Chamonix – Mont Blanc, Franța – o destinație de neuitat care merită văzută măcar o dată în viață

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Căutând o destinație nouă pentru schi, cu posibilitatea de a schia în timpul sejurului nostru în trei țări, Franța, Elveția și Italia, am ales stațiunea de schi Chamonix – Mont Blanc din Franța și nu am regretat nicio clipă.

Am avut rezervare la Hotelul Résidence Pierre & Vacances La Rivière, un hotel de trei stele din centrul stațiunii, unde serviciile sunt impecabile. Am fost întâmpinați la recepție cu amabilitate și de fiecare dată cu zâmbetul pe buze de recepționere tinere, frumoase, care vorbesc fluent câteva limbi străine, în camere am găsit curățenie și condiții de lux, la un preț foarte convenabil, mult mai ieftin decât în stațiunile din Austria.

De pe terasa apartamentului hotelului se vedea vârful Masivului Mont-Blanc, cel mai înalt vârf din  Vestul Europei, noaptea vârful muntelui fiind luminat. Puține priveliști pe pământ se compară cu imaginea spectaculoasă,  minunată a Masivului Mont-Blanc din Alpii Francezi, cel mai înalt vârf de munte, supranumit „Regele Europei”, semețul vârf al Muntelui Mont-Blanc (4810 m), întotdeauna acoperit de zăpadă („Muntele Alb”), cunoscut și sub denumirea de „Acoperiș al Europei”.

O mulțime de facilități interesante ni s-au oferit, când am achiziționat un ski-pass unlimited: accesul la domeniile schiabile din trei țări (Franța, Elveția și Italia); acces gratuit la transportul cu autobuzele din zonă și cu trenul, la toate destinațiile turistice din regiune; intrări gratuite la muzee: Musée des Cristaux – Espace Tairraz, muzeu al cristalelor renumit și la  Musée Alpin; accesul gratuit la Centre Sportif Richard Bozon, un mare complex sportiv, unde ai posibilitatea să înoți în fiecare zi în bazine olimpice sau să practici orice alte sporturi preferate; acces nelimitat la cinematografe pe toată durata sejurului; acces gratuit pentru o zi întreagă, o zi de mare răsfăț la cea mai nou și mai modern complex de bazine termale, Therme Chamonix, cu o mulțime de saune și tipuri nemaiîntâlnite de hidromasaj și în bazinele termale situate la exterior, în aer liber (prevăzute cu o diversitate  impresionantă de jeturi puternice de hidromasaj), de unde am admirat măreția muntelui Mont-Blanc, incluzând în aceeași zi și două mese bogate de tip bufet suedez, una dimineața, cealaltă după-amiaza, unde am avut  posibilitatea să degustăm o diversitate impresionantă de specialități locale, mai ales din lumea brânzeturilor franțuzești, renumitele „fromages”, precum și fructe exotice variate și băuturi de toate felurile, servite în pahare de cristal, de la șampanie la bere, vinuri, cidru, sucuri naturale; o urcare gratuită cu telecabina pe vârful Aguille du Midi, la altitudinea de 3842 m, unde am putut păși în vid, într-o cabină de sticlă, în care dacă te uiți în jos, încerci o senzație de emoție sau chiar de teamă, dusă la extrem, văzând sute de metri de prăpastie, un hău imens aflat chiar dedesubtul tău.

Am schiat în fiecare zi pe alt domeniu schiabil, pe pârtii amenajate impecabil, pe o vreme superbă. Am admirat la fiecare urcare cu teleschiul sau telegondola peisajele de-a dreptul impresionante ale masivului muntos, ghețarii formați la înălțimi amețitoare, priveliști inedite, peisaje care îți taie răsuflarea și pe care simți nevoia să le imortalizezi.

Orașul  Chamonix, un superb oraș turistic, considerat „Mecca” alpinismului și al sporturilor montane, este un oraș extrem de cosmopolit, locuit de chamoniarzi, oameni deosebiți, de o amabilitate ieșită din comun, care, uimitor, te întâmpină mereu cu zâmbetul pe buze chiar și atunci când îi întâlnești pe stradă întâmplător. Vei fi uimit să constați că aceștia te privesc zâmbind cald, de parcă ați fi prieteni de-o viață, ceea ce te face să te simți plăcut surprins, mai ales într-o țară străină.

Chamonix a fost gazda primelor Jocuri Olimpice de Iarnă din anul 1924. Pe lângă schi, Chamonix este un loc minunat pentru drumeții, alpinism, parapantă, golf și tenis sau doar pentru relaxare. Să respiri în aerul alpin, să te bucuri în fiecare clipă a sejurului de peisaje de basm, uimitoare și să asculți sunetul pârâului care străbate orașul cosmopolit, este o adevărată binecuvântare. Descoperi peste tot atmosfera încântătoare, rustică a restaurantelor, unde ai posibilitatea să savurezi mâncăruri delicioase din bucătăria autentică din Savoy – o bucătărie consistentă din țară, bazată pe cartofi, brânză și carne de vită. Specialitățile franțuzești renumite la restaurantele din toată lumea, cum sunt fondue și raclette sunt de-a dreptul un răsfăț după o zi lungă de schiat pe pârtii sau drumeții în munți.

După o săptămână în care în fiecare zi descopeream încântați ceva inedit, am plecat spre casă gândindu-ne că a fost o alegere perfectă pentru o vacanță de iarnă, din care revii îmbogățit cu imaginile magnifice și amintirile de neuitat.

Chamonix – un oraș superb, cu tradiții încântătoare păstrate de-a lungul timpului, parcă uitat de timp… o destinație memorabilă, locul care merită văzut măcar o dată în viață!

Estera CIMPONERIU

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.