Concursul Internaţional de Canto „Tiberiu Brediceanu”, un festin muzical dedicat centenarului Marii Uniri

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Un juriu de excepție (dr. Aura Twarowska – director artistic –, prof. univ. Georgeta Stoleriu – președintele juriului –, prof. univ. dr. Mihai Cosma), cei 21 de competitori reprezentând centre de tradiție ale învățământului muzical academic românesc (Universitatea Națională de Muzică București, Facultatea de Arte Iași, Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest Timișoara, Facultatea de Muzică Oradea, Universitatea din Craiova), dar și așezăminte culturale de pe alte meridiane (Republica Moldova, Turcia, Germania, Republica Macedonia) au conferit strălucire și antren primei ediții a Concursului Internațional de Canto „Tiberiu Brediceanu”.

Prima etapă, eliminatorie, s-a desfășurat în Studioul de Concerte „Elisabeta Toth” al Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu” (instituție coorganizatoare), iar runda finală (etapa a II-a), Festivitatea de premiere și Gala laureaților, pe scena Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu” (sub egida Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, instituție coorganizatoare). Marele Premiu (1.000 € – grație sponsorizării Rotary Club Lugoj și Werzalit Lugoj) și Premiul special „Traian Grozăvescu” i-au fost conferite tenorului timișorean Marius-Florian Zaharia. Premiul I (2.000 de lei) i-a fost atribuit sopranei Andreea-Gabriela Marinescu, studentă a Universității din Craiova, Premiul II (1.500 de lei) a fost atribuit, ex aequo, sopranei bucureștene Sandra-Eliza Bărănescu, elevă a Colegiului Național de Muzică „George Enescu” din Capitală (care a obținut și Premiul special „pentru tinerețe”, în valoare de 1.000 de lei, oferit de hebdomadarul lugojean „Redeșteptarea”), și baritonului Mihai-Alexandru Raicea (student la Universitatea Națională de Muzică din București), iar Premiul III (1.000 de lei) s-a acordat, de asemenea, ex aequo, sopranelor bucureștene Maria-Magdalena Duțu și Andreea-Carmen Marin.

Alte premii și mențiuni speciale: Premiul special „Francisc Balogh” (baritonul Mihail Mihăescu – Republica Moldova), Premiul special „Mirela Zafiri” (soprana Bianca-Bettina Mihăescu, Timișoara), Premiul special „Titus Olariu”, oferit de av. Santuzza Olariu, și un Premiu special „Remus Georgescu” (tenorul timișorean Daniel Zah), Premiul special „Constantin Ursulescu” (basul Ioan-Șerban Dinu, Oradea), Premiul special „Ioan Vidu”, acordat de Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara (soprana Cristina Fieraru, București), Premiul Academiei Româno-Americane (soprana timișoreană Diana Zaharia), Premiile speciale „Remus Georgescu” (Milanka Noveska, Dragancho Najdoski – ambii din Republica Macedonia – și Anna-Mária Vinczi), Premiul special „Filaret Barbu” (Silvia-Maria Antemia, România – Germania), Premiul special „Zeno Vancea” (conf. univ. dr. Aida Marc, pianist-corepetitor). Au fost acordate premii de excelență pianiștilor-corepetitori oficiali ai concursului: prof. Evelin-Andreea Roman (Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” Timișoara) și prof. univ. dr. Crimhilda Cristescu (Universitatea Națională de Muzică București). Premiile I, II și III, precum și Premiile speciale „Constantin Ursulescu”, „Traian Grozăvescu” și „Francisc Balogh” au fost finanțate de Primăria Municipiului Lugoj și Consiliul Local al Municipiului Lugoj.

Mulțumiri și reverențe partenerilor și colaboratorilor, sponsorilor, membrilor comitetului de organizare și partenerilor media. Fără substanțialul lor aport, prima ediție a Concursului Internațional de Canto „Tiberiu Brediceanu” ar fi fost săracă și anostă. În final, nu putem spune decât – animați de cele mai curate sentimente, emoție și mult entuziasm: La revedere în 2019!

Prof. dr. Constantin-T. STAN,
inițiatorul și coordonatorul Concursului

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.