Câinele, necesitățile lui fiziologice și… un oraș european cu cetățeni balcanici

Share Button

O poveste de tot rahatul

Cine a spus că dintre toate animalele câinele reprezintă cel mai bun prieten al omului, a avut foarte mare dreptate. De-a lungul istoriei s-a demonstrat că această creatură a ocupat un loc de cinste pe harta sentimentală a omului, sau altfel spus, s-a asistat la recucerirea omului de către această tandră, onestă şi devotată făptură din preajma lui. Câinle a făcut parte din mitologia popoarelor, din cult şi magie, a fost mai tot timpul câinele de pază al stăpânului său, al turmelor sale de mioriţe.

A participat la partidele de vânătoare întreprinse de om, având şi rolul de auxiliar în misiuni speciale, un adevărat soldat fără soldă, un luptător împotriva infractorilor, participând efectiv la salvări de vieţi omeneşti în cadrul acţiunilor de salvamont şi salvamar, a reprezentat şi mai reprezină încă nădejdea de viaţă a eschimoşilor, fiind considerat, pe bună dreptate , Regele Imperiului Alb. Ba mai mult, ia parte la spectacole publice (lupte de câini, curse de ogari, concurs de sănii în Alaska, “actor” de circ, teatru şi film, “cercetaş” al cărărilor cosmosului, prezenţa sa fiind remarcată (pe bună dreptate) în diverse opere literare şi creaţii plastice de valoare).

În ultima vreme, câinele a ajuns să fie o adevărată manie pentru om, devenind preferatulul său ca animal de agrement, acel nobil Canis Familiaris care ne oferă şansa unică de a răspunde cu o mângâiere adoraţiei sale pentru OMUL din stăpânul său. Până aici, toate bune şi frumoase. Dar, pentru că există şi un dar, ce ne facem cu “vinovatul fără vină” care, deşi are un pedigree de “nobil”, îşi satisface (din cauza stăpânului, evident) necesităţile fiziologice, sub privirile nepăsătoare ale posesorului, în plină stradă, pe trotuar, sau pe aleile de agrement ale lugojeanului, acesta, nu de puţine ori, călcând în materiile fecale ale celui mai bun prieten al omului dintre toate necuvântătoarele, câinele.

Poate pe unii îi amuză cele relatate, schiţând un zâmbet în colţul gurii, dar vă rog să mă credeţi că acest fapt a devenit o problemă mai mult decât “de tot rahatul” pentru obştea lugojeană. Şi toate acestea din cauza proprietarului de patruped, care ar trebuie să nu iasă cu favoritul la plimbare fără a vea asupra sa o punguţă de plastic în care să “recolteze” fecalele, evitând astfel situaţiile mai delicate care se creează.

Spuneţi-mi mie dacă aţi văzut un astfel de posesor de câini cu o punguţă de plastic asupră-i, sau vreun poliţist comunitar aplicând vreo amendă unui astfel de cetăţean cu spiritul civic mai atenuat, sau chiar lipsă, şi atunci eu îmi voi face “mea maxima culpa”, cerându-le chiar şi scuze celor care s-au simţit lezaţi. Suntem cetăţeni ai Uniunii Europene, deci să ne comportăm ca atare (şi chiar dacă nu am fi, tot un comportament civilizat ar trebui să avem)!

Mircea ANGHEL

 

 

1 Comment

  1. Pot spune ca am vazut , prin Cotu mic , un singur barbat cu cainele si cu punguta in mana…..Si o sumedenie de cucoane( le-as putea da si numele dar, cui ii pasa ? ) , care-si plimbau cainii si asa mai departe…..Le-am mai aruncat cate-o privire mai urata, dar ……degeaba…..

Lasă un răspuns