Câştigătorii Premiilor literare „Constantin Buiciuc” 2015

Share Button

Sâmbătă, 24 octombrie 2015, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj, a avut loc cea de-a treia ediţie a Premiilor literare „Constantin Buiciuc”, menite să păstreze vie amintirea poetului şi jurnalistului Constantin Buiciuc (22 mai 1951 – 3 ianuarie 2012), prozator şi critic literar, creator dăruit trup şi suflet celor din jur, sprijinirii, promovării şi afirmării culturii bănăţene.

După un spectacol muzical-literar, prezentat de scriitorul Dorin Murariu,  susţinut de mezzosoprana Camelia Docea și de pianiștii Adriana Dogariu şi Sorin Dogariu, care au interpretat lucrări de comnpozitorii lugojeni György Kurtág şi Friedrich Wanek, cântece de dragoste de Johannes Brahms şi lieduri de Robert Schuman şi Piotr Ilici Ceaikovski, împreună cu patru elevi de la  Colegiul Național „Iulia Hasdeu”, care au recitat din poemele lui Constantin Buiciuc, preşedintele juriului – conf. univ. dr. Valy Ceia, a anunţat câştigătorii celei de a treia ediţii a Premiilor literare „Constantin Buiciuc”.

actualitatea premiile constantin buiciuc lugojPremiul literar „Constantin Buiciuc” – ediția a III-a a revenit scriitorului şi criticului literar timişorean Viorel Marineasa, pentru „opera în proză, prin care și-a adus o contribuţie fundamentală în cadrul culturii române”.

Poetul, exegetul şi editorul timişorean Lucian Alexiu a fost recompensat cu premiul „pentru creaţia poetică şi implicarea editorială”, iar premiul pentru „încurajarea creației unui tânăr autor” a revenit poetului Cristian Bistriceanu, din Reșița.

Evenimentul a fost organizat de către Primăria Lugoj, Casa de Cultură a Municipiului Lugoj, Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu” şi Şcoala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”, cu sprijinul financiar al familiei Buiciuc.

Mircea ANGHEL

158

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.