Bredicenii, la reuniunea transnaţională de la Ljubljana

Share Button

În săptămâna 6 – 12 martie 2016, şase elevi şi două profesoare de la Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu” au participat la o reuniune transnaţională de proiect la Ljubljana, în Slovacia.

Proiectul ERASMUS+ „ESCAPE – Enhanced Skills, Competeneces And Practice for the Economy” a crescut, s-a maturizat şi a ajuns la jumătatea timpului de implementare şi la cea de-a patra reuniune transnaţională de învăţare şi formare.

Desfăşurată la Ekonomska Sola din Ljubljana, această întâlnire a reunit peste 60 de profesori şi elevi din cele şapte ţări partenere: Austria, Bulgaria, Cehia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, sub semnul educaţiei şi al abordării tehnologiei informaţiei şi comunicării în predare.

Proiectul, înscris în acţiunea-cheie 2: Cooperare pentru inovare şi schimb de bune practici, domeniul Parteneriate strategice pentru educaţie, este finanţat de Uniunea Europeană şi îşi propune să dezvolte competenţele digitale, lingvistice si sociale ale tinerilor implicaţi, pentru a le îmbunătăţi perspectivele de accedere pe piaţa muncii, dar şi să atragă atenţia asupra particularităţilor pe care le prezintă zona Dunării.

De la Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu” din Lugoj au participat la acest eveniment elevii Laura Gîrbovan, Amina Poteraşu, Raluca Trandafir, Mădălina Zgriba, Andrei Bălgrădean şi Cristian Groza, însoţiţi de profesoarele Lucia Boldea şi Adriana Mariş.

Activităţile desfăşurate la şcoală au constat în prezentări realizate de elevi ale metodelor de predare pe care şi le-ar dori implementate la clasă în cadrul diferitelor discipline, lecţii susţinute în limba engleză de profesorii din ţările partenere, utilizând metode şi mijloace moderne de predare, o competiţie între grupe internaţionale mixte de elevi pe tema modernizării şi îmbunătăţirii sistemelor de învăţământ europene, pregătirea şi prezentarea unor proiecte de grup, momente de socializare şi de învăţare a unor expresii uzuale în limba slovenă.

Programul a mai cuprins un tur al oraşului Ljubljana, urmat de o vizită la primărie, unde participanţii s-au întreţinut într-o atmosferă destinsă cu primarul Zoran Jancovic, vizite la obiective economice şi culturale din capitala Sloveniei, o excursie la peştera Postojna, urmată de vizitarea expoziţiei karst, dar şi o drumeţie la Castelul Ljubljana, unde participanţii au avut ocazia să admire o expoziţie de fotografii care ilustrează evoluţia traficului pe străzile oraşului pe parcursul secolului XX.

Cei şase tineri lugojeni participanţi la reuniunea de formare s-au comportat admirabil, au făcut o impresie bună şi s-au integrat în grupurile formate aleator din elevi din ţări diferite, legând prietenii reale ce vor fi susţinute peste timp de comunicarea în era digitală, cu atât mai mult cu cât, între întâlniri, au loc activităţi de proiect desfăşurate în grupuri on-line pe platforma eTwinning. Atât ei, cât şi colegii lor mai mari, care au participat la reuniunile anterioare, se pregătesc acum să îi primească pe parteneri la ei în şcoală în luna aprilie.

Nicolae SILADE

Be the first to comment

Lasă un răspuns