Din țaitungul de altădată

Share Button

Rai maghiar – bravos!

Știam până acum numai atât că frații maghiari au un Dumnezeu al lor separat, cu Raiul însă ne mai țineam în parte. De acum s-a mântuit și cu aceasta. „Bud. Hírlap” a descoperit că maghiarii au un Rai aparte. Descoperirea a făcut-o din incidentul morții gornistului lui Klapka, care a murit zilele trecute. Panegiricul bătrânului erou de la ’48, „Bud. Hírlap” îl încheie astfel: „Și în Raiul maghiar, bătrânul (gornistul) va raporta, desigur, generalului său că n-a pierit încă Ungaria”. Ne scoatem pălăria și transpunem felicitările și urările de bine. („Drapelul”, XI, 14, 1911, 3)

Roadele maghiarizării numirilor

Roadele maghiarizării numirilor de comune se arată deja. Corespondentul nostru din Eșelnița ne comunică cum că Eșelnița a fost schimbată în Dunaorbágy, și românii s-au grăbit să o reboteze. Și știți cum? Când îi văd pe eșelnițeni, le strigă: „Iacă «tunăorbeții»!” Despărțite aceste cuvinte, înseamnă că „tună orbeții”. Locuitorii consideră aceste vorbe ca mare ofensă. Poftim ispravă. („Drapelul”, XI, 29, 1911, 3)

Curse de automobil în Lugoj

La rapida modernizare a orașului nostru, Lugoj, se adaugă în curând o nuanță nouă. O firmă din Pesta va institui în curând curse de automobil atât pentru interiorul orașului, cât și pentru provință. Cursele se vor începe cu două cară cu câte șase locuri. Prețul va fi minimal. Prin introducerea noilor vehicule, vor fi rău scurtați birjarii noștri. Dar timpul nu privește în lături, ci înainte. („Drapelul”, XI, 37, 1911, 3)

Lojă francmasonă în Lugoj

Marți s-a inaugurat cu mare solemnitate, în Lugoj, loja francmasonă „Del” (Sud), în care scop au venit anume la Lugoj marele măestru al Lojei Simbolice Francmasone din Budapesta, profesorul de universitate dr. Árpád Bokai, precum și alți conducători ai mișcării francmasone din Ungaria. Loja din chestie există în orășelul nostru deja de mai mulți ani, dar de abia acum s-a inaugurat după toate ceremoniile mistice secrete ale acestei asocieri anacroniste. După cât cunoaștem noi împrejurările, nu-i putem prezice vreun viitor mai strălucit. Ca orice lucru nou și permis, îi atrage deocamdată pe apaticii noștri concetățeni, până ce se va îneca în plictiseala ce caracterizează toate avânturile de ceastă natură de pe la noi. N-avem deci motiv a ne speria că se va scoate lumea din țâțâni. („Drapelul”, XI, 38, 1911, 3)

După 4.000 de ani

Evreii se pot bucura. Guvernul englez l-a numit la postul de viceguvernator al Egipetului pe un evreu, Sir James Karner. Faptul constituie o importanță prin aceea că, de 4.000 de ani, acesta este al doilea caz ca un evreu să ajungă în fruntea trebilor din Egipt. Cel dintâi evreu a fost atotputernicul ministru al lui Faraon, Iosif, feciorul lui Iacob. Și de atunci și până acum, de la un evreu la altul, au trecut 4.000 de ani. („Drapelul”, XI, 45, 1911, 3)

Tricolorul face parte din portul românesc!

„Tribuna” scrie: „În unul din numerii trecuți am înregistrat un nou caz de volnicie jandarmerească, întâmplată în Câmpeni, unde jandarmii au rupt cocardele tricolore de pe hainele mai multor românce. Din Budapesta, primim azi, pe telefon, știrea că, în urma acestui articol al «Tribunei», ministrul de Interne a ordonat cea mai severă anchetă. Interogându-se mai mulți martori, s-a constatat că cele scrise de noi corespund adevărului. În urma acestei anchete, jandarmii care au săvârșit brutalitatea aceasta neomenească au fost pedepsiți, iar ministerul de Interne a adresat un ordin confidențial tuturor posturilor de jandarmi, oprindu-i să se atingă pe viitor de cocardele tricolore românești aflătoare pe hainele femeilor, fiindcă aceste cocarde fac parte din portul național românesc. Ar fi o minune!” („Drapelul”, XI, 48, 1911, 3)

Suntem neam cu maghiarii

Aceasta cearcă a o dovedi, în coloanele ziarului „Magyarország”, un anumit dr. Stefan Szöllösy. Zice că suntem și noi, și maghiarii din una și aceeași tulpină, și împrejurările ne-au depărtat. Zice că dacii au fost sciți, și ungurilor li s-a zis că sunt sciți, ergo suntem neamuri. Vorba ăluia: „Scroafa noastră în paiele vecinului”! („Drapelul”, XI, 67, 1911, 3)

_____

Ce fac „domnii” maghiari în America

Primașul de lăutari Jónás Jancsi din Cinci Biserici (Pécs), care dă acum cu taraful său concerte în America, a scris acasă o epistolă interesantă, în care își spune pățaniile și impresiunile. Acolo unde el dă seară de seară concert, în Restaurantul „Little Hungary”, se află 30 de chelneri, între care 10-12 maghiari care au nume foarte cunoscute. Între băieții de vin se află fostul locotenent de husari Bela Tarnócsay, mai departe fostul avocat dr. Klein, unul Szalai, fost procuror, fostul pretor Pókay, un fost sublocotenent de husari Karlovszky, un descendent al familiei de bocotani din Bacica, Lazarovics, fostul pronotar Tallián și alții. Acești domni spală tăiere, freacă podini, destupă butoaie de bere și vin și – precum spune cu mândrie Jónás Jancsi – duc broanca și țimbala țiganilor în cafenea și sus în sala de mâncare. („Drapelul”, IV, 111, 1904, 3)

Sf. Fecioară Maria în haine maghiare

Șoviniștii voiesc să maghiarizeze și sfinții. Canonicul din Strigoniu, Pór Ferencz, face începutul. El a comandat la un sculptor, pe spesele sale, statuia Sf. Fecioare Maria, dar i-a poruncit să o facă în haine maghiare, cu coroana Ungariei pe cap și cu Iisus în brațe. Motivul hainelor maghiare este că Sf. Fecioară Maria e patroana Ungariei și că Maria și Iisus sunt maghiari în fantazia poporului maghiar. Iată până la ce stadiu a ajuns boala șovinismului. („Drapelul”, IV, 120, 1904, 3)

Un prieten sincer al românilor

În Budapesta se țin de câtva timp conferințe despre chestiunea românilor din Ungaria, aranjate de Societatea „M.O. Szövetség”. Mai la toate conferințele aceste se vede neorientarea și șovinismul. Rar afli și câte un conferențiar care-i cunoaște ceva mai bine pe români și ia cuvântul contra maghiarizării și pentru drepturile românilor. Unul din acești „corbi albi” e dl Solymosi Elek, care în conferința sa de la 26 noiembrie n. a zis între altele: „Eu i-am iubit totdeauna pe români, și iubirea mea a fost sinceră. La 1848, un țăran maghiar a vrut să-l omoare pe tata, dar l-a scăpat de la moarte un român, Tudor Ciungan, căruia tata nu-i făcuse niciun bine. I-am iubit totdeauna pe români, fiindcă m-am convins că românii sunt extraordinar de cinstiți și de o modestie de necrezut. I-am strâns pe români totdeauna la pieptul meu, fiindcă eram convins că românii, ca element alcătuitor de stat, sunt cei mai buni din lume”. Dl Solymosi îi critică pe acei șoviniști care propagă ură și dispreț față de români și arată că, după lege, românii încă au dreptul să ocupe înalte funcțiuni la administrație și justiție, să fie și români fișpani și viceșpani, dar constată că în întreaga țară nu e niciun fișpan, ba niciun viceșpan român. Dl Solymosi face propunerea să se înceapă apropierea dintre români și maghiari mai întâi pe teren social, prin baluri și concerte. („Drapelul”, IV, 135, 1904, 3)

Ezamen estetic

Corul Vocal al Plugarilor din Chizătău a dat un ezamen în 10/22 aprilie, adecă în dumineca Floriilor, care ezamen în tot anul se ţine în aceeaşi duminecă, conform regulamentului, în alianţia lor. Ezamenul a succes în mod foarte sublim, cât în cântare, atât şi în esplicarea notelor, având participanţi pe reverendissimul domn Gheorghe Crăciunescu, protopop din Belinţ, Georgiu Ardelean, advocat şi instructor de muzică vocală din Timişoara, onorata antistia [primăria] com. din loc, domnii preoţi locali, ca conducătorii şi instruatorii corului. Toţi privitorii au rămas încântaţi de rezultatul acestui ezamen. Scopul cel mai de căpetenie al corului a fost şi este a se dezvolta membrii corului pe terenul culturei, procurându-şi foi, cărţi de cetit şi ţinând, în dumineci şi sărbători, lectură şi conversaţiune, căci numai prin aceea poate arăta şi românul plugar capabilitatea dânsului. Primească deci onoraţii domni, cari au binevoit a cerceta acel ezamen, profunda noastră mulţămire. Deie atotcreatorul ca toţi confraţii noştri să înfiinţeze astfel de reuniuni, căci noi de zeci de ani cultivăm pre a noastră, şi de-abia acum a scăpărat o mică, dar sublimă scânteie de naţionalism din ea. Chizătău, în 15 aprilie n. 1883. Achim Şuman, m.p., corist. („Luminătoriul”, Timișoara, IV, 32, 1883)

Încă un logojan doctor în medicină

Aflăm cu bucurie că fiul cel mai mic al dlui profesor Virgil Simonescu, Leon Simonescu, a fost promovat doctor al Facultății de Medicină din Paris. Dl dr. Leon Simonescu și-a făcut studiile de specialitate la cele mai vestite facultăți ale Franței: Strasbourg, Montpellier, Paris. Dl prof. Simonescu și dna pot să fie fericiți că jertfele făcute pentru educația și pregătirea fiilor lor n-au fost zadarnice, căci primul este cel dintâi logojan doctor în chimie, iar acum și al doilea, doctor în medicină. Luăm și noi parte la bucuria familiei, felicitându-l călduros pe dl Leon Simonescu, noul doctor de Paris. („Acțiunea”, Lugoj, III, 28, 1936, 3)

Friptură de „berbece” și de „iepure”

De câtva timp, se plângeau mulți la poliția din Budapesta că au pierdut câini scumpi și bine nutriți. Poliția a pornit cercetare și a aflat un abator în toată regula, unde se tăiau câini și mâțe, și carnea lor se vindea la oameni săraci și birturi mai mici sub denumirea de carne de berbec și de iepure. Abatorul se afla la locuința zilierului Iosif Medek. Pe acesta l-a prins miercuri poliția chiar când trăgea pielea unui cățeluș scump și gras. La foc în frigare era o bucată mare de carne de mâță. Medek a scăpat cu fuga. Amanta lui a spus poliției că Medek a ucis până acum vreo 60 de câini și 30 de mâțe. Carnea o ducea friptă gata din casă în casă la oameni săraci și o vindea, și anume carnea de câine sub numele de friptură de berbec, iar cea de pisică sub numele de friptură de iepure, câștigând astfel mulți bani. („Drapelul”, III, 108, 1903, 3)

Fotbal la Lugoj în anul 1912

„Vinerea trecută, în ziua sărbătorii Sf. Petru și Pavel, o modestă ceată de tineri români lugojeni a inaugurat aerodromul pe care va zbura duminică Vlaicu, prin un început de viață sportivă. Pentru prima oară s-a jucat în Lugoj, din partea societății noastre, fotbal, jocul de minge care la popoarele mai avansate în mentalitate sportivă este obiectul celei mai intensive preocupări. Acum tocmai își măsoară capacitățile istețimii și ale forței la Olimpiada de la Stockholm toate gintele lumii și bate la ochi că acolo, unde până și negrii de la Ecuator, precum și indienii preriilor bat la recorduri și trec învingători către țintă, acolo românimea nu a putut fi nici măcar reprezentată. În situația aceasta, ne place a vedea că amintitul început pe terenul acesta, eminamente modern și sănătos, este baza unei mentalități sportive ce stăpânește astăzi toate popoarele mai avansate din Apus” („Drapelul”, Lugoj, XII, 76, 1912, 3).

Concert

Societatea Filarmonică a orașului nostru – care a fost reorganizată numai de câteva săptămâni – a dat, sâmbătă, 19 aprilie a.c., în sala Teatrului Comunal, un concert, care a reușit foarte bine atât moralicește, cât și materialicește. În prima parte a programului au fost executate Uvertura „Egmont” de Beethoven, Simfonia „Jupiter” de Mozart și Serenada (numai pentru instrumente de arcuș) de Volkmann, dirijate strălucit de maestrul dr. Iosif Willer, noul director muzical al Societății, care, după 20 de ani, a luat iarăși în mână bagheta sa de dirijor. Dr. Willer este recunoscut ca unul din cei mai buni muzikus nu numai în orașul nostru, ci și în tot Banatul și Ardealul. În partea a doua a programului, dirijat de ambițiosul dirijor, cu mare temperament, maior Gh. Dimitriu, au fost executate Capriciu italian de Ceaikovski, Povestiri din pădurea vieneză de Johann Strauss și uvertura la opera Freischütz de Weber. Meritul acestui bine reușit concert este, pe lângă dirijori și orchestră, și al conducerii Societății, în frunte cu președinții ei, dl avocat Aurel Lascu, primarul orașului, și dr. A. C. Vasilie, secretarul general al Primăriei. („Răsunetul”, XXVI, 17, 1947, 3)

*

O tempora! Ce repertorii, ce dirijori la pupitrul Filarmonicii lugojene! Își va asuma cineva, în viitorul apropiat, reînființarea la Lugoj a Societății Filarmonice, care, pe vremuri, se străduia să țină pasul cu Orchestra Societății „Amicii Muzicii” din Timișoara, precursoarea actualei Filarmonici? Dar nu oricum, după ureche, ci consultându-se cu pricepuții în domeniu, într-o tardivă încercare de a promova cultural, cu profesionalism, urbea noastră.

21 iulie 1912: zborul lui Aurel Vlaicu la Lugoj

Vlaicu mai rotește o dată ochii peste toate încheieturile mașinii și se așază apoi liniștit în nacelă. Ion desface drapelul tricolor din capul aparatului, învârte de două ori elicea de dinainte, în pocnete benzina se aprinde, elicele pornesc a se învârti nebune, Vlaicu rostește comanda, flăcăii dau drumul bălaurului, care pornește apoi, într-o clipă, ușor, fără nicio întârziere sau zvâcnire, aleargă pe roțile sale subțirele ca picioarele păsărilor abia vreo 15 m și deodată se ridică de la pământ sub un unghi de 30 de grade, înălțându-se lin, sigur și ușor, ca o pasăre, însoțit de privirile scăldate în lacrimi și de uralele privitorilor extaziați. Dincolo de hangar, o cotește la spatele publicului, spre biserica grofului din Dealul Viilor, ocolind-o pe aceasta ca să-l vadă și cei adunați acolo fără să fi plătit taxă de intrare. De acolo se avântă spre oraș la publicul îngrămădit pe drumul Tapiei, ia linia Timișului și iese de-a lungul lui de cealaltă parte a orașului, spre Coștei. Ocolește în numeroase cercuri, cu întoarceri îndrăznețe, câmpul liber din fața publicului. Țâșnește sus la 400 m, și de acolo, în mișcare șerpie, își pleacă de trei ori mașina înainte în semn de salutare a publicului, care izbucnește în urale vijelioase. Ajuns în apropierea Timișului, trece peste turnul bisericii din Lugojel, spre Cliciova. Acum abia se mai vede în depărtarea zării. Luând ca direcție creasta dealului, înaintează de-a lungul ei, țâșnește apoi la vale spre public, care-l primește cu urale fără sfârșit. Vlaicu salută, execută iarăși câteva viraje, al căror maestru neîntrecut este, zboară când în plină viteză, când încet de tot, aici se înalță, aici se coboară, se întoarce roată, zboară culcat pe o lature, o ia apoi peste hangar spre Hezeriș, ca să treacă peste șirul vilelor frumoase de la poarta Dealului Viilor, se pierde departe peste Sâlha și Coștei, întoarce peste barăcile militare, se coboară tot mai jos, până ce ajunge la fața pământului și aterizează lin, frumos, fără nicio zvâcnire și accident, pe locul ce singur și-l alesese înainte de ascensiune, după un zbor de 41 de minute, atingând 400 de metri înălțime și parcurgând o cale de 75 de km.

În mijlocul entuziasmului general, fetița drăgălașă a advocatului dr. G. Dobrin, Eleunuța, îmbrăcată într-un mândru costum național, predă celebrului aviator o cunună de lauri de argint, purtând inscripția: „Lui Vlaicu, cuceritorul văzduhului, Femeile Române din Lugoj. 1912”. („Drapelul”, XII, 79, 10/23 iulie 1912, p. 2)

Curcubeul și ideea de stat maghiar

Vineri, la orele 7 seara, muzica militară a concertat înaintea Primăriei din Arad. Ieșise multă lume să ia puțin aer. Deodată, începu să cearnă o ploiță fină, și nu mult după aceea apăru pe bolta cerească un curcubeu de o rară frumusețe. Un grup de români îl zări, și unul dintre ei vorbea de asemănarea curcubeului cu tricolorul românesc. Câțiva unguri îl aud și răspund că, dimpotrivă, ochiul ager poate observa o asemănare mare cu drapelul unguresc. Pe tema aceasta se iscă o ceartă care luă proporții îngrijorătoare, când apăru apărătorul „ideii” în persoana unui polițist și întrebă care-i pricina certei. Aflând cauza, privi și el în sus, și acum parcă strălucirea coloraturii curcubeului era mai puternică și mai intensivă, reliefând mai puternic culorile românești, atât de drăguțe porodițelor șoviniste. Polițistul era cam miop și, înfuriat, se grăbi după o scară ca să urce acoperișul, să vadă dacă n-au aranjat cumva vreo demonstrație împotriva „ideii”. Dar când ajunse sărmanul sus, rupt, ostenit și de abia mai răsuflând, un nor negru împânzi bolta cerească și salvă statul maghiar de primejdie. Norului, din partea compatrioților noștri, mare mulțumită! („Drapelul”, XII, 65, 1912, 3)

Procesul coriștilor din Caransebeș

Cu ocaziunea jubileului de 25 de ani de preoție a protopopului A. Ghidiu din Caransebeș, corul a cântat mai multe cântări românești, între care și Dorul înstrăinatului de Vidu. Procurorul a aflat în această cântare preamărirea României și agitație contra maghiarilor și a intentat proces contra coriștilor. Tribunalul din Caransebeș i-a achitat. Tabla regească din Timișoara însă i-a condamnat pe cinci dintre coriști la câte 14 zile închisoare, și anume pe A. Alionte, P. Herțilă, D. Baba, G. Bona și D. Dona. Curia însă a schimbat sentința Tablei și i-a achitat definitiv. Apărător a fost adv. Dr. P. Cioban din Timișoara („Drapelul”, VIII, 17, 1908, 3).

*

Iată că justiția funcționa uneori în Statul Ungar, atunci când magistrații nu urmau anumite directive politice cu iz naționalist!

Evreii în armată

Legea pentru înființarea armatei permanente în România și reducerea serviciului militar de la 3 la 2 ani s-a primit în Camera Română cu unanimitate și cu mare însuflețire. Toate partidele au declarat că sprijinesc totul ce se face pentru întărirea și îmbunătățirea armatei române. S-a început apoi dezbaterea specială. La articolul 1, care zice: „Toți locuitorii României vor face serviciu militar”, a luat cuvântul marele naționalist N. Iorga, zicând în rezumat următoarele: „Dacă dl Sturdza vrea în armată o frăție de cruce, aceasta nu se poate face cu evrei în oaste. […] Nu se poate să avem conducători, caporali, sergenți și ofițeri evrei. N-au niciun talent pentru armată […]”. Dl prim-ministru Sturdza răspunde că „dl Iorga vorbește fără răspundere și exagerează lucrurile”. Dl Iorga strigă: „Nu înțeleg să fiu insultat” și părăsește ședința. Dl Sturdza: „Domnul acesta trăiește în grandomanie și vorbește nemăsurat. Domnia Sa n-are dreptul să dea lecții guvernului. Nu e acum la ordinea zilei chestiunea evreiască. Nu putem suferi să ne vină dl Iorga cu pericole imaginare […]” („Drapelul”, VIII, 30, 1908, 2).

*

Și în Banat, și în Regatul Român, accentele xenofobe se manifestau cu aceeași intensitate în prima decadă a secolului XX. În multe situații însă, rațiunea și bunul-simț izbândeau.

175 de ani de la catastrofalul incendiu din 8/21 iulie 1842

În marele incendiu din 8/21 iulie 1842 (de Sfântul Martir Procopie), cu care Cel Preasfânt a pedepsit Lugojul, au fost mistuite de flăcări sute de imobile, între care şi cele două biserici ortodoxe române (vechea biserică „Sf. Nicolae” şi biserica cu două turnuri cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”), capela greco-catolică din casa parohului Ştefan Berceanu și sinagoga (edificată în anul 1793). Focul s-a pornit din casa senatorului-neguţător George Ilie, extinzându-se asupra pieţei, a vechii clădiri a Comitatului, cuprinzând, de asemenea, şcolile confesionale greco-orientale. Tragicul eveniment a fost consemnat în „Gazeta Transilvaniei” de un martor ocular:

„În 21 iulie 1842, după-amiazi la 3½ ceasuri, în casa domnului senator George Ilie, în odăile dindărăpt ale locuitorilor în chirie, ieși foc, care, în forma unui stâlp negru de fum, repezit de un vânt iute, într-o clipă aprinse acoperișurile caselor vecine, prea înghesuite, încât Casa Orașului cu contignație, alte opt case simple și alte trei, iar cu cât se îmbrăcară în flăcări, în 15 minute toate ulițele de primprejurul Casei Sfatului și mai totdeodată curtea Comitatului erau în foc, încât abia se putură escorta robii din temniță. Primejdia era foarte mare, căci chiar tulumbele [pompele de apă] apucaseră a arde, din care numai trei mari și altele mai mici au scăpat, cu care se și lucra asupra fiorosului element, însă fără folos. Casa Sfatului, curtea Comitatului, 298 de case mai mari și cu acestea frumoasele biserici greco-neunite: cea nouă, cu două turnuri acoperite cu aramă, și cea veche, insuflătoare de evlavie, împreună cu opt clopote s-au prefăcut în cenușă. Paguba este nesocotită: 22 de familii au ajuns a cerși; cinci prunci, o fetiță, un bărbat și o femeie arseră sau se nădușiră, mulți, iarăși, au murit în urma cumplitei nenorociri, iar alții zac bolnavi. Spre a complini [a întregi] și mai mult nenorocirea, mulți își adunaseră secerișul din timp în casă” („Gazeta Transilvaniei”, nr. 31 din 1842; cf. „Drapelul”, XVI, 77, 1916, 2-3: Din trecutul Lugojului Român. Focul din 1842).

Constantin Udria, primarul de vrednică și pioasă aducere-aminte al târgușorului de pe Timiș, a inițiat o colectă, contribuind din veniturile sale cu suma de 130 de florini, pentru augmentarea unui fond destinat „ofertului pentru tocmirea orologiului bisericii”. Pentru a comemora cumplita nenorocire, comuna bisericească a votat ținerea unui serviciu divin, la fiecare 21 iulie, „ceea ce, în anii mai aproape următori, totdeauna s-a și ținut cu o deosebită pietate, dar cu trecerea generațiunilor tot mai mult s-a slăbit”.

Tenismeni lugojeni campioni și vicecampioni naționali

La Campionatele Naționale de Tenis care au avut loc la sfârșitul lunii septembrie în București au luat parte dșoarele Magdi și Kata Pattyansky și dl Elemer Willer. Dșoarele Pattyansky au jucat pentru prima oară la un meci oficial, iar rezultatele au fost foarte mulțumitoare. În jocul simplu doamne și la dublu mixt cat. a II-a, Kata Pattyansky a fost clasată a doua, iar dșoara Magdi Pattyansky, la dublu mixt, cat. a II-a, a treia. La dublu domni, cat. a II-a, Elemer Willer a fost clasat primul. Generația veche își mai reamintește că jucătorii lugojeni au fost renumiți. De exemplu: dna Folberth a fost a treia; Duci Hamburger a fost, câțiva ani, printre primii 10 jucători ai țării, iar perechea dr. Litsek și Eugen Deutsch, la dublu domni, au fost cunoscuți și invitați la toate concursurile din țară. Sperăm că și generația de acum va aduce pentru Lugoj cât mai multe victorii frumoase („Răsunetul”, XXVI, 41-42, 1947).

Câini și mâțe turbate în Lugoj

Grozav pericol pentru publicul lugojean este că mai toți câinii și mâțele sunt turbate. Poliția a luat cele mai extinse măsuri pentru siguranța oamenilor. Câinii și mâțele sunt prinse chiar în curțile oamenilor și transportate fără cruțare la locul de pierzare. În zilele trecuta iar au mușcat câini și mâțe turbate mai mulți oameni. Birjarul Iosif Král, al proprietarului Rudolf Reiter din Lugoj, fiind mușcat de câinele de vânat al stăpânului său, s-a dus la Institutul „Pasteur” din Budapesta, dar fără folos, căci, reîntorcându-se apoi acasă, a murit în spitalul orășenesc în cele mai grozave chinuri. Turbase și el. La 21 septembrie, un câine turbat l-a mușcat pe copilul de 11 ani Constantin Purcariu, pe fiul de 6 ani al sergentului de artilerie Gabriel l-a mușcat pe promenada orașului o mâță turbată, pe fata de 16 ani Milota Brândușan a mușcat-o un câine turbat, pe servitorul de 16 ani al comerciantului Arthur Deutsch l-a mușcat mâța stăpânului său. Toți cei mușcați au fost trimiși la Institutul „Pasteur” din Pesta („Drapelul”, V, 105, 1905, 3).

Frizer român la mare cinste

Ardelean, frizer la Curtea Imperială din Viena, român bănățean, a fost chemat la Berlin cu ocaziunea căsătoriei moștenitorului german la tron, ca să facă frizura miresei Cecilia, principesă de Mecklenburg-Schwerin. Frizerul Ardelean o frizase, adică, pe împărăteasa Germaniei la nunta lui Rudolf, și arta lui de a friza a satisfăcut-o pe deplin pe împărăteasă. Ardelean a primit acum la Berlin multe și mari daruri de la membrii familiei domnitoare germane. Foile din Budapesta se fac proaste și-i zic lui Ardelean „Ardeliano”, voind să-l prezinte ca italian. Foile din Viena însă îl prezintă ca român („Drapelul”, V, 65, 1905, 3).

Lapte pe Timiș

Marți la amiază a avut publicul lugojean rarul prilej să vadă cum curge laptele gârlă pe Timiș, parcă nici n-am mai fi în fericita Ungarie, ci în biblicul Canaan. Spectacolul nostru a fost însă de scurtă durată și are un fond de tot trist. Cu ajutorul unui expert de la secretariatul Reuniunii Economice din Timișoara, a vizitat poliția laptele adus marți la târg în Lugoj și a găsit că cea mai mare parte a laptelui pus în vânzare e falsificat, subțiat fiind mai întâi cu apă, și apoi îngroșat cu alte ingrediente, mai ales cu gips. În urma acestor constatări, înfăptuite cu aparate științifice, a confiscat dl căpitan de poliție peste o mie de litri de lapte, mai ales de la precupeți din Vecehaza [Petroasa Mare] și Daruvár [Darova], și, adunându-l pe Podul de Fier, a dispus vărsarea lui în Timiș. Fiind zi de târg și amiază, s-a adunat lume imensă la acest loc, unde și, de altfel, e comunicația mare, ca să asiste la vărsarea laptelui în Timiș. Undele drăgăstosului nostru râu se-nălbiseră binișor și până departe putea urmări ochiul dungile albe care se pierdeau în zare. Scriitorul acestor șire a avut ocazie să vorbească cu unul din precupeții păgubiți, care, cu cinism, a zis pe șvăbească: „Poi ce vreau domnii, ca pentru 8 creițari litrul să mai vindem și lapte curat!” („Drapelul”, VII, 40, 1907, 3)

A consemnat: Constantin-T. STAN

125

Be the first to comment

Lasă un răspuns