De-a Baba Oarba şi De-a v-aţi ascunselea

După o prea lungă vară fierbinte, timp în care aleşii neamului şi-au cheltuit zilele de prea multă vacanţă, prin cele depărtări (străinătăţuri), nu de puţine ori, sau mai bine zis, de cele mai multe ori, exotice, odată cu venirea toamnei s-au (re)întors pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, mai exact în Românica lor cea dragă, unde să se trateze de boli prin papa foarte bun şi foarte ieftin de la bufetul din incinta Casei Poporului (eu am rămas la vechea denumire, e parcă mai cool) şi prin somnoterapie, pentru a-şi reface energiile atât de necesare pentru obţinerea unei şpăgi consistente, a unui schimb de terenuri, a unei împroprietăriri sau retrocedări ilegale, de moştenire a vreunei mătuşi, de trucarea unei licitaţii, de şmenuit nişte bani de pe la o Uniune Europeană, oferiţi de aceasta pentru construire de autostrăzi, sau pentru te miri ce şi multe alte inginerii financiare, sau evaziuni fiscale.

Românul a fost totdeauna frate bun cu codrul. Acum când codrul a sucombat, românul are o soră bună, corupţia. Ce mai contează că ea a devenit endemică? Contribuabilul, sau electorul cinstit este scuipat în faţă cu coji de promisiuni, în numele unei fericiri mereu viitoare, iar ei, aleşii neamului prost, constituiţi în cohorte de „burtă-verde” sau „neica-nimeni”, defilează pe bulevardul democraţiei originale cu buzunarele pline de salarii sau alte venituri la fel de nesimţite precum le este propria lor persoană.

Degeaba electorul speră că închinându-se uneia legată la ochi şi cu balanţă în mână se va face vreodată dreptate! Ce să mai vrei de la o babă oarbă şi surdă? Şi uite-aşa majoritatea prostimii se joacă „De-a Baba Oarba”, pentru că acei care ar trebui luaţi în balanţă, se joacă cu ea De-a v-aţi ascunselea. Să avem răbdare până la Judecata de Apoi? Nu-i cam mult? Dumnezeu mai ştie! Sau poate nici El.

Mircea ANGHEL