Făgetul are una dintre cele mai frumoase grădinițe din județ

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Primăria orașului Făget a derulat opt proiecte în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, dintre care șapte, pentru învățământ. „Grădinița cu 3 grupe în orașul Făget, str. Mihai Viteazu nr. 4, județul Timiș” este unul dintre aceste proiecte, realizat cu finanțare guvernamentală, în proporție de 90 % si cofinanțat de Primăria Făget cu 10 % din suma totală.

Cartierul Partea Românească avea grădiniță, însă aceasta funcționa într-o clădire a Protopiatului Făget, într-un spațiu mic, fără utilități moderne.

Noua grădiniță „Primii pași” din Partea Românească este construită după toate cerințele moderne, cei 48 de copii preșcolari înmatriculați aici fiind educați într- un spațiu generos, luminat de ferestre mari, mobilat adecvat, beneficiind de aparatură și echipamente de ultimă generație.

Ceremonia de inaugurare a avut loc luni, 5 noiembrie, într-o zi însorită și caldă de toamnă târzie,  parcă anume pregătită de festivități. La sărbătoarea făgețenilor au luat parte și oaspeți de seamă veniți să se bucure împreună cu ei de acestă realizare, reprezentantul Guvernului în teritoriu, domnul subprefect Daniel-Cristian Franțescu și, din partea Inspectoratului Școlar al Județului Timiș, doamna inspector școlar general Aura-Codruța Danielescu.

„Mă bucur alături de comunitatea dumneavoastră de ceea ce s-a realizat aici. Aveți o clădire care este rezultatul unei munci în echipă, a unor eforturi, este o gradinită cum rar îmi este dat să văd. Aș putea să spun că este actualmente cea mai frumoasă clădire pe care am vazut-o în învățământul preșcolar, mai sunt în mediul rural câteva făcute, care au deja vechime. Aici este realizat un lucru extraordinar, este un spațiu foarte frumos, pe care copiii pot să îl folosească așa cum trebuie. Clădirea poate rivaliza cu orice unitate de învățământ din Uniunea Europeană”, a spus doamna ispector școlar general.

Domnul primar al orașului Făget, prof. Marcel Avram, a declarat:

„Este un eveniment special pentru noi, drag sufletului nostru și aș dori să le multumesc tuturor celor implicați în realizarea acestui obiectiv. Până acum, în ultimii 10 ani, grădinița a funcționat într-o clădire a Protopopiatului Făget, astfel, e cu atat mai important ca ne putem muta, de acum, în casa noastră, într-o clădire nouă și atât de frumoasă. Proiectul prin care s-a realizat acest obiectiv este un proiect pe PNDL I, cu finanțare 90% din partea Guvernului și 10% cofinanțare din partea Consiliului Local. Face parte din cele 8 proiecte pe PNDL I implementate deja în orașul Făget. Atât Primăria, cât și Consiliul Local au acordat o atenție deosebită învățământului, astfel că 7 dintre aceste 8 proiecte au legatură cu unitățile de învățământ din oraș.”

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.