizion cu două baterii a 3 tunuri de câmp calibrul 75 mm şi o baterie cu 4 obuziere calibrul 100 mm, având un efectiv de 300 militari recruţi şi câţiva mai vechi); Batalionul 5 Instrucţie şi Reparaţii Auto (3 companii formate din mecanici cu un efectiv de 350 oameni); Compania 4 Intervenţie a garnizoanei Timişoara (cu 120 oameni); Centrul de Instrucţie Jandarmi Timişoara (1.001 oameni); Şcoala de Subofiţeri Botoşani (995 oameni); Regimentul 5 Vânători – Instrucţie din Timişoara( 2 batalioane cu 600 de oameni); Regimentul 1 Artilerie (200 de oameni); Şcoala de Subofiţeri de Artilerie de Rezervă (200 elevi-subofiţeri); Şcoala Politehnică (200 de elevi mobilizaţi dar neinstruiţi), total: 5.435 de oameni (cca 50% din efectivul normal al unei divizii).

Unele unităţi dintre cele menţionate mai sus reprezentau o întărire relativă a diviziei, fără instrucţie şi armament adecvat. Mulţi dintre comandanţii de companie erau ofiţeri de rezervă care nu aveau îndemânarea organizării unor acţiuni de foc bine dirijate. În concluzie, divizia era constituită din mai multe unităţi şi subunităţi de strânsură, având o capacitate de luptă redusă în comparaţie cu o divizie normală, dar altă soluţie nu era.

Ordinul de luptă. Generalul Popescu a convocat pe toţii comandanţii, dându-le următorul ordin: „Vă ordon, de la comandant de pluton şi până la comandant de regiment, să luaţi măsuri de ridicarea şi menţinerea moralului trupei, care datorită lipsei de instrucţie şi de călire, s-ar putea ca unii să intre în panică şi să părăsească poziţiile. Nu se retrage nimeni fără ordin! Nu vom ceda oraşul Timişoara! Vom lupta pentru fiecare casă, pentru fiecare stradă. Să vă fie clar ordinul! Treceţi imediat la executare!”.

General de divizie Carol Schmitd

(3)

7 septembrie 1944. Generalul Popescu Dumitru, comandant al Diviziei 9 Cavalerie din Lugoj, a convocat toţi comandanţii de unităţi și le-a înmânat documentele cu privire la dispozitivul de apărare a Timişoarei, făcându-le următoarele precizări:

„Misiunea pe care o avem este o problemă greu de rezolvat. Fâşia care trebuie apărată este lată de circa 75 km, într-un teren şes, fără acoperiri şi străbătută de numeroase comunicaţii care converg spre Timişoara. Terenul este o câmpie plană, acoperită cu culturi masive de porumb, care micşorează câmpul de vedere şi de tragere, creând posibilitatea inamicului de a produce surprize neaşteptate.

În această situaţie şi ţinând seama de mijloacele de care dispunem, divizia ar putea organiza numai o apărare pe direcţii probabile. Oraşul Timişoara se află în centrul fâşiei de apărare, de aceea trebuie luată măsura ca inamicul să nu poată da o lovitură prin surprindere asupra acestei localităţi. Dacă inamicul ar pune stăpânire pe Timişoara, acesta ar înainta pe Valea Mureşului până în zona Ilia, şi pe Valea Timişului, apoi a Bistrei, spre Haţeg.

În concluzie, trebuie să punem  inamicul în neputinţă de acţiune, prin dejucarea planului său de manevră. Vă informez că, pe teritoriul Iugoslaviei, între Mureş şi Dunăre, se găsesc concentrate trei divizii germane: Divizia 4 Moto SS „Prinz Eugen” în zona Kikinda, Divizia Moto „Langemark” în zona Vârşeţ şi Divizia Moto „Hindemburg” în zona Bela-Crkva (informaţiile primite cu privire la inamic erau eronate, în realitate era Divizia 4 SS  Poliţie Grenadieri Blindaţi, cu un efectiv de 7000 de  militari, care au comis crime de război în Grecia şi Iugoslavia, Divizia 7 SS „Prinz Eugen”, cu un efectiv de 21.000 militari, era în Muntenegru, Divizia 27 SS „Langemark” era în Polonia, cu un efectiv de 2.000 de voluntari belgieni, iar cealaltă divizie nu a existat în armata germană).

Deci, să ne aşteptăm a fi atacaţi de un inamic foarte mobil, având o enormă superioritate în armament şi tehnică de luptă. Inamicul se poate deplasa cu uşurinţă şi cu repeziciune pe orice direcţie, putându-şi combina atacurile frontale cu manevre de învăluire.

Vă prezint dispozitivul diviziei pe primul aliniament de apărare: Detaşamentul Nord, compus din Centrul de Instrucţie Jandarmi şi Şcoala  de Subofiţeri de Rezervă de Infanterie Botoşani, Detaşamentul de Centru, compus din Regimentul 17 Infanterie-Instrucţie Lugoj şi Regimentul 6 Artilerie Călăreaţă, Detaşamentul Sud, compus din Batalionul 5 Instrucţie şi Reparaţii Auto, Detaşamentul colonel Gargoţi, compus din Şcoala de Subofiţeri de Artilerie şi Şcoala Politehnică, va ocupa poziţie la Pădurea Verde, cu faţa spre est, Regimentul 13 Călăraşi din Lugoj, în rezerva diviziei în vestul oraşului, urmând să sosească în Timişoara şi Regimentul 5 Vânători-Instrucţie.

Din lipsa mijloacelor antitanc, am subordonat Divizionul 15 Artilerie Antiaeriană din zona Timişoara, pentru a fi pregătit în lupta contra blindatelor inamice. Asiguraţi permanenta legătură cu subunităţile de grăniceri pe care le veţi prelua sub comandă la declansarea atacului. Din lipsa mijloacelor de transmisiuni, să vă folosiţi de telefonia din localităţi.

După declanşarea luptelor, focul mijloacelor suplimentare trebuie manevrat doar de comandanţii de divizioane, respectiv batalioane şi de companii, respectiv escadroane, pentru sprijinirea subunităţilor mai greu încercate, ameninţate pe flancuri sau încercuite.

Atenţie la folosirea aruncătoarelor de mine, să nu se tragă din greşeală pe forţele proprii. Solicitaţi din partea tuturor cadrelor o conducere energică, în condiţiile în care datorită spaţiilor mari dintre unităţi, inamicul s-ar putea infiltra cu blindate, ceea ce ar avea o influenţă nefavorabilă asupra moralului luptătorilor”.

În această zi de 7 septembrie 1944, unităţile Diviziei 9 Cavalerie din Lugoj intră în dispozitiv trecând la organizarea poziţiilor de apărare în vestul Banatului. Pentru urgentarea lucrărilor genistice, s-a făcut apel la  sprijinul populaţiei civile, care cu însufleţire a sprijinit organizarea poziţiilor de apărare.

Plutonier(r) veteran de război  Petru Wiessman din R.17 I. Lugoj participant la lupte

(4)

7 septembrie 1944. Aviaţia germană decolată din Iugoslavia a efectuat primul zbor de cercetare în zona Timişoara şi Lugoj. Voluntari. La comandamentul Diviziei 9 Cavalerie din Timişoara s-au prezentat grupuri de localnici care au solicitat arme să lupte pentru apărarea oraşului. Cererea lor nu a putut fi rezolvată pe loc, fiind doar înregistraţi şi organizaţi pe plutoane, deoarece trebuia să se efectueze verificări pentru a nu se infiltra legionari, agenţi germani sau unguri.

Vecini.  La dreapta Diviziei 9 Cavalerie, între Pişchia şi Şiria, se afla în apărare pe Valea Mureşului Divizia 1 Cavalerie-Instrucţie (3.500 de militari) în cadrul căreia se afla şi Detaşamentul Păuliş, iar la stânga se găsea în apărare Divizia 19 Infanterie în zona Reşiţa până la Dunăre (12.000 de militari). În rezerva corpului teritorial se afla  Divizia 14 Infanterie-Instrucţie (2.100 de militari), fiind dislocată în zona Căvăran.

Subordine sovietică. Deoarece armata română nu putea elibera singură Banatul şi Transilvania, Stalin a subordonat cele două armate române (Armata 1 şi 4) Frontului 2 Ucrainean sovietic, care avea 8 armate (din care una de tancuri şi una de aviaţie) cu misiunea de a elibera Transilvania şi Banatul, acţionând apoi pe direcţia Ungaria şi nordul Serbiei, iar Frontul 3 Ucrainean, care avea 6 armate (una de aviaţie), a intrat în Bulgaria, a subordonat armata bulgară, trecând la acţiune pentru eliberarea Balcanilor.

Pentru o mai bună coordonare în cadrul Frontului 2 Ucrainean s-au constituit două grupuri de armate. Armata 1 română (6 divizii) care apăra Banatul şi Crişana, împreună cu Armata 53 sovietică (10 divizii) au format ”Grupul de Armate General Managarov” (după numele comandantului Armatei 53 sovietce).

8 septembrie 1944. Aviaţia germană a efectuat recunoaşteri  aeriene în vestul Banatului, unde au fost descoperite direcţiile de apărare româneşti.

9 septembrie 1944. Aviaţia germană a efectuat iarăşi intense recunoaşteri deasupra unităţilor diviziei aflate în teren. În această zi,  Comandamentul Corpului 7 Teritorial care coordona apărarea pe direcţia Timişoara şi Valea Mureşului s-a mutat de la Timişoara la Lugoj.

10 septembrie 1944. Apare pentru prima dată aviaţia de recunoaştere română, care a semnalat mişcări de trupe germane  în Iugoslavia la vest de Jimbolia şi la sud de Moraviţa.  Era evident că germanii îşi terminaseră concentrarea şi urmau probabil  să treacă la atac.

Solicitare de ajutor sovietic. În această zi, generalul de corp Macici Nicolae, comandant al Armatei 1 române, care avea de apărat Banatul şi Crişana (de la Dunăre la Beiuş), a solicitat ajutor urgent generalului sovietic Managarov: ”să trimită o grupare blindată pe comunicaţia Deva-Lugoj”. Generalul Managarov i-a comunicat generalului Macici că ”o grupare blidată (Corpul 18 tancuri ) şi 3 divizii din A.53 se găsesc în marş pe valea Jiului  spre Crişana, şi 4 divizii (din care una de artilerie din rezerva Frontului 2 Ucrainean) pe comunicaţia Craiova – Turnu Severin spre teatrul de operaţiuni din Banat, şi în cca 10 zile primele unităţi vor intra în dispozitivul de luptă”.

Inamic. Divizia 4 SS Poliţie Grenadieri compusă din: 2 regimente de poliţie SS, 1 regiment de artilerie, 1 batalion blindat, 1 divizion de autotunuri, 1 divizion antitanc, 1 divizion antierian, 1 batalion de transmisiuni, 1 batalion de cercetare, 1 batalion de geniu, 1 batalion de reparaţii, 1 batalion logistic, 1 batalion sanitar, 1 batalion înlocuire, 1 companie veterinară, 1 pluton poliţie militară şi 1 pluton reporteri de război, total  cca 7.000 – 10.000 militari,  comandată de general-maior de poliţie SS Fritz Schmedes, a primit ordin să acţioneze pe direcţia Timişoara – Lugoj – Ilia.

(5)

10 septembrie 1944. Din Lugoj sosesc la Timişoara 370 de militari pentru completarea efectivelor din Regimentul 13 Călăraşi. S-au ridicat obstacole antitanc pe lizierele de sud şi de vest în cartierele Fratelia şi Freidorf.

Lt.col. Enescu le-a comunicat comandanţilor de subunităţi misiunile ce le reveneau cu precizarea: „Domnilor, trebuie să asigurăm apărarea oraşului cu orice preţ. Vom fi confruntaţi cu situaţii grele. Vom participa la lupte în care apărarea se combină cu atacul, replierea cu contraatacul. Să nu uitaţi nici o clipă că în jurul şi în spatele nostru se pot ivi iscoade şi diversionişti.”

11 septembrie 1944. O zi luminoasă de toamnă. Cerul era senin şi limpede ca un cristal. La ora 6:50, compania de grăniceri din Banloc a informat telefonic divizia că autocamioane germane au trecut frontiera şi se deplasează spre Denta.

Ora 7:45. „Către comandamentul diviziei din Timişoara! Nemţii au intrat în Deta! Sunt centralista Elena Ghinescu! Nemţii au intrat în Deta! Sunt 30 de tancuri din care 5 de tip greu şi camioane cu soldaţi. Grănicerii noştri s-au retras sub ploaia de gloanţe”.

Ora 8:00. Cazarma Regimentul 13 Călăraşi din Timişoara. „Alarmă! Alarmă! Ce s-a întâmplat, dom’ sublocotenent?, întrebă un caporal. Nu ştiu. Mergem  să ridicăm muniţia, puştile mitralieră şi hrană rece pe două zile pentru pluton, preciză sublocotenentul Mircea Marcu. Dom’ sublocotenent, de ce fug plutoanele, ce-i atâta grabă, întrebă un fruntaş. Nu ştiu, să vedem la poartă. În apropierea porţii au auzit: „Repede! Pas alergător!, ţipa lt. col. Enescu la plutoanele care ieşeau din cazarmă. „Nemţii se apropie de Timişoara! Urcaţi-vă în tramvaie, luaţi orice mijloc şi urgent să ajungeţi în Fratelia!”.

Ajunşi la tramvai, călătorii au fost daţi jos. „Dar ce se întâmplă?”, întrebă un călător. Nemţii vin spre Timişoara, răspunse un soldat, coborâţi repede!”. Călătorii intrară în panică şi s-au împrăştiat.

Ora 9:30. Germanii au ajuns la Jebel, unde au trecut de Batalionul  5 Reparaţii Auto, care după un schimb de focuri au părăsit poziţiile retrăgându-se prin porumb.

Ora 10:30. Şoseaua Şag-Timişoara. Ajunşi la marginea oraşului, caporalul Gaşpar (cdt. de tun şi încărcător) şi fruntaşul Cuteş (ochitor) şi-au amplasat micul lor tun antitanc lângă şosea pe direcţia Şag (era unicul tun din  Regimentul 13 Călăraşi Lugoj). Cuteş! Vin! Uite, sunt tanchete! (transportoarele blindate şi tancurile uşoare au fost botezate în război ca „tanchete”). Da, văd. Stai să se apropie mai mult. Lovitura a plecat, dar fără a lovi ţinta. Ah! Nu l-am lovit. Inima le bătea să sară din piept. Plecă a doua lovitură, dar nici aceasta nu a lovit ţinta. Nu te grăbi. Ocheşte bine. Asta fac, dar mă încurcă terenul. Plecă şi a treia lovitură, dar nici de astă dată ţinta nu a fost lovită. Tunul a fost descoperit şi asupra lor a început să se tragă cu proiectile explozive de calibru mic, lovind şi scutul tunului. Plecă şi a patra lovitură. Blindatul s-a oprit. Gata! L-am lovit, exclamă bucuros Cuteş. Deodată, o schijă îi smulse casca de pe cap lui Cuteş. Acesta o ridică, o puse pe cap şi şterse apoi luneta de pământ. Caporalul Gaşpar tresări. Simţi o arsură în umăr, iar un firicel roşu îi umezi mâneca cămăşii. Sunt rănit, şopti el. Uite o tanchetă încearcă să ocolească pe la dreapta, spuse Gaşpar. Da, o urmăresc! Cânt tancheta s-a ridicat peste un mic dâmb, era momentul şi plecă lovitura, aceasta încremeni pe loc. A treia tanchetă încercă să treacă prin stânga baricadei, dar intră cu o şenilă în şanţul şoselei,  primind şi ea un proiectil care o avariase pe loc. Se făcu linişte. Mă, Cuteş, vor mai fi multe oare? întrebă Gaşpar pe acesta în timp ce îşi pansa rana de la umăr. De, ştiu eu? răspunse Cuteş care îşi verifica zgârietura din cască. Nu-i nimic, le-om păli pe rând, iar când voi avea timp voi cere altă cască nouă! răspunse Cuteş mai liniştit. Mă! Vine un tanc prin cucuruz! exclamă Cuteş. Hai să trecem tunul de cealaltă parte a şoselei că de aici nu putem trage. Auuu! Ce-i, Cuteş. Am primit un glonţ în picior şi mă doare rău. Ah, am primit un glonţ şi în umăr. Îîî! Şi eu am primit un glonţ! răspunse Gaşpar. Cei doi, plini de sânge, au reuşit să amplaseze tunul şi au deschis foc asupra tancului la 180 metri. S-a întâmplat o minune. Proiectilul a lovit capacul turelei care fiind prins în şuruburi a cedat fiind azvârlit înapoi. Echipajul inamic a părăsit tancul. Lupta a încetat temporar. Cuteş şi Gaşpar au fost  înlocuiţi şi duşi la spital.

Foto: caporal veteran Gaşpar Grigore (1960) şi caporal Cuteş Ioan (1945) au trăit până în anii 2000.

(6)

11 septembrie 1944. Plutonierul Ghenadie Francisc, târându-se prin porumb, a ajuns la tancul lovit, l-a pornit şi a venit cu el în Timişoara, unde a fost expus în centrul oraşului. Între timp, cele trei tanchete au fost recuperate de germani, iar încercările de a împiedica ridicarea lor s-au soldat cu un eşec din partea românilor.

Către orele 11:30, inamicul a reuşit să pătrundă în flancul stâng  al unui  escadron din Regimentul 13 Călăraşi. Lt.col. Enescu a intervenit introducând în luptă Compania de Intervenţie până la sosirea în sprijin a  Regimentului 5 Vânători.

Germanii au constituit repede un grup cu care să execute o rapidă manevră de învăluire dinspre est, în spatele  escadronului care era în apărare, dar, în acel moment, a venit salvarea de la aviaţia română care a atacat în picaj grupul de manevră inamic dezorganizându-l.

În acel moment, lt. col. Enescu, profitând de situaţie, ordonă celui de-al doilea escadron pe care-l păstrase ca a doua rezervă, comandat de căpitanul Donici, să treacă la contraatac. A fost un contraatac reuşit, care l-a surprins pe inamic, silindu-l să se desprindă de celelalte subunităţi române cu care era în contact.

Artileria inamică nu a reacţionat de teama de a nu-şi lovi propriile trupe. Inamicul s-a retras către Şag – Parţa. La ora 12.30, a sosit  în sprijin R. 5 V. cu cele două batalioane şi două companii din R. 17 I. Lugoj. Comandantul diviziei a ordonat regimentului de vânători să elibereze satele  Şag şi Parţa cât mai repede până nu le sosesc întăriri germanilor.

Vânătorii au trecut la contraatac, dar văzând că Batalionul 2 Vânători nu reuşeşte să elibereze satul Şag, a fost trimis şi Batalionul 1 Vânători care iniţial primise ordin să elibereze satul Parţa. Acţiunea celor două batalioane a fost sprijinită de două baterii de artilerie din R. 1 Art.

Astfel, până la ora 20.00, cele două sate de la sud de Timişoara au fost eliberate, germanii retrăgându-se în pădurile din apropiere. Luptele din 11 septembrie se încheiaseră. Lt. col. Ion Enescu a fost permanent în mijlocul luptătorilor, coordonându-le acţiunile.

În timpul nopţii, germanii au acţionat cu foc şi patrule împotriva celor două batalioane de vânători din cele două sate. Ziua de 11 septembrie 1944 a fost foarte lungă atât pentru militari cât mai ales pentru locuitorii din Timişoara, care se temeau în orice moment că germanii vor pătrunde în oraş.

Spre seară locuitorii s-au mai liniştit, deoarece s-a răspândit zvonul că ruşii au sosit în Lugoj şi vor veni spre Timişoara. La ora 23:00 au sosit din Lugoj 108 militari care au completat efectivele Regimentului 13 Călăraşi.

Lugoj. În această zi, la ora 17:00, a intrat în oraş un pluton de cercetare sovietic care venea dinspre Caransebeş. Cercetaşii comandaţi de un locotenent au fost întâmpinaţi de autorităţile locale şi de colonel Ghiţă Teodor, comandant al garnizoanei Lugoj.

12 septembrie 1944. Regimentul 5 Vânători se găsea în apărare pe cele două sate, Şag şi Parţa, de la sud de Timişoara, având în sprijin o baterie de obuziere (3 piese), sosită în cursul nopţii de la Divizionul 61 Artilerie Grea de la Păuliş, de pe Valea Mureşului.

În depozitul Regimentului 9 Grăniceri din Timişoara au fost găsite două tunuri antitanc care au fost  repartizarte Regimentului 13 Călăraşi, sporindu-i astfel acestuia puterea de foc, la 3 tunuri antitanc. Însă, cele două tunuri au fost repartizate escadronului  din acelaşi regiment care se afla în apărare la Săcălaz, la vest în faţa Timişoarei.

În această zi inamicul a  efectuat doar recunoaşteri la sud şi la vest de Timişoara, având loc ciocniri între patrulele româneşti şi cele germane. Într-un moment de acalmie, locotenent-colonel Enescu s-a repezit la Spitalul Militar să-şi vadă şi să-şi îmbărbăteze ostaşii răniţi. Apoi s-a întors în mijlocul ostaşilor lui, s-a interesat de hrana lor, le-a adus ţigări şi le-a înmânat personal scrisori venite de acasă.

Mareşal Rodion Malinovski, comandant al Frontului 2 Ucrainean sovietic (cu misiunea de a elibera Banatul şi Transilvania), şi  Feldmareşal Maximilian von  Weichs, comandant al Grupului de Armate „F” german (cu misiunea de a ocupa Banatul şi a apăra Serbia)

(7)

12 septembrie 1944. Corpul 7 Teritorial a informat divizia că în zona Deta şi Gătaia se adunau noi trupe germane cu tancuri. „Către comandamentul militar din Timişoara! Sunt centralista Elena Ghenescu din Deta! Nemţii  se adună în zona Deta şi Gătaia, au şi tancuri!”.

Generalul Popescu a ordonat măsuri suplimentare de apărare, inclusiv aruncarea în aer a podurilor peste Timiş în zona Şag şi Parţa, cu precizarea că, doar la ordinul lui. În Timişoara s-au constituit plutoane de voluntari civili, mobilizaţi de Partidul Comunist local, dornici să lupte alături de armată. În oraş s-au ridicat şi baraje în cazul că vor avea loc lupte de stradă.

Lugoj. În dimineaţa zilei de 12 septembrie, au apărut primele subunităţi sovietice pe aerodrom ce urmau să deservească unitatea de aviaţie care urma să aterizeze. De asemenea, prin oraş a trecut spre Timişoara o subunitate de autotunuri SU-76 (Divizionul 52 Autotunuri) sovietică, iar locotenent-colonel Piotr Suljenko a devenit comandant al garnizoanei Lugoj, alături de colonelul Ghiţă Teodor, dar numai pentru trupele sovietice în tranzit.

Incident la Chizătău. Lângă acest sat se afla o baterie de artilerie antiaeriană românească cu misiunea de a asigura  paza podului peste Bega. „Domnule căpitan! Se apropie un detaşament călare”, anunţă observatorul privind prin binoclu. „Or fi de la 13 Călăraşi”, răspunse căpitanul. „Nu, d-le căpitan, cred că sunt ruşi!”. „Ruşi?”, întrebă căpitanul. „Da, sunt ruşi, dar s-au oprit, şi ne privesc şi ei prin binoclu. Dom căpitan, domn căpitan!, strigă observatorul. „Ce s-a întâmplat?”, întrebă căpitanul. „S-au desfăşurat pentru luptă şi ne încercuiesc”, ţipă observatorul. „Cred că ne-au confundat cu nemţii din cauza uniformelor noastre mai albastre”.„Cum? Nu se poate! Trebuie să luăm legătura cu ei”, preciză căpitanul. „Suntem români! Nu trageţi! Suntem români!”, strigară soldaţii făcând semne cu braţele. „Mî românski! Ne streliaite!” Strigară cei care ştiau ceva ruseşte.

Ruşii s-au oprit şi i-au cercetat de la distanţă. După un timp, când şi-au dat seama că sunt români, s-au apropiat. Când au ajuns la ei, locotenentul rus le-a spus: „Din cauza  uniformelor am crezut că sunteţi friţi şi am vrut să vă atacăm”.

13 septembrie 1944. În această zi, au avut loc doar câteva atacuri locale asupra pichetelor de grăniceri, care au fost respinse. Atac aerian la Lugoj. Un avion german a atacat aerodromul. Un tun antiaerian sovietic a deschis focul. Avionul nu a fost lovit, a localizat tunul, a făcut un viraj la stânga, apoi zburând peste actualul fost liceu agricol s-a întors şi a deschis foc asupra tunului, producând explozia muniţiei care i-a ucis pe cei 5 servanţi. Aceştia  au fost înhumaţi în Cimitirul Ortodox  de pe Str. Făgetului.

Timişoara. Spre seară, situaţia a devenit gravă ca urmare a trecerii la ofensivă a inamicului la vecinii Diviziei 9 Cavalerie. Pe Valea Mureşului, trupele ungare (Divizia 1 Blindată „Budapesta”) au ocupat Aradul  şi Aradul Nou la sud de Mureş putând să-şi dezvolte ofensiva atât spre est spre Păuliş cât şi spre sud-est, pentru a cădea în flancul şi spatele apărării Timişoarei.

În această situaţie, R.17 I. a ocupat poziţii de apărare la nord-vest de Timişoara până la Biled. A mai  fost adus un escadron din R.13 Cl. cu 2 tunuri antitanc mici (calibrul 25 mm) care a organizat o poziţie de apărare pe şoseaua Arad-Timişoara, iar o companie din R.17 I. din rezerva diviziei a organizat o poziţie de apărare la Dumbrăviţa.

În rezerva diviziei a mai fost adus un escadron din R.13 Cl. şi un batalion de vânători din sudul Timişoarei fiind înlocuite cu batalionul de instrucţie şi reparaţii auto.  În acelaşi timp divizia a fost informată că în sudul Banatului şi în zona Reşiţa, unităţi germane (Grupul de Luptă „General de Infanterie Schneckenburger”, Brigada 92 Infanterie-Moto şi Batalionul 202 Tancuri)  au trecut la atac de pe teritoriul Iugoslaviei cucerind Oraviţa şi Sasca Montană, iar pe valea Dunării inamicul a ajuns la Sviniţa, la 48 km de Orşova.

Centralista Elena Ghenescu şi locotenetul sovietic de la Chizătău

Asociația Militarilor în Rezervă și Retragere ”Lt. erou Petre Lațcu” Lugoj

2582

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*