Câștigătorii ediției a VII-a a Cupei „Max Ausnit” la ciclism

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Cea de-a VII-a ediţie a concursului de ciclism pe şosea, dotat cu Cupa „Max Ausnit”, a reunit la start 254 de concurenţi din Serbia, Italia, Ungaria, Ucraina, Germania, Franța, Republica Moldova şi România.

Evenimentul a fost organizat de ACS Velocitas din Dumbravița, în colaborare cu Federația Română de ciclism, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, al Primăriei Municipiului Lugoj și cu acordul Uniunii Internaționale Cicliste. sponsorul principal fiind Societatea Ausnit, Olariu și Asociații.

Competiția s-a desfășurat sub forma unei probe de fond pe un traseu lung de 121 km, cu aproape 1.000 de metri diferență de nivel, contând și pentru cea de-a IV-a etapă a Cupa Națională a României de ciclism pe șosea pentru elite și etapa a III-a a Cupei Naționale a României pentru juniori.

Traseul a străbătut localităţile: Tapia – Măguri – Cireșu – Criciova – Crivina – Hăuzești – Fârdea – Drăgșinești – Mâtnicu Mic – Bucovăț – Dumbrava – Răchita – Mânăștiur – Leucușești – Bethausen – Cladova – Ohaba Lungă – Dobrești – Lăpușnic – Bara – Fădimac – Balinț – Bodo – Nevrincea – Cliciova – Valea Lungă – Hezeriș (sosire în dealul Hezerișului, Lugoj).

În final, pe podium au urcat:

  • Categoria Masculin 18-29 ani:
  1. Ovidiu Ficlenescu (Timișoara) – 03:15:32
  2. Roland Schmidt (Marghita) – 03:18:04
  3. Daniel Leasu (Fieni) – 03:20:32
  • Categoria Masculin 30-39 ani:
  1. Marian Frunzeanu (Ploiești) – 03:13:20
  2. Filip Sandu (București) – 03:20:26
  3. Lehel Ruzsa (Miercurea Ciuc) – 03:20:46
  • Categoria Feminin Open:
  1. Denisa Romașcanu (București) – 03:50:41
  2. Larisa Petruș (dumbrăvița) – 03:58:39
  3. Anna Rodina (Republica Moldova)  – 03:58:55
  • Categoria Elite Juniori:
  1. Ioan Dobrin (București) – 03:15:47
  2. David Urs (Oradea) – 03:22:52
  • Categoria Elite U23:
  1. Andrei Cojanu (Ploiești) – 03:01:51
  2. Andrei Ionuț Andrei (Ploiești) – 03:13:24
  3. Emanuel Stan (Otopeni) – 03:13:50
  • Categoria Elite masculin:
  1. Nicolae Tanovitchii (Republica Moldova) – 02:57:11
  2. Daniel Crista (Reșița) – 02:57:25
  3. Andrii Brataschuk (Ucraina) – 02:57:55
  • Categoria Elite feminin Open:
  1. Miriam Stan (Periș) – 03:28:30
  2. Ana-Maria Estera Coteață (Vineți) – 03:44:55
  3. Ana Maria Gageanu (București) – 04:08:03
  • Categoria Masculin 50+:
  1. Giovanni Giacometto (Franța) – 03:14:48
  2. Botond Bagoly (Leliceni) – 03:27:29
  3. Daniel Cattapan (Italia) – 03:31:19
  • Categoria Masculin 40-49 ani:
  1. Adrian Moroiu (București) – 03:13:42
  2. Viorel Bran (Deva) – 03:18:06
  3. Adrian Sain (Timișoara) – 03:20:32
  • CLASAMENT GENERAL:
  1. Nicolae Tanovitchii (Republica Moldova) – 02:57:11
  2. Daniel Crista (Reșița) – 02:57:25
  3. Andrii Brataschuk (Ucraina) – 02:57:55

Mai multe în ediția tipărită:
în Lugoj, la toate chioșcurile de difuzare a presei,
și în magazinele partenere din zona de est a județului.

Foto: Radu RUSU (Mai multe imagini: AICI)

AL PRESS

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.