Dorin Marchiş, preşedintele Fundaţiei Române de Aikido Aikikai: „Lugojul este o adevărată Casă a Armoniei”

Share Button

– Deşi este o artă marţială veche, în ţara noastră şi-a făcut locul destul de târziu. Pentru început, vă rog să faceţi o scută istorie a practicării acestui sport japonez, pe meleagurile noastre.

  • Pentru prima dată în România, Aikido Aikikai a pătruns în anul 1991, la Bucureşti, unde exista deja o Asociaţie de Aikido sub conducerea lui George Raicu. El a fost primul instructor român de Aikido certificat de Aikikai Hombu Dojo, Tokyo, Japonia, fiind şi cel care ne-a iniţiat pe noi  în tainele artei Aikido.
  • Câteva cuvinte despre structura şi activităţile pe care le desfăşuraţi…

  • Astăzi, în România, Fundaţia Română de Aikido Aikikai are 56 de Dojo-uri, în mai toate oraşele mari din ţară, numărând la ora actuală în jur de 2500 de membri. Avem o activitate bogată. În fiecare an, în luna martie, din Japonia, vine preparatorul nostru tehnic Yukimitsu Kobayashi sensei 7 dan, iar în restul anului şi alţi profesori invitaţi din Japonia, SUA, Europa. Pe plan internaţional România are o activitate bogată. În 2012, ea fost acceptată ca membru cu drepturi depline al Federaţiei Internaţionale de Aikido. Din patru în patru ani, are loc Congresul Federaţiei Internaţionale de Aikido. La congresul desfăşurat în 2016, eu am fost votat ca membru în Comitetul Director al Federaţiei Internaţionale de Aikido, ca o recunoaştere firească a activităţilor desfăşurate în domeniul aikido-ului din România. Peste doi ani, în 2019, va fi Combat Games, care este un festival mondial de arte marţiale, să-i zicem echivalentul Jocurilor Olimpice, care va avea loc în Taipei, la care eu am fost delegat din partea IAF (International Aikido Federation) în calitate de delegat tehnic, pentru a organiza acest festival mondial pentru ramura de aikido.

 – Cum vă explicaţi numărul aşa de mare a celor care îndrăgesc acest sport la noi în ţară, practicându-l, cunoscut fiind faptul că Aikdo nu are un sistem competiţional?

  • Da, aţi sesizat foarte bine fenomenul. În România nu există competiţii de Aikido, ceea ce, după Legea Sportului din ţara noastră, arată că nu există ca sport. În ţările occidentale este considerat un sport. În România nu, deoarece, conform legislaţiei în vigoare, pentru a fi considerat sport, Aikido trebuie să îndeplinească nişte condiţii şi anume: să ai campionat naţional, competiţii, să fi afiliat la o organizaţie internaţională de profil. E pe undeva un paradox. În ţară nu este recunoscut ca sport, dar la nivel internaţional suntem recunoscuţi şi apreciaţi la cel mai înalt nivel. Există de câţiva ani, mai ales în Europa Occidentală, un curent, sau o tendinţă, care îndeamnă omenii să practice un sport nu pentru o medalie, ci mai mult pentru sănătatea individului. Asta nu înseamnă că medalia este  un lucru rău, dar  tendinţa care domină este aceea de a câştiga rapid, în termen scurt, dacă vreţi, aceasta în detrimentul omului şi a stării lui fizice, a sănătăţii, mai bine spus. Mai nou, există o tendinţă în Uniunea Europeană de a se pune accentul mai mult pe sănătate, decât pe performanţă, Aikido încadrându-se perfect în această direcţie, el fiind de fapt un sport, deoarece se bazează pe o mişcare fizică exact ca la alte ramuri sportive, doar că, pe lângă mişcarea fizică, mai este şi o altă practică ce nu se regăseşte la celelalte sporturi. Există o practică spirituală, o practică energetică, ceea ce ne încredinţează că de fapt ne antrenăm atât corpul, cât şi spiritul. Cred că acesta este unul din motivele pentru care, în ultimii  ani, Aikido are aşa o „explozie” . De aceea părinţii îşi aduc copiii şi-i îndrumă spre practicarea acestei arte, Aikido, pentru că, pe lângă activitatea fizică, îi pregăteşte pentru viaţă, societate, pentru a se putea descurca prin hăţişurile „junglei” pe care o întâlnim la tot pasul şi să facă faţă stresului, care este considerat, pe drept cuvânt, inamicul numărul unu pentru întreaga lume. Dacă în urmă cu 6-8 ani aveam în Cluj vreo 20-30 de copii, astăzi  avem în jur de 400, iar la nivel de organizaţie în ţară sunt deja peste 1000 de copii care practică Aikido, numărul lor fiind în continuă creştere, fapt care nu poate decât să bucure pe toată lumea.

– Acum vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre acţiunea care s-a desfăşurat la Lugoj.

Astăzi (24 noiembrie – n.a.), sărbătorim, aici în Lugoj, 20 de ani de practică oficială a acestui minunat sport. Adică acum 20 de ani Dojo-ul din Lugoj a fost înfiinţat, chiar dacă practica este mai veche. El se numeşte, Wago-Kan, ceea ce în japoneză înseamnă Casa Armoniei şi cred că senseiul Daniel Rogobete, cel care se ocupă de soarta acestui sport în urbea dumneavoastră, a demonstrat că aici la Lugoj este o adevărată casă a armoniei, lucru care a reieşit din participarea  la această pregătire comună, atât în ceea ce priveşte numărul mare de participanţi, cât şi numărul de oraşe din care au provenit oaspeţii. Nu-mi rămâne decât să-l felicit din suflet pentru reuşita organizării acestei acţiuni, dar mai ales pentru munca pe care o depune în promovarea Aikido. Eu ştiu ce înseamnă să duci în spate o muncă de peste 20 de ani, atunci când nu te ajută nimeni, când nu ai sprijin material, nici public, nici privat, doar cu sprijinul membrilor Dojo-ului tău, dar şi cu cheltuieli din bugetul personal. Jos pălăria, în faţa lui Daniel! Mi se pare un lucru extraordinar să-ţi sacrifici majoritatea timpului liber, să stai departe de prieteni, departe de familie… Are mare noroc şi în soţia sa, Mia, cea care-l înţelege perfect, nu de puţine ori însoţindu-l în diverse  deplasări. Un cuplu fericit ce trăieşte şi se iubeşte de 20 de ani în „Casa Armoniei”.

A consemnat Mircea ANGHEL

746

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.