Cu sau fără Dragnea, PSD e în cădere liberă înainte de alegeri

Share Button

Condamnat definitiv la închisoare, dar cu suspendare, Liviu Dragnea este invitat să plece. Să demisioneze de la conducerea partidului. Însuşi preşedintele României, Klaus Iohannis îi cere acest lucru. Pe bună dreptate. Dar şi Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor şi al doilea om în PSD, insistă pe această temă. Însă nu pe bună dreptate. Cum este posibil ca aceeaşi solicitare să fie şi corectă şi incorectă, în funcţie de autor?

Nici nu mai contează cum sună statutul PSD. Nici nu prea are însemnătate dacă, în conformitate cu acest statut, poate fi posibil ca un preşedinte al acestui partid să rămână în funcţie, deşi este condamnat definitiv tocmai pentru o infracţiune legată de activitatea sa politică. Este un principiu unanim admis că, într-o asemenea situaţie, persoana în cauză trebuie să elibereze, de îndată, funcţia deţinută. Chiar dacă a fost condamnată pe nedrept.

Evident, atât prima, cât şi a doua sentinţă pronunţate împotriva lui Dragnea sunt extrem de discutabile. Omul a fost condamnat pentru că la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu s-au produs o serie întreagă de nereguli. Pentru care au fost condamnaţi mulţi activişti PSD. Asemenea nereguli există, din nefericire, la toate alegerile. Unele sunt făcute din neglijenţă, altele cu rea-intenţie.

Toate partidele, dacă ar fi cercetate penal, s-ar face vinovate de lucruri asemănătoare. PSD nu face excepţie. Dar procurorii, cât timp Traian Băsescu era preşedinte şi îi manevra, au declanşat această operaţiune pentru a pedepsi partidul care i-a orchestrat suspendarea. Astfel a ajuns Dragnea să fie condamnat. O concluzie simplu de tras, cel puţin în plan psihologic, este că, dacă într-adevăr Liviu Dragnea ar fi orchestrat o operaţiune amplă de fraudare a alegerilor, infracţiunea sa ar fi fost atât de gravă încât era cu neputinţă să primească, nu una, ci două sentinţe doar cu suspendare. Cu atât mai mult cu cât, cea de a doua sentinţă este dată chiar de Livia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cunoscută drept una dintre “cheile” lui Traian Băsescu.

Este posibil ca acest caz penal, Liviu Dragnea, ca şi alte câteva cazuri penale consumate pe parcursul acestui deceniu de “Mani Pulite” românesc să intre în analele justiţiei şi să devină obiect de studiu. Dar asta este una, şi politica făcută corect este alta.

Un om obişnuit ar trebui să se bucure de prezumţia de nevinovăţie. Până la capăt. Şi chiar dincolo de capăt. În cazul unui om obişnuit nu este nimic anormal ca până şi o sentinţa rămasă definitivă să poată fi pusă în discuţie. Şi să fie chiar şi contestată dacă există indicii temeinice în acest sens. Dar nu şi în cazul unui om politic.

Un om politic sau un om de stat trebuie să creeze în jurul său o atmosferă de cinste şi de încredere. Şi de respect deplin al legii. Acest lucru rămâne valabil chiar şi dacă împotriva lui se produce o nedreptate. Un abuz. A fost pe larg dezbătut acest caz şi atunci când s-a pus problema demisiei lui Victor Ponta.

Victor Ponta trebuia să demisioneze, nu profitând de uriaşul scandal generat de tragedia de la Colectiv, ci chiar în momentul în care împotriva lui a fost declanşată o anchetă penală. Şi asta chiar dacă Victor Ponta, după acest aspect, este total nevinovat. Trebuia să o facă pur şi simplu pentru că era premierul unui stat democratic. Al unui stat european. Al unui stat care se autointitulează drept stat de drept.

O acţiune penală desfăşurată împotriva unui prim-ministru, chiar dacă este abuzivă, chiar dacă este sub comandă politică, pune sub semnul întrebării întreaga administraţie publică centrală. Pune sub semnul întrebării credibilitatea Guvernului. Poate genera, nu numai neîncredere, ci şi instabilitate sau chiar haos. De aceea, vinovat sau nevinovat, un înalt funcţionar public aflat în această situaţie trebuie să procedeze bărbăteşte şi să-şi părăsească, de îndată, funcţia.

La fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte un om politic. Am enorme semne de întrebare legate de consistenţa motivelor care au condus la punerea sub urmărire penală a lui Ludovic Orban. Şi nu sunt singurul în această situaţie. Dar nu pot să nu remarc că Ludovic Orban a procedat corect şi, în acest sens, este un exemplu de urmat, demisionând din toate funcţiile deţinute în PNL şi renunţând, de îndată, la candidatura sa. Şi asta după o excepţională carieră politică de peste 20 de ani.

În această situaţie, dar mult mai gravă se află Liviu Dragnea. Condamnat, practic, de două ori la închisoare. Şi cum arătam mai sus, condamnarea este dată în urma activităţii sale politice pe care justiţia a taxat-o drept infracţională. Nu ar trebui să conteze faptul că PSD se află în plină campanie electorală. Nici nu ar avea de ce. Campania poate să continue, bine mersi, cu sau fără Liviu Dragnea. Iar o victorie la locale a PSD, în condiţiile în care Liviu Dragnea eliberează funcţia, ar putea reprezenta o dublă victorie pentru acest partid.

În calitatea pe care o are, de garant al Constituţiei, de preşedinte al României, Klaus Iohannis procedează cât se poate de corect atunci când, interesat de imaginea acestui stat în faţa propriilor cetăţeni şi în faţa lumii, îi solicită lui Liviu Dragnea să demisioneze. Din această perspectivă, Klaus Iohannis este cât se poate de credibil.

La fel cum, aceeaşi solicitare, venită din partea lui Valeriu Zgonea, este lipsită de orice credibilitate. De ce? Din simplul motiv că acesta nu o face pentru că ar avea solide principii de morală sau pentru că ar simţi nevoia să se lupte pentru prestigiu PSD sau pentru prestigiul României, ci, pur şi simplu, pentru că, fiind numărul doi în partid, îi vânează postul lui Dragnea.

Indiferent de ceea ce se întâmplă sau nu se întâmplă în aceste zile, prin faptul că Liviu Dragnea a anunţat, în mod ferm, că rămâne la conducerea PSD, el declanşează o gravă criză în partid. O criză pe termen lung. Care va avea, în timp, costuri extrem de mari. Că aşa stau lucrurile, o dovedeşte faptul că în raport cu un scenariu care putea fi anticipat, cel al condamnării definitive a lui Liviu Dragnea, staff-ul PSD nu s-a întrunit din timp, atunci când ar fi putut sta cu picioarele în apă rece, ci a făcut-o abia cu o zi înainte. Şi într-o manieră precipitată. Şi încărcată de compasiune şi emoţie. Ori, deciziile politice corecte nu se iau niciodată în acest fel.

Sorin ROŞCA STĂNESCU

0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*