(1)

„Meşterul Remus Taşcău este un hăruit al înălţimilor pline de cântec şi poezie; în el, frumosul de viaţă din oameni este ardent şi nu poate fi evitat; … ce superbă damnaţie!!

Pe drumul lung ce l-a parcurs, de la grandoarea şi sinceritatea marelui Ion Vidu, urmat apoi de Filaret Barbu sau Dimitrie Stan, mai tânărul meu coleg a construit, în câmpul muzicii corale strămoşeşti, o fântână binecuvântată de apa sfinţită a tradiţiei şi a însăilat o răscruce
care-l singularizează mirific.

Cameralitatea bănăţeană a corului său, ce se preumblă prin ţări şi continente cu cântări de pretutindeni, ca şi hărnicia, tenacitatea-i românească, l-au învăluit în celebritate şi cred că nu poate fi departe vremea când va intra în legenda înaintaşilor săi.”

(Marin Constantin, noiembrie 2003)

Am atras atenția în repetate rânduri, în cuprinsul hebdomadarului „Actualitatea”, asupra acutizării problemelor ce au determinat regresul dramatic al bisecularului cor „Ion Vidu”, un adevărat brand cultural al Lugojului pe plan național și internațional. Manageriat amatoristic (pe baza indicațiilor de la „centru” dictate de cei care se pricep la toate, confundând politichia cu meseria), tratat cu nepăsare și indolență, dintr-o alcătuire camerală vocală cu virtuți profesioniste, cu performanțe eclatante la marile turnee festivaliere și competiții de gen internaționale (Nancy, Orléans, Montreux, Llangollen, Preveza), prețioasa moștenire a lui Iosif Czegka, Ion Vidu, Filaret Barbu, Dimitrie Stan și Remus Tașcău a devenit o cenușăreasă în peisajul cultural contemporan lugojean. Cu prezențe concertistice izolate (de Crăciun și Paște), roluri de acompaniatori și figuranți de serviciu în cadrul unor manifestări conjuncturale (care nu-și propun promovarea corului), glorioasa imagine de altădată se estompează într-un ritm tot mai alert. Nimeni dintre cei care ar trebui să vegheze instituțional la optima derulare a activității coralei nu se mai sinchisește în a elabora proiecte majore demne de renumele câștigat în decursul a mai bine de două veacuri (turnee concertistice, parteneriate, festivaluri, concursuri). Totul a fost lăsat de izbeliște: selecție (nu mai funcționează niciun criteriu valoric, totul devenind aleatoriu), proiectare stagionară (repetiții, structură repertorială), dimensiune interpretativă. Nu în ultimul rând, cinstirea vechilor coriști a devenit o sintagmă golită de conținut pentru cei datori cu un simplu cuvânt de mulțumire adresat membrilor coralei la împlinirea unui număr rotund de ani dăruiți pe altarul artei.

Iată ce ecouri genera corul lugojean, în iulie 1971, cu prilejul participării la Festivalul Internaţional de Artă Corală „Schwarzwald” din Spaichingen (Germania):

„Duminică, înainte de masă, a avut loc, din nou, un strălucitor punct culminant în cadrul celui de-al XXIV-lea Festival Coral, prin concertul coral susţinut de cunoscutul cor de renume internaţional «Ion Vidu» din Lugoj – România. Aici s-a prezentat un cor de cea mai înaltă calitate şi excepţionale cunoştinţe de tehnică vocală.

Un loc deosebit în concertele corului din România l-a ocupat muzica preclasică şi clasică, evidenţiindu-se perfecta claritate în conducerea vocilor, element determinant în executarea muzicii preclasice. Nicio voce nu voia să domine, toate s-au subordonat ţesăturii polifonice.

Cu gesturile mici, economice ale dirijorului său, corul a devenit un minunat instrument, care poate fi comparat cu o orgă la care dirijorul nu are altă misiune decât să tragă registrele cu degetul, pentru a scoate cele mai fine nuanţe sonore.” (Corul „Ion Vidu” a avut răsunet, în „Spaichingen Zeitung” – „Henberg Zeitung”, Germania, 7 iulie 1971)

*

„Dacă am dori să stabilim o normă de capacitate posibilă a unui cor, ar trebui luat ca exemplu Corul «Ion Vidu» din Lugoj […]. De neimitat este atacul sunetului, o dicţiune şi o tehnică vocală de cea mai mare exigenţă, rezultatul muncii neobosite de şcolarizare care niciodată nu încetează. La concertul de la Rottweil a existat un singur moment culminant, care a durat 90 de minute.

Cât de mult poate fi invidiat dirijorul Remus Taşcău, în vârstă de 27 de ani, pentru acest cor, dar la fel de mult se poate invidia şi corul pentru acest dirijor.” (Un cor românesc plin de muzică. Corul „Ion Vidu” stăpâneşte perfect tehnica cântului, în „Schwarzwälder Bote”, Germania, 9 iulie 1971)

*

„Se poate preţui ca o rară şi fericită ocazie, care nu se prea repetă, să fie audiat în Rottweil un cor de talie mondială. Aceasta, datorită prieteniei cântăreţilor care s-a constituit între «Liederkranz», din Spaichingen, şi Corul «Ion Vidu», din Lugoj. […] Dacă fiecare membru dintr-un cor este conştient cât de importantă este o şcolarizare vocală, perfecţionarea dicţiunii şi a tehnicii respiraţiei, atunci fiecare cor va putea trage foloase din acest unic eveniment pe care-l constituie prezenţa Corului «Ion Vidu» la Spaichingen şi Rottweil.” (Românii au stabilit un etalon remarcabil, în „Schwarzwälder Bote”, Germania, 9 iulie 1971)

*

„Corul, sub conducerea profesorului Taşcău, în vârstă de numai 27 de ani, este un corp sonor de cea mai mare puritate şi disciplină. Măreţ se scot temele în evidenţă, indiferent dacă este vorba de un cântec popular românesc sau o piesă clasică. Interpretarea pieselor dovedeşte o mare muzicalitate a dirijorului, care, la vârsta de 25 de ani, a fost ales dirijorul Corului «Ion Vidu».” („Spaichinger Zeitung”, Germania, 5 iulie 1971)

Constantin-T. STAN

(2)

Ca omagiu adus muzicologului și compozitorului Gheorghe Firca, un devotat prieten și admirator al Corului „Ion Vidu” (un bănățean autentic, născut în comuna cărășeană Grădinari), care ne-a părăsit în iarna acestui an, reproducem un text tipărit pe coperta a IV-a a LP-ului editat de Casa de Discuri „Electrecord” în anul 1984. Anul următor, în 1985, oficialitățile locale și centrale au întâmpinat cu fast jubileul de 175 de ani al Corului „Ion Vidu”, corală-simbol, „punct de miră” în peisajul vieții muzicale corale românești, un adevărat ambasador pe cele mai importante scene de concert europene. Casa de Cultură, dirijorul, dar și fiecare corist au fost cinstiți prin acordarea unor importante distincții naționale. În 2010, la jubileul de 200 de ani, nicio o autoritate din administrația locală, județeană sau națională postdecembristă, cu timide mici excepții, nu s-a implicat în onorarea autenticului act de cultură, săvârșit cu dăruire și profesionalism de cea mai veche instituție de gen din istoria muzicii românești. În 2013, la împlinirea a 150 de ani de la nașterea „omului celor mai dulci cântări românești”, lefegiii care aveau datoria profesională și morală să-și amintească de Ion Vidu au tratat evenimentul cu nepăsare, crasă indiferență, etalându-și suficiența, neputința și lipsa de respect pentru istoria națională.

Constantin-T. STAN

*

Prezenţa Corului „Ion Vidu” în peisajul nostru muzical are valoare de simbol. Căci, dincolo de tradiţia pe care însuşi o personifică – tradiţie, în egală măsură, larg culturală şi muzicală, izvodită de cheltuiala generoasă în oameni şi fapte a Lugojului, acest Blaj bănăţean al spiritualităţii româneşti –, Corul „Ion Vidu” a devenit cel mai vechi şi de prim ordin etalon al cântării corale.

În pragul sărbătoririi a 175 de ani de activitate, Corul „Ion Vidu” îşi rememorează drumul existenţei sale istorice neîntrerupte, de la acea instituţionalizare din 1840 (fondat în 1810, există presupuneri că ar fiinţa încă din 1808) şi până în momentul actual. Venirea lui Ion Vidu în fruntea Reuniunii Române de Cântări şi Muzică din Lugoj, în 1889, a însemnat propulsarea pe plan naţional a formaţiei, pentru a nu mai vorbi de ecoul acesteia în Banat, unde, timp de decenii, a fost o adevărată formaţie pilot pentru mişcarea corală din acest colţ de ţară (înfiinţarea, în 1857, a primului cor ţărănesc, la Chizătău, ca şi constituirea Asociaţiei Corurilor şi Fanfarelor Române din Banat, de către Iosif Velceanu şi sub patronajul spiritual al lui Ion Vidu, se datorează prestigiului tot mai mare de care corul s-a bucurat).

Personalităţi ale vieţii muzicale, un Filaret Barbu, un Dimitrie Stan, s-au succedat după Ion Vidu în fruntea corului. Şi este suficient să amintim că, alături de mulţi alţii, artişti ca Traian Grozăvescu şi Constantin Ursulescu şi-au început cariera cântând în corul lugojean. Expresia elocventă a ceea ce a însemnat această adevărată instituţie culturală din Vestul ţării la acea vreme este faptul că preşedinţia corului a fost încredinţată unor exponenţi de marcă ai vieţii social-politice, cum au fost Coriolan Brediceanu, George Dobrin şi Valeriu Branişte. Fideli tradiţiei româneşti a interpretului-compozitor, dirijorii – Ion Vidu şi Filaret Barbu –, cărora li se alătură colaboratorii apropiaţi ai formaţiei – Zeno Vancea şi Tiberiu Brediceanu –, au scris lucrări special destinate corului şi crescute din spiritul artistic şi patriotic ce-l animă, din ambianţa muzicală bănăţeană. Depăşind tipul de performanţe strict a cappella, corul şi-a diversificat sfera preocupărilor, incluzând în repertoriu opereta (Crai Nou de Porumbescu, încă din secolul trecut, dar şi sub conducerea lui F. Barbu) şi opera (Cavaleria rusticană de Mascagni şi scena lirică La seceriş de Brediceanu, sub conducerea lui D. Stan).

Alegerea în fruntea Corului „Ion Vidu” al Casei de Cultură Municipale a lui Remus Taşcău a însemnat nu numai implicarea formaţiei în ampla mişcare corală a zilelor noastre (corul este laureat cu premiul I la toate Concursurile Republicane şi deţine primul loc la toate ediţiile Festivalului Naţional „Cântarea României”), ci şi situarea sa la nivelul cerinţelor actuale ale interpretării în acest domeniu. Palmaresul repertorial stă mărturie a disponibilităţilor stilistice ale formaţiei: Palestrina, da Vittoria, Hassler, Donati, Monteverdi, Gesualdo, dintre renascentişti; Händel şi Bach, din Baroc; Schubert, Brahms, Ceaikovski, dintre romantici; Sibelius, Bartók, Kodály, Milhaud, Poulenc, Grecianinov, Şebalin, dintre moderni; creaţia românească beneficiază de o reprezentare esenţială: Vidu, Velceanu, Drăgoi, Ursu, Vancea, Mircea Popa, Doru Popovici, Vadim Şumski, Sava Ilin, P. Constantinescu, T. Jarda, S. Toduţă, Al. Paşcanu, D. Voiculescu, M. Neagu, D. Buciu. Ambiţiile sale depăşesc însă frecventarea exclusivă a repertoriului fără acompaniament, de unde abordarea genului vocal-simfonic (în trecut, preferinţele mergeau, s-a văzut, spre cel scenic), cu succese remarcabile în Acis şi Galathea de Händel, Orfeu de Gluck – opera rămânându-ne proaspătă în memorie prin performanţa de la Ateneul Român, în compania Filarmonicii „George Enescu”, în Fantezia pentru pian, cor şi orchestră de Beethoven. Colaborările prestigioase din faza actuală a dezvoltării corului înscriu numele unor Adina Iuraşcu, Corina Circa, Gerda Radler, Nicolae Boboc, Mihai Brediceanu, Remus Georgescu, Nicolae Herlea, Valentin Gheorghiu.

Pentru a proiecta doar fugitiv o lumină asupra calităţilor interpretative ale corului, este suficient să amintim aprecierile superlative apărute în presă cu ocazia turneului din RF Germania (1971): „cor de talie internaţională” („Schwarzwälder Bote”); „disciplină corală absolută, deosebită cultură a cântului” („Spaichingen Zeitung”); tot astfel, succesele de public sau mărturiile oamenilor de specialitate, cu ocazia apariţiei ambasadorilor cântecului lugojean la Festivalurile de la Novi Sad (1970), Varna (1973) sau Niš (1978).

Moştenitor direct al tradiţiei de interpretare autentică a operei lui Ion Vidu, corul de astăzi al Casei de Cultură Municipale este, desigur, un punct de miră pentru oricine abordează populara creaţie a clasicului român. Dar pentru că, dincolo de această popularitate, cântecele lui Ion Vidu conţin, prin tocmai simplitatea şi transparenţa lor, o anume fragilitate, ce lasă descoperită orice deficienţă vocală sau corală (adăugând la aceasta virtuozitatea ritmică şi de articulare, mai ales din „jocurile” finale), este cu atât mai bine venită performanţa profesională actuală a formaţiei, ce pune în lumină întregul complex de calităţi ale muzicii.

Sunt de remarcat, astfel, ingenuitatea şi prospeţimea obţinute în Lugojana, fără să se fi sacrificat vigoarea şi sonoritatea masivă a unui ansamblu de tip „mare”, frumoasele contraste dinamice din Negruţa, omogenitatea corurilor bărbăteşti, expresivitatea frazării în cele două Răsunete, supleţea ductului melodic, peste tot, al sopranelor şi minunatele intervenţii solistice în părţile „doinite”.

Gest semnificativ, încărcat de simţire patriotică şi artistică, discul de faţă constituie un recital neîntrecut, procurând satisfacţie celui mai pasionat şi avizat meloman, publicului iubitor de frumos.

Gheorghe FIRCA

(3)

Până chiar și Domnul a răspuns, în repetate rânduri, rugăciunilor înălțate în eter, de-a lungul timpului, cu pioșenie de membrii Corului „Ion Vidu”, sub cupolele marilor locașe de cult din tradiționale centre culturale europene, revărsându-și harul asupra cântăreților. Sonoritățile, intrate în comuniune cu divinitatea, au reverberat în sufletele drept-credincioșilor prezenți în fața altarelor impunătoarelor catedrale, copleșiți de înălțătoarele efluvii sonore. La Lugoj însă, cei bugetați să ocrotească și să promoveze marile simboluri culturale locale, lăsate moștenire generațiilor actuale de oameni dăruiți plenar slujirii ființei naționale, rămân în continuare opaci, impasibili, insensibili, mai vechile noastre propuneri vizând elaborarea unor proiecte destinate revigorării activității coralei rămânând, deocamdată, fără ecou. Ca semn al respectului pentru publicul meloman lugojean, până când Domnul va hărui conștiințele celor unși de plebea proletară postdecembristă să guverneze peste cenușia proză a cetății, continuăm să răsfoim noi file din glorioasa și pilduitoarea istorie, mai veche sau mai recentă, a coralei lugojene.

Corul „Ion Vidu” în Germania (1991)

În perioada 20-25 iunie 1991, la invitaţia Asociaţiei Corale „Mozart” din Trebur (coordonată de dirijorul şi compozitorul Walter Michael Klepper, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România), corul mare şi corul de cameră „Ion Vidu”, dirijate de Remus Taşcău, au efectuat un turneu artistic în mai multe localităţi din Germania Occidentală. Coralele lugojene au fost întâmpinate cu cordialitate şi interes de public, presă şi oficialităţile locale.

Repertoriul, de o mare varietate stilistică, a cuprins lucrări de referinţă din literatura corală românească şi universală. Astfel, dovedind o temeinică tehnică şi cultură vocală şi nuanţate disponibilităţi stilistice, coralele „Ion Vidu” au realizat un amplu excurs muzical, de la sublima melopee bisericească ortodoxă: D. Bortneanski (Chenonic dominical), A. Arhangelski (Doamne, auzi), G. Musicescu (Pre Tine Te lăudăm) la un repertoriu destinat ritualului bisericesc catolic şi protestant (Ave verum de Mozart, Ave Maria de J. Arcadelt), conturându-şi personalitatea artistică în piesele de inspiraţie folclorică (Chindia de Al. Pașcanu și Lugojana de Ion Vidu) sau impregnate de melosul de factură bizantină (Imn bizantin de D. Popovici și Arhaisme de S. Toduţă).

Un memorabil concert a avut loc la Hohen Dom din Mainz, în 23 iunie. O mare onoare a constituit-o invitaţia adresată Corului „Ion Vidu” de a participa la oficierea misei catolice, prin intervenţii corale specifice ritualului ortodox. Datorită stânjenitorului efect de ecou al sonorităţilor din imensa catedrală, aspect asupra căruia dirijorul fusese în prealabil atenţionat, exista riscul unor distorsiuni şi desincronizări. Dovedind un surprinzător rafinament în construirea şi conducerea ţesăturilor melodice, precum şi a structurilor armonice, R. Taşcău a „corectat” acustica sfântului locaş, fapt unic, sesizat cu uimire şi admiraţie de preotul care a oficiat slujba. În semn de preţuire pentru calitatea interpretării, corul a fost invitat să concerteze şi în afara ceremonialului liturgic, părăsind, în final, Domul prin faţa altarului, în aplauzele entuziaste ale celor aproape 1.000 de spectatori.

Concertul de la Stiftskirche din Hechingen, din 24 iunie, a marcat ultimul act al periplului artistic german efectuat de corul mare şi corul de cameră „Ion Vidu” din Lugoj. A participat organistul şi muzicologul Franz Metz, amfitrionul acestei manifestări spirituale.

Aprecieri la adresa corului înregistrate în presa germană

„Un concert impresionant al Corului românesc «Ion Vidu» în biserica mânăstirii. […] Cei 80 de cântăreţi şi cântăreţe au prezentat muzică bisericească română ortodoxă aşa cum încă nu s-a putut auzi niciodată până acum în Hechingen. Sunetul a fost limpede şi cristalin, şi aceasta atât în forte, cât şi pianissimo, iar armonia vocilor a fost aproape de neîntrecut. Deci nu este de mirare că, la sfârşitul concertului, corul a fost răsplătit, din partea publicului, cu aplauze care nu mai voiau să se sfârşească.

La piesa Tatăl nostru, solista Claudia Gâlea a convins pe toată linia. Vocea sa suna cristalin, încadrată minunat de ansamblul coral.”

(„Hohenzollerische Zeitung”)

„Ascultătorii au putut constata, chiar de la început, sunetul deosebit al corului, o cultură muzicală interpretativă cu totul aparte de cea cunoscută. A ieşit în evidenţă şcoala belcanto. Niciun acord final nu suna fără cunoscuţii başi ortodocşi, ceea ce scotea în evidenţă efectul sonor.

Profesorul Remus Taşcău, care conduce corul lugojean din 1968, a reuşit să interpreteze muzică apuseană în mod autentic. Ave verum de Mozart, de pildă, avea un sunet cu totul nou, corurile bisericeşti indigene, de cele mai multe ori cântă doar, fără să interpreteze. Tempoul lent, sunetul omogen, cald al corului au luminat această cunoscută operă dintr-un unghi cu totul nou.

Aplauzele lungi de la sfârşit au fost un semn că formaţia corală din Banat a putut cuceri simpatia numeroşilor ascultători, contribuind astfel mult la cunoaşterea muzicii româneşti. Nu putem decât să sperăm că acesta n-a fost ultimul concert al corului în oraşul Hohenzollern.”

(„Schwarzwälder Bote”)

(aprecieri traduse şi consemnate de dr. Franz Metz în „Lugojul”, nr. 3 din 1-7 august 1991)

Constantin-T. STAN

(4)

Festivalul Coral Internaţional din Karditsa (1994)

Într-una din nopţile tecute, telexul transmitea laconic, din Grecia: „Corul «Ion Vidu» din Lugoj, România, a cucerit premiul I la cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Coral Internaţional din Karditsa, cu menţiunea: «una din cele mai valoroase formaţii participante»”. La aflarea rezultatului, mulţi dintre concurenţii noştri (din Albania, Turcia, Bulgaria, Serbia, Grecia, Germania, Italia, Rusia, Lituania, Ungaria), muzicieni din lumea întreagă, se vor fi străduit să localizeze poziţia geografică a orăşelului românesc care pătrunsese impetuos în constelaţia marilor centre muzicale europene.

Corala lugojeană atrăsese atenţia specialiştilor încă din anul 1991, în urma turneului efectuat în Germania. Reputatul compozitor W. M. Klepper emitea, cu acel prilej, aprecieri elogioase la adresa formaţiei şi a dirijorului, sesizând pregnante similitudini interpretative cu celebrul „Madrigal” al lui Marin Constantin. La Festivalul Internaţional din Karditsa, Corul de Cameră „Ion Vidu” a confirmat aşteptările specialiştilor, impunându-se cu autoritatea unei formaţii mature, omogene (în pofida tinereţii membrilor săi), de o reală factură profesionistă, în faţa unor coruri cu cărţi de vizită impresionante.

Primul examen, poate cel mai dificil, dar trecut cu brio, l-a constituit susţinerea unui concert la Mânăstirea „Korona”, imediat după sosirea în Grecia, după două nopţi petrecute în autocar şi fără a servi masa în prealabil. Oboseala fizică a fost estompată însă de o uimitoare efervescenţă spirituală, care a conferit concertului clipe de sublim artistic. Efluviile sonore ale lui Gh. Cucu şi G. Musicescu, revărsate în eter, patosul reţinut din Ave verum-ul lui Mozart au cuprins ca un nimb luminos zidurile multisecularei mânăstiri ortodoxe. Impresia produsă asupra auditoriului, format din membrii juriului festivalului, reprezentanţi ai Ambasadei României la Atena, înalţi clerici eleni, a fost copleşitoare.

Întreaga asistenţă uitase parcă evoluţiile anterioare ale celorlalte formaţii corale, care constituiseră, până în acel moment, un reper al calităţii şi măiestriei interpretative. Printr-o evoluţie eclatantă, Corul de Cameră „Ion Vidu”, călăuzit ca de un apostol de maestrul Remus Taşcău, coborât parcă dintre icoanele bizantine, a reuşit ca, în 15 minute de cânt, să destrame vechi ierarhii şi prejudecăţi. După încheierea concertului, secretarul I al Ambasadei României la Atena, emoţionat şi entuziasmat de faptul că era român şi că reprezenta ţara care impusese elitei muzicale un nou nume coral, a transmis una din aprecierile juriului: corala lugojeană dobândise respectul cuvenit unei formaţii de talie internaţională.

Concertul susţinut în cadrul concursului propriu-zis, pe scena Teatrului din Karditsa, a avut darul să confirme şi chiar să depăşească elogiile anterioare. Au impresionat: sonoritatea caldă, bogată în armonice, implantată pe o temeinică cultură vocală, bazată pe rigorile belcantoului (majoritatea membrilor corului sunt licenţiaţi în muzică sau au studii medii de specialitate), precizia atacului şi tehnica vocală, acurateţea intonaţională melodică şi armonică, tehnica cântului polifonic, expresivitatea deosebită a frazării, o vibraţie interioară proprie doar corurilor de mare valoare, omogenitatea timbrală a partidelor vocale în toate registrele.

Determinante în aprecierile juriului au fost: sonoritatea pur camerală şi autenticitatea redării stilistice a pieselor abordate, de la monodia acompaniată de factură bizantină (Doamne, Iisuse Hristoase de Gh. Cucu) la lucrările de un profund patos ortodox (Pre Tine Te lăudăm de G. Musicescu şi Sfinte Dumnezeule de T. Jarda), de la puritatea, suavitatea şi parfumul repertoriului renascentist (Il est bel et bon de Passereau şi El grillo de J. des Prés) la tumultul polifonic contemporan al Arhaismelor lui S. Toduţă şi virtuozitatea Chindiei lui Al. Paşcanu şi a Sârbei pe loc a lui Gh. Danga.

Principal artizan al acestui succes, profesorul R. Taşcău a pătruns în galeria sacră a marilor dirijori de cor europeni. Printr-o perseverenţă sisifică şi o migală de miniaturist japonez, el a dăltuit în marmura sonoră splendide coloane şi capiteluri muzicale, cu o gestică parcimonios dozată, proprie artiştilor autentici, de o mare sugestivitate şi expresivitate. Se poate afirma că R. Taşcău a adunat, ca într-un creuzet, a sintetizat şi a cristalizat aspiraţiile şi căile deschise de Ion Vidu, Filaret Barbu și Dimitrie Stan.

Să subliniem, în încheiere, aportul hotărâtor al Primăriei, al Consiliului Local, al Ministerului Culturii, al Societăţii Comerciale „Rosada” (prin directorii V. Seleacu şi I. Neacşu), care şi-au asumat integral partea organizatorică. În fapt, o investiţie inteligentă, cu excepţionale consecinţe pe termen lung, pentru municipiul Lugoj, care se identifică în lume prin tradiţia sa muzicală.

Constantin-T. STAN

(5)

Periplu european – Elveţia, Franţa, Italia (1996)

În intervalul 15 martie – 5 aprilie 1996, Corul de Cameră „Ion Vidu” din Lugoj, decanul de vârstă al ansamblurilor corale româneşti (fondat în 1810), dirijat de prof. Remus Taşcău, a efectuat un amplu turneu artistic în Elveţia, Franţa şi Italia. Turneul a fost conceput ca o prezentare emblematică, pe marile scene de concert europene, a nivelului interpretativ al şcolii româneşti de cânt coral, pentru impunerea în conştiinţa publicului occidental a unor valori culturale perene, definitorii pentru coordonatele spirituale ale spațiului cultural românesc.

Prima serie de concerte, susţinute în Elveţia, a cuprins localităţile Uster (biserica reformată), Langnau (biserica catolică), Fehraltorf, Berna (biserica reformată „Nydegg”) şi Geneva (noua biserică ortodoxă română). Se poate constata o adevărată vocaţie ecumenică a coralei lugojene, care a polarizat atenţia şi admiraţia unor segmente eterogene de spectatori (ca spiritualitate, grad de instrucţie şi cultură). De o încărcătură emoţională aparte a fost concertul susţinut în noua biserică ortodoxă română din Geneva, în prezenţa preotului prof. dr. Ioan Sauca, reprezentant al României la Consiliul Ecumenic, precum şi a unei numeroase asistenţe reprezentând diaspora română. A fost primul concert susţinut de o formaţie corală românească după sfinţirea bisericii, în decembrie 1995. Bisericuţa, construită în întregime din lemn, ridicată pe un teren închiriat de comunitatea română, a fost făurită de meşteri cioplitori maramureşeni, în România, şi transportată în mai multe componente în Elveţia. Interiorul e de o mare simplitate, aidoma sufletului curat românesc. Podoabele catapetesmei din faţa altarului se rezumă la câteva icoane realizate în inconfundabilul stil hieratic bizantin ortodox, încadrate de frumoase ştergare româneşti. Credincioşii iau loc pe modeste bănci lungi de lemn. Între spectatori, o neaşteptată, dar plăcută surpriză a constituit-o prezenţa actorului Septimiu Sever, rezident în Canada.

La Uster, în ambianţa acustică de excepţie a bisericii reformate, s-a realizat, cu aportul casei de Discuri „J.-D. Brandt”, un CD cuprinzând lucrări de referinţă din repertoriul clasic şi contemporan al literaturii corale româneşti.

Un aport organizatoric şi logistic esenţial în optima desfăşurare a turneului l-au avut Excelenţa Sa prof. Viorel Grecu, ataşat cultural al României la Berna, Alteţa Sa Prinţul Dimitrie Sturdza şi prof. Joachim Domide, fondatorul unei prestigioase şcoli de nai clasic la Uster.

Periplul artistic francez a cuprins concerte corale susţinute la Paris, în cocheta sală de festivităţi a Ambasadei Române, sub egida Centrului Cultural Român, coordonat de scriitorul Virgil Tănase, precum şi la Franconville (pe scena Centrului Cultural „Saint-Exupéry”, în cadrul concertului-lecţie de muzică modernă şi contemporană dedicat reprezentanţilor Noii Şcoli Vieneze). La Saint-Leu-la-Forêt (sala de spectacole „Blanche Croix”) s-a concertat împreună cu corul din Franconville, în final cele două coruri reunite interpretând o piesă în limba franceză. Recitalurile susţinute în impunătoarele catedrale din Sannlis şi Sannois au conturat cu şi mai mare pregnanţă succesul turneului francez, organizat impecabil de pianista şi profesoara de origine română Dana Paul-Giovaninetti, cetățean de onoare al urbei noastre.

În ultima partea a turneului, corala lugojeană a concertat în Italia, la Verona (sub egida Fundaţiei Europene „Drăgan” şi a UNESCO) şi la Veneţia (în organizarea Centrului Cultural Român „Nicolae Iorga”), în faţa unui numeros public meloman, fascinat de măiestria interpretativă a tinerilor artişti români. S-a abordat un repertoriu de mare dificultate şi diversitate stilistică, de la motetele şi madrigalele renascentismului italian, francez şi german (Palestrina, Marenzio, da Vittoria, Passereau, Janequin, Widmann) la muzica modernă şi contemporană românească, de inspiraţie folclorică şi religioasă bizantină (T. Jarda, M. Negrea, S. Toduţă, Al. Paşcanu, S. Drăgoi, N. Lungu şi G. Balint). Renascentismul românesc a fost reprezentat prin Filotei sin Agăi Jipei (Aghios o Theos), constituind o adevărată revelaţie pentru publicul apusean. O evoluţie remarcabilă au avut soliştii Claudia Gâlea (soprană) şi Emanuel Azgur (bariton).

Reacţiile presei de specialitate au fost prompte şi elogioase, prezentând evoluţia corului din Lugoj ca pe un mare succes. Au fost evidenţiate înaltul grad de profesionalism, acurateţea stilistică, deosebita cultură vocală, calitatea sonoră, ampla scală dinamică, supleţea interpretativă şi, nu în ultimul rând, virtuozitatea tehnică. Astfel, în urma concertului de la Verona, Olga Cernat, reprezentanta Fundaţiei Europene „Drăgan”, remarca, în aprecierile transmise mediilor de informare, profunda impresie pe care a produs-o în conştiinţa auditorilor „bagheta magică a maestrului Remus Taşcău, capacitatea artistică deosebită, sensibilitatea muzicală exprimată printr-un repertoriu naţional şi internaţional, melosul folcloric şi cel de sorginte bizantină”.

Concertele Corului de Cameră „Ion Vidu” au generat un amplu ecou în mediile muzicale europene, constituindu-se într-o veritabilă carte de vizită a măiestriei interpretative corale româneşti.

Constantin-T. STAN

(6)

1996: Corul „Ion Vidu” în Ţara Cantoanelor

Trebuie subliniat, de la bun început, considerabilul efort financiar asumat de principalele instituţii publice locale, judeţene şi naţionale, pentru ca efectuarea turneului să fie posibilă în optime condiţii sub raport organizatoric. Primăria, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Consiliul Local, Consiliul Judeţean, Inspectoratul Judeţean pentru Cultură, Ministerul Culturii, toate aceste instituţii, prin reprezentanţii lor, printr-un efort concertat, susţinut cu generozitate, au investit bani şi încredere într-un autentic act de cultură. În pofida precarităţii socio-economice, când nu puţine sunt vocile care detestă un asemenea demers, s-au găsit oameni inteligenţi, culţi, cu o viziune socio-culturală integratoare, de amplă perspectivă, care să gireze organizatoric turneul artistic al Corului „Ion Vidu”. Se cuvine, de asemenea, a fi remarcat faptul că întregul turneu s-a desfăşurat sub semnul spiritualităţii ecumenice creştine, sub binecuvântarea ÎPS Dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, prin intermediul vrednicului părinte duhovnicesc Gheorghe Cristescu.

În esenţă, turneul a fost conceput ca o prezentare emblematică, pe marile scene europene, a potenţialului artistic, cultural al poporului român, a autenticelor valori spirituale româneşti contemporane altoite pe o tradiţie multimilenară. În acest sens, corului lugojean i-a revenit dificilul, dar şi deosebitul rol de ambasador itinerant. Concluzionând, un necesar demers, un temerar act de lobby cultural ce ar trebui amplificat la nivelul întregii ţări, ca (poate) unică modalitate de a îmbunătăţi imaginea României în lume.

Primul popas artistic, în patria lui Wilhelm Tell. O ţară deosebit de săracă în resurse naturale (pădurile şi apele constituie singurele bogăţii naturale), în prezent o ţară binecuvântată de Dumnezeu, prin hărnicia, tenacitatea şi inteligenţa locuitorilor săi. Toate etapele şi momentele itinerarului artistic helvet au fost pregătite de organizatorii români (Ambasada României din Berna, prin aportul entuziast al Excelenței Sale domnul Viorel Grecu, secretar I, originar din comuna Coştei, lângă Lugoj) şi elveţieni (Alteţa Sa Prinţul Dimitrie Sturdza şi Joachim Domide, profesor de nai de origine română) cu meticulozitate şi precizie de ceasornic (nici nu se putea altfel în patria orologiilor!). Înainte de a poposi la Uster, localitate în care urma să se imprime un CD şi să se susţină primul concert, corul a vizitat celebra staţiune Davos, renumită atât pentru condiţiile pe care le oferă în sezonul hibernal turiştilor, cât şi pentru reuniunile internaţionale cu caracter economic, precum şi Vaduz, capitala liliputanului principat Liechtenstein.

La Uster, rolul de amfitrion i-a revenit profesorului de nai Joachim Domide (verişor primar cu celebrul fotbalist al UT-ei Arad), în colaborare cu Ambasada Română din Berna. Dl J. Domide este fondatorul şi directorul unei şcoli de nai clasic şi al unei edituri muzicale. A absolvit, în anul 1968, Liceul de Muzică din Timişoara, în 1974 fiind nevoit să-şi întrerupă studiile muzicale superioare, la Academia de Muzică din Cluj (violoncel), pentru a emigra în Occident împreună cu soţia sa. A fondat, la Uster, şcoala de nai clasic, elaborând şi editându-şi propriile manuale şi metode. Îşi construieşte singur instrumentele, din trestie de bambus, după o tehnică specială, unică în lume, naiurile sale fiind printre cele mai performante pe plan mondial în privinţa posibilităţilor tehnice şi a calităţii sonore. Într-un viitor, sperăm cât mai apropiat, e posibil să se materializeze nobila sa intenţie de a organiza un festival-concurs de nai în România, la Buziaş.

Prima zi a popasului artistic elveţian a fost dedicată imprimării unui CD. Înregistrările s-au desfăşurat pe parcursul unei singure zi, cu o scurtă pauză de prânz. Din experienţa acumulată cu prilejul imprimării celor două discuri „Electrecord”, aveam temerea că o singură zi nu va fi suficientă pentru realizarea imprimării. Spre surpriza noastră însă, precum şi cea a inginerului de sunet J.-D. Brandt (realmente fascinat, de la primele acorduri, de sonoritate, acordaj, rafinament interpretativ, dozaj, timbru), înregistrarea a decurs fluent, firesc, în intervalul de timp rezervat de organizatori. Condiţiile de excepţie ale imprimării (tehnică digitală de ultimă oră, ambianţa acustică deosebită a bisericii reformate din Uster, prestigiul şi profesionalismul Casei de Discuri „J.-D. Brandt”, care a girat înregistrările) dau garanţia unui CD de calitate, care are toate şansele să penetreze în mediile muzicale de vârf ale Europei Occidentale. La sfârşitul anului 1996, CD-ul a fost pus în circulaţie, putând fi oferit şi publicului meloman lugojean.

Aşa cum menționam și cu alte prilejuri, desfăşurarea turneului Corului „Ion Vidu” în Ţara Cantoanelor a stat sub semnul unui impecabil spirit organizatoric. Toate momentele şi evenimentele unei zile au fost matematic şi judicios repartizate pe ore şi minute. Înaintea concertului ce urma să aibă loc în biserica reformată din Uster, profesorul Joachim Domide ne atrăgea insistent atenţia ca nu cumva să întârziem apariţia noastră pe scenă nici chiar cu un minut. Punctualitatea, exersată de elveţieni (aidoma germanilor) timp de secole, a devenit o modalitate firească de exprimare în relaţiile interumane, dar şi o trăsătură de caracter definitorie pentru un om civilizat. Am avut prilejul, de altfel, să constatăm că regula de aur a punctualităţii şi, implicit, a respectării angajamentului asumat funcţionează cu eficienţă în toate domeniile vieţii economico-sociale.

Într-un spaţiu geografic încărcat de istorie şi cultură, purtând însă pecetea rafinamentului şi opulenţei civilizaţiei occidentale contemporane, prezenţa corului românesc s-a constituit într-un examen sui generis, atât în ceea ce priveşte profesionalismul artistic, dar, nu în ultimul rând, şi sub aspectul comportamental, moral-civic. Spre cinstea artiştilor lugojeni, imaginea care s-a cristalizat în conştiinţa amfitrionilor noştri a fost aceea a unei înalte ţinute morale, aspect benefic pentru imaginea de ansamblu a românilor. În acest context, deosebit de impresionante au fost rugăciunile rostite cu prilejul servirii mesei la Azilul de bătrâni din Uster. „Pensionarii” azilului, numerosul personal medical de specialitate şi cel administrativ au avut revelaţia descoperirii unui eşantion reprezentativ al unui popor profund european, cu un temeinic profil spiritual. Deşi trăiesc potrivit celor mai înalte standarde europene, eleveţienii, occidentalii în general, au pierdut, parţial, acea spiritualitate profundă, naturală, care izvorăşte din sufletul unui om simplu, legat însă prin toate fibrele sale de natură şi tradiţie. Luxul în care trăiau bătrânii azilului contrasta însă în mod evident cu statutul lor de oameni „abandonaţi” de familiile lor în aceste adevărate hoteluri de cinci stele. „Aceasta-i soarta noastră la bătrâneţe, aici în Elveţia”, încerca să se consoleze profesorul Joachim Domide. Soarta nu e totuşi atât de ingrată, având în vedere faptul că, pentru îngrijirea fiecărui bătrân, statul helvet alocă lunar mai mult decât echivalentul unei pensii medii în Germania, spre exemplu. Cred că, în aceste condiţii, toţi pensionarii români ar prefera să fie „abandonaţi” în azilurile elveţiene, cu minima obligaţie de a fi vizitaţi, din când în când, de cei apropiaţi.

Constantin-T. STAN

(7)

1996: Corul „Ion Vidu” în Ţara Cantoanelor

După concertul susţinut la biserica reformată din Uster, următorul moment important l-a constituit primirea făcută de Alteţa Sa Prinţul Dimitrie Sturdza la sediul firmei sale, De Esse AG, din mica localitate Ötwill am See, la 15 km de Uster. De Esse AG este o firmă specializată în distribuirea produselor cosmetice, care poartă marca firmei, dar sunt fabricate, prin contract, de alte firme, pe baza reţetelor originale elaborate de specialiştii de la De Esse. Imensa hală de aluminiu şi sticlă este deservită de doar 7 angajaţi, toate procesele fiind automatizate şi dirijate printr-o reţea de computere de ultimă generaţie. Un elocvent exemplu de eficienţă şi productivitate a sistemului economic de piaţă. În interior, pe toată lungimea faţadei, o cascadă artificială a cărei apă alunecă pe pereţii ornaţi cu marmură, sugerând o atmosferă exotică (asemenea cascade, care reprezintă un adevărat simbol al Elveţiei, sunt o prezenţă familiară în interiorul multor instituţii). Ambientul birourilor şi al spaţiilor industriale este conceput pe baza unor studii şi proiecte ergonomice, în care utilul şi funcţionalul se îmbină armonios cu esteticul, toate aceste elemente având ca numitor comun eficientizarea activităţii firmei prin creşterea randamentului angajaţilor şi, implicit, creşterea productivităţii. Astfel, cromatica zugrăvelii interioare, funcţionalitatea mobilierului se circumscriu dezideratului amintit. Pentru desfacerea produsului sunt utilizate cele mai noi tehnici şi metode de marketing. Într-o încăpere special amenajată se desfăşoară activităţi demonstrative cu produsele firmei, având ca subiecţi potenţialii clienţi (firma De Esse are aproximativ 400.000 de clienţi în întreaga Elveţie).

În decorul mirific al cascadei artificiale, corul a susţinut ad–hoc un concert. Cum era şi firesc într-o atmosferă de profundă şi autentică spiritualitate românească, concertul susţinut de Corul „Ion Vidu” în incinta firmei a cuprins piese reprezentative din literatura corală clasică de factură bizantină, cu o pregnantă tentă de specificitate naţională, dar şi lucrări contemporane axate pe prelucrarea melosului de sorginte folclorică. Era, în fond, mesajul de suflet al corului, rostit într-un rafinat limbaj artistic şi împărtăşit unui român rezident în Elveţia, descendent al unei vechi şi ilustre familii voievodale româneşti. În absenţa unei încăperi special destinate unui asemenea moment festiv, cu valenţe artistice, concertul s-a desfăşurat pe lespezile de marmură şi gresie ale scării suspendate deasupra cascadei artificiale, scară ce conduce spre sala de şedinţe a Consiliului de administraţie.

Cuvintele reprezentantului spiritual al corului, preotul Gheorghe Cristescu, rostite cu prilejul oferirii unor daruri simbolice (o ediţie de lux, format mare, legată în piele, a Bibliei de la Bucureşti, purtând binecuvântarea ÎPSale Dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, şi a Preafericirii Sale Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, icoane şi ştergare româneşti) au impresionat prin meşteşugul elocinţei, profunzimea simplităţii, emoţie şi sensibilitate. De altfel, aşa cum apreciam şi cu alte prilejuri, părintele lugojean a fost acel factor catalizator care a avut darul de a crea o autentică comuniune sufletească. Datorită acestui fapt, spre deosebire de alte formaţii artistice, corul lugojean, prin comitetul său managerial, a stabilit contacte statornice, adevărate punţi de legătură între Lugoj şi oraşe cu o însemnată pondere în viaţa economică şi culturală a Elveţiei. Răspunzând darurilor spirituale oferite din partea formaţiei corale lugojene, a municipalităţii Lugojului şi a Consiliului Judeţean Timiş, prinţul Dimitrie Sturdza, prin cuvinte simple, rostite într-o impecabilă limbă literară română, fluentă, plastică, a mulţumit pentru autenticele şi sublimele trăiri sufleteşti prilejuite.

După vizitarea firmei, prin parcurgerea tuturor secţiilor şi, implicit, urmărirea întregului proces tehnologic, în eleganta sală de protocol şi şedinţe a Consiliului de administraţie a fost oferit un dejun în cinstea oaspeţilor români, fiecărui membru al delegaţiei lugojene oferindu-i-se şi un dar simbolic, constând în produse cosmetice purtând emblema prestigioasei firme. Atmosfera destinsă, neconvenţională mi-a permis creionarea unui portret fizic şi spiritual al distinsului nostru amfitrion. Înalt, cu un chip marcat de trăsături ferme, impunând hotărâre şi forţă, toate acestea temperate de un zâmbet ingenuu, reţinut. Ţinuta sobră, distinsă, degajând o adevărată aură voievodală, s-a completat armonios cu spontaneitatea momentelor de dialog, sincere, neprotocolare din timpul dejunului. Toate acţiunile, cuvintele şi gesturile sale, pe lângă faptul că au stat sub semnul ingenuităţii, au exclus, cu desăvârşire, orice tentă de publicitate, în pofida generozităţii sale materiale. La turneele şi festivalurile internaţionale la care am avut prilejul să particip, de-a lungul anilor, alături de Corul „Ion Vidu”, printre românii întâlniţi, unii cu apreciabile disponibilităţi financiare sau diplomatice, puţini au fost aceia care, asemenea Prinţului, să manifeste şi un interes practic, de perspectivă, de sprijinire logistică a unor acţiuni artistice viitoare ale corului.

Ecouri în presa elveţiană

Concertul susţinut în biserica reformată din Uster a suscitat un interes major în mediile muzicale locale. Publicul meloman, exigent şi cult (Elveţia este considerată o adevărată patrie a formaţiilor corale), a avut privilegiul să asculte pentru întâia oară un cor lugojean. Alegerea judicioasă a repertoriului, cu o echilibrată alternanţă între literatura corală universală şi cea românească de factură clasică (laică şi religioasă) şi contemporană, a determinat o primire extrem de favorabilă din partea criticilor de specialitate. Ritmul giusto-silabic, specific colindelor româneşti, armoniile clasice şi romantice, sublimate cu infuzii de parfum modal autohton, velocitatea tehnică debordantă, toate aceste elemente au conturat profilul artistic al unei formaţii camerale aflate în topul european şi al unui dirijor (maestrul R. Taşcău) aflat la momentul de vârf al carierei sale.

Iată câteva extrase din cronica muzicală apărută în presa locală (numele publicaţiei, neidentificat), sub titlul: Einer des besten Chore Rumänien (Unul din cele mai bune coruri din România), a doua zi după concertul susţinut de Corul „Ion Vidu” la Uster: „Însoţit de un reporter al Televiziunii din Lugoj şi de preotul Gheorghe Cristescu, Corul «Ion Vidu» a prezentat un repertoriu de excepţie. Rar se întâmplă să sosească în Uster o echipă de televiziune română, după cum rară este prezenţa unei formaţii corale româneşti de excepţie. […] Timp de o oră şi jumătate, cei 33 de artişti au interpretat cu măiestrie piese din literatura corală clasică şi contemporană. Concertul a fost primit cu ovaţii din partea publicului. […] La începutul concertului, care a cuprins 20 de piese, Ave Maria de Arcadelt a fost interpretată cu o perfecţiune stilistică excepţională. […] În partea a doua a concertului, punctul culminant a fost atins de Aghios o Theos de Filotei sin Agăi Jipei, unde ovaţiile au fost adresate intervenţiei solistice a excepţionalului bariton Emanuel Azgur”.

Constantin-T. STAN

(8)

Ambasador al muzicii româneşti

În edenicul decor natural oferit de Montreux, perlă helvetă a turismului internaţional (culmile argintii ale Alpilor scrutează semeţ puritatea de azur a Lacului Leman, în ambianţa microclimatului şi a vegetaţiei mediteraneene şi a unei adevărate simfonii florale), s-a desfăşurat, între 1 şi 5 aprilie 1997, cea de-a XXXIII-a ediţie a Festivalului şi Concursului Coral Internaţional. Dincolo de farmecul şi pitorescul imediat, oraşul îşi dezvăluie cu generozitate însemnele unui trecut pulsând de istorie şi cultură: maiestuoase şi austere locaşuri de cult şi castele construite în inconfundabilul stil gotic, cele mai diverse şi insolite muzee şi expoziţii permanente (Muzeul de aparatură fotografică, Muzeul alimentaţiei, legendarul Chateau de Chillon). Cu privirile rătăcite, parcă, în oglinda lacului, statuile din bronz ale lui Freddie Mercury (la Montreux) şi Charles Chaplin (la Vevey) stau mărturie pentru vocaţia artistică a aşezării.

Actuala ediţie a reuniunii corale a prezentat 19 ansambluri vocale
a cappella din 13 ţări cu o recunoscută şi confirmată tradiţie în domeniu (Franţa, Germania, Spania, Elveţia, Cehia, Polonia, Ţara Galilor), între care, bineînţeles, România, reprezentată, în premieră, de Corul de Cameră „Ion Vidu” din Lugoj. A impresionat varietatea tipologică a formaţiilor prezente: coruri de copii, feminine, bărbăteşti, mixte (având în componenţă între 16 şi 60 de corişti), fapt ce a generat o insolită experienţă auditivă.

Auditorium Stravinsky (la Montreux, Stravinsky a definitivat, în 1912, Le Sacre du printemps), o bijuterie arhitectonică cu o acustică de excepţie, a găzduit, într-o organizare impecabilă, o pasionantă competiţie pentru laurii izbânzii artistice şi, nu în ultimul rând, pentru câştigarea celor 14.000 de franci elveţieni oferiţi de organizatori. În acest context, formaţiile participante au abordat o amplă arie repertorială, de la muzica renascentistă (motete şi madrigale) la cea contemporană, cu interesante şi expresive variante interpretative, cu o remarcabilă tehnică vocală. Limbajul muzical nontradiţional, concertul-spectacol au conferit un plus de atractivitate, culoare şi spirit avangardist.

Încă din concertele susţinute în avanpremieră (la noua biserică ortodoxă română din Geneva şi în localitatea La Tour-de-Peilz), corul din Lugoj a impus respect şi admiraţie în conştiinţa melomanilor, printr-un autentic profesionalism: frumuseţe timbrală, omogenitate şi echilibru vocal, disponibilităţi interpretative. Acurateţea stilistică în interpretarea unor opusuri renascentiste (T. L. da Vittoria, L. Marenzio) s-a împletit armonios cu reliefarea inefabilului univers sonor bizantin (Filotei sin Agăi Jipei: Aghios o Theos). Perfecţiunea unisoanelor, sincronizarea în realizarea melismelor şi a ornamentelor, intervenţia de o mare expresivitate a baritonului Lucian Oniţa au conturat potenţialul artistic al cameralei lugojene.

În finalul festivalului, organizatorii au avut inspirata iniţiativă de a reuni formaţiile participante într-un inedit concert cu lucrări cu caracter folcloric, transmis în direct de Radio Suisse Romande, Corul „Ion Vidu” interpretând Sârba pe loc de Gh. Danga şi Chindia de Al. Paşcanu.

Juriul, alcătuit din personalităţi marcante ale vieţii muzicale internaţionale (Domenico Cieri, director artistic al concursului din Arezzo, M. Jan Lukaszewski, director la Schola Cantorum din Gdansk, şi L. Gendre, şef de orchestră la Fribourg, Elveţia), a avut o sarcină dificilă, de mare responsabilitate profesională, în atribuirea premiilor. Marele premiu a fost dobândit de ansamblul mixt „Piacere vocale” din Holstein, Elveţia. Au mai fost conferite următoarele premii: premiul publicului (corul de copii „La Cigale” din Lyon), premiul Editurii Muzicale „Bärenreiter” din Basel (corul mixt „Corund” din Lucerna).

Corul „Ion Vidu” din Lugoj s-a numărat printre protagoniştii concursului, fiind un demn şi respectat ambasador al muzicii corale româneşti. Într-o companie selectă, artiştii bănăţeni, dirijaţi de maestrul Remus Taşcău, şi-au înscris, încă o dată, numele în Panteonul coral european, obţinând o prestigioasă menţiune cu calificativul „Foarte bine”. Lansarea unui CD cuprinzând muzică universală renascentistă şi românească şi înregistrările pentru un nou CD, cuprinzând, în exclusivitate, colinde de Crăciun (ambele cu aportul Casei de Discuri „Jean-Daniel Brandt”), au constituit un alt moment important.

Se cuvine să menţionăm, în final, mecenatul Alteţei Sale Prinţul Dimitrie Sturdza, care a făcut posibil itinerarul artistic al corului.

Constantin-T. STAN

Premieră: un CD cu Corul „Ion Vidu”

Pentru orice solist sau formaţie muzicală, întâiul CD editat constituie o bucurie fără seamăn, deoarece avantajele tehnicii laser digitale conferă imprimării calităţi de excepţie.

Având două înregistrări discografice la activ, realizate în anii ’80 (un LP incluzând cele mai reprezentative creaţii corale de Ion Vidu şi un single cu patru piese din repertoriul romantic, aparţinând lui Schubert, Mendelssohn-Bartholdy şi Brahms), Corala „Ion Vidu” din Lugoj a adăugat un nou titlu, de curând, în palmaresul său: CD-ul imprimat în martie trecut în Elveţia, cu prilejul unui turneu întreprins în Ţara Cantoanelor.

Caseta tehnică a înregistrării indică drept autor studioul Audio Production din Bienne. Dirijorul Remus Taşcău a selectat, deopotrivă minuţios şi inspirat, douăzeci de miniaturi corale, o parte fiind madrigale şi motete renascentiste (Arcadelt, Janequin, J. des Prés, Marenzio, Passereau şi da Vittoria), cealaltă parte a concertului fiind dedicată unor lucrări laice sau religioase scrise de compozitori români (de la Filotei sin Agăi Jipei şi Gheorghe Mandicevschi la Tudor Jarda şi Marţian Negrea).

În secţiunea consacrată madrigalelor, interpretarea Coralei „Ion Vidu” se distinge prin acurateţea intonaţională, grija pentru expresivitate în conturarea arcuirilor frazării, împletită cu plăcerea ludică şi fervoarea virtuozităţii unei vocalităţi fără cusur (Il est bel et bon, Au joly jeu, El grillo).

Creaţiile de inspiraţie religioasă (Aghios o Theos, Tatăl nostru) au prilejuit intervenţii solistice remarcabile, inducând o emoţie hieratică şi creând o atmosferă de pioasă reculegere în acordurile şi armonia cu virtuţi transfiguratoare. Secvenţele menţionate au fost susţinute de soprana Claudia Gâlea şi baritonul Emanuel Azgur. Elevatele prelucrări şi stilizări folclorice, demonstrând o veritabilă artă componistică, datorate lui Sabin Drăgoi şi Alexandru Paşcanu (Trandafir de pe răzoare, Chindia) au fost tălmăcite cu ardoare şi pasiune, şiragul de sonorităţi strălucitoare infuzând un tonus optimist acestor meritorii versiuni interpretative.

Atributele dominante ale ultimei apariţii discografice, având drept protagonist Corul „Ion Vidu” din Lugoj, dirijat de un maestru al baghetei, profesorul Remus Taşcău, rigoarea, profesionalismul şi dăruirea în cânt vor fi negreşit decelate în momentele de audiţie de către melomanul sensibil şi avizat.

Dorin PĂCURAR

 (9)

Mi-aţi adus Lugojul în suflet

„Ceea ce realizează Remus Taşcău pe planul cântului coral are valoare internaţională. Remus Taşcău cunoaşte tainele cântului coral la perfecţiune, ceea ce îi dă posibilitatea de a îmbina în mod original exigenţele stilistice cu o profundă emoţionalitate artistică. Dar Remus Taşcău este, înainte de toate, un magician al sunetului. Sub bagheta lui magică, sonorităţile îşi schimbă frumuseţile precum raza de lumină frântă în luciul diamantului şlefuit: când maiestuos-strălucitor, când cristalin-diafan, când senzual-voluptuos, dar mereu de o aleasă şi nobilă simţire. Astfel, Corul „Ion Vidu” a căpătat o sonoritate proprie, inconfundabilă, la fel ca şi stilul de interpretare, inconfundabil, al maestrului său.”

Vineri, 26 septembrie 2008, pe aleile Cimitirului romano-catolic din Lugoj, am fost martor la ceremonia depunerii, în cripta familială, a urnei funerare cu rămăşiţele pământeşti ale compozitorului Walter Mihai Klepper, trecut, în 9 august 2008, la Trebur, în Germania, din Lumea cu dor în cea fără dor (ca să citez oratoriul omonim al lui Gheorghe Dumitrescu). Au fost prezenţi devotaţi prieteni din Lugoj, dar şi din Reşiţa, unde muzicianul a petrecut o etapă importantă a vieţii sale (cursurile şcolii tehnice de siderurgie şi, în paralel, cele ale Şcolii de Muzică). Tripticul simfonic Impresii din Reşiţa se constituie într-un vibrant omagiu adus cetăţii care l-a adoptat. Contactul cu universul liric reşiţean (citadela siderurgiei româneşti fiind cunoscută ca un oraş al poeţilor) a generat şi câteva opusuri compuse pe versurile lui Octavian Doclin, o voce inconfundabilă, de mare expresie a liricii româneşti contemporane (madrigalele Masa mea de rai, op. 17 nr. 1, şi Întocmai ca această toamnă, op. 17, nr. 2).

După acordurile intonate de Corul „Ion Vidu”, dirijat de Remus Taşcău (Lacul, ultima piesă din ciclul Dorinţă, op. 11, nr. 2, compus de W. M. Klepper în 1972, Crucii tale de G. Musicescu şi Ave verum de Mozart), semnatarul acestor rânduri a rostit un panegiric, transmiţând şi piosul mesaj de condoleanţe din partea maestrului Octavian Lazăr Cosma, preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

În ultimii ani ai vieţii, W. M. Klepper a realizat un ciclu de emisiuni de educaţie muzicală (Tainele muzicii clasice), cu un semnificativ impact în rândul melomanilor bănăţeni (iniţiativă radiofonică rămasă, până în prezent, singulară în spaţiul cultural din această parte de ţară), transcrise şi publicate între copertele unei cărţi (alături de un CD), care a apărut, în 2010, la Editura Banatul Montan, prin grija Studioului Regional Radio Reșița.

Din partea foştilor săi studenţi de la Facultatea de Muzică din Braşov (unde a fost lector între anii 1970 şi 1972), Marieta Donath, profesoară de vioară la Liceul de Muzică din Braşov, a depus o coroană de flori, cu un duios mesaj de adio adresat „maestrului nostru Kleppăruş”, diminutiv cu care îl alintau învăţăceii. Dezvelirea unei plăci comemorative pe casa natală a finalizat succesiunea, aproape cinematografică, a momentelor închinate lui W. M. Klepper, vechi şi distins membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, laureat, în 1978, cu prestigiosul premiu al Uniunii pentru Simfonia a II-a, op. 13.

Născut la Lugoj, în 27 iulie 1929, într-o modestă familie de meseriaşi (tatăl său, Michel, dulgher, şi mama sa, Katharina, croitoreasă, neavând nicio legătură de rudenie cu compozitorul Leon Klepper), W. M. Klepper a urmat cursurile primare şi gimnaziale ale Şcolii germane, amintirile anilor copilăriei, petrecute în oraşul muzicii, oferindu-i suficiente argumente pentru perpetue efuziuni sentimentale. A fost un devotat prieten al Corului „Ion Vidu” şi al lui Remus Taşcău, unul din maeştrii artei dirijorale corale româneşti contemporane, pe care i-a invitat, în repetate rânduri, în Germania, în cadrul unor apreciate turnee artistice. Recunoaşterea contribuţiei sale la promovarea valorilor culturale lugojene s-a concretizat prin acordarea, în anul 2004, a titlului de Cetăţean de Onoare al urbei.

Deşi prin venele sale curgea sânge german, W. M. Klepper a fost fascinat de melosul de sorginte bizantină, preluând şi transfigurând sonorităţile acestuia în Lumină lină, op. 14, poem coral In memoriam Liviu Glodeanu, în stil bizantin, pe versuri de Ioan Alexandru. Lugojul său natal, emblematic pentru armonia relaţiilor interconfesionale, interetnice şi un generos spirit al manifestărilor interculturale, îi rămâne dator cu recuperarea şi valorificarea moştenirii sale artistice. Pentru a omagia memoria tatălui său, Ralf Klepper, violonist la Münchner Rundfunk Orchester, a instituit premiul „Walter Mihai Klepper”, care este acordat, bienal, cu prilejul desfăşurării Festivalului Coral Internaţional „Ion Vidu”, pentru cea mai valoroasă interpretare a unei creaţii semnate de un compozitor bănăţean.

În semn de omagiu adus muzicianului lugojean, la mai bine de opt ani de la trecerea sa la viață veșnică, reluăm un text publicat de W. M. Klepper în hebdomadarul lugojean „Redeșteptarea” (nr. 320 din 5 iulie 1997), în care își exprimă nemărginita sa prețuire pentru valoarea Corului „Ion Vidu” și a maestrului său, nemuritorul Remus Tașcău, simbol al artei interpretative vocale naționale și internaționale.

Constantin-T. STAN

*

Ceea ce, la început, era gândit doar ca o mică petrecere a unei zile de naştere – s-au împlinit zece ani de când am adăugat la meseria mea de compozitor şi pe cea de dirijor de cor – s-a transformat într-un festival muzical de excepţie, şi aceasta datorită Corului „Ion Vidu” din Lugoj, care şi-a dovedit din nou marea sa prietenie, luând asupra sa oboseala unei călătorii de 36 de ore, într-un autobuz nu prea confortabil, şi venind în Germania, la Trebur (o mică localitate situată între Mainz şi Darmstadt), pentru a sărbători împreună cu mine această mică aniversare.

După cele trei apariţii, în localităţile unde au concertat (Russelsheim-Königstadten, Hochheim şi Trebur), s-au adunat atâtea laude şi aprecieri favorabile, încât mă văd silit a le expune în mod ordonat, spre a nu scăpa niciuna. Atribute ce erau puse de români mereu în seama nemţilor, erau admirate de aceştia, acum, la românii mei. A început cu punctualitatea. Am fost întrebat, la telefon, la ce oră să fie sosirea la locul destinaţiei. Am răspuns: „în jurul orei 18”. La ora 18 fix, autobuzul a fost în faţa căminului Asociaţiei Corale „Mozart” din Trebur. La fel s-a întâmplat şi cu privire la desfăşurarea întregului program de şedere şi activitate în aceste trei zile. A continuat cu disciplina. A fost deajuns o vorbă a maestrului Taşcău sau a domnului Ştefănescu [preşedintele corului] şi trupa s-a şi pus în mişcare sau a stat pe loc, după caz, lucru de asemenea admirat de coriştii mei. La fel a fost admirată disciplina scenică, dar, mai presus de toate, disciplina cântului coral. La despărţire, gazdele lugojenilor n-au contenit cu laudele pentru musafirii lor. Au apreciat felul lor deschis, modest, cald şi prietenos. Într-un cuvânt, Corul „Ion Vidu” din Lugoj a fost un admirabil ambasador al României, prilej de mândrie şi pentru mine.

Magna cum laude a obţinut corul însă pentru realizările sale pe scenă. După fiecare concert, am auzit, multiplicate de zeci de ori, aceleaşi exclamaţii: „Aşa ceva încă nu am auzit!” – şi aceasta nu numai din partea coriştilor mei, ci şi din gura multor necunoscuţi –, „Au cântat ca nişte îngeri!”, „a fost o muzică de vis” etc., etc. În tot timpul concertelor a plutit în sală o atmosferă de încântare sublimă. Ochii ascultătorilor străluceau ca ai unor copii în faţa Pomului de Crăciun, iar aplauzele, după fiecare piesă cântată, s-au transformat în adevărate ovaţii, câteodată şi în standing ovations. Entuziasmul la finele concertelor a fost de nedescris.

Programul alcătuit de maestrul Taşcău a permis o trecere în revistă a tuturor posibilităţilor acestui ansamblu vocal de excepţie. Orice stil abordat a fost perfect realizat. Fie piesele preclasice, fie cântări bizantine, fie lucrări ale unor compozitori contemporani români, fie prelucrări de cântece populare româneşti şi germane. Şi cei doi solişti, soprana Claudia Gâlea şi baritonul Lucian Oniţa, au impresionat prin calităţile lor vocale şi cântul lor expresiv. Publicul i-a răsplătit şi pe ei cu lungi şi călduroase aplauze.

Personal, am avut marea satisfacţie de a asculta, într-o interpretare desăvârşită, o compoziţie corală proprie care-mi este deosebit de dragă, Lumină lină, un poem coral în stil bizantin, pe versuri de Ioan Alexandru. Mulţumesc lui Remus Taşcău şi admirabililor săi corişti pentru acest dar minunat. Ascultarea acestei piese mi-a mers la suflet, a trezit în mine vechi şi noi emoţii, m-a făcut să retrăiesc o anumită perioadă de viaţă, nu tocmai uşoară.

Îl cunosc pe Remus Taşcău de peste 20 de ani, timp în care am avut prilejul să-i urmăresc evoluţia artistică şi măiestria dirijorală. Fie că a fost vorba de interpretarea unor compoziţii corale de-ale mele, fie că a prezentat în concerte sau în concursuri lucrări de toate genurile şi din toate epocile muzicale, interpretările sale au fost caracterizate întotdeauna de o maximă exigenţă tehnică şi artistică. Obsedat de perfecţiune, şi-a făcut, de multe ori, nu numai lui, viaţa grea, dar şi altora de la care aştepta îndeplinirea exigenţelor sale. Rezultatul muncii i-a dat însă întotdeauna dreptate. Ceea ce realizează Remus Taşcău pe planul cântului coral are valoare internaţională. Remus Taşcău cunoaşte tainele cântului coral la perfecţiune, ceea ce îi dă posibilitatea de a îmbina în mod original exigenţele stilistice cu o profundă emoţionalitate artistică. Dar Remus Taşcău este, înainte de toate, un magician al sunetului. Sub bagheta lui magică, sonorităţile îşi schimbă frumuseţile precum raza de lumină frântă în luciul diamantului şlefuit: când maiestuos-strălucitor, când cristalin-diafan, când senzual-voluptuos, dar mereu de o aleasă şi nobilă simţire. Astfel, Corul „Ion Vidu” a căpătat o sonoritate proprie, inconfundabilă, la fel ca şi stilul de interpretare, inconfundabil, al maestrului său. Ce face, de pildă, Remus Taşcău în madrigalul Matona mia cara, de Orlando di Lasso, sau în prelucrarea lui Sabin Drăgoi, Trandafir de pe răzoare, pentru a numi doar două piese, stilistic atât de diferite, este artă corală pură. Bunul-simţ şi marea sa muzicalitate îi permit libertăţi de interpretare ce nu sunt la îndemâna oricui, dar care, prin originalitatea lor, prin realizarea tehnică perfectă şi prin marea expresie şi emoţie artistică pe care le transmit, sunt unicate. Felicitări lui, pentru aceste magnifice realizări, dar felicitări şi coriştilor săi, ce dau dovadă nu numai de talent muzical şi de disciplină artistică, dar şi de suficientă „capacitate de suferinţă” pentru a putea face faţă exigenţelor celibidachiene ale maestrului lor. Să trăiţi şi să aveţi parte numai de bine.

Cele trei concerte s-au încheiat, de fiecare dată, cu mese comune, cu coriştii asociaţiei corale cu care s‑a realizat, împreună, concertul respectiv, şi s-au transformat, de fiecare dată, în manifestări de prietenie şi dorinţă exprimată de revedere. Gazdele Corului „Vidu” au regretat şederea atât de scurtă a musafirilor lor, căci ar fi vrut să-i plimbe prin împrejurimi, să aibă mai mult timp la dispoziţie pe care să-l petreacă împreună.

Vreau să mulţumesc, şi pe această cale, tuturor celor ce au venit să mă cinstească la mica mea aniversare dirijorală. Prietenia şi dragostea voastră mi-au pătruns adânc în suflet. Vreau, de asemenea, să mulţumesc domnului primar al Lugojului, ing. Marius Martinescu, atât pentru felicitările şi cuvintele măgulitoare ce mi le-a adresat, într-un mesaj transmis prin domnul consilier preot Gheorghe Cristescu, cât şi pentru crearea condiţiilor ca „Ion Vidu” să poată face această deplasare.

Mi-aţi adus Lugojul şi ţara în suflet, pentru care vă mulţumesc.

Al vostru, Walter Mihai Klepper

(Imagini din arhiva dlui Franz Metz)

(10)

Continuăm serialul nostru dedicat unei grupări artistice emblematice a Lugojului cultural, Corul „Ion Vidu”, cu speranța că cineva, îndrituit, din sfera înaltă a administrației locale, va consona, în cele din urmă, la repetatele noastre apeluri privind starea actuală, precară, a bisecularei corale. Cerința noastră, formulată cu mai mult timp în urmă, suna simplu: convocarea unei mese rotunde, la care să fie invitați factori de decizie din stafful corului (dirijor, directorul teatrului, coriști cu experiență în domeniu), administrația locală, specialiști, muzicologi, pentru o analiză competentă a stării de facto (inacceptabile, în opinia noastră) și elaborarea unui proiect managerial pe termen mediu și lung (statut, structură repertorială, criterii de selecție, bugetare, parafarea unor parteneriate, planificarea participării la festivaluri, concursuri și concerte de gen, naționale și internaționale). Altfel, totul va rămâne, în continuare, lăsat la voia întâmplării, iar activitățile se vor desfășura după ureche, adică lăutărește, amatoristic. Din păcate, efectele unui defectuos management cultural se resimt după o perioadă îndelungată, sechelele fiind dureroase și aproape insurmontabile. În timp, lugojenii vor rămâne cu nostalgia glorioaselor vremi de altădată, admirând, stingher, frenezia decidenților timișoreni, implicați plenar în promovarea Timișoarei, viitoare capitală culturală europeană. Se pare că timișorenii aflați în fruntea bucatelor au ureche muzicală și rezonează rapid și eficient la semnalele venite din rândul membrilor societății civile, a profesioniștilor care nu sunt neapărat înregimentați politic.

Constantin-T. STAN

*

Walter Mihai Klepper – scrisoare deschisă

Dragă Remus,

Îţi trimit extrasele din ziarele care au scris despre concertele noastre, cu traducerea pasajelor care privesc Corul „Vidu”. Ştiu că unii dintre coriştii tăi au primit deja aceste extrase de la gazdele lor, dar m-am gândit că totuşi eu le pot traduce mai bine. Apropo de presă. Ceea ce era gândit ca un gag (elev-învăţător) a fost luat în serios de ziarişti şi a şi apărut în ziare. Îţi traduc numai textul de sub poza noastră comună: „Prieteni buni s-au întâlnit din nou: dirijorul Walter Mihai Klepper a fost vizitat de fostul său elev Remus Taşcău şi corul său din Lugoj”. Am explicat oamenilor mei că „elev” nu se referă aici la vreo şcoală, ci la multe discuţii ce le-am purtat în particular, în domeniul muzicii. Ceea ce nu este chiar o minciună.

Impresia pe care aţi lăsat-o aici e încă vie. Oameni pe care nu-i cunosc mă opresc pe stradă ca să-mi spună cât de mult le-a plăcut, şi mereu aud această vorbă: „aşa ceva încă nu am auzit!”. Ştiu că am fost într-o stare sufletească deosebită prin venirea voastră şi prin ascultarea Luminei line, dar şi eu pot spune că, deşi am ascultat multe coruri bune în viaţa mea, nici eu nu-mi amintesc să fi auzit vreodată o asemenea sonoritate de cor. Acum te înţeleg pe deplin de ce ai refăcut total Corul „Vidu”. Ţi-ai împlinit, cred, visul vieţii şi, într-adevăr, ar fi fost păcat să nu faci această operaţie, dureroasă, desigur, pentru mulţi pasionaţi ai cântecului coral care au trebuit să părăsească Corul „Vidu”, dar ar fi fost păcat ca ştiinţa şi experienţa ta în acest domeniu să se irosească, să nu fie fructificate aşa cum se cuvine. Prin ceea ce ai realizat tu în muzica corală, numele tău va intra nu numai în istoria muzicii lugojene-bănăţene, dar şi în istoria muzicii interpretative româneşti. Ce mă fascinează pe mine, pe lângă perfecţiunea tehnică şi marea forţă de expresie muzicală, este acest sunet, această sonoritate a corului tău, unică, de neconfundat. Încă o dată, felicitări, şi-mi doresc ca, în timp ce-mi voi închide ochii pentru totdeauna, să aud, într-un fel sau altul, Trandafir de pe răzoare, aşa cum l-aţi cântat în concertele voastre din Germania.

Desigur, mi-aş fi dorit să pot organiza concertele numai pentru voi, dar ştii ce greu a fost să le pot pune pe picioare şi aşa cum au fost. Acum, după impresia uimitoare pe care aţi lăsat-o aici, cred că mulţi regretă că nu mi-au dat mai mult sprijin. Aceasta nu numai pe planul organizatoric, dar şi pe cel, să zic aşa, artistic. Tocmai acum, când am apărut în faţa unor oameni care, cât de cât, mă apreciază ca muzician, tocmai acum m-au lăsat ai mei baltă. A fost, din partea corurilor mele, o prezentare mult sub posibilităţile lor. Cu corurile mele pot obţine rezultate oarecum onorabile numai dacă coriştii vin la repetiţie şi dacă am timp suficient de pregătire. Niciuna din aceste condiţii nu le-am avut de data aceasta. Chiar şi la repetiţia generală nu am avut decât cam treisferturi din oameni, iar în săptămânile premergătoare concertelor am avut ieşiri, cu tot felul de ocazii, în care a trebuit să cânt mereu alte piese (care şi ele trebuiau înainte repetate), neputând, nici măcar cu puţinii oameni care veneau la repetiţie, să lucrez în linişte. Dar ce să fac, asta mi-e soarta, iar în cazul acestor concerte am acceptat-o cu plăcere […].

Numai bine, vouă, tuturor,
Walter Michael Klepper, komponist
Trebur, 9.07.97

*

CONCERTELE DIN GERMANIA (1997) – ECOURI DE PRESĂ

Concert ca punte între oameni.
Asociaţia Corală „Frohsinn” prezintă un reuşit concert.
Oaspete: Corul „Ion Vidu” din România

Că, prin practicarea unui instrument muzical şi a cântului, oamenii devin mai inteligenţi, ambele jumătăţi ale creierului fiind activate, este o realitate confirmată de oamenii de ştiinţă. Dar muzica poate mult mai mult: ea creează punţi între oameni. Această afirmaţie a fost confirmată de Asociaţia Corală „Frohsinn” din Königstädten […], care a completat concertul său de vineri seara […] cu apariţia, în partea a doua, a Corului mixt „Ion Vidu”. „Ion Vidu”, cu reşedinţa în Lugoj, România, înfiinţat în anul 1810, este un cor cu experienţă internaţională, care, nu de mult, a repurtat un frumos succes la întâlnirea corală internaţională din Montreux. […] La concertul din Königstädten, Corul „Ion Vidu” a lăsat o impresie excepţională. Alternând maxima expresivitate sonoră cu o fină interiorizare, ansamblul a redat, cu o siguranţă demnă de admirat, compoziţii dificile a cappella de Orlando di Lasso, Nicolae Lungu, Luca Marenzio, Erasmus Widmann. […] În mod impresionant, au răsunat, în limba română, prelucrări de cântece populare româneşti şi avântate cântece de joc, în care corul, sub conducerea cuprinzătoare a lui Remus Taşcău, releva, cu grijă, diferenţiate stări sufleteşti. Caracteristice pentru „Ion Vidu” sunt un pianissimo filigran şi o bogăţie sonoră de claritatea clopotului, caracteristici ce nu şi-au greşit efectul nici vineri seara: sala a fost entuziasmată de apariţia oaspeţilor. Concertul acesta comun se datorează angajamentului personal al lui Walter Mihai Klepper. În prim-planul tuturor eforturilor a stat mijlocirea bucuriei de a face muzică. Concertul a fost o dovadă convingătoare că muzica e în stare să ţină balanţa între emoţie şi intelect, să ne ferească de singurătate şi să creeze noi legături.

(„Rüsselsheimer Echo”, Germania, 30.06.1997)

*

Un corp sonor transparent.
Românii răsfaţă auditorii Societăţii Corale „Liedertafel” din Hochheim.
Călătorie istorică pură

Punctul culminant propriu-zis al serii a fost corul român oaspete „Ion Vidu”, care a venit în oraşul vinului şi al şampaniei prin mijlocirea dirijorului din Hochheim [W. M. Klepper], născut şi el în România. Sub conducerea profesorului Remus Taşcău, s-a prezentat un corp sonor deosebit de fin nervurat, foarte transparent, cu voci excelente şi o frazare precisă. Împreună cu acest cor, laureat internaţional, am putut întreprinde o călătorie istorică bogată prin secolele muzicale. A început cu sfârşitul Evului Mediu, prin compoziţii de E. Widmann, L. Marenzio şi Orlando di Lasso, care au înflorit în culori strălucitoare. Un moment mişcător a fost Ave Maria de J. Arcadelt, care, prin transpunerea până la graniţa posibilului a piano-ului, a adus, într-o sală de sport, nepotrivită pentru concerte, o vrajă de o impresionantă pietate. A urmat o serie de cântece din repertoriul bisericesc bizantin, la care în special timbrul cald al bărbaţilor a pus baza concentrării spirituale. Lumină lină s-a numit compoziţia lui Walter Mihai Klepper cu care şi-a făcut sieşi un minunat de frumos dar jubiliar. Pe lângă melancolia interiorizată a acestei ode în stil bizantin, Corul „Ion Vidu” ne-a lăsat mereu perplecşi şi cu cântece populare româneşti, care, prin picturi sonore acrobatice şi economie de mijloace, au insuflat o veselie debordantă.

(„Rhein-Main-Anzeiger”, Germania, 1.07.1997)

Un concert de neuitat în onoarea lui Klepper.
Corurile „Mozart” şi cântăreţii români obligă publicul la ovaţii

În patria lui a fost director de operă şi, în acelaşi timp, un recunoscut compozitor. După emigrarea lui, la începutul anilor ’80, în Germania, a devenit dirijor de cor, printre altele şi la Asociaţia Corală „Mozart” din Trebur. […] În această funcţie, Walter Mihai Klepper a împlinit anul acesta zece ani, motiv suficient pentru a fi sărbătorit într-un cadru adecvat. „Adecvat” înseamnă pentru Klepper să prezinte publicului, într-un concert cuprinzător, întâi corurile sale proprii. Dar peste aceasta, compozitorul Klepper, încă bine cunoscut în patria sa, a invitat, spre participare la acest concert, şi Corul mixt „Ion Vidu”. Astfel, concertul, ce a fost savurat duminică seara de iubitorii muzicii corale, a fost îmbogăţit, în mod corespunzător, prin incomparabilele apariţii ale oaspeţilor din Lugoj. […] În programul lui Klepper a figurat şi o prelucrare a unui cântec de joc din Banat [Am un bade şi mi-e drag], ce a fost primit cu însufleţire atât de publicul german, cât şi de oaspeţii din Lugoj. […] Cu prezentarea măiestrită a instruiţilor săi corişti, profesorul român [Remus Taşcău] şi-a justificat renumele. Doamnele şi domnii stăpâneau la perfecţiune atât particularităţile cântului bizantin, cu cromatismele şi sunetele sale mult prelungite, cât şi tempoul vivace al multor cântece populare româneşti. În repertoriul corului se afla şi o compoziţie a lui Walter Mihai Klepper, oda în stil bizantin Lumină lină. […] Cântăreţele şi cântăreţii lui MGV Mozart, dar şi ceilalţi ascultători au demonstrat enorma lor fascinaţie pentru Corul „Ion Vidu” prin nesfârşite şi furtunoase aplauze. După cele trei bisuri, preşedintele Asociaţiei „Mozart”, Hanelore Scherf, a predat dirijorului şi soliştilor români mici daruri. Preşedintele Corului «Ion Vidu», Constantin Ştefănescu, şi reprezentantul primarului din Lugoj, preotul Gheorghe Cristescu, l-au felicitat şi au adus omagii iubitului lor compozitor Klepper.

(„Mainspitze”, Germania, 3.07.1997)

Fotografii din colecția prof. Alina Christina Klepper

Selecţie şi traducere: Walter Mihai Klepper

(11)

Corul „Ion Vidu” în Elveţia, Franţa şi Italia (1998)

Amplul periplu artistic efectuat în Elveţia, Franţa şi Italia s-a constituit într-un autentic lobby cultural, Corul „Ion Vidu” fiind un adevărat etalon al artei interpretative româneşti. La Estavayer-le-Lac, o pitorească localitate helvetă situată pe malul Lacului Neuchâtel, concertul, susţinut în Collegiale „Saint-Laurent”, s-a bucurat de prezenţa Excelenţei Sale Radu Boroianu, ambasadorul României în Ţara Cantoanelor, şi a dlui Viorel Grecu, secretar cultural al ambasadei, un fidel prieten al corului, fervent promotor al culturii şi artei româneşti în Occident. Au asistat, de asemenea, personalităţi diplomatice elveţiene de rang înalt.

Un alt moment de referinţă l-a constituit concertul coral susţinut la Institutul Maieutic „Giovanni Mastropaolo” din Lausanne, un aşezământ de învăţământ şi cultură privat, unic în lume, care, utilizând principiul socratic educere nec inducere, promovează readaptarea socială şi culturală a copiilor şi adulţilor afectaţi de anumite maladii. Aici susţin prelegeri şi recitaluri profesori şi artişti de prestigiu din întreaga lume, între care Elie Wiesel şi Hepzibach Menuhin. Ne-am bucurat să-l întâlnim printre spectatori şi pe dr. Ion Vianu, profesor la acest institut.

Turneul din Franţa a avut ca organizator Corul „L’Esterelenco” din Saint-Raphaël, dirijat de Daniel Artus. Catedrala „Notre-Dame-de-la-Victoire” din Saint-Raphaël a găzduit primul concert al cameralei „Ion Vidu”. Succesul deosebit repurtat aici, în faţa unei asistenţe care a umplut până la refuz sfântul locaş, a fost reflectat în cotidianul regional „Le Var”, care, titrând: Farmecul vocilor româneşti, remarca claritatea timbrului, acordajul vocilor şi justeţea tonului. Următoarea emulaţie a artiştilor lugojeni, din cadrul turneului provensal de pe Coasta de Azur, a avut loc în vechea bazilică din Bagnols-en-Forêt, localitate în care a trăit şi a creat Francis Poulenc. Omagiind memoria ilustrului compozitor francez, Corul „Ion Vidu” a interpretat un dificil şi complex opus din creaţia acestuia, Hodie Christus natus est.

În semn de recunoaştere a valorii interpretative a corului din Lugoj şi ca o confirmare a succesului repurtat în Franţa, dl Daniel Artus, directorul muzical al Corului „L’Esterelenco”, i-a propus maestrului Remus Taşcău un ambiţios proiect de colaborare pentru anul 1999: susţinerea, în comun, a unor concerte vocal-simfonice cu Filarmonica din Cannes, la Saint-Raphaël, Cannes şi în Principatul Monaco.

Punctul culminant l-au constituit însă concertele susţinute în Italia. Mai întâi la Veneţia, unde corul a fost invitat, pentru a doua oară, de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistă „Nicolae Iorga”. La Vatican, în bazilica „Santa Maria in Trastevere”, atmosferă de protocol de gradul 0. Zeci de diplomaţi acreditaţi pe lângă Sfântul Scaun, invitaţi de către organizatorii concertului, între care prof. Josif Constantin Drăgan, Excelenţa Sa Teodor Baconschi, ambasadorul României la Vatican, şi prof. Marian Papahagi, director la Academia di Romania din Cetatea Eternă. Am remarcat, de asemenea, prezenţa cardinalului Paul Popard şi a celebrei artiste lirice Elena Cernei, rezidentă la Roma. Faptul că în această bazilică mai fuseseră invitaţi să concerteze, dintre artiştii români, doar Gheorghe Zamfir şi Corul „Madrigal”, dirijat de Marin Constantin, evidenţiază locul pe care artiştii lugojeni îl ocupă în lumea artistică europeană. Impresionată de evoluţia corului şi a solistei (soprana Claudia Gâlea, care a electrizat asistenţa cu Tatăl nostru al Ioanei Ghika-Comăneşti), Elena Cernei a propus, ad-hoc, o colaborare, în acelaşi locaş, în 1999, oferind corului spre studiu o lucrare religioasă semnată de Domnia Sa.

În faţa unui public meloman exigent şi cult, Corul „Ion Vidu” a prezentat un repertoriu cu o echilibrată alternanţă între literatura corală românească şi cea universală, determinând o reacţie entuziastă din partea criticilor de specialitate. Au impresionat colindele româneşti, cu specificul sistemului ritmic giusto-silabic şi antrenantele efecte polimetrice şi poliritmice (Vine hulpe de Adrian Pop şi La casa di peste drum de Tudor Jarda), armoniile clasice şi romantice sublimate cu infuzii de parfum modal românesc (Trandafir de pe răzoare de Sabin Drăgoi şi Păpăruga de Nicolae Ursu), perfecţiunea stilistică în redarea opusurilor renascentiste, cu noi viziuni interpretative (Matona mia cara de Orlando di Lasso, Ave Maria de Jacques Arcadelt, Scaldava il sol de Luca Marenzio), acurateţea realizării melismelor şi unisoanelor în cantilenele psaltice, transfigurând puritatea hieratică a monodiei bizantine (Aghios o Theos de Filotei sin Agăi Jipei, cu prezenţa solistică de excepţie a baritonului Lucian Oniţa), velocitatea tehnică debordantă, cu subtile echivalenţe orchestrale (Chindia de Alexandru Paşcanu).

Preocupările privind individualizarea stilistică, sensibilitatea şi acurateţea frazării – adevărate irizări de filigran –, perfecţiunea acordajului, tehnica dozării planurilor dinamice, temeinica cultură vocală şi, nu în ultimul rând, virtuozitatea tehnică s-au constituit în tot atâtea atuuri ale succesului repurtat.

(12)

2002: Austria şi Italia

Lugojul a găzduit, în intervalul 16-19 mai 2002, cea de-a IV-a ediţie a Concursului Internaţional de Canto „Traian Grozăvescu”. În cadrul manifestărilor artistice organizate cu acest prilej, Corul de Cameră „Ion Vidu” a susţinut un amplu concert, duminică, 19 mai, în holul de marmură al Universităţii Europene „Drăgan”. Numerosul public meloman care a participat la acest „moment central al manifestărilor, organizate adiacent Concursului «T. Grozăvescu», s-a reîntâlnit cu „sonoritatea pură, virtuoz îngemănată şi măiastru modelată de cel care este artizanul, dirijorul Remus Taşcău” (Costin Popa, în „Melos”). Acest „excelent concert, cu un repertoriu vast şi atractiv” (Mihai Cosma, în „Actualitatea muzicală”), a beneficiat de aportul solistic de excepţie al basului vienez de origine română Theodore Coresi. Concertul s-a constituit într-o ultimă şi utilă repetiţie cu public înaintea preconizatului turneu în Austria şi Italia.

Joi, 25 iulie, Corul „Ion Vidu”, dirijat de Remus Taşcău, a susţinut un concert la Ambasada României din Viena. Au onorat cu prezenţa doamna Ildiko Schafhauser, ataşat cultural, organizatorul concertului, preotul dr. Nicolae Dura, parohul Capelei Ortodoxe Române din capitala Austriei, un numeros public. Programul a cuprins un evantai de opusuri renascentiste (O. di Lasso, E. Widmann, Th. Morley), precum şi creaţii din literatura corală românească clasică şi contemporană (S. Drăgoi, N. Ursu, Al. Paşcanu, W. M. Klepper).

Cea de-a V-a ediţie a Festivalului Coral Internaţional „Bassano in Canto”, desfăşurată în 28 iulie, în organizarea municipalităţii oraşului italian Bassano del Grappa (Vicenza), în decorul antic al castelului „Ezzelini”, a reunit zece reuniuni vocale, corala lugojeană „Ion Vidu” fiind, potrivit tradiţiei, unica formaţie străină invitată. Într-o companie selectă (corurile „Bassano”, „Nuovo Armonia”, „Città di Ozieri” ş.a.), camerala română a impresionat prin fidelitatea abordării stilistice a repertoriului renascentist, prin virtuozitatea tehnică în interpretarea opusurilor de inspiraţie folclorică (S. Nicolescu, Gh. Danga) şi, nu în ultimul rând, prin omogenitate timbrală, cultură vocală şi expresivitate. O impresie deosebită asupra melomanilor au produs Hop şi şe de Achim Stoia, Idilă bihoreană de S. Drăgoi şi Chindia de Al. Paşcanu, în care subtilitatea tratării filonului folcloric şi parfumul modal sui-generis au constituit o certă carte de vizită a profilului spiritual românesc. Un aport determinant în succesul coriştilor bănăţeni l-a avut dirijorul Remus Taşcău, un nume consacrat în muzica de factură corală europeană, protagonist în marile competiţii corale din ultimul deceniu: Montreux, Llangollen, Preveza, Karditsa etc. Corul lugojean a concertat şi în localitatea Roncegno, la invitaţia Asociaţiei Corale „San Osvaldo”, în cadrul celei de-a XXX-a ediţii a Festivalului „Rassegna di Canti Popolari e di Montagna”, precum şi în renumita staţiune montană Asiago. În finalul turneului, artiştii lugojeni au participat, cu un microconcert de opusuri religioase şi laice, la mesa oficiată la biserica „San Marco” din Cassola.

O experienţă interesantă, emoţionantă s-a petrecut la mausoleul ridicat pe Muntele Grappa (la o altitudine de 1.775 m), ca omagiu adus eroilor italieni şi celor din Armata Austro-Ungară (între care şi numeroşi români) din prima conflagraţie mondială. Într-un cadru solemn, coriştii români au cinstit memoria legendarului Peter Pan, soldat bănăţean originar din Rusca Montană, combatant în Armata Austro-Ungară, prezentând un program de factură religioasă, la mormântul acestuia, în compania altor trei formaţii corale italiene.

Constantin-T. STAN