Cum aflați online dacă participați la pensiile private Pilonul II

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Cei care nu știu la ce fond merg banii lor de pensie privată (Pilonul II), pentru că nu și-au ales fondul, pot să afle aceste informații folosindu-se de o aplicație pusă la dispoziție de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Aplicația respectivă este de fapt o cerere ce se poate completa online, de la orice dispozitiv care e conectat la internet. Aceasta poate fi găsită aici. În cererea online, solicitanții trebuie să furnizeze prenumele, numele, codul numeric personal, numărul de telefon, adresa de e-mail, precum și intervalul orar în care pot fi contactați. De asemenea, trebuie bifată căsuța în dreptul căreia scrie „Nu sunt robot”, astfel încât sistemul să știe că cerea este trimisă de o persoană reală.

Denumirea fondului la care sunt alocați cetățenii pentru care se plătesc bani de pensie privată poate fi aflată în cel mult zece zile. După completarea solicitării, petenții urmează să fie contactați de societatea la care sunt asigurați. Dacă aceasta nu se întâmplă ei trebuie să revină cu un mesaj electronic la adresa office@asfromania.ro.

ASF a implementat această aplicație după ce a constatat că cea mai mare parte dintre întrebările și solicitările care-i erau adresate de cetățeni cu privire la pensiile private se axau fix pe această necunoscută – unde anume se duc banii celor care au fost repartizați aleatoriu, adică cei care nu și-au ales ei singuri fondul.

„Proiectul, implementat de către specialiștii ASF, vine în întâmpinarea participanților la Pilonul II, ale căror solicitări privind aflarea apartenenței la un fond de pensii administrat privat reprezentau peste 90% din obiectul petițiilor referitoare la sectorul pensiilor private primite de către ASF. Mai mult, în anul 2015 a fost înregistrată pe acest segment o creștere cu aproape 40% a numărului de petiții față de anul anterior (de la 817 la 1.129), formulate în principal de către participanții alocați prin intermediul procesului de repartizare aleatorie la fondurile de pensii. Noua aplicație facilitează eliminarea acestor situații, punând în directă legătură consumatorii și administratorii fondurilor de pensii private care se ocupă de activitatea de gestionare a conturilor personale ale participanților la sistem”, spunea ASF la lansarea aplicației, într-un comunicat de presă.

Despre admin 6576 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.