Centrul de Zi pentru Copii ,,Patriarh Miron Cristea” din Făget – un sprijin real pentru copiii defavorizați

Share Button

Sub coordonarea Preotului Emanuel Gafița, Centrul de Zi ,,Patriarh Miron Cristea” al Arhiepiscopiei Timișoarei, susținut de către Consiliul Local al Orașului Făget, oferă serviciile sale pentru 25 de copii din familii sărace sau aflați în risc de abandon școlar. Aceștia beneficiază zilnic de o masă caldă, de sprijin în efectuarea temelor și de meditații pentru scăderea riscului de eșec școlar. De asemenea, copiii beneficiază de rechizite și materiale didactice. În cadrul centrului, beneficiarii participă la activități de petrecere a timpului liber, de formare a deprinderilor practice și de întreținere a spațiului personal. Copiii sunt încurajați să comunice în orice situație, să își exprime sentimentele, nemulțumirile și dorințele într-un mod constructiv, dar să își apere drepturile prin intermediul comunicării cu ceilalți.

Acest centru face parte din cadrul unui proiect POSDRU, finanțat cu fonduri europene, numit Rețea Interregională de Centre Educaționale, proiect început în anul 2011 cu un număr de 16 centre, care au luat naștere în cadrul Bisericii, fiind sub tutela Bisericii Ortodoxe. Dintre acestea, un număr de 5 centre au fost înființate în județul Timiș, în Arhiepiscopia Timișoarei, iar celelalte 11 în Arhiepiscopia Albei, răspândite în județele Alba și Mureș.

Miron Cristea a fost primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fost episcop de Caransebeș și ctitor al Mănăstirii Românești, din zona Făgetului. De aici și denumirea pe care această instituție o poartă, Centrul de Zi pentru Copii ,,Patriarh Miron Cristea”.

Așa cum ne-a declarat Preotul coordonator, Emanuel Gafița: De la început și chiar și acum printre beneficiarii noștri au fost și copii de alte confesiuni, spre exemplu, acum, dintre cei 25 de beneficiari, 7 nu sunt ortodocși, și anume 3 provin din familii catolice (sunt catolici), iar 4 din familii neo-protestante, avem așadar deschidere spre toate confesiunile. 

Misiunea centrului este prevenirea și reducerea abandonului sau eșecului școlar, creșterea performanțelor școlare a beneficiarilor aflați în situații de risc de abandon școlar, stări de fapt datorate situației de vulnerabilitate a familiilor, dificultăților economice, a carențelor de educație sau de instruire a părinților, prin desfășurarea de programe socio-educative, intervenții personalizate a echipei de specialiști în ceea ce privește persoana copilului și mediul familial pentru sprijinirea în dezvoltarea aptitudinilor, concomitent cu asigurarea hranei și a suportului material.

 Copiii și familiile care beneficiază de serviciile centrului sunt de vârstă școlară, proveniți din familii cu venituri mici, cu risc crescut de abandon școlar,  din familii cu incapacitate de a oferi condiții de creștere și educație, cu nivel educațional scăzut, cu risc crescut de abandon școlar, cu rezultate școlare scăzute sau exploatați prin muncă ori proveniți din familii numeroase.

Din partea Primăriei Făget am avut o deschidere deosebită, în special a domnului Primar Marcel Avram. Și anume, Primăria Orașului Făget, prin Consiliul Local, finanțează masa zilnică a copiilor înscriși, precum și remunerația unuia dintre angajați și asigură materialul lemnos pentru încălzire. Avem o colaborare deosebită. Și vă dau alte două exemple, prin faptul că în această vară, Primăria ne-a asigurat materialele necesare reamenajării și reabilitării sălilor de curs, iar de fiecare dată când avem nevoie de un mijloc de transport pentru deplasări, acesta ne este pus la dispoziție.

Arhiepiscopia Timișoarei se ocupă de utilitățile locației și de ceilalți angajați, precum și de asigurarea necesarului de birotică, precum și rechizitele necesare desfășurării activității”.

 În legătură cu ajutoarele primite pentru beneficiarii centrului, Preotul Emanuel Gafița a specificat:  „Am primit ajutoare din diferite surse. În primăvara anului trecut am primit ajutoare constând în haine de la Asociația „Ștefan cel Mare” din Timișoara, ce au fost ditribuite beneficiarilor. Am primit de sărbători daruri de la elevi ai Liceului ,,Grigore Moisil” din Timișoara, iar recent de la Asociația ,,Look Inside”, tot din TimișoaraÎn trecut s-au primit și bani de la sponsori, de la oameni de bine, fonduri cu ajutorul cărora s-a reușit achiziționarea de costume populare pentru copii, astfel încât la evenimentele importante să putem fi îmbrăcați în straie populare, straie ce amintesc de portul bunilor și străbunilor noștri”.

Referitor la colaborarea cu alte instituții din oraș și în legătură cu activitățile deosebite din ultima perioadă de timp, acesta ne-a relatat: „Avem o colaborare foarte bună cu Bisericile Ortodoxe de pe raza orașului, cu Liceul Teoretic ,,Traian Vuia”  din Făget, unde învață beneficiarii noștri. Dascălii, în frunte cu domnul Director Victor Birău ne sunt apropiați și ne sprijină cu drag de fiecare dată, de asemenea cu Poliția Orașului Făget, din partea căreia am primit periodic vizite, pentru a le vorbi copiilor pe diferite teme de interes, corespunzătoare vârstei lor, precum și cu Spitalul Orășenesc Făget.

În primăvara aceasta am organizat o serbare închinată femeii creștine la Biserica „Înălțarea Domnului” din Făget, unde este paroh Părintele Ioan Jurj, moment artistic în care copii au încântat auzul credincioșilor prin melosul lor, intonând câteva pricesne închinate Maicii Domnului și  recitând poezii specifice perioadei în care ne aflam.

 Punctul culminant al activității a avut loc în preajma zilei de 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii, atunci când s-a efectuat o vizită la Spitalul Orășenesc Făget, pentru a aduce un licăr de lumină și de bucurie celor aflați pe patul de boală. Fiecare pacientă a primit câte o felicitare și mărțișoare confecționate de copiii noștri, însoțite de bunul gând al însănătoșirii grabnice. Prezența copiilor în cadrul spitalului a fost una benefică și salutată de către întregul personal medical, ca fiind un moment de o încărcătură duhovnicească aparte, menită să bucure și să mângâie inimile celor bolnavi.

         De asemenea, iarna trecută am avut și alte activități la Biserica ,,Adormirii Maicii Domnului”, la Părintele Cristian Farcaș unde grupul de cateheză al părintelui de la ,,Hristos împărtășit copiilor” în colaborare cu Părintele Ioan Jurj au pregătit o masă, o gustare pentru copii centrului nostru, precum și o serbare sub genericul ,,Vestim Nașterea Domnului”, în cadrul căreia beneficiarii centrului, înveșmântați în costum popular românesc au pus în valoare melosul suav în intonarea unui buchet de colinde și a unui recital de poezii, menite a sensibiliza corzile sufletești ale celor prezenți și a aduce un suflu din euforia copilăriei.”

Centrul de Zi pentru Copii ,,Patriarh Miron Cristea” din Făget oferă beneficiarilor următoarele servicii:

  • Hrană, ce corespunde din punct de vedere caloric și nutrițional vârstei copilului;
  • Servicii educative, respectiv ajutor și îndrumare în efectuarea temelor și a meditațiilor;
  •  Servicii recreative și de socializare, prin jocuri și activități specifice vârstei lor ce sunt desfășurate fie în incinta locației noastre, fie în exteriorul ei atunci când timpul permite acest lucru;
  • Servicii de orientare școlară și profesională, prin desfășurarea unor activități ce vizează formarea de abilități și deprinderi, dezvoltarea unor interese multilaterale și a unor interese profesionale dominante și formarea unei atitudini pozitive față de muncă;
  • Servicii de consiliere psihologică pentru copii ce urmărește îmbunătățirea situației psihice acolo unde este cazul, a tonusului emoțional și afectiv;
  • Consiliere și sprijin pentru părinți prin vizite frecvente efectuate la domiciliul beneficiarilor, activități de sprijinire a familiei prin consiliere parentală, informare, medierea relațiilor cu autoritățile publice locale.

Personalul acestui centru este în prezent format din doar 3 persoane: coordonatorul centrului, Preotul Emanuel Gafița, împreună cu asistentul social, doamna Botineștean Letiția și pedagogul social, doamna Ciusa Viorica, doamne ce au experiență în domeniu,  adevărate mame pentru acești copii, lucrând chiar de la deschiderea acestui serviciu. Periodic, avem vizite din partea psihologului ce deservește prin rotație toate cele 5 centre.

Activitatea centrului este sprijinită și de către un număr de 6 persoane care sunt voluntari. Și anume doi elevi din clasele terminale, clasa a XII-a, care au frați mai mici în centrul nostru și patru cadre didactice, și anume două învățătoare și două educatoare.

Efortul susținut și dăruirea prin care atât personalul, cât și voluntarii centrului ajută acești copii aflați în situații dificile merită toată considerația și admirația noastră, a tuturor. Câți dintre noi s-au gândit vreodată să-și ofere ajutorul, sub orice formă ar fi el, unor copii care poate ar avea nevoie de un gest umanitar și din partea noastră, o faptă bună care ar aduce bucurie în sufletul acestor copii?

      Estera CIMPONERIU

 

15

Be the first to comment

Lasă un răspuns