Din nou în voleiul mare!

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Campionatul primei ligi la volei feminin se reia la finalul săptămânii. După jocurile etapei a şaptea din Play-Off problema titlului naţional este în mare proporţie rezolvată, echipa reprezentând Capitala, C.S.M. Bucureşti, decontând prin performanţa maximă marile investiţii realizate în lot în această ediţie de campionat.

Acest lucru în timp ce viitoarea vicecampioană a României (grupare ce mai are şansa de a se impune în turneul final al Cupei României, la care vor participa chiar primele patru clasate în acest moment şi va avea loc la Bacău în perioada 28-29 aprilie), C.S.M. Volei Alba Blaj, se pregăteşte a lua parte la Champions League Final Four, turneu final al celei mai importante competiţii europene ce se va disputa în Sala Polivalentă din Bucureşti între  5 şi 6 mai. Competiţie pentru care clubul ardelean a achiziţionat în ultimele săptămâni trei voleibaliste de mare valoare, ce s-au alăturat în pregătiri lotului actual şi vor evolua în cele două meciuri de la Bucureşti (semifinala cu Galatasaray Istanbul şi, după caz, finala mare sau mică) pentru a oferi şansa unei performanţe cât mai serioase. Este vorba de libero-ul turc Melisa Memiş, extrema Tijana Malesevici şi centrul Nataşa Krsmanovici, două internaționale din Serbia.

C.S.M. Lugoj susţine prima partidă după minivacanţa competiţională prilejuită de Sărbătorile Pascale în faţa propriilor suporteri  sâmbătă, 14 aprilie, de la orele 18.30, la Sala Sporturilor, când va da replica tocmai actualei campioane, C.S.M. Volei Alba Blaj. Un joc în care puteţi urmări echipa lugojeană în faţa unui grup de sportive de mare valoare internaţională, ce au lansat în 2018 Blajul în marea familie a voleiului continental.

Formaţii:

C.S.M. Lugoj:

Gabriela Bălae, Aleksandra Cveticanin, Alexandra Pintea, Nina Jakic, Daiana Roman, Svitlana Shvanska, Adriana Rotaru, Natalia Preda, Alexandra Panţiru, Bianca Albăstroiu.

Antrenori: Valerijan Luka, Ugljesa Segrt

C.S.M. Volei Alba Blaj:

Adina Salaoru, Mariana Aquino, Slavina Koleva, Ana Cleger, Petya Barakova, Lenna Moellers, Nneka Onyejekwe, Aleksandra Crncevic, Lynda Morales, Ramona Rus, Selime Ilyasoglu, Andreea Tamaş.

Antrenori: Darko Zakoc, Stevan Ljubicic

Arbitrii partidei: Darius Meşca, Marius Ştefurac (ambii Ploieşti). Obs. FRV: Traian Marinescu (Bucureşti).

Clasament actual:  1. C.S.M. Bucureşti 67 p., 2. C.S.M. Volei Alba Blaj 62 p.  3. C.S.U. Ştiinţa Bacău 50 p., 4. C.S.M. Târgovişte 49 p., 5. A.C.S. Agroland Timişoara 44 p.,  6. C.S.M. Lugoj 20 p.

Realizări personale importante pentru două dintre voleibalistele Lugojului, ce se situează pe poziţii excelente în topurile realizate de F.R.V. în ansamblul  Diviziei A 1:

Nina Jakic ocupă locul 1 cu cele mai multe blocaje cu punct – 63, urmată de Roxana Faleş – 56, Nneka  Onyejekwe – 54 , Ana Otasevic, Roxana Bacşiş şi Nicole Koolhaas – toate trei cu 50.

Gabriela Bălae se află pe locul cinci în ierarhia realizatoarelor cu 299 de puncte, după Roxana Bacşiş – 376, spaniola Milagros Collar- 370,  Ioana Baciu – 338 şi cubaneza Ana Cleger – 316 !

În topul aşilor din serviciu realizaţi în ediţia actuală de campionat conduce Andreea Petra (Agroland) cu 48 de reuşite, urmată de Gabriela Bălae şi Nina Jakic – Lugoj, ambele 39, Erin Fairs (Târgovişte) – 36, pe locul cinci situându-se Ariana Pîrv – 33 (Agroland).

Vă aşteptăm la sală în week-end!

Fiţi, aşadar, în continuare alături de grupul C.S.M. Lugoj – volei !

Dan H. BRUDIU

                                                                                                     

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.