Daniel Rogobete, la „izvoarele” lui Aikido Aikikai

Share Button

Daniel Rogobete s-a îndrăgostit de două ori în viaţa sa. Iremediabil. Toate acestea s-au petrecut în anii studenţiei. Prima dată, de Maria (Mia), care i-a devenit soţie, iar a doua oară, de aikido aikikai, după ce a cochetat puţin timp cu karatele. Şi de atunci aşa rămas. Îndrăgostit până „peste maluri” de ambele, acestea devenind raţiunea sa de a fi. Majoritatea timpului liber îl dedică acestei ramuri a artelor marţiale, aikido aikikai. Şi uite-aşa, trecut-au anii….

De 25 practicant şi de nouă de când a înfiinţat la Lugoj, unde este trăitor, Clubul Wago – Kan, unde el este senseiul (învăţătorul), fiind deţinătorul centurii negre 4 DAN. La capitolul realizări, pentru a fi complet, mai trebuia adăugat un punct, care până acum părea un vis, dar care în această toamnă a devenit realitate. A pus piciorul pe pământul natal al aikido aikikai! Şi pentru senseiul nostru „niciodată toamna nu fu mai frumoasă…”. Împreună cu o mică delegaţie de români, a reuşit să ajungă la „izvoarele“ lui aikido aikikai. O să vă spun doar câteva lucruri, aflate de la Daniel, ştiut fiind faptul că o poză spune mai mult decât o mie de cuvinte, lăsând loc pentru mai multe imagini.

Deplasarea a fost lungă, puţin cam obositoare (12 ore de zbor cu avionul), costul fiind din bugetul propriu (vreo 2.000 de euro), „dar când e vorba de aikido, nimic nu este prea scump”, ne-a mărturisit senseiul Daniel Rogobete. Şi nu avem niciun motiv să nu-l credem. Tokio este un megalopolis, iar locuitorii lui sunt primitori, prietenoşi, comunica-tivi şi foarte disciplinaţi, de un ci-vism rar întâlnit. De exemplu, în Tokio nu există niciun coş de gunoi, dar nici vreo hârtie aruncată pe jos. Toată lumea duce resturile acasă, unde le depune la pubele. Drumurile lor par rupte dintr-un film SF. Autostăzi urbane pe trei nivele!? Ale noastre sunt la…pământ. Au un grad de automatizare ieşit din comun. Într-una din zile, împreună cu un prieten, a vizitat Insula Odaiba, o insulă artificială, care înconjoară Tokio.

S-au urcat în trenul Yurikamome (în traducere pescăruşul cu cap negru) care dă în-conjur oraşului ştiinţifico-fantastic, de data aceasta, Tokio. S-au nimerit a sta imediat înapoia „locomotivei” şi tare s-au mai minunat atunci când au observat că lipsesc cei doi mecanici (mecanicul şi ajutorul său, ca la noi, la… nimeni) pentru că este condus de un…. computer. Cel mai mult le-a plăcut „Podul Curcubeului”, un „po-deţ” ceva mai mare ca „Podul de Fier”, unul peste ocean. Deosebirea constă în faptul că iluminatul lui este gratuit, făcându-se cu corpuri de iluminat care se încarcă ziua, de la nişte baterii solare. Au italienii o vorbă: Vedi Napoli, e poi mori (să vezi Napoli, apoi să mori). Se pare că pentru Daniel Rogobete acest proverb a suferit o mică modificare. Să vezi Tokio, apoi să mori.

Mircea ANGHEL

833

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.