Editura EIKON din București – multiplă prezentare de carte la Lugoj

Share Button

Biblioteca Municipală Lugoj, „Casa Bredicenilor” din Lugoj și Editura EIKON din București organizează sâmbătă, 16 martie 2019, de la ora 12.00, la „Casa Bredicenilor” (Str. Victor Vlad Delamarina, nr. 4), o multiplă prezentare de carte la Lugoj, convorbiri și recital poetic și muzical.

Editura EIKON din București, aflată într-un turneu de prezentare de carte la Târgu Jiu și la Timișoara, a ales să facă o prezentare de carte și la Lugoj, unde, acum cinci ani, în 3 și 4 decembrie 2014, a mai avut o multiplă lansare de carte, la Colegiul Naţional “Iulia Hasdeu” Lugoj şi la English Pub Lugoj; seria de lansări din anul 2014 a cuprins cărțile: Cei şapte morţi uriaşi, de Remus Valeriu Giorgioni – colegul nostru de la revista „Actualitatea literară” din Lugoj, Admirabila tăcere – Jurnal (2 iulie 1967 – 29 septembrie 1968), de Alexandru Mironescu (ediție îngrijită și prefață de Marius Vasileanu), Mânuitorul de cuvinte (proză scurtă), de Ovidiu Calborean, Reversul istoriei – Eseu despre opera lui Mircea Eliade, de Mihai Gheorghiu, Aferim (poeme), de George V. Precup, nebunul lui Dumnezeu (roman) și Sophia Leopold – să ne jucăm că facem artă, de Vianu Mureșan.

La întâlnirea literară de sâmbătă, 16 martie 2019, ora 12.00, de la „Casa Bredicenilor” Lugoj, vor vorbi: scriitorul Valentin Ajder – directorul Editurii EIKON București (care va cânta și la chitară), jurnalista și poeta Adriana Weimer, scriitorul Vianu Mureșan și poeta Andra Mateucă; moderator: dir. Henrieta Szabo.

Adriana WEIMER

367

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.