Euro s-a stabilizat la 4,46 lei

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Perioada analizată a fost una mai agitată pentru leu, principalele valute având evoluții diferite, în funcție de mișcarea lor pe piețele internaționale

După scăderea la 4,4444 lei, din 25 iulie, minimul ultimelor opt luni, euro s-a stabilizat în jurul pragului de 4,46 lei. La începutul perioadei cursul a atins un minim de 4,4524 le, după care a fost atins un maxim de 4,4638 lei, pentru ca finalul ei media să coboare la 4,4572 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,4570 și 4,4610 lei.

Dacă moneda poloneză s-a apreciat faţă de euro de la 4,362 până la 4,276 zloţi, în cazul celei româneşti se observă o reducere a volumelor de tranzacţionare, după creşterea de acum două săptămâni, când fondurile străine erau interesate de achiziţia de titluri de stat româneşti cu scadenţa la 11 ani.

Decizia de politică monetară a BNR nu a afectat piaţa care se aştepta la menţinerea dobânzii de politică monetară la 1,75%/an şi a rezervelor minime obligatorii la 8% pentru lei şi 12% pentru valută.

Reamintim că banca centrală a operat ultima modificare a dobânzii sale cheie în mai 2015, când ea a fost stabilită la minimul istoric de 1,75%/an.

Este de aşteptat ca perechea euro/leu să se menţină până la sfârşitul lunii în culoarul 4,44 – 4,50 lei, în condiţiile în care au crescut intrările de numerar la casele de schimb valutar, economia se menţine pe o pantă ascendentă iar scena politică este liniştită.

Dolarul american a scăzut în prima parte a intervalului la 3,9771 lei, minim al ultimelor aproape două luni, dar a crescut la finalul acestuia la 4,0184 lei, într-o şedinţă în care cotaţiile au fluctuat între 4,016 şi 4,026 lei.

Media monedei elveţiene, care s-a tranzacţionat pe pieţele internaţionale între 1,08 şi 1,087 franci/euro, a scăzut de la 4,1176 la 4,0946 lei.

Perechea euro/dolar a crescut de la 1,1161 la 1,1227 dolari, maximul ultimelor cinci săptămâni. Publicarea, la finalul perioadei analizate, a datelor privind piaţa muncii americane a depreciat euro la 1,1046 dolari iar tranzacțiile de la finalul perioadei se realizau între 1,1080 și 1,1105 dolari .

Luna trecută au fost create 255.000 de noi locuri de muncă în economia SUA, cifră care a depăşit estimările analiştilor iar şomajul s-a menţinut la circa 5%. Acesta date pozitive susţin posibilitatea ca Rezerva Federală americană să majoreze dobânda sa cheie la finalul acestui an.

După o creştere la 1.364 dolari, in prima parte a perioadei, preţul unciei de aur a încheiat-o pe piaţa specializată de la Londra la 1.330 dolari.
(Analiza cuprinde perioada 2 – 8 august 2016)
Radu GEORGESCU
Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.