Desigur, ca să ajungi să organizezi o aşa gală reuşită, cea mai reuşită de până acum – şi nu e numai părerea mea – trebuie să ai acest microb al muzicii în tine. De aici şi prima întrebare firească:
– De când pasiunea ta pentru muzică?
– Datorită unui pick-up şi fratelui meu, care era cu 10 ani mai mare decât mine şi care a “prins” anii ăia frumoşi ai rock-ului în Timişoara, ca liceean. Aşa am trecut eu, de pe la vreo 7 ani, direct de la discurile cu Harap Alb sau Scufiţa Roşie, la discurile cu Phoenix, Sfinx, Progresiv TM sau FFN. Trebuie să recunosc că trecerea am făcut-o şi prin folk , dar folk-ul ăla care nu prea era pe la radio-urile lui Păunescu, adică prin Baniciu, Sterian, Vintilă sau Alifantis. După Revoluţie, în fiecare duminică ascultam, de la 22, la Radio România Tineret, emisiunea de istorie a rock-ului, a lui Pittiş, cu ajutorul căreia, pot spune, m-am “educat” în tot ce însemna muzica anilor ’50, 60’, ’70 sau ’80, de la Chuck Berry, Beatles, Cream sau Yardbirds, la Pink Floyd, Dire Straits sau Queen. Am avut şi norocul să mă “găsesc” într-un grup de prieteni care asculta muzică bună, grup care a preferat, de prin anii 2000, din păcate pentru mine, din fericire pentru ei, să emigreze în Canada, într-o proporţie de 99%. Ţin să “mulţumesc” şi Televiziunii Române (cea de dinainte de Revoluţie), care m-a “obligat” să mă uit la “sârbi” şi să-i descopăr pe Bajaga, Bjielo Dugme sau Ribljia Corba.
– Se pare că jazzul şi bluesul sunt mai aproape de inima ta. Sau greşesc eu?
– Nu pot spune că îmi plac DOAR acest genuri musicale, îmi place muzica bună, în general. Aşa cum îmi spunea un profesor din liceu: “cu timpul, ascultând tot mai multă muzică bună, toţi ajungem la jazz”. Cred că am ajuns şi eu în faza asta, în care “toţi ajungem”. Jazz-ul e fascinant şi mi-aş dori să mă pot implica cât mai mult în promovarea lui.
– Când ţi-a venit ideea de a face un festival?
Concerte am mai organizat eu în Lugoj, dar ideea de festival a apărut în urma unui concert, din oct. 2008, al lui AG Weinberger, eveniment organizat de către promoter-ul Simona Avram. Atunci am realizat că există public, în Lugoj, doritor de acest gen muzical. Poate, de-a lungul timpului, nu am “rezonat” cu primarul Francisc Boldea în multe privinţe, dar, când a fost vorba de muzică, am fost mereu de aceeaşi parte a baricadei. Astfel, în urma unei discuţii simple, în biroul domniei sale, în noiembrie 2008, am pus bazele primei ediţii de “BluesFest”, unde l-am cooptat, în organizare, ca şi coordonator muzical, pe Bela Kamocsa, membru fondator al Phoenix şi iniţiatorul multor festivaluri de acest gen din ţară. În februarie 2009 a fost prima ediţie (2 zile, cu muzicieni din România, Ungaria şi Serbia) festival prezentat de celebrul Florian Lungu “Moşu”, care ne-a numit, într-un articol dedicat festivalului în presa centrală, “cei trei B, care au speriat vestul (Bela, Boldea, Bercean). Cam aşa a început…
– A câta ediţie a fost aceasta şi cum a fost ea?
Ediţia din acest an e a patra, deşi, aşa cum am mai spus, organizăm festival de blues din 2009. Am hotărât, acum 4 ani, să cumulăm cele două festivaluri anuale, de blues şi jazz, într-o Gală. Aşa am câştigat mai mulţi bani, pe care să-i folosim pentru organizare. Anul acesta, cred eu, a fost una dintre cele mai reuşite ediţii (cam aşa spun toţi cei care au asistat la ea…). Am reuşit să aducem pe scenă pe doi dintre cei mai titraţi chitarişti români ai momentului, Horea Crişovan şi Rareş Totu, şi una dintre cele mai bune voci de jazz şi blues din lume, americanul Dean Bowman. Obişnuiesc să particip cam la toate manifestările de acest gen din România (atât cât îmi permit, că nu-i prea ieftin…) şi aşa i-am ascultat pe Rareş Totu Midnight Sun featuring Dean Bowman, la Gărâna, anul trecut, la festivalul de blues, organizat de Nicu Covaci, şi pe Horea Crişovan (deşi îl ştiam de mulţi, mulţi ani, fiindu-mi coleg de serviciu, în tinereţe, la un post de radio, când, amândurora, ne era şef Marius Giura!), l-am ascultat într-un concert, în 2013, la Filarmonica Banatul din Timişoara, alături de Ilie Stepan şi Mario Florescu. Dacă a fost bine, sau nu, o poate spune publicul, care, din nou, a fost la înălţime. Nu mă aşteptam ca, la final, după trei ore şi jumătate, să fie la fel de numeros, adică SALA PLINĂ! Să ai sala Teatrului plină, de la început până la sfârşit, la o manifestare de blues-jazz, într-un oraş ca Lugojul, este un lucru fantastic! Aşa realizezi că tot efortul are un sens şi îţi doreşti să continui. O şi mai mare bucurie a fost prezenţa, la festival, a omului de televiziune şi radio, scriitorul şi, nu în ultimul rând, criticul muzical, Mimo Obradov, care, pe lângă faptul că a scris o cronică a evenimentului şi l-a prezentat, a mai adus şi o echipă a TVR, pentru realizarea unui reportaj. Sper ca acest gen de manifestări, în Lugoj, să continue, indiferent de persoana care le va organiza. Există un public minunat lugojean şi ar fi păcat să nu i se ofere măcar atât, o Gală de Blues Jazz anuală.
Într-adevăr a fost o reuşită pe toate planurile, fapt pentru care ţin să te felicit şi îţi urez să ai aceeaşi ambiţie şi motivaţie, dar şi sprijin financiar mai consistent, atât din partea celor îndrituiţi să o facă, dar şi din partea unor sponsori mai numeroşi, dar şi mai generoşi, pentru a putea să ataci din nou formula de festival care să dureze 2-3 zile. Pentru că Lugojul şi lugojenii săi o merită cu prisosinţă. N-ar fi rău, să auzim numai de bine!
A consemnat Mircea ANGHEL
Distribuie:
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Lasă un răspuns