Contraeditorial: De-oi mai duce-o pân’ la toamnă…

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Nici nu au apucat să se stingă ecourile de bucurie şi mare satisfacţie ale poporului, sau mai bine zis ale clasei muncitoare, produse de „tradiţionala” rugă lugojană, desfăşurată an de an pe un platou al unei case de cultură situată în plin centru al „capitalei spirituale a Banatului”, adică în urbea noastră, Lugoj, căci iată, pe cerul petrecerilor „centrale” s-au ivit nori negri, din cauza unei vorbe aruncatete de un „zvoner” şi risipite cu o viteză cel puţin egală cu a luminii, de un „răspândac”, precum că această rugă a fost ultima care s-a desfăşurat pe platoul unei case de cultură situată în plin  centru al „capitalei spirituale a Banatului”, adică în urbea noastră, Lugoj.

Pe bună dreptate, cei care-şi petreceau momentele foarte (cele mai) importante ale existenţei lor (pentru unii, ca să nu zic majoritatea) au început să-şi cam cârcotească nemulţumirea, aducând foarte multe argumente „pro” desfăşurarea rugii şi a altor chermeze pe vechiul loc. (Noi le dăm dreptate şi ne solidarizăm cu dânşii). Spre a vă convinge şi pe dumneavoastră, vă oferim doar câteva dintre acestea.

Căci ce poate fi mai frumos decât o petrecere câmpenescă, pe un astfalt încins de razele unui soare foarte generos, desfăşurată în buricul târgului, lângă „Ceasul Electric, Podul de Fier, la distanţe apropiate de biserică, poliţie sau (Doamne fereşte!) spital. Faptul că spaţiul nu este aşa de generos prezintă avantajul că oamenii sunt „mereu aproape” uşurându-le posibilitatea de  a socializa mult mai eficient.

Cei care s-au dat în spectacol, fie ei „popularişti” sau „uşuratici”, au beneficiat de o scenă modernă, în valoare de circa 200.000 de euro (aici intră şi celelalte „acareturi”, cum ar fi „luminile”, dar şi staţiile de amplificare performante, generoase în decibeli, ceea ce le  permite să ne „livreze”  muzică la domiciliu, fie că te afli în Tapia, microraione, la case, la blocuri, fără nicio discriminare), bani nerambursabili, obţinuţi de la UE, aşa ca să mai aud eu pe cineva că va zice că nu ştim să absorbim fonduri europene! Nu numai că ştim să le absorbim, dar se vede că ştim chiar să le şi „sorbim”.

Având în vedere că economia duduie precum boxele staţiilor de amplificare şi ţinând cont că pensiile şi salariile au crescut, unele din ele depăşind limita bunului simţ, de-venind chiar nesimţite, îţi pui întrebarea firească pe ce să cheltui atâta putere de bănet? Auzi întrebare, pe ce! Pe micii cei mici, asezonaţi cu fumul „ecologic” distribuit din belşug, pe gratis (se pare că preţul său este inclus în preţul  micilor), pe berea servită la botul calului, care, mârţoagă fiind, cei de la protecţia animalelor ar fi dat un ordin ca halba să fie diminuată cantitativ, să aibă 400 de mililitri, adică să nu fie nici ţap, dar nici halbă clasică, de 500 de mililitri, ci o o struţo-cămilă. Dar despre o mărire de preţ ce să mai zici? Păi, nu doar o dată pe an e rugă?

Ceea ce ar mai fi de remarcat este dorinţa organizatorilor (care organizatori?) de a îmbina plăcutul cu utilul. După ce ţi-ai pus burdihanul la cale şi ţi-ai potolit Sahara din gât, poţi trece – de ce nu? – la o partidă de shoping, în frumosul dar şi luxosul  „suprmarket” amenajat ad-hoc, în aer liber (aer care este într-adevăr liber, liber de noxele care erau emanate de eşapamentele maşinilor care nu mai circulă un timp, circulaţia lor fiind oprită!), cu o varietate de raioane şi mărfuri ce n-a văzut Parisul (ce norocos acest Paris!).

Lenjerie intimă, mai ales de damă, sau numai de damă, gogoşi “exotice”, greceşti sau turceşti, nu am văzut prea bine, care se vindeau foarte bine, probabil din cauză că românul s-a săturat de gogoşi autohtone (de regulă electorale), kitschuri din pluş, cum ar fi grocotani, priscopârniţe, corcodochiurchişe ş.a., borsete, poşete, portmonee, din piele sau din vinilin sălbatic (pentru cei care nu au cunoştină despre vinilinul sălbatic, îi informăm că el este un animal foarte periculos, care nu trăieşte la noi în ţară şi se vânează foarte greu), haine de piele, blănuri, mânuşi.

Produsele cele mai bine vândute erau hainele din piele,  dar mai ales blănurile, pentru că, ştiţi cum e românul, e gospodar, iar gospodarul îşi face vara sanie şi iarna car, artizanat sau pseudo şi te mai miri ce. A, era să uit! „Victorienii orbanişti” au fost prezenţi, ca mai tot timpul, cu kurtos kolacsi. Dar cel mai puternic argument  pe care îl flutură „conservatorii” (cei care nu doresc schimbarea locului de desfăşurare a chermezelor) este cel care se referă la protecţia mediului.

De ce să intervenim brutal în natură, distrugând iarba cea verde, nu cea de lângă casă, sau de acasă şi plajele artificial(e) promise de pe frumosul şi îngrijitul mal al Timişului? Dacă avem puţintică răbdare, ne vom răcori la noul ştrand, sau mai exact, la umbra stejărelului plantat lângă el (care, copăcel-copăcel, va creşte şi va deveni un falnic stejar secular, asta numai dacă se va prinde, de actuali şi foşti primari de Jena şi Lugoj, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de înfrăţire a celor două oraşe.

Zvonul că acestă rugă a fost ultima dată când se va mai desfăşura pe centru mi-a şi ne-a produs un puternic impact emoţional, un adevărat inconfort psihic, care ne va marca pentru mult timp. Vine toamna. Vine şi „Festivalul vinului”, firesc. Oare şi acesta se va desfăşura pentru ultima dată „pe centru? Atunci vom afla adevărul, pentru că ştiţi cum e cu vinul ăsta, in vino veritas. De-oi mai duce-o pân’ la toamnă…

Mircea ANGHEL

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.