Festivalul ”Artă-mă!” își caută artiștii!

Share Button

În perioada 20-22 octombrie 2016, arta își spune cuvântul tare și răspicat în centrul Timișoarei. ”Artă-mă!” – acesta e îndemnul Asociației Indivizilor Activi (AIA), care organizează un festival unic și inedit, la care poate participa oricine e interesat de artă, sub diversele ei forme.

Festivalul ”Artă-mă!” are cinci secțiuni: Literatură, Film, Pictură, Teatru și Fotografie, așa că fiecare poate alege ceva ce-l pasionează și să se bucure de activitățile pregătite de organizatori.

Nevoia unui astfel de festival a apărut din dorința de a răspândi frumosul la cât mai mulți oameni. Acest lucru îl poți face cel mai ușor în stradă, așa că ”Artă-mă!” acolo o să fie. Locații diferite, dar același scop: să aducem arta în văzul tuturor, să-i descoperim pe artiști așa cum sunt.

Astfel, iubitorii de literatură se întâlnesc pe strada Mărăști, ca să stea la povești, să creeze și să participe la jocuri literare inspirate de cărți începând cu ora 17, în fiecare zi a festivalului.

Cinefilii o să aibă ocazia să privească scurtmetraje și să afle secretele din spatele lor chiar de la autori, în Piața Unirii, de la ora 20. Pe de altă parte, cei care îndrăgesc teatrul o să se întâlnească pentru trei spectacole pe cât de diferite, pe atât de interesante, în Piața Sf. Gheorghe, Parcul Botanic și Manufactura.

În Piața Operei, de la ora 12, va avea loc o expoziție vie cu fotografiile participanților, precum și un concurs și o seară socială între fotografi, în ziua 3 a festivalului. Mai departe, artiștii o să iasă la iveală în cadrul secțiunii de pictură, care își desfășoară activitățile în Piața Libertății.

”Într-o lume în care arta se conservă tot mai mult în anumite spații special destinate pentru ea, cu niște oameni care sunt consumatori înrăiți, noi dorim să oferim o alternativă. Vrem să ducem arta în stradă, acolo unde fiecare trecător poate vedea o bucățică din ceea ce alții gustă demult. După acea bucățică, să își dorească mai multă și să descopere singuri. Noi dorim să oferim primul pas, după care călătoria o aleg ei!”, a declarat Dani Holocan, președintele Asociației Indivizilor Activi.

”Artă-mă!” își așteaptă artiștii începând de joi, 20 octombrie, în locurile sus-menționate. Fiecare poate să-și îndrepte pașii acolo unde le este mai drag!

afis-arta-ma-1a ***
AIA (Asociația Indivizilor Activi) este o organizație neguvernamentală care își propune să creeze un context social plăcut, interdisciplinar și intervârstnic, pentru a oferi o continuitate mediilor de voluntariat din învățământul preuniversitar, universitar și postuniversitar, dar și o alternativă viabilă pentru un mediu educațional și social care să prevină devianțele de orice tip, transformând simultan timpul în experiențe orientate spre rezultate, care să ajute la îmbunătățirea societății actuale.

AIA a luat ființă ca o revoltă față de lipsa unei comunității formată din indivizi dornici să conlucreze în vederea unor scopuri comune, facând abstracție de aspecte precum vârstă, naționalitate, religie sau sex și care, concomitent, sunt dispuși să promoveze atât valorile culturale, sociale și educaționale, cât și valorile societății moderne. Astfel, prin constituirea acestei comunități, AIA își propune să ofere o alternativă sustenabilă a mediului social, având ca scop perpetuarea individului activ, iubitor și promovator al culturii, încercând și dezvoltarea rezilienței acestora față de un mediu tot mai solicitant.

Cu alte cuvinte, AIA se dorește a fi locul unde orice persoană își poate oferi sprijinul, promova inițiative ori susține credința într-o societate activă și implicată, fără a face însă abstracție de componenta interrelațională atât de necesară ființei umane. AIA se fondează pe paradoxul unei interdependențe relative între individ și mediu, AIA nu poate exista fără oameni, ea fiind gândită tocmai pentru oameni. AIA este deschisă și liberă, oricine, de oriunde, poate adera la principiile ei, transformând abstractul în concret, implicându-se pentru o cauză superioară lor.
Orice individ care vrea să facă parte dintr-o comunitate și să sprijine dezvoltarea societății noastre pe varii paliere are un loc în AIA! Aici începe AIA, de aici pornește totul!

afis-arta-ma-1a1

AL PRESS

461

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.