Elevii Școlii Gimnaziale Răchita, 7 zile în Polonia

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

La Școala Gimnazială Răchita, comuna Dumbrava, se află în plină desfășurare proiectul european „No Social Exclusion”, coordonat de dna prof. Cristina Lăzărescu, cofinanțat prin programul ERASMUS+ al Uniunii Europene Acțiunea Cheie 2 (KA2), parteneriate strategice între școli, proiect care a început în septembrie 2018 și se va finaliza în august 2020.

În cadrul acestui proiect, un grup de 6 elevi ai Școlii Gimnaziale Răchita și anume Crețu Alexandra, Daminescu Alexandru, Gheju Roxana, Grecu Raluca, Iovănescu Adelin, Muntean Patrick au reprezentat remarcabil România, într-o vizită de 7 zile la Szkola Podstawowa im. Kard. Karola Wojtyly Chynowa din Polonia.

Sub îndrumarea prof. Norica Broicea și prin participarea activă, alături de elevi din Polonia, Bulgaria, Italia și Turcia, la toate activitățile din cadrul acestei mobilități, au făcut cunoscut la nivel internațional numele școlii din Răchita, dovedind competență și seriozitate!

„Elevii au avut ocazia să colaboreze, să comunice în limba engleză într-o manieră activă și constructivă și să descopere diversitatea experienței socio-culturale a fiecărei țări participante”, spune coordonatorul proiectului prof Cristina Lăzărescu. Această experiență a oferit elevilor noștri contextul necesar pentru conștientizarea și valorizarea priorităților comunitare și naționale, dar și importanța cooperării cu ceilalți pentru creșterea eficienței personale și sociale.

Proiectul cuprinde 18 mobilități ale elevilor, însoțiți de 6 profesori, care vor participa la următoarele vizite din Italia și Bulgaria, la diverse activitati educative de muncă în echipă, activități indoor, cât și outdoor, activități de educație non-formală,  prin care se urmarește dezvoltarea competențelor sociale, interculturale, promovarea creativității,  a tradițiilor și obiceiurilor naționale.

Unul din obiectivele urmărite este  creșterea gradului de conștientizare a elevilor din Școala Gimnazială Răchita și școlile partenere Tevfik Ileri Imam Hatip Ortaokulu din Samsun – Turcia, Istituto Comprensivo din San Salvo-Italia, Osnovno U4ilishte ‘Geo Milev” din Grohotno, -Bulgaria, Szkola Podstawowa Im. Kard. Karola Wojtyly Chy-nowa-Polonia, asupra necesității dezvoltării competențelor sociale, interculturale în contextul european actual și integrarea socială a elevilor cu oportunități reduse.

AL PRESS

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.