Două acțiuni de testare gratuită a glicemiei la Lugoj

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Spitalul Municipal ”Dr. Teodor Andrei” organizează o nouă acţiune de testare gratuită a glicemiei şi tensiunii arteriale, pentru a da posibilitatea lugojenilor să-şi verifice starea de sănătate.

Astfel, luni, 14 noiembrie 2016, între orele 9 – 13, în holul Casei de Cultură a Sindicatelor, medicii de specialitate de la Spitalul Municipal ”Dr. Teodor Andrei” Lugoj vor oferi consultaţii gratuite celor interesaţi.

”Cadrele medicale de specialitate vor determina glicemia, colesterolul şi tensiunea arterială, în ideea de a descoperi la timp posibilele afecţiuni şi a elimina factorii de risc ce duc la hipertensiune”, a precizat dr. Theodora Mateescu, medic specialist ORL, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal ”Dr. Teodor Andrei” Lugoj.

Acţiunea organizată de instituţia medicală lugojeană are ca obiectiv informarea publicului asupra necesităţii efectuării de controale medicale regulate, care pot detecta riscul de diabet zaharat şi afecţiuni cardiovasculare.

Și Clubul Lions „Ana Lugojana” desfășoară o acțiune similară, și tot luni, 14 noiembrie 2016, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului. Astfel, de la ora 18, în faţa Primăriei Lugoj, cetăţenii municipiului Lugoj îşi pot testa gratuit glicemia, cu sprijinul unor medici specialişti. 

Ziua Mondială a Diabetului are loc în fiecare an în data de 14 noiembrie, la inițiativa Federației Internaționale de Diabet (IDF), cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății.

AL PRESS

testari-de-ziua-mondiala-a-diabetului

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.