Cum să aranjezi un dormitor confortabil în cinci pași

Share Button

Dormitorul trebuie să fie un loc de odihnă, și există anumite reguli cum să-i conferi o senzație de calm. Vă prezentăm câteva sfaturi ce nu țin numai de selectarea mobilierului, și sigur le vor fi de folos nu doar acelora care de-abia încep să-și amenajeze dormitorul.

Sursă foto: https://domino.com/galleries

Gândește-te la pat

Mai ales la o saltea de înaltă calitate, unde petreci o treime din timpul propriu. Recomandăm să faci o investiție bună. Experții recomandă pentru cei mai în vârstă să-și aleagă un pat mai înalt, deoarece e mai ușor să te culci și să te ridici de pe el. Dintre materiale, desigur, lemnul natural este cel mai de preferat, însă poți alege și după propriile preferințe, dacă îți place lemnul de culoare mai închisă sau mai deschisă, sau dacă poate preferi paturile tapițate.

Sursă foto: https://cz.pinterest.com

Cum alegem mobila pentru dormitor

Mai puțin poate însemna mai mult. Dacă ai spațiu pentru dulap sau șifonier în altă cameră, mai bine să nu le pui în dormitor. Dar dacă e necesar un dulap in dormitor, uite-te pe FAVI, de unde poți alege modelul potrivit după propriile preferințe. Nouă ne plac dulapurile albe pe care le-am filtrat după criteriul culoare, dar există un filtru și pentru preț, de pildă.

Sursă foto: https://favi.ro/produse/categorie/sifoniere

Alege nuanțele deschise

Sursă foto: https://favi.ro/produse/p/paa52-pat-dublu-alb-tapitat-dormitor-pentru-somn-linistit?v=202911

Fie că este vorba de mobilier sau de accesorii, nuanțele mai deschise sunt binevenite. Inspiră-te din natură  sau optează pentru culoarea albă, pe care o poți revigora întotdeauna cu un accesoriu.

Uită de oglindă sau birou

Pentru dormitor, acest principiu nu funcționează, deoarece este un loc pentru odihnă. Oglinzile la fel. Nu sunt recomandate pentru dormitor. Conform regulilor feng-shui, acestea distrag atenția. Asta este valabil și pentru televizor. Lasă acest spațiu curat. Deasupra patului, pe perete, pune o fotografie sau un tablou. Îți este mai aproape interpretarea realistă sau preferi abstracția?

Sursă foto: https://favi.ro/produse/categorie/tablouri

Nu îngrămădi multe lucruri

Cu cât mai multe lucruri, cu atât mai mult praf. Păstrează cât mai mult spațiu, ca să simți mai multă libertate. În cele din urmă, alege o veioză corespunzătoare, ca să poți citi cartea preferată înainte de culcare.

Sursă foto: https://favi.ro/produse/categorie/lampi-de-masa

 

951

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.