E primăvară, iarăşi primăvară! Un editorial de Mircea Anghel

Share Button

Aşa cum stă în firescul lucrurilor, primăvara a revenit pe plaiul românesc, deci şi pe cel lugojenesc. „De-acum nu ne mai îngheaţă nasul şi picioarele”, vorba poetului. Natura se trezeşte la viaţă.

Cântecul păsărelelor se combină armonios cu nechezatul cailor-putere din rasele Honda, Suzuki, Kawasaki, Yamaha, Harley Davidson, Ducati, Aprilia şi altele, care galopează pe străzile vechiului burg bănăţean.

Covorul de iarbă de un verde dincolo de verde face concurenţă neloială covorului de coji de seminţe sparte cu atâta sadică plăcere de unii din concetăţenii noştri, nederanjaţi de niciun poliţist, fie el local sau naţional, care, desigur, are de rezolvat chestiuni arzătoare, necum să deranjeze un călăreţ fără cap, dar cu cască (uneori) sau un nesimţit, care se gândeşte să dea de lucru muncitorilor de la Salprest, aceştia nesimţindu-se nicio clipă ameninţaţi de şomajul cel perfid.

Drumurile noastre toate, presărate cu gropi şi gropiţe (de la periferie spre centru, sau dacă vreţi, invers) par a fi nişte emoticoane care redau starea de bucurie a mecanicilor auto, care îşi vor mai ameliora cancerul ce tocmai începuse a se instala în buzunarele lor.

Căruţa  plină cu paiaţe politice, sau dacă vreţi cu o clasă politică fără clasă, aşa cum îmi place mie să-i numesc, e pregătită pentru un nou drum spre un ciolan, cu sau fără os, pe care să-l gleojdească (încă) patru ani.

Actori politici consacraţi, alături de politicieni reşapaţi şi de alţii mai noi care amuşinează arome îmbătătoare de ciolan sau ciolănel, vor dezlega din nou tolba cea mare cu promisiuni, împrăştiindu-le cu generozitate contribuabilului cinstit, dar naiv, care mai crede încă în barză, Moş Crăciun (poate în Moş Gerilă, cei din generaţia mai veche) şi iepuraş.

Promisiunile electorale îmi amintesc de o scenă dintr-un film, francez mi se pare, în care un om  (politicianul în cazul nostru) călărea un măgar (electoratul) având legat de un băţ lung un morcov (promisiuni electorale) cu care ispitea măgarul, care tânjea să-l atingă şi să-l mănânce, ducând în spinare pe stăpânul său pe înalte culmi de civilizaţie şi progres… personal.

După ce măgarul aplica ştampila politicianului, acesta din urmă văzându-se cu sacii în căruţă, se va duce să se odihnească patru ani de zile, timp în care va iniţia o nouă campanie agricolă în care producţia de morcovi, se va dubla, cel puţin.

Ce-i mai rămâne de făcut prea-supusului şi docilului măgar? Să-şi pună speranţele zdrenţuite la naftalină şi să viseze la o fericire mereu viitoare, pe care – cine ştie? – dacă va mai apuca să o trăiască. În rest e bine. E primăvară, iarăşi primăvară?

Mircea ANGHEL

0

Be the first to comment

Lasă un răspuns