EuRoCultura, Festival de Cultură Românească la Bruxelles

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Cea de-a treia ediție a Festivalului de Cultură Românească EuRoCultura se va desfășura la Palatul Culturii BOZAR, din Bruxelles (Rue Ravenstein, 23), în perioada 12-15 octombrie 2017, evenimentul fiind organizat la inițiativa și sub patronajul europarlamentarului Mircea Diaconu, sub direcția executivă și artistică a European Artists Management, având ca partener Institutul Cultural Român Bruxelles.

EuRoCultura s-a născut în 2015 din dorința eurodeputatului de a crea în capitala Europei o manifestare românească de prestigiu care să crească de la an la an pentru ca în 2019, în contextul Președinției române a Consiliului UE, să avem deja în calendarul cultural european o prezență consacrată.

Deschiderea festivalului va avea loc joi, 12 octombrie, ora 19:00, Mircea Diaconu, artiști și parteneri ai festivalului urmând să participe la o întâlnire cu publicul, în Salle Terarken (BOZAR), după care va fi vernisată expoziția de artă plastică intitulată „Mărturii”, cu lucrări aparținând pictorului Emil Ciocoiu, respectiv sculptorului Vladimir Kazan. Expoziția este realizată cu sprijinul Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretudindeni, dar și al Reprezentanței Permanente a României la UE, momentul marcând aniversarea a 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană.

Programul zilei de vineri, 13 octombrie, include prezentarea (ora 12:00) a șapte scurt metraje românești care au participat, în 2016 și 2017, la Festivalul internațional de film de la Cannes, iar de la 15:00 va putea fi vizionat filmul „Canalul morții”, al regizorului, scenaristului și producătorului de film Nicolae Mărgineanu. În aceeași zi, de la ora 18:30 creatoarea de modă Doina Levintza va prezenta albumul intitulat „Costumul de teatru, de la schiță la miracol”, iar de la ora 20:00 va susține un concert Florin Niculescu, unul dintre cei mai apreciați și talentați violoniști de jazz din lume.

Ziua de sâmbătă, 14 octombrie, a Festivalului EuRoCultura va debuta cu spectacolul „Muzicanții din Bremen”, prezentat, de la ora 11:30, de Teatrul de animație „Țăndărică” din București, regia fiind semnată de Attila Vizauer, scenografia de Mihai Pastramagiu, iar muzica de Ioan Gyuri Pascu. După-amiază, de la ora 16:00, asociația non-profit Ecomuzeu Maramureș alături de grupul folcloric „Dănțăușii din Groși” va povesti despre delicioasele produse tradiționale, meșteșugurile și portul specifice unei zone cunoscute în lume prin marea bogăție a creației populare. De la ora 20:00, actrița Maia Morgenstern și partenerul său de scenă Lucian Iftime, de la Teatrul Evreiesc de Stat București, vor evolua în spectacolul „Șofer / Pictor”, o tragi-comedie despre simplitatea condiției umane (regia Alexandru Dabija, scenografia Andrada Chiriac).

În ultima zi a festivalului, duminică, 15 octombrie, de la ora 12:30, va avea loc proiecția filmului „Promisiuni”, regizat de Elisabeta Bostan și avându-i în distribuție pe actorii Maria Ploae, Mircea Diaconu și Ion Caramitru, iar de la ora 20:00 Teatrul „George Ciprian”, din Buzău, va prezenta spectacolul lui Tudor Mușatescu “Visul unei nopți de iarnă”.

Biroul europarlamentarului Mircea Diaconu & AL PRESS

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.