|
|
Corul Osana la Patriarhie
Duminică, 7 martie, Corul „Osana” al Ligii Tinerilor Creştini Ortodocşi Români din Lugoj, dirijat de profesoara Alina Bogoevici, a fost primit la Patriarhia Română la invitaţia Prea-fericitului Părinte Patriarh Daniel.
Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie au fost date de tinerii lugojeni, fapt ce a putut fi urmărit şi acasă prin intermediul Trinitas TV sau pe internet – Radio Trini-tas -. Este pentru prima dată cand un cor lugojean cântă la Sfânta Liturghie în catedrala patriarhală.
La terminarea Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a declarat: „Îi felicităm pe aceşti tineri pentru că au învăţat muzică psaltică. În Banat şi în Transilvania se cântă mai puţin această muzică, deoarece ea a fost înlocuită cu unele cântări specifice zonei sau venind din tradiţia sârbească. Aceşti tineri însă au arătat că s-au străduit şi au învăţat muzica psaltică bizantină sau neobizantină, care se cântă în Ţara românească şi Moldova.
Deci, prin efortul lor lăudabil se unifică, se uniformizează muzica noastră biseri-cească şi aceasta este condiţia ca cine cântă în Catedrala Patriarhală, vorbesc de coruri sau corale, trebuie să cânte muzica aceasta bisericească psaltică, deoarece slujbele transmise aici se ascultă nu numai în ţara noastră, ci sunt ascultate în toată diaspora română.
Sunt ascultate slujbele transmise la Televiziune şi la Radio în zeci de ţări unde se află români ortodocşi. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să avem tineri harnici, înţelepţi şi credincioşi şi mai ales tineri pasionaţi, îndrăgostiţi de frumuseţile credinţei creş- tine ortodoxe şi de frumu-seţile muzicii şi ale picturii noastre bisericeşti.”
„Ne-am bucurat de a-ceastă invitaţie, făcută încă de anul trecut, când am cân-tat la sfinţirea bisericii „În-vierea Domnului”. Tinerii din ligă s-au mobilizat şi au făcut un efort considerabil venind la repetiţii în special la sfârşit de săptămână, iar această vizită la Patriarhie - pentru fiecare dintre noi - a fost o experienţă deosebită.
Mulţumim pe această cale şi celor care au făcut posibilă deplasarea noas-tră, Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Timişoarei, Paro-hiilor „Adormirea Maicii Domnhului” şi „Învierea Domnului” din Lugoj, res-pectiv părintelui protopop Ioan Cerbu şi părintelui paroh Mihai Sidei”, ne-a declarat profesoara Alina Bogoevici, dirijoare a corului „Osana”
* Nicolae SILADE
|
Comentează acest articol
Vă rugăm sa comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu se va sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul ziarulactualitatea.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
|
|
|
|