De doi bani speranţă. Un editorial de Mircea Anghel

Share Button

După aproape 26 de ani de vagabondaj prin spaţiul carpato-danubiano-pontic – sau dacă vreţi – mioritic, neocomunismul, prin „versuri de partid şi de stat” (a se citi baliverne electorale), ne-a readus acolo unde am fost, în „iepoca de aur” a multpreaciuruitului, adică pe culmile disperării.

Un ghiveci călugăresc indigest preparat din partidul mamut, partidul balama, partidul amant, partidul moluscă, partidul apendice, partidul cameleon, de (dez)orientare fie de cea, fie de hăis, de centru, de centru cea, de centru hăis, s-a dovedit a fi în cele din urmă un partid-plagiat al Partidului Comunist Român.

De fapt un bordel politic unde se practică prostituţia la vedere. Bulendre, flenduri, boarfe, cocote, curve, târfe, desfrânate, depravate, destrăbălate, matracuci, scursori, târâturi (muţumescu-Ţi Ţie Doamne, pentu bogăţia semantică ce ai dat-o limbii române!) şi-au dat mâna peste ţară, peste munţi, peste câmpii, pe unde mai sunt încă români vii, şi s-au apucat de evaziuni fiscale, şmenuri, tunuri, ţepe,”comisioane”, şpăgi, mite, deturnări de fonduri, fraude la drumul mare, îmbolnăvind biata gintă latină de cancer la buzuanre, furându-i chiar ultimele vise şi speranţe.

Acum, că tot s-a defectat calendarul Maya şi am scăpat deocamdată spectrul Apoclipsei, mă rog ţie Doamne dă-le multă sănătate ocupanţilor Beciului domnesc, pentru a-şi putea plăti gigantica notă de plată, cu multe zile şi nopţi răcoroase petrecute acolo (lov-i-ar DNA-ul, să-i lovească! şi pe escrocii rămaşi încă în liberate!), iar nouă, celor mulţi şi obidiţi, puterea de a ne cheltui ultimii doi bănuţi, rămaşi în buzunarul nostru unde seceră vântul sălbatic, pe niscai speranţă. De doi bani speranţă.

Mircea ANGHELmircea

231

Be the first to comment

Lasă un răspuns