Enigma [short sport] Propunerea care… n-a fost [short sport] Sultanul

Enigma

Poate că doar ciudata neimplicare a marelui Nicolae Dobrin în frumoasa echipă a României de la Guadalajara ’70 participantă la Campionatul Mondial din Mexic depăşeşte ca mister lipsa de la cârma tehnică a naţionalei României a celui mai apreciat antrenor român în viaţă. Argumentul motivaţiei financiare care i-ar fi oprit pe federalii români din ultimele decenii să negocieze revenirea în prim-planul reprezentativei a lui Mircea Lucescu cade, odată ce parcursul de performanţă al tehnicianului român a fost unul cu împliniri pe toate planurile, inclusiv cel financiar. Mai mult, fostul dinamovist e cunoscut ca o persoană dedicată multor acţiuni caritabile şi de mecenat, ultimul argument posibil de invocat în refuzul său de a prelua echipa tricoloră fiind cel material.

 Propunerea care… n-a fost

Un refuz despre care nu putem şti cu siguranţă că s-a produs (decât, aluziv, la nivel declarativ în media), odată ce nici măcar o dată lumea fotbalului nu a fost informată despre o propunere clară a Federaţiei Române de Fotbal de colaborare în acest sens. Pierzătorul n-a fost în toţi aceşti ani longevivul antrenor român, care şi-a dovedit abilităţile tehnice şi manageriale concretizate în performanţe în aproape toate grupările pe care le-a condus. Evident, fiind apreciat şi răsplătit conform contractelor care, nu-i aşa, trebuiesc respectate ad litteram în Italia, Ucraina, Turcia, dar şi la Bucureşti.

Sultanul

Aşa încât, acum câteva zile, Mircea Lucescu şi-a urmat admirabilul parcurs acceptând o propunere deloc comodă, deşi, probabil, tentantă pe plan material. În Turcia, acolo unde a şi realizat succese mari, culminând cu titlurile câştigate de Beşiktaş şi Galatasaray şi Supercupa Europei cu formaţia care îi găzduia în 2001 pe Hagi şi Popescu. Completate de titlul pentru Rapid în România, supremaţia Şahtiorului Doneţk în Ucraina şi adjudecarea Cupei UEFA cu acceaşi formaţie. La 72 de ani, a prelua o naţională a Turciei amanetată mereu de fanaticii săi susţinători, într-o competiţie de calificare pentru C.M. din Rusia cu mici şanse de reuşită, pare de un curaj exacerbat. Realizarea obiectivului, ultimul posibil al carierei, înainte de retragere, după propria declaraţie, ar constitui un meritat triumf final la care, din păcate, românului nu i s-a oferit şansa la poalele Carpaţilor. Nici măcar prietenii nu ştiu de ce!

Dan H. BRUDIU