Cea de-a VI-a ediție a Colocviului Național de Folclor „Sabin V. Drăgoi”, Belinț, 2017

Share Button

„El [țăranul] lasă plugul, sapa și carul,
și în loc de armă ia lira în mâini.”
(Motto dintr-un Apel al ASTREI)

Pentru anumite medii sociale subculturale sau chiar pentru unii (pseudo)intelectuali neavizaţi, numele comunei Belinţ ar putea sugera doar conotaţii agricole, legate de îndelungata tradiţie a culturii şi valorificării produselor agroalimentare (renumitul cartof Roza de Belinţ, vestit cândva în întregul Banat, varză, ardei etc.). În realitate, această mică aşezare în care, la 1794, a debutat ca învăţător Dimitrie Ţichindeal, „gură de aur”, învecinată cu vestitul Chizătău, leagănul muzicii corale româneşti – e drept, cu un remarcabil potenţial agricol şi chiar renumită în zonă pentru vrednicia locuitorilor săi –, păstrează amprentele unor mari acte de cultură, înfăptuite de personalităţi cu vocaţie naţională şi chiar internaţională. Sub acest aspect, Belinţul și Chizătăul se prezintă ca un adevărat reper şi tezaur pentru sociologia şi folcloristica muzicală naţională.

Învățătorul Ioan Hațeg, o personalitate legendară a învățământului rural bănățean (Belinț, 1806 – Lipova 1861), a activat în calitate de cantor la biserica greco-română din Pesta, unde l-a instruit muzical pe Andrei Baron de Șaguna. Alături de un alt intelectual belințean, preotul Dimitrie Petrovici-Stoichescu, a participat activ la lupta pentru emanciparea școlii și a bisericii de sub tutela sârbească. Născut la Belinț în 1794, D. Petrovici-Stoichescu a fost președintele societății secrete lugojene „Constituția”, iar la propunerea lui Eftimie Murgu, a fost ales, provizoriu, ca vicar general mitropolitan la Timișoara. Tatăl său, George Petrovici, protopopul Belințului, a fost unul din cei patru semnatari ai Recursului Maiestatic, în 1807, petiție prin care i se solicita lui Francisc I numirea unui român în funcția de director al școlilor naționale din Banat. Prin amploarea activităților închinate școlii și bisericii ortodoxe, D. Petrovici-Stoichescu „și-a nimbat capul cu cununa muceniciei pentru neam și lege” (Gheorghe Ardelean, Istoricul episcopiilor noue, Sibiu, 1901).

Memorabil în istoria muzicii corale românești rămâne episodul, petrecut în 1882, prilejuit de jubileul de 25 de ani al Corului din Chizătău, cea mai veche alcătuire corală rurală din spațiul mioritic, la care a asistat și Ciprian Porumbescu. Impresionat de evoluția coriștilor țărani, autorul operetei Crai Nou își va consemna impresiile în paginile periodicului „Gazeta Transilvaniei”: „Acum se începu lupta de întrecere. Cele 11 coruri înaintară spre scenă în ordine alfabetică, să arate ce pot și ce știu. Când se urcă primul cor – cel din Belinț – pe scândurile ridicate, se făcu o tăcere adâncă. Toți se uitau cu drag la voiniceștile staturi ale plugarilor noștri și la costumele lor albe ca zăpada. Era ceva încântător când îi vedeai pe acești români, luați de la coarnele plugului, așezați acum în semicerc și ținând cu siguranță notele în mână. Nerăbdarea era la culme. Dar iată că dirigentul [Costa Micu], cu opinci și cu cămașă lungă, își ridică brațul său bine făcut și, ajutat de o simplă flaută, dă tonul și tactul necesar”.

Pavel Rotariu, directorul „Luminătoriului”, sublinia, la rândul său, semnificația înălțătoarelor momente, un punct culminant al unei impetuoase evoluții în procesul de afirmare identitară: „Mișcarea aceasta izvorăște dară din «popa» și din «plugar», dintr-un element de jos pre care lumea «cultă» (?), «civilizată» (?) și «modernă» îl ignorează, ba adesea îl înconjură și batjocorește! Și totuși, cât de frumoase, cât de solide și cât de încântătoare sunt chiar fructele ce le produse acest «element de jos». Și precum opinca se lipește de pământ mai bine ca talpa englezească, așa și productul brut este cu mult mai dulce decât cel rafinat, și pentru că e dulce, el se lăți în toate părțile ca apa bună din izvor curat”.

Un eveniment major, care a marcat desfășurarea celor cinci ediții ale Colocviului, a fost reprezentat de lansarea ediţiei anastatice a Monografiei muzicale a comunei Belinţ (ediție îngrijită de subsemnatul), una din capodoperele folcloristice ale lui Sabin Drăgoi, la şapte decenii de la publicarea ediţiei princeps, în urma culegerii efectuate de Sabin V. Drăgoi. Mirabila variantă a baladei Mioriţa, identificată de autorul Năpastei la Belinţ, în 1934, cu o structură ritmică de colind (preluată ca citat, in integrum, de Paul Constantinescu în balada corală omonimă şi György Ligeti în Concert românesc), a prilejuit, la Cluj, un splendid demers muzicologic al universitarei Bianca Ţiplea-Temeş. Ceea ce, iniţial, autorul acestor rânduri intuise, ca sursă de inspiraţie în creaţia de tinereţe a lui Ligeti (vezi György Ligeti şi balada Mioriţa, în „Muzica”, 2, aprilie-iunie 2012, p. 36-40), a fost confirmat ulterior, de prodigioasa muzicologă, prin identificarea în fondul Ligeti din cuprinsul colecţiilor Fundaţiei „Paul Sacher” din Basel a unui caiet de muzică cuprinzând 27 de transcripţii, în manuscris, ale unor cântece din folclorul oltenesc şi bănăţean, între care şi şase melodii din culegerea lui Sabin Drăgoi, inclusiv Mioriţa. După un prim excurs muzicologic („Concert românesc” de Ligeti: de la cilindrii de ceară la orchestra simfonică, în „Studia UBB Musica”, Cluj-Napoca, LVIII, 1, 2013, p. 51-57), autoarea a fost invitată la prestigiosul simpozion organizat, anual, la Szombathely (13 iulie 2013), sub patronajul Academiei Ungare de Ştiinţe şi al Institutului de Muzicologie din Budapesta, dedicat corifeului muzicii de avangardă (decedat la Viena în 2006) la împlinirea a nouă decenii de la naşterea sa (pe plai mioritic, la Târnăveni), oferind specialiştilor, sub un alt titlu (Ligeti and Romanian Folk Music: an Insight from the Paul Sacher Foundation), rodul recentelor sale cercetări muzicologice.

Devenit deja tradiţional, Colocviul Național de Folclor „Sabin V. Drăgoi” (inițiat și coordonat de Constantin-T. STAN, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, și Simion Dănilă, membru al Uniunii Scriitorilor din România, cu sprijinul logistic al Primăriei și al Consiliul Local din Belinț, al Școlii Gimnaziale din localitate, al Asociației Cultural-Umanitare „Hora Belințului” și al Consiliului Județean Timiș), receptat cu un interes tot mai accentuat în rândul specialiştilor, fixat, deopotrivă, în conştiinţa unui public larg cultivat, a devenit un reper pentru dezbaterile de nivel academic închinate folclorului bănăţean şi naţional. Încă o oază de autentică spiritualitate românească într-o lume tot mai maculată și bulversată de improvizație amatoristică, impostură și kitsch.

Constantin-T. STAN

770

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.