Cupa „G. G. Phoenix” la tenis de câmp, ediția 2018, o competiție pentru copii și juniori

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Sport olimpic din anul 1896la Atenatenisul de câmp este un joc sportiv care se impune prin frumusețea lui. Mișcările sportivilor au grație, ritm, sunt armonioase și precise, în ciuda efortului mare pe care îl depun. Frumusețea sa constă în faptul că este accesibil la orice vârstă, partenerii de joc se pot alege în funcție de preferințe sau nivel de pregătire. Tenisul presupune calități multiple: perspi­cacitate, curaj, concentrare, îndemânare, reflex, viteză, forță, rezistență, capacitate de orientare în spațiu și timp, capacitate de reacție, de percepere a ritmului, de echilibru.

Vineri, 7 iulie 2018, începând cu ora 18, la Baza de tenis de câmp situată pe Insula Cotu-Mic, a avut loc Cupa „G. G. Phoenix” la tenis de câmp – ediția 2018, o competiție pentru copii și juniori, organizatorul competiției fiind Gigi Cernea, administratorul acestei baze sportive.

Competiția s-a desfășurat pe categorii de vârstă, cea mai tânără competitoare fiind Iris Lupulescu, în vârstă de doar 4 ani, urmată de Riana Păun.

La categoria Copii – Tinere speranțe, au participat: Robert Stancu și Ianis Bobic.

La categoria Copii (până la 8 ani), au participat: Hannah Bot (locul I), urmată de Mirabela Stanciu, Raisa Manzur și Amelia Gongola.

La categoria Juniori (până la 10 ani), au participat: Ariana Sîrbu (locul I), urmată de Ana Dudaș și Luiza Hațegan.

La categoria Juniori (până la 12 ani), au participat: Robert Lupulescu (locul I), urmat de Bianca Voinescu, Andrei Drăgoi și Patricia Sohorca.

La categoria Cadeți (până la 14 ani), au participat: Andrei Cădariu (locul I), urmat de David Popescu și Bogdan Dumitru.

Pentru cei ce doresc să facă mișcare, Baza de tenis de pe Insula Cotu-Mic a fost deschisă iubitorilor acestui sport încă din anul 1994 de către Gigi Cernea, instructor de tenis de câmp (fost jucător de tenis de câmp și de tenis de masă) venit din București, care oferă spre închiriere zilnic, între orele 9-24, cinci terenuri de tenis de câmp întreținute impecabil, din care unul are și  nocturnă, toate terenurile amenajate având suprafețe de joc din clay-court, ca și terenurile de competiție internațională (cum este și cel de la Paris – Roland Garros).

La această bază sportivă, se organizează cursuri de inițiere în tenis de câmp pentru copii, începând cu vârsta de patru ani. Se asigură gratuit rachete de tenis de câmp și mingi începătorilor. Majoritatea persoanelor care frecventează această bază sportivă practică tenisul de câmp de trei ori pe săptămână, unii pentru performanță, alții de plăcere.

Această bază sportivă a fost refăcută de două ori până acum, prima dată în anul 2000, apoi în 2005, în urma inundațiilor, când a fost distrusă aproape în totalitate și apoi „a renăscut din proprie cenușă, ca legendara Pasăre Phoenix” –  așa cum declară, cu mândrie, Gigi Cernea.

Baza sportivă este înconjurată de o oază de verdeață cu spații foarte frumos amenajate, cu brazi impunători, tufe și alte plante ornamentale, un iaz cu peşti şi nuferi, într-un decor superb, având și o terasă frumos amenajată, la care se pot servi băuturi răcoritoare,

În perioada 10 – 15 septembrie 2018, la Baza de tenis de câmp situată pe Insula Cotu-Mic va avea loc „Cupa Werzalit” la tenis de câmp, ediția a XIII-a – 2018.

Estera CIMPONERIU

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.