Cea de a XI-a ediţie a Seminarului Naţional de aikido aikikai, o reuşită deplină

În perioada 26-28 octombrie 2018, la Lugoj, a avut loc cea de a XI-a ediţie a Stagiului Naţional de aikido aikikai, condus de vice-preşedintele Fundaţiei Române de Aikido Aikikai, sensei Iulian Perpelici (5 DANI). La acest seminar, au participat un număr de aproximativ 70 de sportivi din următoarele oraşe din ţară: Timişoara, Arad, Reşiţa, Deva, Hunedoara, Orăştie, Drobeta Turnu Severin, Cluj Napoca, Oradea şi, bineînţeles, Lugoj.

Scopul acestei întruniri a fost acela de a exersa şi aprofunda tehnicile de bază ale acestei minunate arte marţiale, aikido aikikai. Antrenamentele s-au desfăşurat în Sala Sporturilor “Francisc Horvath”, situată în parcul din Zona Ştrand, două pe zi, vineri şi sâmbătă, iar duminică, numai unul. Ceea ce a surprins la această „mare familie” (şi vă rog să mă credeţi că nu exagerez cu nimic când o numesc aşa) este, în primul rând, dragostea pentru sport. Căci cine şi-ar imagina că aceşti oameni minunaţi îşi sacrifică o mare parte din timpul lor liber şi din timpul serviciului, sau din timpul şcolii (asta o spun cu glas mai şoptit, ca să n-audă „şefii” lor), dar şi o parte din bugetul personal, deoarece ministrul de resort, recte al sporturilor, nu alocă niciun leu pentru aikido aikikai, pentru că legea nu-i permite (vezi Doamne!?), pentru că acestei ramuri de arte marţiale nu îi e caracteristică întrecerea (competiţia), decât nişte „familişti” covinşi, care au o dragoste comună, sportul, ce îi uneşte.

Dorind să aflăm câteva amănunte despre această întâmplare, i-am solicitat senseiului (profesorului) Daniel Rogobete, cel care a adus în Lugoj acest „microb” numit aikido aikikai, „contaminând” foarte mulţi lugojeni, în special copii şi tineret, făcându-se „vinovat” şi de înfiinţaea clubului de aikido aikikai, Wago Kan, unde se „tratează” toţi cei afectaţi de microb. Iată ce ne-a declarat sensei Daniel Rogobete (4 DANI): „Acesta este cel de al 11-lea an consecutiv de când, la Lugoj, se organizează un astfel de seminar de pregătire centralizată. Faptul că Fundaţia Română de Aikido Aikikai ne onorează cu acest favor, cred că nu este unul întâmplător, ci consecinţa logică a aprecierii muncii care se depune la acest club (sună puţin a laudă de sine, dar cei care mă cunosc ştiu că eu sunt un om modest din fire).

Sunt foarte mulţumit de modul cum s-a desfăşurat acest seminar (sper că nu numai eu, ci întrega familie, care, pe an ce trece – lucru foarte îmbucurător – se măreşte, membrii familiei au „vârste” cuprinse înte 7 şi 65 de ani, sau între 20 şi 100 de kilograme)”. După antrenamente, în timp ce se socializa într-o veselie, am stat de vorbă cu câţiva dintre ei care mi-au mărturisit că participă în mai multe oraşe la astfel de acţiuni, dar Lugojul nu-şi pot permite a-l rata, pentru că aici se simt cel mai bine. O fi vorba şi de puţină complezenţă, dar cred că în cea mai mare măsură sunt adevărate cele spuse de ei. Ce-am mai putea noi să adăugăm? Decât că a fost un eveniment foarte reuşit şi… Sayonara (La revedere), în 2019!

Mircea ANGHEL