Concert extraordinar Rareș Totu’s Midnight Sun feat. Dean Bowman

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Miercuri, 20 iunie 2018, în organizarea Asociației Multiculturale „Vision of Dreams, în colaborare cu Casa de Cultură a Municipiului Lugoj, pe scena Teatrului Municipal Lugoj, cu începere de la ora 19.00, va avea loc concertul extraordinar “Rareș Totu’s Midnight Sun feat. Dean Bowman”.

Rareș Totu, fondatorul renumitului band Midnight Sun, a fost component sau colaborator al unor grupuri precum Compact, Semnal M, Rodion GA sau Progresiv TM. A colaborat cu artiști de renume din țară și din Ungaria, Germania, Austria și SUA.

A cântat în deschiderea mai multor trupe de renume internațional, dintre care amintim Deep Purple, Uriah Heep, Iron Maiden, Winger, Animals. Este un protagonist obișnuit al festivalurilor de blues și jazz din țară și din Europa.

„Chitaristul Anului”, în România și Ungaria

Născut la Cluj, pe 27 septembrie 1965, Rareș Totu este singurul artist român care a câştigat titlul de „Chitaristul Anului” în două ţări diferite: România (1987) şi Ungaria (1992). Chitarist, solist vocal, producător muzical, expert consultant în domeniul chitarelor electrice şi al echipamentelor de scenă și inginer de sunet.

Dean Bowman – „un cântăreț de jazz cu suflet de rocker”

Invitatul lui Totu, Dean Bowman, membru al grupului Screaming Headless Torsos timp de 10 ani, este considerat a fi unul dintre cei mai apreciați soliști americani de soul-jazz, însă poate cânta orice, spunându-se despre el că este un cântăreț de jazz cu suflet de rocker.

De altfel, publicația „London Guardian” l-a catalogat ca fiind „un poet al tonalităților, cu o tehnică desăvârșită, un adevărat star”. De-a lungul carierei sale, Dean Bowman a colaborat cu nume mari ale industriei muzicale de gen, de la Don Byron, Steve  Coleman, Charlie Hunter la John Paxton și Ray Charles.

Calitățile sale vocale au fost apreciate și în „Québécité” – un spectacol de operă și jazz – pus în scenă de genialul pianist D.D. Jackson și renumitul poet canadian George Elliott Clarke – autorul libretelor.

Invitat special va fi lugojeanul Cezar Costescu, cel mai bun chitarist al României, în anul 1986.

AL PRESS

 

 

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.