Doinele lui Ioan Vidu au răsunat la New York

Parcurgând, cu râvnă și emoție, noianul de documente din arhiva Ioan Vidu, pusă la dispoziție cu generozitate de nepoata doinitorului, dr. Lia Vidu-Benkoczi, atenția mi-a fost atrasă de un anunț decupat dintr-un periodic interbelic (neidentificat), în care cititorii erau informați despre un eveniment concertistic petrecut la New York la sfârșitul anului 1928. S-au cântat, peste Ocean, cu acel prilej, sonate de George Enescu, Ludovic Feldman, Virgil Gheorghiu și, într-o inedită, onorantă alăturare, creații de Ioan Vidu. Nu avem certitudini privind sala în care s-a concertat (posibil Carnegie Hall, unde erau programate, de obicei, concerte de muzică clasică, dar și de folclor), numele interpreților și cele ale opusurilor împărtășite melomanilor americani, dar ni se pare remarcabilă prezența unor pagini din creația lui Vidu pe una din celebrele scene de concert din Lumea Nouă, la un deceniu de la înfăptuirea Marii Uniri. Un eveniment care încă trezea emoții în conștiința românilor de pretutindeni, contribuind la consolidarea sentimentului de solidaritate națională.

„Recent a avut loc, la New York, un concert, în cadrul căruia au fost prezentate și lucrări ale compozitorilor clasici și contemporani români. Au fost executate sonate de George Enescu, Ludovic Feldman și Virgil Gheorghiu, și piese de folklor de I. Vidu. De asemenea, au fost prezentate creații noi ale folklorului românesc. Concertul s-a bucurat de un deosebit succes.”

Frumoasa „întâmplare” artistică a declanșat entuziasmul unui meloman, rămas anonim, care și-a exteriorizat curatele sentimente în cuprinsul unui poem, izvodit ad-hoc (1 ianuarie 1929), expediat, pe adresa lui Vidu, împreună cu extrasul anunțului. Dincolo de tonul ușor naiv, stihurile exprimau trăirile intense ale unui suflet aflat, poate, departe de matricea sa spirituală. Un îndemn explicit la unire „în cuget și simțire”, valabil și în zilele noastre.

„Să trăiești, iubite Maestre,
Viața să ne înveselești
Cu ale tale melodii
Dulci, suave armonii.

Dumnezeu să te trăiască
Pentru Țara Românească,
Pentru neamul ce-l iubești,
Ca, prin cântul tău divin,
Într-un suflet să-l unești.

1 ianuarie 1929”

Constantin-T. STAN