E un delir-lir, când vine vara… Un editorial de Mircea Anghel

Share Button

Vara este cel mai aşteptat dintre anotimpuri. Asta pentru noi, românii. Totul se înfierbântă. Clima, dar şi creierele politicienilor alcătuitori ai unei clase politice fără clasă. Cel de Sus, generos cum îl ştim, ne dă temperaturi insuportabile sub formă de caniculă, ploi torenţiale “garnisite” cu ouă de…grindină, vijelii cu care acoperişurile caselor noastre pleacă pe calea aerului în vacanţă, în locuri mai bune.

Conform principiului “ca la noi, la nimeni”, o clică formată din “partizani” ai PSD şi ALDE neica-nimeni introduce o moţiune de cenzură împotriva propriului său guvern (?!), fapt demn de consemnat în Cartea Recordurilor. Şi culmea, moţiunea trece la mustaţă! La mustaţa lui Dragnea, evident. Evaluarea miniştrilor i-a găsit ne buni. Din 27 de miniştri ai noului guvern, 16 sunt din cei “foşti”.

Se vede că ştia el, Eminescul, ceva când scria în Glossă că: “toate-s vechi şi nouă toate”. Eu cred că ne buni sunt alţii. Preşedintele-spectator duce o luptă crâncenă – o să vă dezamăgesc – nu cu corupţia, cum poate aţi crezut, ci cu canicula, retrăgându-se în weekend-uri prin codri cu frunza deasă, de data aceasta, prin Retezat. Asta doar până nu-l va apuca dorul de tată şi va zbura la mama în Germania, aterizând chiar pe plajele exotice ale Ibizei.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, bate câmpii, nu câmpiile, aşa cum îi stă bine unuia cu speranţele la pământ, adică unui ţăran adevărat de pe vremea domniei lui Dragnea Vodă cel Cumplit. El are preocupări filosofico-literare, fiind atras de unul dintre cele patru mituri fundamentale ale românilor, mitul morţii şi al transhumanţei.

Mitul morţii a fost lăsat în grija vechiului-nou ministru al Sănătăţii, Florian Dorel Bodog, un bihorean dintr-o dărabă, în timpul liber chirurg plastician, care a fost (re)uns la sănătate, în speranţa că poate, poate, va face o operaţie estetică de schimbare la faţă a sănătăţii românaşilor electori. Pe Daea îl preocupă cea de a doua parte a mitului: transhumanţa.

Şi ca să fiu şi mai exact, subiectul transhumanţei, mioriţa nostră, cea care a făcut-o de oaie, sau a fost făcută de oaie (din cauza caniculei încep şi eu să bat câmpii, precum Daea). Din cauza fracturării singurului neuron aflat în posesia sus-numitului, coroborată cu vipia de afară, a pledat pentru ideea schimbării brandului de țară, prin înlocuirea celebrei frunzei cu o oaie, arătând că „frunza o are toată lumea (chiar şi Adam, Eva şi Udrea – n.a.), dar oi ca în România nu” și că „oaia este o statuie vie”.

„Oaia este o statuie vie. Este doar o definiție, argumentele se găsesc în străfundul analizei (apropo, cred că nu i-ar face deloc rău un set de analize) pentru fiecare și pentru orice loc. Uitați-vă dumneavoastră, astăzi, în orice parte a țării cât de frumos este acest animal pe pășunele verzi ale țării românești”, s-a adresat el ziariştilor, într-o împrejurare oarecare. Aş mai continua, dar mi-e frică că mă prinde canicula. De fapt, ce vroim să spun cu toate acestea? A…daaa! Că, e un delir-lir când vine vara…

Mircea ANGHEL

1

Be the first to comment

Lasă un răspuns